5,909 matches
-
el nu voia să renunțe la a mai gândi, nu voia să se lase dus și să-și vadă creierul îngropându-se în așteptarea morții. Desigur, viața nu era decât o trecere, dar de ce s-o reduci la niște ceasuri golite de toate cele, la nimicul zilelor ce l-ar fi încleștat în pustia și oribila curgere a deșertăciunii? În anumite clipe, totuși, îl invidia pe Carlo, ar fi vrut să aibă și el ingenuitatea acestuia, felul de a-și povesti
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
modelelortc " Analiza se bazează pe identificarea modelelor" Vă vom da exemplul unui învățător care are un mod interesant de a-i învăța pe copii ce sunt sistemele de clasificare. El a adus o cutie mare plină cu chei și a golit-o în centrul încăperii. Învățătorul le-a spus copiilor să aranjeze cheile. Elevii au pus întrebări în legătură cu modul în care să facă acest lucru. Învățătorul le-a spus că sunt mai mult moduri, că trebuie să reflecteze la ele și
[Corola-publishinghouse/Science/2050_a_3375]
-
cu care elita se îndreaptă spre diferite modele de civilizație sunt parte din rătăcirea pe care viziunea conservatoare nu întârzie să o surprindă. Elita care guvernează, dacă nu e străină de țară în sens etnic, cum va sugera Eminescu, este golită de orice sensibilitate istorică ce iar permite accesul la pătura țarănească, depozitară a tradiției. Ea e incapabilă să articuleze un program de altoire conservator destinat să facă să rodească solul național. Paradoxul lui Rosetti este cel al conservatorismului romantic românesc
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
accentuează concepția de prezentă în Ad Diognetum, 5, despre autonomia creștinului în treburile publice. Printre adepții noii religii se evidenția diversitatea existentă între sfera politică și cea religioasă: apare o concepție originală despre puterea civilă legitimă prin natura sa, dar golită de caracterul sacral. Opoziția nu este îndreptată împotriva romanității în general din moment ce este recunoscută valoarea serviciului adus organizării civile, ci numai împotriva creștinismului văzut ca religie. Religia romană era ridicată la rangul de regulă comună: refuzul creștinilor viza idolatria și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
face auzite din adâncul deșertului Chaltris sunt într-adevăr puternice, și le lansează pentru a-i trezi din nepăsare, din insensibilitate și inconștiență pe cetățenii romani, fii denaturați ai unei mame atât de mari, dedați chefurilor și viciilor, cu sufletul golit de Dumnezeu și de patrie. Nu-i mai trezea nici un orgoliu, nici un apel nu-i mai mișca, nici o voce nu-i mai atrăgea, ba chiar spre surprinderea sfântului, cât de slabi rămăseseră în fața seducției răului, abandonând calea lui Dumnezeu, devenind
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Pe căi opuse, gnosticii și montaniștii atingeau același scop: eliberarea de structurile ecleziastice, libertatea vieții religios-morale și interpretarea subiectivă a paginilor biblice. Gnosticii abuzau de învățătura Apostolului Paul (cf. îndreptățirea prin credință) corupând-o și ajungând la disprețul faptelor meritorii, golindu-le de orice consistență morală. În paralel, în Biserica dătătoare de legi, montaniștii vedeau o deviere și o trădare a conformității genuine și integrale a legii evanghelice, care dezicea viața militară și războiul considerate repugnante și antitetice principiilor umanității, fraternității
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
globală. În anii '80, adresându-se unui public occidental interesat de perspectiva unei feministe din Lumea a Treia, Chandra Mohanty critica feminismul occidental pentru construcția unei "femei din Lumea a Treia" victimizate, pe baza unor asumpții universaliste occidentale asupra genului, golite de orice specificitate istorică, culturală și geografică, inclusiv de realitățile oprimării rasiale și de clasă. Mohanty subliniază că tipologiile occidentale nu se pot submina pe ele însele și nu pot ataca structurile imperialiste din celelalte societăți. Implicațiile acestei provocări lansate
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
obișnuința pune tot mai mult stăpânire pe relația erotică, rutinând-o.) „...automatismul, repetiția uniformă și monotonă, este mormântul sentimentului, al stării vii și fecunde. Prin repetiție se creează o crustă din care se retrage sentimentul și, o vreme, asemenea crustă golită de viață este luată drept expresie a unei ființe vii. Așa se retrage cu timpul sentimentul religios din ritualul Încremenit, așa se volatilizează vibrația estetică dintr-o operă mereu și la fel repetată, așa rămâne gestul sec și mimica stereotipă
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
de-a lungul vârstelor, la fel și frenezia simțurilor, care, treptat se estompează, devenind tăcere. Deși, odată cu dobândirea unei anumite maturități scriitoricești, autoarea adoptă o poziție a dezinhibării, interiorul deschizându-se tot mai mult și devenind exterior, discursul inițial se golește de orice formă a expresivității stilistice, transformându-se într-o scriitură a demetaforizării. Primele volume stau sub semnul metaforei, ultimele sub semnul absenței acesteia. De altfel, încă de la început, metafora vieții se confundă în permanență cu metafora morții, acest permanent
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
le-ai lăsat pe obiecte/ Și plăgile, sângerând cu nori,/ Ale pașilor./ Orice urmă-i o rană/ În carnea albă a ratării,/ Nu-ți mai lăsa visul/ Să se răsucească/ Avid de suferință/ În trecut./ Treci înainte/ Îmbălsămat în uitare,/ Golit de-amintiri ca un mort/ De putrezitele lui măruntaie". (Orice urmă) Din nou, căutarea, în volumul Ora de nisip, 1983, volum metaforă a timpului, în care căutarea înseși e privită ca timp dinamic, poeta recunoscând că: Sunt/ asemenea/ nisipului clepsidrei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
spectaculos, dar și autorul Strategiilor fatale, apoi, din 1979 Lyotard, iar din 1983 Gilles Lipovetsky, convin că se prefigurează, pentru societatea franceză dacă nu occidentală, domnia simulacrului, a indiferenței și a ludicului. Pe măsură ce cauzele angajante mor, ce spațiul public se golește - observație a lui Lipovetsky adevărată doar În parte -, literatura devine o expresie aroape exclusivă a lui eu, fie că vorbim despre un eu dezabuzat, suspendat În vid (În variantă lipovetskyană), fie că avem de-a face cu un eu tot
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
aluzii la societate. Ea vine să sondeze mai ales conștiințe individuale ale indivizilor pe care societatea occidentală contemporană i-a adus În pragul unei depresii ontologice, al unei melancolii iremisibile. Uneori spațiul trupului memoriei și cel al memoriei trupului se golesc de pulsiuni pentru a se Întîlni În fîșia - și fișa - neutră a pornografiei, ca la Catherine Millet, a thriller-ului, ca la Virginie Despentes a indiferenței sau chiar a handicapului mental la Frédéric Beigbeder. Aceasta pentru a depune o altă
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
scene din prima parte a cărții este aceea În care Charles, văduv, face o vizită fostului său pacient, Rouault, tatăl Emmei. Pe la trei după-amiaza, În vreme ce Charles o aștepată pe Emma În bucătărie, vede cum muștele urcau de-a lungul paharelor golite de cidru și se Înecau, rînd pe rînd, bîzÎind, În lichidul lipicios rămas pe pereții recipientului. Cred că, În lipsa altor lecturi poate mai concludente, literatura de apartament se naște În secundele Înregistrării literare a primului masacru dipteric. Să nu uităm
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
1973; "A. B. C.", poeme, Editura Cartea Românească, 1973; "La capăt", Editura Eminescu, 1974; "Litanii pentru Horia", Dacia, 1975. Poate, nimeni altul nu realizează, ca Leonid Dimov, descoperirea esențelor într-un imagism rar; el crede în triumful unei arte ce golește poezia de epic, de retoric, adunând în terenul liric amiezi fierbinți, cu ceruri transparente, culori și lumini, umbre și infernuri, cetăți și catedrale, ulițe și orașe bătrâne, corăbii drapate într-un lung miraj al depărtărilor ce țin de Africa sau
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
așteptare, o sete de-mplinire care nu mai vine și la care de fapt poeta ne tot anunță că a renunțat: "Dar n-am fost decât un cal închis în grajd,/ Unde am sfărâmat paiele mele încete,/ Unde mi-am golit urechile/ De sunete văratice și pofte firești,/ Iernând în contemplarea oboselii/ tot mai rotunde din capul meu...". " Dar n-am fost decât an cal adormit/ cu pielea sfârâind de aripi și de spume/ acoperit de mânjii mărunți din vis." Visează
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
imaginea fiind construită din perspectiva prezentului; ea se întreține cu eternul și universalul. "Cupa etruscă" a lui Tiberiu Utan este și ea o efigie a trecutului în dialog cu valorile umane perene: vitejia, visul, cântecul, iubirea sau ura: " Își amintiră golindu-și nectarul, Măcar odată dorul?" Evocarea se convertește în creație: "De ce taci trecutule orb/ Te umple cu vin să te sorb." La "Voroneț" poetul se redescoperă; el se confundă cu urmașii acestei lumi de albastru, căreia i se confesează. Va
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sa: Ai grijă, luptătorule, nu-ți pierde/ ochiul,/ pentru că vor aduce și-ți vor așeza/ în orbită un zeu". În "Elegia a treia" căutătorul pare că atinge absolutul. Contemplația are loc într-o lume a somnului în care privirea se golește spre interior, în sensul că lumea reală, fixată pe retina ochiului, întoarsă în interiorul spre care se golește, se organizează într-un alt sistem, ideal, încât fiecare obiect capătă ceva din privirea ochiului care l-a perceput. Obiectele devin independente, suspendate
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
un zeu". În "Elegia a treia" căutătorul pare că atinge absolutul. Contemplația are loc într-o lume a somnului în care privirea se golește spre interior, în sensul că lumea reală, fixată pe retina ochiului, întoarsă în interiorul spre care se golește, se organizează într-un alt sistem, ideal, încât fiecare obiect capătă ceva din privirea ochiului care l-a perceput. Obiectele devin independente, suspendate, singura relație între ele este ochiul care le leagă parcă într-un nou început: "Se arată fulgerător
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
trecerii prin timp, ceea ce dezvăluie implicit o mutare a accentului pe durata vieții, adică pe existență. * Resimt în mod dureros lipsa timpului pentru a gândi, trăindu-mi în mod superficial viața cotidiană. Este o penurie a propriei existențe ce-mi golește de conținut până și căutarea unui sens al vieții. Acum știu că tăria morții derivă din absența la sine; iar vindecarea față de ea avem iluzia că vine din prezența la ceilalți. * Trăim într-o epocă în care se aleargă după
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
partea de constrângeri. Vrem confort și siguranță, dar cu păstrarea tuturor "libertăților" noastre. Nu suntem îndeajuns de onești pentru a vedea că tocmai în modul nostru de-a fi ne sunt înrădăcinate toate nereușitele. Prinderea în tumultul vieții cotidiene mă golește de conținut prin distanța pe care mă obligă s-o iau față de mine însumi. Încerc pe cont propriu înstrăinarea specifică modului de viață contemporan. * Din perspectiva existenței contemporane tehnica, de care suntem înconjurați, este cronofagă. De aici și disperarea contemporanilor
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
pe care acestea ar putea eventual să ni-l producă este pus în balanță cu răul pe care ele l-ar antrena, respectiv diminuarea încrederii în sine. Un jurnal de idei are temporalitatea sentimentului de sine. * Sunt nevoit să mă golesc de contradicții, scriindu-le, pentru a putea continua. În felul acesta încarc eventualul cititor cu povara unui alt sine. (Orice jurnal tinde să depășească raportarea la celălalt prin intermediul unei raportări la un alt sine, dorind ca cititorul să se recunoască
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
fizice - art. 217 CP; mă pricep la încadrări juridice, aproape jumătate dintre extratereștrii mei erau avocați). Doar cluburile de noapte au un orar cool, adaptat vieții noastre profesionale. Piețele sunt deschise ziua, adică exact când suntem mai ocupate, și se golesc fix când începem noi să avem un pic de timp liber. Mai am de adăugat un sfat important: dacă vrei să cumperi leuștean ori pulpă de porc, evită mallurile*. * Țin minte una dintre primele mele erori tactice în managementul cumpărăturilor
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
le cumpere toată marfa*. Mai de încredere sunt negustoresele, în special cele în vârstă: fiecare a fost măcar o secundă în viață extraterestră, așa că, din solidaritate, ne pot ajuta cu sfaturi bune. * Prima oară mi s-a întâmplat când am golit o tarabă de boia de ardei iute, mai exact 13 kilograme și 320 de grame; cred că-mi ajunge până mor, abia dacă am folosit câteva sute de grame ca să dreg primele mele ciorbițe... 1.3. politica de produstc "1
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
ei, era de-a casei, așa că nu m-am speriat; m-a văzut în ce hal sunt și mi-a oferit imediat un ceai și niște prafuri ca să-mi revin. De la primele cuvinte ne-am dat seama: ea - că eu goleam cu spor oalele și cratițele și-i lăsam câte un munte de vase murdare în bucătărie, eu - că ea era cea care îl ajuta în gospodărie; am stat un pic de vorbă, am înțeles că e mama lui și că
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
repede povestea cu tocana: era groaznică; m-a consolat el că de vină a fost sarea, că era expirată și stricase mâncarea, apoi a comandat niște pizza. Tocana a ajuns în coșul de gunoi și s-a grăbit să-l golească, mirosul era insuportabil; el e de vină: n-a aruncat tocana la ghenă, a pus-o în strachina din casa scării, unde vecinii hrăneau cățeaua blocului; aceasta nu era prin zonă, dar cei șase pui ai ei, abia înțărcați, lacomi
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]