10,921 matches
-
Într-o pseudorealitate”. Încetul cu Încetul, acestea vor deveni certitudini ale existenței sale. Creația e un punct de referință În Jurnalul Sylviei Plath pentru că, Într-un fel, ea e echivalentul ultim al morții. Jurnal al unui ucigaș, caietul de Însemnări intime captează Întreaga tensiune a sensibilității care, Înainte de a se exprima pe sine, exprimă o incomodă relație cu lumea. Luciditatea - reală, excesivă, sufocantă - nu o ajută, totuși, să stabilească un raport corect cu exteriorul, ci pentru a tulbura și mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
nu e decât Întâmplătorul veșmânt al esenței, iar extragerea unui Înțeles din ceea ce Jan Van Ruusbroec numește inning devine preocuparea unui șir de generații obsedate de descifrarea misterelor cuvântului. La o cu totul altă altitudine se află scriitorul de jurnale intime. Chiar dacă faimoasa distincție a lui Swedenborg privitoare la cer („Există trei ceruri, foarte deosebite Între ele: intimul sau cel de-al treilea; mijlociul sau cel de-al doilea; ultimul sau cel dintâi. Interiorul omului se află și el organizat Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
inning devine preocuparea unui șir de generații obsedate de descifrarea misterelor cuvântului. La o cu totul altă altitudine se află scriitorul de jurnale intime. Chiar dacă faimoasa distincție a lui Swedenborg privitoare la cer („Există trei ceruri, foarte deosebite Între ele: intimul sau cel de-al treilea; mijlociul sau cel de-al doilea; ultimul sau cel dintâi. Interiorul omului se află și el organizat Într-o ordine asemănătoare: există o parte intimă, una mijlocie și una exterioară.” 1) funcționează perfect și În
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
privitoare la cer („Există trei ceruri, foarte deosebite Între ele: intimul sau cel de-al treilea; mijlociul sau cel de-al doilea; ultimul sau cel dintâi. Interiorul omului se află și el organizat Într-o ordine asemănătoare: există o parte intimă, una mijlocie și una exterioară.” 1) funcționează perfect și În acest caz, scriitorul de jurnal se proiectează inconștient În „cel de-al treilea cer”. În fazele preliminare, cel puțin, el ascunde și păstrează În deplin secret tot ceea ce, mai târziu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
a lucrurilor (așa cum postulează o Întreagă tradiție a „gramatologilor”, de la Trismegist Încoace), semnificațiile sale esoterice - atâtea câte sunt - se vor confunda cu cele ale universului conținut Între faldurile aparent opace ale biografiei. Ar fi, Însă, o enormă greșeală să echivalăm intimul cu diversele esoterisme care bântuie În zona interpretărilor textualiste. La fel de contraproductivă este, Însă, poziția contrară. Pierre Reboul consideră, de pildă, că intimul este un mesaj, fără Îndoială, dar unul fără conținut - după cum intimismul a fost și va fi un conținut
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
cele ale universului conținut Între faldurile aparent opace ale biografiei. Ar fi, Însă, o enormă greșeală să echivalăm intimul cu diversele esoterisme care bântuie În zona interpretărilor textualiste. La fel de contraproductivă este, Însă, poziția contrară. Pierre Reboul consideră, de pildă, că intimul este un mesaj, fără Îndoială, dar unul fără conținut - după cum intimismul a fost și va fi un conținut fără mesaj. Nimeni nu poate exprima inexprimabilul. Ci doar să dai sentimentul că, dincolo de spus sau prin spus, există ceva ce nu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
exprimat. Nu poți să-l decodezi pe Dumnezeu, care rămâne mereu ascuns...2 A fi de acord cu aserțiunea lui Reboul Înseamnă a accepta ruptura În sânul tradiției deja menționate și care continuă să se prezinte ca un bloc compact. Intimul și intimismul sunt grade ale acceptării unei conjuncturi existențiale care l-a Împins pe scriitor la o soluție disperată: să se replieze În zona interiorității, defavorizând prezența publică. Reboul adoptă o poziție extremistă, dar foarte ușor de contracarat, fie și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
grade ale acceptării unei conjuncturi existențiale care l-a Împins pe scriitor la o soluție disperată: să se replieze În zona interiorității, defavorizând prezența publică. Reboul adoptă o poziție extremistă, dar foarte ușor de contracarat, fie și pentru că mesajul jurnalului intim nu poate fi separat de conținutul său. Altfel spus, demersul creator (sau numai scriptic) devine semnificativ (adică purtător de valoare estetică) prin Însăși simpla sa existență! Magia „profunzimilor ultime” În ce privește intimul, a vedea În acesta doar mesajul (altfel spus, calea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
foarte ușor de contracarat, fie și pentru că mesajul jurnalului intim nu poate fi separat de conținutul său. Altfel spus, demersul creator (sau numai scriptic) devine semnificativ (adică purtător de valoare estetică) prin Însăși simpla sa existență! Magia „profunzimilor ultime” În ce privește intimul, a vedea În acesta doar mesajul (altfel spus, calea, direcția, ruta) și a nu descifra și un conținut pare, din nou, o injustiție, ale cărei consecințe practice pot fi extrem de ușor cuantificate. De altfel, propoziția imediat următoare demonstrează discutabilul mecanism
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
poate atinge fără greutate domeniul metafizicului, ceea ce Pierre Reboul nu ezită să sugereze: orice Încercare de a conferi sens ideii de intimitate capotează În fața sforțării utopice de a „Încifra” Divinitatea... Lipsit de o consistență proprie și de o energie propulsatorie, intimul conotează fragmentarismul, discontinuitatea, secretul, nevăzutul, ascunsul și tăcerea. Evoluția termenului Însuși (răspândit În cultura europeană pe filiera franceză) descrie un traseu dinspre dorința de socializare (mica socializare: ami intime sau liaison intime) spre singurătate. Adică dinspre eul social spre eul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Divinitatea... Lipsit de o consistență proprie și de o energie propulsatorie, intimul conotează fragmentarismul, discontinuitatea, secretul, nevăzutul, ascunsul și tăcerea. Evoluția termenului Însuși (răspândit În cultura europeană pe filiera franceză) descrie un traseu dinspre dorința de socializare (mica socializare: ami intime sau liaison intime) spre singurătate. Adică dinspre eul social spre eul individual, al adâncimilor ființei. Dar acest joc al complicării datelor inițiale ale intimității nu presupune prezența neapărată a persoanei. Abstractizat, termenul de intimitate vizează „interioritatea și profunzimea”, oriunde s-
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
o consistență proprie și de o energie propulsatorie, intimul conotează fragmentarismul, discontinuitatea, secretul, nevăzutul, ascunsul și tăcerea. Evoluția termenului Însuși (răspândit În cultura europeană pe filiera franceză) descrie un traseu dinspre dorința de socializare (mica socializare: ami intime sau liaison intime) spre singurătate. Adică dinspre eul social spre eul individual, al adâncimilor ființei. Dar acest joc al complicării datelor inițiale ale intimității nu presupune prezența neapărată a persoanei. Abstractizat, termenul de intimitate vizează „interioritatea și profunzimea”, oriunde s-ar afla ele
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ființei. Dar acest joc al complicării datelor inițiale ale intimității nu presupune prezența neapărată a persoanei. Abstractizat, termenul de intimitate vizează „interioritatea și profunzimea”, oriunde s-ar afla ele. Coborând spre analiza de tip metafizic, filozofia a vorbit de „natura intimă a lucrurilor” și chiar de „intimitatea religiei”. Indiferent de traseele urmate, intimitatea și-a păstrat mereu trăsăturile primare. Ca Într-o aluviune, nici unul dintre vechile sensuri nu se pierde, chiar dacă suferă unele prefaceri - de pildă, coborârea de pe verticala paradigmaticului pe
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
pierde, chiar dacă suferă unele prefaceri - de pildă, coborârea de pe verticala paradigmaticului pe orizontala sintagmaticului. Desacralizarea aceasta vizează Însă numai posibilitatea de a conferi noi sensuri unei structuri lingvistice care se revendică formulelor de comunicare esențiale. De pe la Începutul veacului al nouăsprezecelea, intimul și intimitatea au dobândit, În linii mari, toate sensurile pe care le cunoaștem astăzi. Ele desemnează, cu minime aproximații și nesemnificative discriminări, o realitate pe care Jean Beauverd o numește la profondeur ultime d’une chose 3. Jurnalul intim - depozitar
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
nouăsprezecelea, intimul și intimitatea au dobândit, În linii mari, toate sensurile pe care le cunoaștem astăzi. Ele desemnează, cu minime aproximații și nesemnificative discriminări, o realitate pe care Jean Beauverd o numește la profondeur ultime d’une chose 3. Jurnalul intim - depozitar livresc, literar, estetic al „profunzimilor ultime”? Nu intrăm astfel În contradicție cu aparenta lui superficialitate, cu obișnuința lui de a aluneca pe conturul lucrurilor? Cu Înregistrarea, pe jumătate mecanică, a „tocmaitrăitului”? Numai la o analiză superficială. Pentru că jurnalul intim
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
intim - depozitar livresc, literar, estetic al „profunzimilor ultime”? Nu intrăm astfel În contradicție cu aparenta lui superficialitate, cu obișnuința lui de a aluneca pe conturul lucrurilor? Cu Înregistrarea, pe jumătate mecanică, a „tocmaitrăitului”? Numai la o analiză superficială. Pentru că jurnalul intim are tocmai funcția unui malaxor al anodinelor evenimente cotidiene și transformarea lor Într-o nouă substanță. Intimitatea nu e materia primă a jurnalului, ci produsul său finit. Ea spiritualizează, Înnobilează (așa cum a dovedit-o Întreaga tradiție a poeziei secolului al
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
individualizează În mod spontan scriitorul care a optat pentru narațiunea confesivă, redublând mecanismele de producere a textului literar. Scos din contextul amorf În care existase până atunci, cuvântul ascuns intră Într-un fel de alergie la singurătate, creîndu-și propria lume. Intimul e „În altă parte”! Structură secretă și centru invizibil, intimitatea devine personajul central, obligatoriu și esențial al unui text involuntar, În care nevoia de auto-scrutare a scriitorului produce și un efect paralel, neluat inițial În considerare: efectul de real este
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
centru invizibil, intimitatea devine personajul central, obligatoriu și esențial al unui text involuntar, În care nevoia de auto-scrutare a scriitorului produce și un efect paralel, neluat inițial În considerare: efectul de real este dublat de un efect de ficțiune. Jurnalul intim e, probabil, singura formă literară În care ficțiunea nu e un dat al textului, ci o consecință a lui. Estetica intimului - În măsura În care se poate vorbi de un ansamblu coerent de legi și concepții care s-o motiveze - este o realitate
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
și un efect paralel, neluat inițial În considerare: efectul de real este dublat de un efect de ficțiune. Jurnalul intim e, probabil, singura formă literară În care ficțiunea nu e un dat al textului, ci o consecință a lui. Estetica intimului - În măsura În care se poate vorbi de un ansamblu coerent de legi și concepții care s-o motiveze - este o realitate dedusă din confruntarea cu esteticile clasice care pornesc de la ideea că literatura nu e decât un mimesis, o simplă imitație a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
formă paradoxală a realității: pe de o parte, ea decupează fragmente de real și le depozitează Într-un spațiu al secretului, pe de alta, Încarcă textul astfel obținut cu energia propriei dorințe de comunicare. În același timp, trebuie observat că intimul, intimitatea În sine nu reprezintă nimic. Doar formele adjectivale (nu fără o nuanță adverbială!) dau consistență unui demers În care interpretul (cititorul, privitorul, naratorul) deține rolul principal. Ca și eul rimbaldian, intimul este Întotdeauna un altul sau, În orice caz
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de comunicare. În același timp, trebuie observat că intimul, intimitatea În sine nu reprezintă nimic. Doar formele adjectivale (nu fără o nuanță adverbială!) dau consistență unui demers În care interpretul (cititorul, privitorul, naratorul) deține rolul principal. Ca și eul rimbaldian, intimul este Întotdeauna un altul sau, În orice caz, În altă parte! În opinia unei bune părți a cercetătorilor, intimitatea este un punct de răscruce: ea trăiește ca pură proiecție a gândului, dar și a faptului lingvistic. Artistul „navighează” - În ciuda propriei
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
elemente: cu propria sensibilitate, memorie și dorință de comunicare (ori refuz al comunicării) și, În celălalt plan, cu tensiunea spațiului de exprimare al acestui preaplin. Artele plastice au surprins mai pregnant ceea ce Baudelaire numește, referitor la arta lui Delacroix, l’intime du cerveau 5, adică inexprimabilul din artele scripturale. Explicația nu e dificil de dat, ea trebuie căutată În viteza de decodare a unui mesaj care, În cazul unui tablou, se prezintă În instantaneitatea sa, iar În textul literar e o
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ceea ce e el În stare „să scoată” din ea. Altfel spus, subiectivitatea e o condiție esențială a intimității, pentru că, ontologic vorbind, ea creează un decupaj În real, În realitatea „obiectivă” a vieții. Or, să observăm imediat, estetica intimității și a intimului operează modificări structurale În Însuși spațiul asupra căruia se proiectează. Intimul devine, astfel, o valoare psihologică, un câmp tensional În interiorul căruia se desfășoară mișcările incontrolabile ale spiritului creator. Chestiunea insolvabilă a intimității jurnalului privește nivelul și punctul din care se
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
subiectivitatea e o condiție esențială a intimității, pentru că, ontologic vorbind, ea creează un decupaj În real, În realitatea „obiectivă” a vieții. Or, să observăm imediat, estetica intimității și a intimului operează modificări structurale În Însuși spațiul asupra căruia se proiectează. Intimul devine, astfel, o valoare psihologică, un câmp tensional În interiorul căruia se desfășoară mișcările incontrolabile ale spiritului creator. Chestiunea insolvabilă a intimității jurnalului privește nivelul și punctul din care se poate vorbi de Întretăierea diverselor direcții ale spațiului confesiv: e vorba
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
problema pare a fi mai degrabă de natură tehnică. Însă, În ciuda ușurinței cu care poate fi deconstruită, ea se sustrage analizei. Pentru că intimitatea e evanescentă prin definiție, delicată prin autoproclamare și ubicuă prin indeterminarea structurii. Ființa care coboară În spațiul intimului este - lucru de domeniul evidenței - o ființă a transcendenței. Ea Încremenește la limita dintre două lumi, În egală măsură concurente (prin căutarea acelorași sensuri) și paralele (prin mijloacele deosebite de a-și atinge scopurile). A scrie semnifică, În această perspectivă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]