5,988 matches
-
Cetățeanul: Să-mi spui d-ta, pentru cine votez. Iaca mai e un sfert de ceas și se închide alegerea... Eu... pentru cine votez?... Cațavencu: (cu amărăciune) Pentru d. Agamiță Dandanache.. Zoe: (întorcându-se spre el cu o privire de dispreț și amenințare) Domnule Cațavencu! Tot mai poți vorbi? Și încă ironic. A! Ești tare, drept să-ți spui... Cetățeanul: Coană Joițico, adevărat? Zoe: Da, adevărat, pentru d. Agamiță Dandanache: da, adevărat; poate că e singurul adevăr pe care d. Cațavencu
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
act de impurificare formală sau simbolică, prin intrarea unei alte persoane În cuplul respectiv, al cărui echilibru va fi tulburat. În ambele situații, prietenie sau iubire, Între parteneri vor apărea sentimente ostile: ura, care este sentimentul opus iubirii, dușmănia și disprețul, care sunt sentimente opuse prieteniei. Din punct de vedere psihologic, fiecare persoană din aceste cupluri se va considera frustrată, abandonată, devalorizată moral și sufletește. Separarea și apoi despărțirea definitivă sunt resimțite ca niște eșecuri, ca o pierdere, ca răpirea unui
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
reciprocă. Privirea presupune o „vedere interioară” a celuilalt de către mine, dar și o reflectare a acestuia În persoana mea. Din aceste considerente, privirea atinge sfera conștiinței. Ea poate fi Înțeleasă ca mângâiere, consolare, Înțelegere, sprijin sau, dimpotrivă, poate Însemna mustrare, dispreț, dezgust, abandon, ironie, culpabilizare. Privirea este primul semn al Întâlnirii. Ajută și susține sau condamnă și pedepsește. De fiecare dată În cazul Întâlnirii, căutăm privirea celuilalt. O privire aprobatoare, consolatoare, care să ne dea siguranță, sprijin afectiv și moral. După cum
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
frustrări sau complexe existente. De multe ori, aceste atitudini se datorează Înșelării sentimentelor morale ale celor care sunt deschiși către ceilalți, de către persoane care mimează suferința În scopul producerii milei și obținerii unor avantaje. Înșelarea bunei credințe va stârni aversiune, dispreț, dezgust din partea celor care ajută. Aceștia vor refuza să mai acorde ajutorul. Dar aceste atitudini ostile, negative, față de cei aflați În suferință, În situații de dificultate, sunt expresia unor stări psihomorale anormale de următoarele tipuri: aă imaturitate morală a supraeului
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
contact sau În conflict. Orice evitare este o reacție interioară a mea, o atitudine care este declanșată de imaginea persoanei cu care sunt În contact sau de incertitudinea situației cu care mă confrunt. Imaginea celuilalt Îmi poate trezi sentimente negative (dispreț, repulsie, teamă, dezgust fizic, neîncredere etc.Ă. Acestea toate mă vor Îndepărta de persoana respectivă, pe care o voi evita, voi căuta să nu o mai Întâlnesc. Același lucru se petrece În cazul situațiilor neclare, incerte, care-mi trezesc aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
insistent spre sfîrșitul secolului al XIX-lea, „secol de progres și industrie”, cum îl definea, sarcastic, Macedonski. Scris sau rostit, el apare din ce în ce mai mult ca un termen negativ, virulent, acuzator, propriu îndeosebi celor revoltați, prin care se exprimă nemulțumirea, ostilitatea, disprețul atît față de mentalitățile și moravurile învechite, cît și de cele contemporane, cînd sînt exagerate. Orice ineleganță, orice revendicare sau tendință excesivă, orice vine în contrast cu „normalul” e taxat de „barbar”. Arghezi depista „barbaria” în „pornirea [modernă, brutală n. m.] de a
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
marxiștilor” din presă. Rar în zilele noastre, prezent doar în reportajele de la poliție și în cronicile judiciare, „monstru” era întrebuințat des în limbajul de la sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Părea nimerit pentru exprimarea aversiunii și a disprețului. Putea fi auzit în saloane („Este un monstru... închipuiți-vă că i-a părut rău de moartea copilului, dovadă că i-ar fi părut bine de-a mamei”)3), în mahala („Mizerabile! Mitocane!! Monstrule!!!”)4), în convorbirile dintre intelectuali („Policarp
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
exces, microscopic, aproape toată lumea îi tratează drept ridicoli. Unul dintre ei, nefericitul scriitor Pantazi Ghica (avea cocoașă), e victima unei farse povestite de Caragiale în „Din carnetul unui vechi sufleor”5). Un fragment din Dan, de Vlahuță, arată, de asemenea, disprețul față de specimenele de acest fel: „Ce capete sclivisite aveau aseară [la balul doamnei Raspal - n. m.] unii giovini. Erau fardați, se vede, prea semănau a manechini din vitrinele barbierilor”6). „Giovinii” sînt o altă generație de „juni corupți”, tineri excentrici
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
secolului XX, cuvîntul „dugheană” (d. tc. dükkîn) era un arhaism, iar tipul de comerț pe care îl denumește era anacronic. Dugheana e magazinul evului mediu și al Orientului. O lume de dugheni e o lume bazar. Provocat de alte motive, disprețul poetului se întîlnește cu disprețul omului modern pentru forme economice depășite. Chiar dacă nu i exprimată direct, comparația există, e inclusă în ansamblul fiecăruia dintre poeme. Bacovia avea, pe de o parte, imaginea dughenelor (cele mai multe niște improvizații) din tîrgul natal - scunde
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
tc. dükkîn) era un arhaism, iar tipul de comerț pe care îl denumește era anacronic. Dugheana e magazinul evului mediu și al Orientului. O lume de dugheni e o lume bazar. Provocat de alte motive, disprețul poetului se întîlnește cu disprețul omului modern pentru forme economice depășite. Chiar dacă nu i exprimată direct, comparația există, e inclusă în ansamblul fiecăruia dintre poeme. Bacovia avea, pe de o parte, imaginea dughenelor (cele mai multe niște improvizații) din tîrgul natal - scunde, aglomerate, fără ordine interioară - iar
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ori Raluca Eminovici nu știa, ori intenționat trecea cu vederea că și tatăl ei își cumpărase rangul de stolnic, tot cu bani. Iar fiul ei, Matei, avea ambiția de a se afișa din neam de boier mare și privea cu dispreț pe toate rudele soțiilor sale, pe care le considera "săpunari îmbogățiți". Fiul lui Matei, colonelul în rezervă Gh. Eminescu confirmă: "Avea pentru Condeești o atitudine disprețuitoare. Se socotea superior, în erarhia socială. El nu-și mai amintea de Țăranul Gh.
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
persoană se va simți mereu nedreptățită și va intra frecvent în contradicție cu semenii și cu societatea. Imaturitatea afectivă și morală, caracteristică acestei persoane, se concretizeazează în tendințe egocentrice, intolerantă față de normele juridice și morale, subestimarea greșelilor comise, indiferență și dispreț față de munca social-utilă, lipsa obiectivității față de sine și față de alții, absența unei integrări superioare în viața socială și chiar de familie. Integrarea socio-profesională și morală a individului presupune tocmai acest act de depășire a limitelor conștiinței individuale, de detașare de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
b) „conștiința morală” care, prin simțul datoriei și al responsabilității, reglează propria conduită, c) „capacitatea volitivă”, de caredepinde atât persevereanța și curajul atitudinal, cât și înfrânarea la nevoie a unor impulsuri afective. Imaturitatea caracterologică — concretizată în tendințe egocentrice, indiferență și dispreț față de activitatea sistematică, dorința realizării unei vieții ușoare, autocontrolul insuficient, tendința spre simulare și disimulare, orgoliul excesiv, îngâmfare, intoleranță față de normele juridice și morale, indolența, subestimarea greșelilor comise etc., — ne face să înțelegem numeroasele și variatele conflicte cu cei din
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
mod deosebit fenomenele din ambianța socială, astfel că reacțiile lor vor fi conforme acestei „percepții” specifice (ex. percepția elementelor din sistemul social — adică a diferitelor persoane, situații, sau cerințe normative — de pe poziția unei neîncrederi excesive în viață și a unui dispreț față de om, determină un comportament aparte: fie unul de ostilitate, consumat pe plan acțional sau verbal, fie unul de izolare, cu elemente de simulare și disimulare). În cazul comportamentului agresiv, persoana respectivă adoptă, într-o situație conflictuală obișnuită, o atitudine
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
unei situații conflictuale este în contradicție cu modelele de acțiune acceptate în culturile avansate. În cazul comportamentului de izolare, prin care se refuză contactul social cu semenii, „simularea” și „disimularea” reprezintă formele principale de exteriorizare a atitudinii de infatuare și dispreț pe care individul respectiv o manifestă față de sine și față de semeni. Veșnicul camuflaj, continua preocupare de a se preface, de a face să pară adevărat ceva inexistent, la care se asociază, de regulă, suspiciunea, neîncrederea, manifestată față de semeni, duce la
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
expediat cele peste douăzeci de titluri (excluzând antologiile!) scrise, eventual, în mai puțin de un lustru în cel mult două, trei pagini, în care am înregistrat doar date generale despre conținutul lor. Sau de faptul că i-am ignorat, cu dispreț (?!), bogata activitate publicistică sau, de ce nu, și proza! Ori, în fine, că am înțeles eronat sensul expresiei non multa, sed multum, sub scutul căreia, în adevăr, m-am adăpostit încă de la început. Cum dicționarul se subintitulează "Autori. Cărți. Teme", este
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
raportul de subordonare sau de coordonare dintre ei, raport nu foarte străin de influențele și/sau interferențele presupuse de un alt raport, esențial, acela dintre centru/i și margini. Oricât de mult ar fi clamate, neutralitatea, indiferența totală, mefiența sau disprețul absolut față de módele și modelele promovate "la centru" sunt frumoase utopii. Cu sau fără voie, fiecare centru de influență poetică își exercită și încurajează această influență în varii moduri (de la cenacluri și alte manifestări culturale la reviste literare considerate de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
proces-verbal, pe care și-o atribuie la sfârșitul Mitologiei..., nici metaforizarea de grad zero pentru care pare a pleda într-o secvență din Jocul vidului și al înfățișării. "Scriitura albă și ternă" mărturisește, nu-i așa?, "o imposibilitate/ asumată cu dispreț și orgoliu", în capcana căreia niciun poet nu ar mai putea cădea benevol. Și cu atât un poet precum Liviu Antonesei, atras deopotrivă de estetica modernistă și cea neomodernistă, altfel spus, de celelalte jocuri ce au marcat poietica secolului XX
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ricoșeu, apare din ce în ce mai des și profilul ideatic al celui care contemplă fața întunecată a existenței diurne, cititorul își amintește că semnatarul lor este un legis peritus. Pe spații întinse, discursul textual se construiește aproape exclusiv din judecăți morale rostite cu dispreț sau cu un sarcasm vecin cu cinismul. Sau, dacă vreți, dintr-un fel de denunțuri mai mult sau mai puțin voalate ale unei stări de fapt îngrozitoare, pe care poetul le percepe exact așa cum sunt. Hipersensibilitatea ori sensibilitatea vulnerată a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
se arată atras în egală măsură de ispitele așa-numitei grupări nouăzeciste și de unele marote optzeciste: sunt recognoscibile, în el, când racordarea fetișizantă la un cotidian imund, când refugiul în utopia culturii; când visceralitatea ființei, când apologia ficțiunii; când disprețul față de tentația tehnicismului arid, când joaca textuală și metatextuală. Undeva, se poate găsi și o explicație pentru această pendulare (voită, lucidă, nu întâmplătoare): Dacă textul este mai fascinant decât realitatea, prefer textul. Dacă realitatea este mai încărcată de vitalitate decât
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cărnii și al verzei. Strigă tare, suflete-al meu, ia-o cu avînt înainte! Vă propun să vă curățați de rușinea voastră și să ieșiți din josnicia voastră. Și să vă răzbunați pe o soartă dură și demnă de tot disprețul [...] Unul trăiește pentru a șicana și pentru mîncare, pentru somn, pentru timpul liber, pentru necazurile de care nu poate scăpa, pentru buzele dulci ale fetelor, pentru grijile sale părintești. Dar un altul, asemenea unui zeu, va avea dreptul să pornească
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
de disponibilitate, de încredere, de respect, de supunere voluntară. Rupturile decisive se produc în profun-/.imea mentalităților și a sufletelor. Regulile considerate pînă la un anumit moment indicii ale normalității civice sînt contestate în interiorul conștiințelor, astfel încît suspiciunea, îndoiala sau disprețul se substituie identificării, supunerii față de ordinea instituțională stabilită. În acest caz, dacă privim lucrurile dintr-o aceeași perspectivă internă, nu poate fi evitată comparația cu acele crize, binecunoscute psihologilor, caracteristice copilăriei și adolescenței și care se referă la relațiile cu
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
ai pulsiunii originare. Paradoxul stă în faptul că această redobîndire se manifestă aparent în aservirea, în supunerea la o autoritate exterioară. Dar e vorba de o autoritate care, și acesta e lucrul esențial, nu mai este considerată suspectă, demnă de dispreț sau opresivă, care, dimpotrivă, înseamnă adeziune, comuniune, credință militantă și cuceritoare. E o autoritate care nu mai e percepută ca alienantă, care, dimpotrivă, se vede recunoscută ca un instrument decisiv de restructurare și de reabilitare personală. Realitatea, așa cum este ea
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
totalitate numai după legile pieței, această societate va fi în curînd numită "comercială". Și tocmai în această calitate de societate "comercială" va fi mereu recuzată. "Opulența este o infamie", strigă alături de atîția alții Saint-Just, care nu contenește să-și manifeste disprețul față de negoț, față de activitățile mercantile și față de corolarele lor inevitabile, care sînt luxul, gusturile somptuoase, bogăția ostentativă, "în afară de monede, decretează el, aurul și argintul sînt interzise". Același lucru apare și la autorul Fericirii la țară, pentru care luxul e "cauza
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
Revoluției și a Imperiului) importantă este neîncrederea încăpățînată pe care Maistre o arată față de orice fel de putere politică. Contează mai puțin cauza și natura acestei neîncrederi: orice putere temporară îi apare ca fiind machiavelică: nici una nu poate evita violența, disprețul față de normele elementare ale moralei; întotdeauna, în acest caz, voința de putere constituie o amenințare continuă la adresa oamenilor și a cerințelor conștiinței lor. "Ce nenorocire ar fi pentru principi, spune Maistre, dacă ar avea puteri depline!"... De aici și necesitatea
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]