5,667 matches
-
în toate limbile în care apare. ul în limba română este un mod impersonal și în general nepredicativ (vezi mai jos Predicativitatea infinitivului). Exemple de verbe la forma de infinitiv: "a spune", "a lucra", "a coborî". În lucrările românești de gramatică, infinitivul este ales ca forma reprezentativă a verbelor și folosit pentru a vorbi despre acestea în modul cel mai general, atunci când nu interesează o formă particulară a verbului. Dicționarele explicative românești sau cele bilingve folosesc tot forma de infinitiv în
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
După "înainte de" este recomandabilă folosirea infinitivului și nu a conjunctivului: "Înainte de sosirea trenului" (infinitiv lung) sau "înainte de a sosi trenul" (infinitiv scurt) și nu "înainte să sosească trenul" (conjunctiv). Din cauza cvasidispariției formelor și a construcțiilor verbale cu infinitivul lung, numeroase gramatici consideră că formele cu terminația "-re" constituie derivate substantivale, "-re" fiind un sufix substantival (o situație paralelă este interpretarea morfemelelor din construcția participiului ("-at", "-ut", "-it"/"-ât") ca sufixe adjectivale). În contra acestei afirmații se află infinitivele lungi ale unor verbe
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
În gramatica tradițională, pronumele nehotărât sau nedefinit este o clasă de cuvinte eterogenă, a cărei definire s-a încercat în diverse feluri. Una din încercări este de a o defini prin enumerarea cuvintelor care fac parte din ea: "altul", "fiecare", "oricine" etc.
Pronume nehotărât () [Corola-website/Science/316315_a_317644]
-
de exemplu "all" „tot, toată, toți, toate”, "several" „mai mulți/multe”. Pe de altă parte, unele dintre cuvintele considerate pronume nehotărâte nu înlocuiesc un substantiv conform definiției pronumelui, de exemplu Quelque chose est arrivé" „S-a întâmplat ceva”. În unele gramatici, unele categorii de cuvinte sunt tratate ca subclase ale pronumelui nehotărât, în altele ca clase de pronume aparte. În gramatici ale limbii române se consideră o clasă aparte cea a pronumelor negative. În gramatici ale limbii franceze însă, acestea sunt
Pronume nehotărât () [Corola-website/Science/316315_a_317644]
-
nehotărâte nu înlocuiesc un substantiv conform definiției pronumelui, de exemplu Quelque chose est arrivé" „S-a întâmplat ceva”. În unele gramatici, unele categorii de cuvinte sunt tratate ca subclase ale pronumelui nehotărât, în altele ca clase de pronume aparte. În gramatici ale limbii române se consideră o clasă aparte cea a pronumelor negative. În gramatici ale limbii franceze însă, acestea sunt incluse printre cele nehotărâte, la fel ca și în gramatici ale diasistemului slav de centru-sud și ale limbii maghiare. În
Pronume nehotărât () [Corola-website/Science/316315_a_317644]
-
S-a întâmplat ceva”. În unele gramatici, unele categorii de cuvinte sunt tratate ca subclase ale pronumelui nehotărât, în altele ca clase de pronume aparte. În gramatici ale limbii române se consideră o clasă aparte cea a pronumelor negative. În gramatici ale limbii franceze însă, acestea sunt incluse printre cele nehotărâte, la fel ca și în gramatici ale diasistemului slav de centru-sud și ale limbii maghiare. În gramatici ale acestei limbi intră în aceeași clasă pronumele nehotărâte și cele numite generale
Pronume nehotărât () [Corola-website/Science/316315_a_317644]
-
pronumelui nehotărât, în altele ca clase de pronume aparte. În gramatici ale limbii române se consideră o clasă aparte cea a pronumelor negative. În gramatici ale limbii franceze însă, acestea sunt incluse printre cele nehotărâte, la fel ca și în gramatici ale diasistemului slav de centru-sud și ale limbii maghiare. În gramatici ale acestei limbi intră în aceeași clasă pronumele nehotărâte și cele numite generale (ex. "valamennyi" „toți, toate”), fără ca acestea din urmă să fie considerate o subclasă a primelor. În
Pronume nehotărât () [Corola-website/Science/316315_a_317644]
-
ale limbii române se consideră o clasă aparte cea a pronumelor negative. În gramatici ale limbii franceze însă, acestea sunt incluse printre cele nehotărâte, la fel ca și în gramatici ale diasistemului slav de centru-sud și ale limbii maghiare. În gramatici ale acestei limbi intră în aceeași clasă pronumele nehotărâte și cele numite generale (ex. "valamennyi" „toți, toate”), fără ca acestea din urmă să fie considerate o subclasă a primelor. În mai multe limbi există un sistem asemănător de formare a unor
Pronume nehotărât () [Corola-website/Science/316315_a_317644]
-
a fost recunoscută de papa Inocențiu al III-lea, care studiase acolo, prin bula din 1215, confirmată printr-o alta de către papa Grigore al IX-lea, în 1231. Organizarea învățământului în patru facultăți - drept canonic, medicină, teologie și „arte liberale” (gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, geometria, muzica, astronomia) - provine din arbitrajul papal din 1213. Cazarea studenților ("școlarilor") și organizarea corpurilor se face în sânul fundațiilor pioase numite «colegii». "Universitatea din Paris" este un "studium" general, adică un centru de învățare a tuturor
Universitatea din Paris () [Corola-website/Science/320280_a_321609]
-
parțiale. Printre matematicienii români care au continuat cercetările sale se numără: Gheorghe Galbură (cu lucrarea "Forme diferențiale pe varietatea lui Grassmann cuaternionică", apărută în 1956) și Kostake Teleman (1958). Grassman s-a ocupat și de lingvistica istorică, realizând studii de gramatică germană, culegând cântece populare și învățând sanscrita. A efectuat o traducere a colecției indiene antice Rig Veda, care și astăzi este recunoscută. A enunțat o lege de transformare fonetică în cadrul limbilor indo-europene, care ulterior se va numi legea lui Grassmann
Hermann Grassmann () [Corola-website/Science/320287_a_321616]
-
o influență considerabilă aupra tuturor intelectualilor catolici, îndeosebi asupra autorilor veniți din Anglicanism. Pentru Xavier Tilliette, el apare ca «o mare personalitate aparte, un fel de "lumânare pascală" în Biserica Catolică a secolului al XIX-lea». Operele sale, dintre care "Gramatica Asentimentului" și "Apologia Pro Vita Sua", constituie referințe constante la scriitori ca "G. K. Chesterton", Evelyn Waugh sau Julien Green, dar și pentru teologi și filosofi ca Avery Dulles, Erich Przywara și Edith Stein, care a tradus în germană lucrarea
John Henry Newman () [Corola-website/Science/320290_a_321619]
-
Românească” (Iași), „Convorbiri literare” (București), ziarele „Universul”, „Viața Națională”, etc. Secția respectivă a bibliotecii a contribuit la trezirea și cultivarea conștiinței naționale a tinerilor moldoveni din Bălți. Ion Pelivan editează la șapirograf un abecedar rus-român cu elemente de ortografie și gramatică. La Bălți, s-a format un nucleu puternic de rezistență națională, care putea să țină piept presiunii curentului de deznaționalizare și rusificare promovat de autoritățile locale. Autorităție aveau o atitudine antagonistă față de acțiunilor lui Pelivan și susținătorilor săi. Astfel s-
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]
-
este o dramă, scrisă tot în turcă. A fost pusă în scenă la 6 aprilie 1874. Textul a fost publicat în 1875. Sami Frashëri a fost unul dintre primii autori de manuale pentru școlile albaneze. A scris un abecedar, o gramatică de școală, o geografie. Cea mai cunoscută dintre scrierile lui Sami Frashëri în albaneză este însă "Shqiperia ç’ka qëne, ç’eshte e çdo te bëhetë? Mendime për shpëtimt të mëmëdheut nga rreziket që e kanë rrethuarë" (Albania - ce a
Sami () [Corola-website/Science/317410_a_318739]
-
nevalabil”) sau al unui afix negativ: un prefix ( illisible" „neciteț”), neadevăr", inegalitate") sau un sufix: "nyugtalan „neliniștit”, "olvashatatlan „neciteț”. În limba română, cuvântul de negație principal este "nu", cu varianta fonetică "n-" (înaintea cuvintelor cu inițială vocalică), considerat adverb în gramatica tradițională. Alte cuvinte de negație sunt: Pentru negarea verbelor la modurile gerunziu, participiu și supin, se poate folosi prefixul negativ "ne-" (neștiind", nefăcut", "de necrezut"), dar sensul propozițiilor ce rezultă astfel este diferit de cel în cazul folosirii lui "nu
Negație (gramatică) () [Corola-website/Science/316336_a_317665]
-
În gramatică tradițională, participiul este o formă derivată din rădăcina verbului, existentă în mai multe limbi, care are trăsături atât verbale, cât și adjectivale. Numele său provine tocmai de la faptul că „participa” la cele două domenii. În unele gramatici este considerat mod
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
În gramatică tradițională, participiul este o formă derivată din rădăcina verbului, existentă în mai multe limbi, care are trăsături atât verbale, cât și adjectivale. Numele său provine tocmai de la faptul că „participa” la cele două domenii. În unele gramatici este considerat mod, în altele formă nominală a verbului. În general este considerat nepersonal și nepredicativ. În gramaticile diferitelor limbi se iau în seamă una, două sau trei forme ale participiului. În gramaticile limbii române se ia în seamă o
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
care are trăsături atât verbale, cât și adjectivale. Numele său provine tocmai de la faptul că „participa” la cele două domenii. În unele gramatici este considerat mod, în altele formă nominală a verbului. În general este considerat nepersonal și nepredicativ. În gramaticile diferitelor limbi se iau în seamă una, două sau trei forme ale participiului. În gramaticile limbii române se ia în seamă o singură formă de participiu, cu valoare de trecut, definit că forma nominală a verbului sau ca mod nepersonal
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
participa” la cele două domenii. În unele gramatici este considerat mod, în altele formă nominală a verbului. În general este considerat nepersonal și nepredicativ. În gramaticile diferitelor limbi se iau în seamă una, două sau trei forme ale participiului. În gramaticile limbii române se ia în seamă o singură formă de participiu, cu valoare de trecut, definit că forma nominală a verbului sau ca mod nepersonal și nepredicativ, care exprimă o acțiune suferită sau îndeplinită de un obiect, o acțiune concepută
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
momentul vorbirii. Complinirile și funcțiile sintactice ale participiului țin atât de natură să verbală, cât și de cea adjectivala. Participiul poate avea următoarele compliniri: Participiul poate exprima părți de propoziție care țin de natură să adjectivala, adică poate fi: În gramaticile limbii franceze se iau în seamă un participiu prezent și unul trecut. Participiul prezent provine din gerunziul latinesc, aceeași formă care este la originea formei numite gerunziu în gramaticile românești: "cantandum" > "chantant". La verbele regulate la acest mod, se formează
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
propoziție care țin de natură să adjectivala, adică poate fi: În gramaticile limbii franceze se iau în seamă un participiu prezent și unul trecut. Participiul prezent provine din gerunziul latinesc, aceeași formă care este la originea formei numite gerunziu în gramaticile românești: "cantandum" > "chantant". La verbele regulate la acest mod, se formează din rădăcina formei de indicativ prezent, persoana I plural (aceeași că a indicativului imperfect), cu sufixul "-ant". În una din clasele de conjugare, numită a doua, înaintea sufixului de
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
invitată”. Există și o formă compusă a participiului, din participiul prezent al verbului auxiliar "avoir" „a avea” sau "être" „a fi”, si participiul trecut al verbului cu sens lexical deplin. Exprimă o acțiune anterioară față de cea a verbului regent: În gramaticile limbilor sârbă și croată sunt tratate formele de participiu activ și de participiu pasiv, definite că forme verbale nepersonale, ambele cu valoare temporală de trecut. Participiul activ se formează în mod regulat de la rădăcina infinitivului. De regulă, dacă acesta se
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
valoare preponderent verbală în construirea diatezei pasive: "Škola je otvorena 1932. godine" „Școală a fost deschisă în anul 1932”. Oricare participiu pasiv poate fi folosit cu valoare preponderent adjectivala că atribut: kuvano meso" „carne gătită”, udata žena" „femeie măritata”. În gramaticile limbii maghiare, participiul este considerat o formă nominală a verbului și are trei forme temporale: prezent, trecut și viitor. Acest timp al participiului se formează cu sufixul "-ó/-ő " adăugat de regulă la rădăcina verbului, identică cu forma de indicativ
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
În lingvistică, particula este un element de limbă invariabil tratat în mod diferit în gramaticile a diverse limbi, ba chiar și de diversele orientări lingvistice referitoare la aceeași limbă. Particulă se numea deja în Antichitate orice cuvânt invariabil. Abia în anii 1960 au apărut preocupări în lingvistica rusă și în cea germană legate de acele
Particulă (gramatică) () [Corola-website/Science/316341_a_317670]
-
au fost cele studiate ca particule. Pe de altă parte, s-a observat că sunt limbi sărace în particule și limbi bogate în asemenea cuvinte. Limba franceză este printre primele, iar germana printre cele din urmă. De aceea, inclusiv în gramaticile uzuale ale germanei și ale altor limbi, particula în sensul ei modern este tratată ca o parte de vorbire aparte, pe când în gramaticile francezei și ale românei nu este vorba despre cuvinte particule. Privitor la limba română, gramaticile tradiționale consideră
Particulă (gramatică) () [Corola-website/Science/316341_a_317670]
-
asemenea cuvinte. Limba franceză este printre primele, iar germana printre cele din urmă. De aceea, inclusiv în gramaticile uzuale ale germanei și ale altor limbi, particula în sensul ei modern este tratată ca o parte de vorbire aparte, pe când în gramaticile francezei și ale românei nu este vorba despre cuvinte particule. Privitor la limba română, gramaticile tradiționale consideră particula un „segment invariabil atașat la sfârșitul unui cuvânt sau al unei forme flexionare”, ori un „element lingvistic invariabil de diferite origini, cu
Particulă (gramatică) () [Corola-website/Science/316341_a_317670]