6,513 matches
-
postește se cuvine să-și ungă părul și să-și spele fața. Cine se roagă să se închidă în camera sa și să încuie ușa. Cine face milostenie să nu știe stînga ce face dreapta sa. Cine e poftit la cină să se așeze la capătul de jos al mesei. Nimeni să nu silească pe aproapele său, nici măcar pentru a-i face un bine. Nici Domnul nu intră nechemat". Crede că secretul vieții îl dă echilibrul. Trei pericole amenință creștinul occidental
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
căpătându-și celebritatea cu numele de Ioana Radu, pseudonim dat de Ion Filionescu, compozitorul și pianistul lui George Enescu, atunci când ea a cântat prima oară la radio. Avea să susțină recitaluri apoi la Potcoava, la Princiar, la Motanul negru și Cina. Tot alături de ea va debuta o altă voce minunată, Eugenia Nedelea, fata cu glas de privighetoare, cu triluri în voce, căreia însuși marele Enescu îi va îndruma pașii carierei, mai întâi numind-o Bujor, datorită roșeții ei din obraji. Astfel
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
abia la început“. — Și de ce nu te căsătorești cu Rada ? îl întreabă direct Virginia, după ce venise la București pentru câteva zile și o cunoscuse atât pe tânăra interpretă, cât și pe mulți alți pri- eteni ai lui Cristi, la o cină la Capșa. Nu și tu, mamă, nu și tu... Ți-am spus doar, mi-e o prietenă bună și atât. Era o dimineață răcoroasă de toamnă, în 1936, iar Cristi și maică-sa sorbeau la măsuța din curte din cafelele
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
de un fan servil. Invadasem planeta. Iar eu trăiam sub ochii întregii lumi. Se scria despre tot ce făceam. Paparazzi mă urmăreau permanent. O băutură vărsată la Nell’s se traducea ca beție în pagina șase din The New York Post. Cina la Canal Bar cu Judd Nelson și Robert Downey Jr., starurile din ecranizarea romanului Puțin sub zero, desemna „comportament dubios“ (corect, dar totuși). O întâlnire nevinovată în timpul prânzului la Palio cu Ally Sheedy pentru a discuta un scenariu era decodată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
moștenire la Hard Rock Casino în Las Vegas, după care ia parte la altă orgie (de data asta în Williamsburg - Brooklyn, nu fosta capitală colonială) și sfârșește într-o „cruntă depravare“, romanul încheindu-se tragic cu un avort și o cină plină de tensiune la Nello cu ocazia Zilei Îndrăgostiților (scenă de mare forță). „Cum ai putut să-mi faci una ca asta?“ e ultima replică din roman. Cartea trebuia să fie un mare succes financiar (avansul de un milion de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
care uneori îl folosea, dar de cele mai multe ori nu. Ne-am întâlnit cu Mark și Sheila Huntington, un duo atractiv compus din unghiuri ascuțite, ca de altfel și cu Adam și Mimi Gardner - două cupluri vecine și viitori oaspeți la cina de duminică de la familia Allen. Privindu-i pe copii trecând de la o casă la alta, am observat cât de nervoși eram cu toții și cât de jalnice erau eforturile noastre de a ascunde una ca asta. Oamenii șușoteau despre o eventuală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de Ketel One. Nici dacă trecuse un minut până m-am întors la Range Rover. Tranzacția se consumase în regim de urgență. La Elsinore: Jayne anunțase că va mai întârzia o oră, Marta se sfătuia cu Rosa în legătură cu meniul de la cină, Robby a întins-o la el în cameră, pretextând că trebuie să se pregătească pentru un test, Sarah s-a instalat în camera media ca să joace Binobee, un joc-video despre o albină fermecătoare dar incapabilă să zboare, a cărei expresie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
m-ar fi rugat să plec de-acasă, așa că am păstrat tăcerea în privința asta, adăugând încă ceva la lista lucrurilor pe care le ascunsesem deja de ea. Restul serii s-a scurs de parcă ar fi fost învăluită în ceață. În timpul cinei, când eram cu toții la masă, copiii au recunoscut că se distraseră destul de bine la mall, răsfățând-o pe Jayne cu relatarea diverselor secvențe din filmul pe care îl văzuserăm, apoi a urmat o discuție lungă despre Victor (care nu mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
a avut un soi de impact asupra mea - singurul care a răzbit prin aburul acela - a fost când Sarah l-a adus pe Terby, deși nu-mi amintesc unde eram în clipa aceea. Prăbușit pe fotoliu în fața televizorului? Sau în timpul cinei, lăsându-mi mintea să rătăcească dincolo de farfuria punctată neregulat de dovlecei și ciuperci, încercând să zâmbesc și să par interesat de importanța clipei prezente și de schimbul de informații de deasupra mesei? (Am încercat chiar să par detașat, fredonând absent
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Midland, surprins de camerele de supraveghere.) Era ca o pagină de album a dispăruților, așa că am pus ziarul deoparte. Îndată ce Robby și Sarah s-au întors în camerele lor Jayne și cu mine ne-am consultat cum am putea declina cina de la familia Allen din seara aceea, dar era deja prea târziu. Era mai simplu să suferim alături de ei decât să nu ne ținem de cuvânt, așa că mi-am planificat ziua în funcție de asta, până la ora șapte seara, când trebuia să plecăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și arogant fusese înlocuit de un tip cam desuet apropiindu-se de patruzeci de ani și manifestând o devoțiune servilă față de nevastă-mea. Nadine remarcase și ea asta și îl ținea pe Mitchell din scurt ori de câte ori activitățile școlare sau ocazionala cină festivă ne aducea pe toți patru împreună; pe mine nu mă deranja, aveam propriile ciudățenii, în plus știam că lui Jayne chiar nu-i păsa. Așa ceva se întâmplă inevitabil când ești încă la începutul vârstei a doua și ai o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
inițiat în ritualurile și obiceiurile lui - că eram singuraticul, outsiderul, cel a cărui solitudine părea nesfârșită. Continuam să mă mir cum de ajunsesem în această lume. Totul era formal și îngust. Conversația politicoasă se prelungi de la cocteil la masa de cină atât de sufocant încât presupunea o certă insensibilitate, așa că am început să le analizez pe femei, comparându-le foarte atent pe Mimi față de Sheila și față de Nadine, găsindu-le atrăgătoare (deși Jayne le eclipsa pe toate). Mitchell stătea aplecat spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Nadine m-a salvat, menționând zvonul optimist conform căruia unul dintre băieții dispăruți fusese semnalat la Cape Cod, înainte de a se scuza pentru a merge iarăși să vadă ce face Ashton - adică, după numărătoarea mea, de vreo șapte ori în timpul cinei. Mă întindeam să-mi torn sangria cu o frecvență care a făcut-o pe Jayne să mute carafa de lângă mine, după ce îmi umplusem ochi paharul. - Și ce voi face când paharul va trebui reîncărcat? Am întrebat cu o voce de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Am continuat să-l urmăresc pe Mitchell, care se uita la Jayne și o sorbea cu acea privire libidinoasă în timp ce ea îi explica ceva inutil, reacția lui fiind să gâfâie tot timpul. Au trebuit să treacă trei ore înainte ca cina să ia sfârșit. Femeile au debarasat masa și apoi s-au dus în bucătărie să pregătească desertul, în timp ce bărbații au ieșit lângă piscină să fumeze trabucuri, însă Mark Huntington adusese patru țigări de marijuana gata rulate și înainte să-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
aprindeam. Nu eram un fan al marijuanei, dar am fost plăcut surprins, recunoscător pentru apariția ei: restul serii urma să fie infinit mai lung - înghețata cu fructe proaspete și luările de rămas-bun interminabile, urmate de înspăimântătoarele promisiuni ale unei alte cine - și, fără să fiu narcotizat, somnul părea imposibil de îndepărtat. După prima rundă m-am prăbușit pe unul dintre șezlongurile așezate într-un anume fel, artistic, în jurul curții, care, spre deosebire de a noastră, se întindea lateral, nu în spatele casei, iar noaptea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în curtea lui Allen și se sfârșise cu mine în camera fiului meu ținând în mână un pistol în timp ce o mașină din trecut dispărea pe Bedford Street - cu altceva. Poate că mintea mea începuse să devieze ascultând vocile agasante de la cină. Poate că marijuana crease acele manifestări la care pretindeam să fi luat parte. Crezusem ceea ce s-a întâmplat astă-noapte? Care era diferența? Mai ales că nimeni nu mă credea și n-aveam nici o dovadă palpabilă. Ca scriitor măsluiești probele în favoarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
parcarea de la Whole Foods pe Ophelia Boulevard. Asta - în acel moment al acțiunii - nu se întâmplase sâmbătă după-amiaza. Nu l-am văzut pe Robby când s-a întors de la școală și el nu s-a alăturat familiei pentru masa de cină preferând să mănânce de unul singur în camera lui în timp ce își făcea lecțiile. Sarah, stand la masă cu Jayne și cu mine, părea neafectată de evenimentele din noaptea trecută și în timpul cinei mi-am dat seama de ce: făcea parte din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
nu s-a alăturat familiei pentru masa de cină preferând să mănânce de unul singur în camera lui în timp ce își făcea lecțiile. Sarah, stand la masă cu Jayne și cu mine, părea neafectată de evenimentele din noaptea trecută și în timpul cinei mi-am dat seama de ce: făcea parte din vis. M-am îmbrăcat în costum pentru seara părinți/profesori. Arătam responsabil. Un adult căruia îi păsa și ardea de nerăbdare să afle cum evolua copilul din punct de vedere academic. Urmează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Și cum tot nu spunea nimic, mi-am întors privirea spre sculptura din bronz a grifonului. Tăcerea Nadinei a reușit în sfârșit să mă enerveze, așa că plănuiam un subiect de conversație inofensiv (o, dar oare nu sunt toate așa?) despre cina pe care o servise seara trecută, când tocmai spuse ceva. N-am reținut exact ce și am rugat-o să repete cuvintele rostite. Capul ei se legănă pe umărul meu, apoi chicoti. - Se duc în Neverland. Am făcut o pauză
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pe mire la altar. - Nu pleca, am zis iarăși. Se juca cu un șervețel. Plângea. - Ce-i cu tine? Vroiam să știu. Am simțit cum mi se pleoștesc colțurile gurii. - E prima oară când mă rogi asta. Va fi ultima cină pe care o voi fi avut-o cu Jayne. Miercuri, 5 noiembrie 1 9 p i s i c a M-am trezit uitându-mă la tavanul întunecat din dormitorul nostru. Scriitorul își imagina un moment delicat: Jayne luându-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
s-a părut că n-a durat decât câteva minute. Mai târziu în după masa aceea m-am dus la Bank of America pe Ventura Boulevard să recuperez cenușa tatălui. N-am plecat de la bancă împreună. Sâmbătă seara am luat cina cu mama și cele două surori cu diverșii lor soți și iubiți în casa din Valley Vista în Sherman Oaks (o replică exactă, doar un pic mai mică, a casei de pe Elsinore Lane, cu o diagramă identică). Mama și surorile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
lor drame și triumfuri; una era asistenta actriței Diane Keaton; cealaltă tocmai ieșise dintr-o clinică de dezintoxicare. L-am ajutat pe iubitul mamei - un tip din Argentina care trăia cu ea de vreo cincisprezece ani - cu grătarul de somon. Cina a fost calmă, dar după aceea, afară, lângă piscină, fumând țigări cu surorile mele, a urmat o dezbatere intensă privitoare la cenușa tatii (nu le-am spus nimic despre ceea ce găsisem mai devreme în seiful de la bancă în locul cenușii) după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
amfitrionului, la Hôtel de Ville - sediul Primăriei orașului, situat în Palatul Rohan - ne-a salutat viceprimarul Martine Moulin-Boudard, o doamnă plinuță, care a rostit un speech interminabil, spre exasperarea asistenței, a cărei rumoare era din ce în ce mai greu de stăpânit. Toată lumea aștepta cina, mesele erau întinse într-o sală alăturată și nerăbdarea generală putea fi înțeleasă. Nimeni nu și-a mai cheltuit banii mâncând în oraș, știind că va urma o recepție oficială. Seria cuvântărilor de salut este încheiată, la fel de lung și metodic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
auster, mobilier de țară. Fotografii de familie, gravuri, bibelouri, farfurii pictate, împletituri de trestii aduse de Mauriac în urma unei călătorii în munții Pirinei. În centrul sufrageriei se află o masă rotundă și câteva scaune, la care familia lua prânzul și cina. Un rit imuabil fixa locul fiecărui membru al familiei. Cei doi soți, François și Jeanne Mauriac, stăteau față în față, fiicele, Claire și Luce, pe partea tatălui, feciorii, Claude și Jean, pe partea mamei. O etajeră pentru veselă. Pe șemineu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
recepție să sune la celălalt hotel, IBIS, unde a fost cazat un alt grup de scriitori... O scenă doar aparent amuzantă, care sugerează câte ceva din tensiunea și inconfortul drumului nostru. VITALIE CIOBANU: Ne îmbarcăm în autocar și plecăm să luăm cina în zona Parcului La Villette. Habar nu am unde se află, așa că mă las în seama instinctului meu de explorator (instinct ghidat de mâna nevăzută a gazdelor pariziene). Pe măsură ce lunecăm de-a lungul Senei cu autocarul, descopăr, de fapt recunosc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]