5,756 matches
-
din Anatolida, se transformă - metamorfoză normală, previzibilă - Într-o mare scîrbă, Într-un imens dezgust (o adorație Întoarsă) față de lucruri, mai ales cînd acestea ating sfera morală. Heliade este mai mult decît alți poeți ai timpului un moralist neînduplecat, la mînie (Ingratul, Un muieroi și o femeie, În fabule) scoate urlete de indignare. Își copleșește, realmente, adversarul prin aluzii din ce În ce mai compromițătoare pînă ce poemul devine un blestem teribil: „Să urli de turbare cînd ți-or cădea blesteme A două inimi calde
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un discurs oniric național. Stilul acesta de a trece de la una la alta și de a căuta mereu În fapte un Înțeles moral-pedagogic este propriu lui Heliade. Stilul este cînd elegiac (acolo unde narează moartea copiilor), cînd pamfletar, turbat de mînie, În portretul „iazmei Îngrozitoare”, „Împielițat Satan”. Portretul „nevoiașului bărbat” anunță portretele lirice din Flori de mucigai. Visul, În orice caz, are șir („visu-și mai ținea șirul”), cu oarecare rupturi, puncte obscure cînd temele se confundă și alegoria aceea supărătoare dispare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
al său zbor?!” Dragostea devine din nou o temă pentru discursul moral În Visul, istoria alegorizată a unei căsnicii sfișiate de demonul geloziei și de intrigi ticăloase: „Ura-i Îmi era pace și dragostea-i osîndă, Rece-ntr-a ei mînie și foc cînd era blîndă; Ce-amestec și Într-Însa și-n mine volbora!” Se zice că În vis toate imaginile sînt euforice, atunci, mai ales, cînd visul se asociază cu zborul. Visul lui Heliade, pornit din tîmpla rațiunii indignate
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de ochii lumii, bătute de viscole rele, stăpînite de neguri. Ele stimulează În așa chip gîndirea Încît gîndirea, de obicei potolită, resemnată, Închisă În propria-i suferință, devine ageră și devoratoare „ca tigrul În pustiuri”: „Îmi place a naturei sălbatecă mînie, Și negură, și viscol, și cer Întărîtat, Și tot ce e de groază, ce e În armonie Cu focul care arde În pieptu-mi sfîșiat. La umbră-n Întunerec, gîndirea-mi se arată, Ca tigrul În pustiuri, o jertfa așteptînd, Și prada
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
evenimentelor), ci să exprime doar o „mirare”, o emoție discretă, un chin care rareori se dă pe față. Figura liricii erotice a lui Alexandrescu este așteptarea.* Există o Întreagă „scenografie a așteptării” (Barthes) și ea cuprinde toate fazele: de la starea mîniei virile la resemnarea În prieteșug. „Obiectul de iubii” este la Alexandrescu nedeterminat: un nume (Eliza, Nina), o emoție, o așteptare, multe sfaturi și... atît. CÎnd se decide să-i facă portretul, poetul recurge la imagini celebre (și inconsistente): „zîmbirea-i cerească
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
grație ce nu se vede, se presimte doar. Presimțirea (așteptarea) poate lua forme teribile, antrenînd un peisaj de Întunecimi grandioase (În Suferința). Mai Întîi locul (spațiul) așteptării: În Întuneric, sub un cer „Întărîtat” și Într-o natură zguduită de o mînie sălbatică. Este faza furioasă, devoratoare a așteptării: „La umbră-n Întunerec, gîndirea-mi se arată, Ca tigrul În pustiuri, o jertfă așteptînd, Și prada Îi e gata... De fulger luminată, Ca valea chinuirei se vede sîngerînd.” Așteptarea stimulează ( În poemul cu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ia forme aspre, „turbate” cînd cruzimea iubirii se unește cu cruzimea soartei (Nu, a ta moarte). Lanțurile iubirii nu mai sînt purtate atunci cu bucurie, robul se revoltă și zguduie, ca leul, gratiile temniței: „Eu lanțurile mele le zgudui cu mînie, Ca robul ce se luptă cu-n jug neomenos, Ca leul ce izbește a temniții tărie, Și geme furios.” Este figura contestației, dublată de figura dorinței (eminesciene) de repaos. În limbajul lui Gr. Alexandrescu, asta Înseamnă a gusta pacea. Amorul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
crizei erotice. O izbăvire tristă, o pace mohorîtă. Îndrăgostitul și-a regăsit „dreapta gîndire”, și-a regăsit și prospețimea simțurilor: liniștea interioară Îi permite să redescopere peisajul, obnubilat pînă acum de pasiunea nimicitoare: „La al tău zîmbet, l-a ta mînie, A mea mîhnire sau bucurie Nu pot nici crește, nici a slăbi, Crînguri stufoase, peșteri tăcute, Fără de tine Îmi sînt plăcute Și iar cu tine pot a nu-mi fi.” O pace, totuși provizorie, o contestație care ascunde deja promisiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
obiectivă” nu este, În cazul lui, nepotrivită. De la el s-a inspirat Coșbuc cînd a cîntat ritualurile țărănești ale dragostei. Alecsandri a Înfățișat, totuși, și femeia virilă. Fulga din Dan, căpitan de plai este tipul de femeie voinică, năprasnică la mînie, vitează, nelipsită, cu toate acestea, de obișnuitele calități ale feminității: gură rumioară, mers legănat de fecioară gingașă, pielea albă... Fulga e o Ioana d’Arc a Moldovei: „Frumos odor e Fulga! și naltă-i e făptura! Sub genele-i umbroase
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Ce vuiet lung de care, ce tropot surd de vite...” Tehnica antitezei duce la un fel de maniheism liric. De o parte: ambiția neînfrîntă a lui Albert, trufia militară a leșilor, armurile strălucitoare, orgia, dorința de expansiune, de cealaltă parte: mînie reținută, simplitate, veșminte modeste, dialog În șoaptă... Acolo (În tabăra română): „misterul și tăcerea” pădurii, „flăcări triste”, lucirea, din cînd În cînd, a săbiilor, străfulgerarea ochilor mînioși, jurăminte („dor crunt de răzbunare”), un umor discret În dialog, „hieroglife sfinte” brăzdate
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este uitat, În acest protocol al execuției, gelatul: acela ce „face morți” și aruncă „În munci / pre amorezați”... Infinit mai subtile, mai perfide sînt armele psihice. Obiectul erotic are, În acest cîmp, o capacitate de invenție uluitoare. Delii milă la mînie e un spectru vast de nuanțe ale seducției și represiunii. Conachi le exaltă mai ales pe cele din urmă. Chiar seducția (cînd seducția vine din cealaltă parte) este resimțită ca o formă de agresiune. 12. O agresiune Întoarsă, ca toate
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
simplă"", pp. 89-93. Cercetătoarea clujeană analizează foarte subtil și original secvențele descriptiv-evocatoare menite a reconstitui, în romanul lovinescian, imaginea Iașului de altădată. 236 Idem, p. 212. 237 Idem, p. 238. 238 Chiar și pentru Lovinescu, în Mutația valorilor estetice, substanța mâniei "a rămas întrucâtva neschimbată" de pe timpul lui Ahile, numai "formele mâniei s-au prefăcut cu timpul". ANTONIO PATRAȘ Scriitorul și umbra sa. Geneza formei în literatura lui E. Lovinescu 2 1 74 75 DORIS MIRONESCU Postfață ANTONIO PATRAȘ Abstract Résumé
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
descriptiv-evocatoare menite a reconstitui, în romanul lovinescian, imaginea Iașului de altădată. 236 Idem, p. 212. 237 Idem, p. 238. 238 Chiar și pentru Lovinescu, în Mutația valorilor estetice, substanța mâniei "a rămas întrucâtva neschimbată" de pe timpul lui Ahile, numai "formele mâniei s-au prefăcut cu timpul". ANTONIO PATRAȘ Scriitorul și umbra sa. Geneza formei în literatura lui E. Lovinescu 2 1 74 75 DORIS MIRONESCU Postfață ANTONIO PATRAȘ Abstract Résumé
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
presa vremii: “Din adâncurile pământului, au pornit duminică spre zori, convulsiuni puternice, scurte, zguduind scoarța terestră, ținând în suspensie tot ce e viață, surpând casele și dărâmând zidurile care n-aveau tăria rezistenței. în Capitală, între alte multe efecte ale mâniei elementelor dezlănțuite, o imensă clădire, blocul Carlton, s-a prăbușit în mai puțin de o jumătate de minut, acoperind sub dărâmături, poate sute de vieți omenești” (Universul, 12 februarie 1940). “Lumea se afla în puterea somnului, când cutremurul, de o
Animalele prevestesc cutremurele! by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/825_a_1572]
-
cu țara». (Ă). Apreciem procedeul ca un mijloc de a sugera ura străveche a poporului contra asupritorilor lui succesivi, care i-au barat accesul la viață și la posesia țarinii muncite. De aceea «șfichiul» acesta verbal colorat e plin de mânie justă Învârtit parcă de un Antim Ivireanu, corespunde tonului de imprecație usturătoare a poetului, Împotriva „căftăniților”. Deci limbajul de „didahii” sau de mustrări biblice vehemente, reprezintă pentru Dan Deșliu un mijloc de materializare a suferințelor istorice, de localizare În timp
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
nuvelisticei noastre cu tematica actuală. E clar deci că celui ce judecă nuvela noastră, În condițiile scurtei și impetuoasei ei cariere, În condițiile Însemnatului ei aport, pe care l-am arătat mai sus, nu-i mai e posibil căscatul și mânia orientală, nu-i mai e posibil disprețul și persiflarea „rafinată”. Înțelegând obiectivul tactic al momentului, care găsește nuvela noastră În plină cucerire a tematicei, În plină lărgire de conținut și la o normă cantitativă Încă redusă, nu putem nimici orbește
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Împing spre Îngâmfare; ea cheltuiește bani pentru obiectele de lux În loc să-i economisească pentru a-și Îmbrăca fetița; faptul că o tovarășă a ei e lăudată pentru o inovație În muncă Îi provoacă numai invidie. Toate acestea ne umplu de mânie Împotriva unei morale vechi, putrede. Scriitorul a căutat să dezvăluie Într-un spirit critic aspectele negative ale eroinei sale. Trebuie Însă totodată să precizăm că Ana Roșculeț se află la Începutul nuvelei lui Marin Preda cu mult mai jos decât
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
pe care ne-o dă despre activiștii comuniști de la sate. (Ă). În Grâu Înfrățit țăranii săraci și mijlocași apar la Început nelămuriți, șovăitori. Ei nu Înțeleg de ce interesele lor Îi cheamă alături de comuniști și de clasa muncitoare, răbufnirile lor de mânie Împotriva chiaburilor și moșierilor sunt Încă departe de o luptă organizată. (Ă). Grâu Înfrățit ne arată Însă totodată că atunci când nu sunt călăuzite În permanență de Învățătura partidului, talentul cel mai viguros și cea mai bogată experiență de viață nu
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
să fiu dacă nu pun mâna pe un par și vă zbor!» și continuă astfel În tot capitolul I al nuvelei, el vrea să-și «epateze» cititorii cu Îndrăzneala de a fi reprodus În scris, cu toate amănuntele fotografice, instantaneul mâniei uni om simplu. El este aici naturalist și ca intenție și ca realizare și În formă și În conținut. (Ă). Astfel de tendințe greșite, fals realiste, se mai pot surprinde și la alți scriitori. Un tânăr student a făcut o
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
poetică a vitregiei vremurilor care au trecut și o amintire pururi vie de dragoste pentru Patrie, pentru Partid, se află și poemul Slavă eroilor Doftanei al Mariei Banuș: «Aduceți copii, aici, ca să știe Să știe ce-i ura și sfânta mânie (Ă)». Astfel, Eugen Jebeleanu ne arată răsunetul pe care-l are evocarea eroismului comuniștilor În sufletele tinerei generații ce crește În libertate și fericire: Nu vom uita, nu, Petre niciodată!» Spun pumnii strânși și adâncii ochi senini - ai pionierilor cu
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
cu agenții ațâțătorilor la război. Întreg poporul muncitor participă la bătălie. Fără posibilitate de scăpare, implacabil, poziție după poziție, oamenii domnului Caraman sunt izolați, dați Îndărăt, până rămân trântiți la zid ca Dona, ca Mateica, pe care Îi Înconjoară neiertătoare mânia maselor. (Ă), Forța educativă a unei cărți se bizuie În mare măsură pe capacitatea ei de a face pe cititor să retrăiască faptele povestite. Fără sentimentul acesta de puternică verosimilitate a situațiilor, fără participarea intimă a cititorului la problemele dezbătute
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
insuficiente, iar vagabonzii prea numeroși. Pe de altă parte, viața socială nu merge fără tensiuni. Cînd survine o recoltă slabă, cînd impozitele regale devin prea grele, atunci nemulțumirea populară poate izbucni într-o revoltă violentă: după o scurtă explozie de mînie, adesea ucigătoare, "emoția", fără program precis, adesea fără șef, cade de la sine sau este obiectul unei dure reprimări. Ultimul cuvînt rămîne totdeauna statului monarhic, care, bazîndu-se pe teama care pune foarte repede stăpînire pe toți cei avuți, face să se
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
parte a regatului. Este interesant să ne apropiem de un contemporan al evenimentelor și de mărturia pe bază de cifre făcută de un istoric de astăzi. 1. Criza la Orléans văzută de un contemporan: "În anul 1693, ca urmare a mîniei lui Dumnezeu pe drept supărat, Franța, deja slăbită de un război lung, a fost lovită de foametea cea mai mare și cea mai universală despre care s-a auzit vorbindu-se pînă acum. Grîul, care la Orléans valorase în anii
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
pîinii, și supramortalitate. Prin scumpete, recolta slabă antrenează foametea și, în cazuri extreme, ca în 1694, moartea prin inaniție și, în același timp, scăderea dramatică a numărului de nașteri. Mărturia scrisă a unui orleanez contemporan descrie mecanismul foametei pusă pe seama mîniei lui Dumnezeu, de fapt cauzată de două recolte proaste succesive, foamete care antrenează, în afară de moartea celor mai săraci, paralizarea progresivă a întregii economii și mizeria de nespus a unui mare număr de oameni, în ciuda actelor de caritate publice și particulare
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
toată lumea o acceptă pentru că monarhia, de trei ori încercată sub Napolen, Ludovic al XVIII-lea și Ludovic-Filip, a dat de trei ori dovada neputinței sale. Toată lumea este decisă să facă experiența unei noi forme de guvernămînt, și, pentru că nu există mînie care să o respingă, nu există mînie pentru a o instaura. Să nu ne temem prea mult nici de cluburi, nici de alegeri, nici de Adunarea națională: nu există riscul de a reîncepe Teroarea din '93, istoria nu se repetă
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]