6,191 matches
-
-l interogheze pă Mâț. Și l-a Întrebat câți suntem: „Mulți”. „Ce armament aveți?” „De tot felu’.” Tot În momentu’ ăsta, cobora o căruță cu brânză de mai de sus. Și când au văzut ei căruță, o spus că vine căruța cu armament, o crezut că e căruța noastră (râde - n.n.). Și o Început să tragă. Praf! S-au dus și-o tras În căruță, o murit calu’, și, În timpul ăsta, Mâț o fugit. Ăștia erau speriați când or auzit Împușcături
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Întrebat câți suntem: „Mulți”. „Ce armament aveți?” „De tot felu’.” Tot În momentu’ ăsta, cobora o căruță cu brânză de mai de sus. Și când au văzut ei căruță, o spus că vine căruța cu armament, o crezut că e căruța noastră (râde - n.n.). Și o Început să tragă. Praf! S-au dus și-o tras În căruță, o murit calu’, și, În timpul ăsta, Mâț o fugit. Ăștia erau speriați când or auzit Împușcături... Și le-am auzit și noi, că
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
cu brânză de mai de sus. Și când au văzut ei căruță, o spus că vine căruța cu armament, o crezut că e căruța noastră (râde - n.n.). Și o Început să tragă. Praf! S-au dus și-o tras În căruță, o murit calu’, și, În timpul ăsta, Mâț o fugit. Ăștia erau speriați când or auzit Împușcături... Și le-am auzit și noi, că eu eram de planton. Și Mâț a fugit, În salturi, ca să intre În pădure. Și o tras
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
ne-o pus la curățitul zăpezii. Maiorul s-o gândit că ce pedeapsă ne dă, da’ noi eram bucuroase și toate vesele, cu lopețile, era deja sfârșitul lui februarie, era frumos afară, era soare, era plăcut, și toate vesele, Încărcam căruțele și le duceam În poartă... Deci n-o fost o pedeapsă, că o fost o fericire pentru noi. Și, după două săptămâni, am convenit cu cei de la Ministerul de Interne care-o venit că-ntrerupem greva dacă avem voie să
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
gândeam venind: „Ce-oi face? Mere-oi acasă sau mere-oi la sora tătuchii”. Să nu-i iau așa prin surprindere... să li să-ntâmple ceva. No, și-apoi or știut că vin și-o venit frate-miu cu o căruță Înaintea mea, dar nici un kilometru n-o apucat... Și-apoi o venit Nicu Înaintea mea și Încă niște băieți din Istrău, dar pă unii i-am cunoscut, pă unii nu. Și am ajuns acasă și nu am cunoscut pă soru-mea
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
un eveniment care m-a impresionat În mod deosebit... Am fost chemați Într-o zi vreo patru-cinci deținuți și Întrebați dacă era cineva dintre noi preot. Cum nu era nici unul, ne-au scos afară și ne-au urcat Într-o căruță, unde era o ladă cu un deținut mort. Nu știu de ce murise... Ne-au dat niște lopeți și am fost duși la vreo trei-patru kilometri distanță, Într-un loc părăsit... Acolo mai erau niște mormane de pământ, unde se vedea
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
te oblige să treci la colectiv și toată lumea a sărit. Am ieșit și eu, că eram mai mărișor, eram printre primii la părinți, și atunci s-a Întâmplat necazul... Trebuia să treci forțat la colectiv, să dai cal, să dai căruța, să dai pământul... Zi de zi eram Încordați că vin echipele de colectivizare pe la școli, pe la cămine. Cine făcea parte din aceste echipe de colectivizare? Dom’le, tot niște oameni de prin comunele de aicea, de la Țifești... Toți ăștia erau
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
l-am stopat pentru doi ani di zile... Și d’acolea a Început. Părinții și familia dumneavoastră ce au pățit după ce ați fost arestat? Tata murise atuncea... Mama a pățit greu, controale, chestii, să vadă de unde și cum... I-ai căruța, i-ai caii... „Gata! I-a fost băietul contra”... „Am vrut să dărâm CAP-ul”. Și frați am fost opt, da’ astăzi mai suntem doar șapte, că unu’ a murit.Frații nu prea au suferit, nu i-a afectat, dar
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
casa... că trebuia să o ridic. Unde era să stau? La mama era opt inși și trebuia să fac și eu un bordei aparte aiciea... Și a Început cu impozite mari, și câte și mai câte... Dacă te duceai cu căruța, pentru că n-aveai porumb, te duceai la sfat... „Te treci la colectiv?” Imediat Îți dădea o dovadă și te duceai cu dovada aia până Îți aduceai porumbul... Și din două În două luni sau și din lună În lună veneau
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
ne-a făcut toate cele și ne-a dat drumu’... ne-a dus la centru, la Luciu-Georgeni (sic!), și de acolo până la Țăndărei! Cum au reacționat cei de acasă când v-au văzut? Acasă s-a svonit că vin... O căruță mă aștepta la gară. M-am culcat În căruță... Da. Și când am venit, mama era la fântână aicea și plângea, că mama a fost cea mai iubită... ca orice copil. Și am zis: „Mamă, nu mai plânge, că am
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
drumu’... ne-a dus la centru, la Luciu-Georgeni (sic!), și de acolo până la Țăndărei! Cum au reacționat cei de acasă când v-au văzut? Acasă s-a svonit că vin... O căruță mă aștepta la gară. M-am culcat În căruță... Da. Și când am venit, mama era la fântână aicea și plângea, că mama a fost cea mai iubită... ca orice copil. Și am zis: „Mamă, nu mai plânge, că am venit”... „Da, da’ nu te-am văzut de atâta
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Unele din meserii nici nu mai există. „și cîte drumuri a bătut!”, îmi vine să zic de la locul meu întru completare. A străbătut țara „în sus” (nord) și „în jos” (sud), mereu împins de treburi și nevoi: cu trenul, cu căruța. „Dacă nu se mai întoarce, dacă moare undeva într-un șanț, ca străinii?”, se văita mama ori de cîte ori i se părea că întîrzie, iar îndoiala ei îmi agita zilele și ceasurile de așteptare. Auzeam mereu de întîmplări teribile
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
nor, se vedeau clar lunca, rîul și satele de dincolo de apă: Verești, Salcea, și un tren care mergea spre Suceava. Lîngă noi, grupurile de lîngă morminte, căpițele de fîn, vișinii pe rod, înroșiți, copiii alergînd spre sau întorcîndu se de la căruțele cu înghețată instalate la poarta cimitirului alcătuiau un tablou dintre cele mai pitorești. Am plecat printre ultimii, luîndu-mi rămas bun, ca și atunci cînd trăiau, de la părinți. La ieșire, m-am întîlnit cu Anani al lui Bîz, fostul perceptor, acum
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Costică: e palid și e tras la față»”. Apoi - îmi relatează ea mai departe - într-o altă zi, mătușa Gința, vecina părinților noștri, i-a povestit că i-a visat pe mama și pe tata stînd în ogradă și așteptînd căruța trimisă la Verești să mă aducă de la gară. „Cum, așa degrabă?”, și-ar fi zis, ascultînd o, convinsă că boala m-a terasat de tot. Sincer vorbind, relatarea ei m-a cam tulburat și pe mine cîteva clipe. După ce mi-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
corectură: primul e cu pietriș în ciubote, al doilea - grațios. L am întrebat pe Sporici: „De ce l-ai semnat?” „Am făcut-o - mi-a răspuns - fără ochelari!” La fel și Sergiu, care - observ - s-a urcat de-a binelea în căruța lui Genoiu. într-o zi, sînt sigur, o să regrete! Venind împreună de la armată (UM 01034), Constantin Juncu, unul din studenții mei reușiți, alături de Mircea Dinutz, mi-a povestit un lucru ce merită scris: toți cei peste douăzeci de bărbați numiți
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Ăsta merge departe!” *„Am o senzație de sfîrșeală...”, mi-a mărturisit Tiberiu. Nu e, din păcate, singurul în această situație: „era” îi istovește pe cei sensibili. „și eu - i-am spus - sînt asemenea unui cal obosit, ajuns la mijlocul dealului cu căruța încărcată. Grăbit, stăpînul îl biciuie și îl suduie, fără a înțelege necesitatea unor pauze de efort”. *„Ce te uiți ca dracul la capră!” în loc să mă supăr, am fost fascinat de această vorbă împrumutată, parcă, de la un personaj de-al lui
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mai termină.” *Tibi despre Costică: „Față de exigențele sale, ar fi trebuit să iasă deja pe piață cu ceva remarcabil. Din cîte știu e de vreo douăzeci-douăzeci și doi de ani doctorand!” El și alții care și-au văzut sacii în căruță, destul de ușor, spun, desigur, același lucru și despre mine. * Mi-am început cuvîntul ținut la deschiderea „Decadei cărții românești” (Librăria „Vasile Alecsandri”, 21 octombrie 1986) mai puțin abrupt decît în alte dăți. Pentru captatio, am amintit, printr-un racursi istoric
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
prinde. Plin de îndrăzneală, ieri am vibrat, de pildă, la versetul „ Că de voi umbla în mijlocul morții, nu mă voi teme de rele” (Ps. 22, 4). Azi stau cu gîndul la versetul 8 din Psalmul 19: „Unii se laudă cu căruțele lor, alții cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru”. Mă îndrept în propriii mei ochi citind „Nu lua de tot din gura mea cuvîntul adevărului!” (Ps. 118, 43), convins că uneori îl am. * Deși l-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
negre. Deși rula încet, s-a prefăcut că nu mă vede. Eram în întîrziere, dar nu i-am făcut semn să oprească. Mergînd, mi-am amintit, prin contrast, de bietul tata care, cînd se ducea sau venea de undeva cu căruța, poftea ba pe unul, ba pe altul să se urce într-însa. Pornea din Verești cu ea goală și ajungea în sat cu ea plină. De pe urma acestui bine pe care îl făcea, se alegea, de cele mai multe ori, doar cu o
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
zootehnie, una dintre „indicații” (aceea de a tunde oile mai devreme) a făcut deja ravagii: numai în județul nostru au murit cîteva mii. *Am fost la înmormîntarea mătușii Valeria. Paralizia ei ar fi survenit după un efort: a alergat în urma căruței încărcate cu saci, mînate de moșu-meu. Cînd m-a văzut în ogradă, acesta m-a îmbrățișat și a plîns în tăcere mai multe minute. Era palid și tremura. El e, oare, m-am întrebat, privindu-l, moș Vasile cel
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
De aceea a adresat un memoriu arhiepiscopului Pimen la Suceava, dar cu rezultat negativ, deoarece a participat pe frontul de est, trăgând cu pușca... Ar fi făcut deci victime. Dimpotrivă, tata nu fusese combatant direct. I s-a Încredințat o căruță cu un cal, să ducă mâncare cu marmite În micile pauze dintre lupte. Mai mult, a salvat viața căpitanului său Vasilescu, care fiind rănit la un picior, l-a dus În spate la postul de prim ajutor. Pentru astfel de
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
dilema: „Amicul Radu Petrescu... și-a ținut Jurnalul vrând să facă abstracție de mediul Înconjurător. (Nu vă iau cu mine În Eternitate!) E și ăsta un punct de vedere, care nu-i al meu... fiindcă ajungi În Eternitate doar Încărcând căruța cu proști și mânând cu grijă”. Metamorfoza pe care literatura o operează asupra celui care o practică Îndelungă vreme și cu absolută implicare? Calitățile induse prin cultură și talent forțează ființa să asimileze „Înlocuirile”, deformările, să devină cea necesară literaturii
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
a conecției, cât și a inevitabilei „contrarieri”. Exasperat de ceea ce mă Înconjura și asfixia, nemulțumit de cât izbutisem să fur din Frumusețe și să posed din Adevăr, mă simțeam solidar, În pofida Înstrăinării, cu cei lângă care trăisem În vremuri absurde. „Căruța cu proști” era chiar viața care ne Întâmpina la fiecare Întredeschidere de ușă, și nu era vorba doar de proștii de la putere. Pledoaria pentru „impuritate” mi se părea onestă și Îndreptățită, chiar și din punct de vedere literar. Deși nu
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
carelor și săniilor țărănești, făcea potcoave de cai și de boi și tot el potcovea. Și te uitai cum lucrează? Nu mă uitam, zic, Îmi cerea să-l ajut, trăgeam la foi, Învârteam manivela la bormașină, ungeam cu păcură osiile căruțelor, uneori eram al doilea ciocan la nicovală când fierul era scos incandescent și moale și trebuia prelucrat repede. Îți mai amintești cum se face o potcoavă? Bogza parcă era neîncrezător și vroia să se convingă că nu fabulez. I-am
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Ne promiteam o revedere fericită, Într-o dispoziție mai bună pentru toți. * Comparativ cu alți concetățeni, călătoriile mele au Început destul de devreme. La 5 ani, prima expulzare. Călătorie, și ea, dintr-un loc În altul, În vagoane de vite, În căruțe sau pe jos; lagărul spre care eram trimis. Necunoscutul, masca morții. Călătoria de acum marca necunoscutul altei vârste: 50 de ani!... Alt sunet de gong, altă viteză a timpului. Altă destinație. * Sâmbăta dinaintea plecării suprimasem orice Întâlnire. Afară de una, la
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]