KorAP: Find »[drukola/base=primordial & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...219 220 221 ...242 >

6,029 matches

Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828

Cu frunzele, / Văile, / Cu apele, / Văi adânci, Cu ape reci, / Satele / Cu fetele, / Și codri cu fiarele". 96 Descătușarea universului, ca pecete a umanului, reînnoadă firele creației, reprezentarea casei dezmărginind drumul înspre coparticiparea cunoaștere-non/cunoaștere. Ceremonialul reclădește din perspectiva imaginii primordiale: Un cuvânt de iertăciune / Să ascultați, / Și fiți cu luare aminte, / La vreo câteva cuvinte. / Care din carte sunt scrise / Și astăzi trebuie zise: Că acestor fii le-a venit vremea, / Să se despartă de mamă și de tată / Și

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
ieu sufletul." 104 Casa-arhetip și spațiul mitic al casei construiesc o alteritate a umanului care, adăpostind viețuirea prin rit și ritual, desăvârșește individualul ca suflet al universului, ca meta-imagine. I.2. SPAȚIUL IMAGINAR Aflat într-o permanentă căutare a rădăcinilor primordiale, omul s-a descoperit pe sine, de-a lungul timpului, convertind elementele originare ale universului apa, pământul, focul, aerul în stări existențiale. Deschiderea spre universal s-a realizat printr-o cunoaștere fragmentată, trunchiată, a elementelor părtașe la Marele Tot care

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
structurat: 1. nivele de semnificație ritul, ritualul, ceremonialul; 2. matricea semantică universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul. Relaționarea dinamică dintre cele două structuri de semnificație se realizează printr-un complex de limbaje complementare (text, muzică, dans) care transformă starea existențială primordială ritul în procesualitate semantică ritualul , generând nucleul artisticității ceremonialul. Universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul ca entități structurante ale mitului, se află într-o continuă metamorfoză, de la elementul primar, static, prins în mrejele rostirii și rostuirii, prin rit, al lumii

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
devine "instrument al ordaliei"128 care cântărește axiologic primordialitatea. Primenind lucrurile create, apa se înfățișează ca hierofanie, "sămânță divină", "lumină", "cuvânt, verb generator" 129. Deschiderea lumii ca potențialitate hierofanică transformă valențele expiatorii ale apei în dinamică a logosului tămăduitor. Temelie primordială a universului, simbol al vieții, apa este un element dual, reprezentând, pe de o parte, substanța din care iau naștere toate formele, iar, pe de altă parte, este și un spațiu al regresiunii, adăpostind eterna reîntoarcere a materiei în propria

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
divorțul dintre viață și moarte, iar apa ritualică (lustrală sau magică) purifică pământul de amintirea increatului. Absența apei, în schimb, este asociată, în multe mitologii, cu infernul sau cu "lumea morților"131. În mitologia română, apa a avut aceleași valențe primordiale, de element, substanță esențială și germinativă sau de categorie proteică și generatoare de viață. De la cuplul demiurgic Fârtat / Nefârtat, apa este duală, pe de o parte este sursă a vieții, iar, pe de altă parte, este substanță care va înghiți

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
este o modalitate de cunoaștere care înlesnește "trecerea" la înțelesurile ultime ale existenței.138 2. PĂMÂNTUL " Matrice a apei", pământul originar a dat naștere arhetipului Marii Mame Terra Mater care a creat viața 139. Pământul este "substanța universală", "Prakriti", "haosul primordial, materia primă despărțită de ape".140 Dacă Apele precedă organizarea Cosmosului, pământul produce formele vii: "Apele reprezintă masa nediferențiată, pământul-germenii diferențelor"141. De-a lungul timpului, pământul a fost considerat "matcă a tuturor viețuitoarelor și plantelor", "matricea universală" (Terra Genetrix

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
dincolo (infern, mormânt, subterană, labirint etc. ).142 Întoarcerea la pământ, pe Pământul Făgăduinței sau la pământul natal simbolizează renașterea dintr-un spațiu sacru.143 În mitologia românească, o primă legendă despre nașterea Pământului mumă relatează cum deasupra noianului de ape primordiale s-a înălțat arborele cosmic bradul cu rădăcinile de pământ, sprijinindu-se de străfundurile apelor 144. În mentalitatea populară, nu există un singur pământ, se poate vorbi de "o pluralitate a pământurilor create": suprapământurile sau pământurile cerești și Raiul, pământul

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
mentalitatea populară, nu există un singur pământ, se poate vorbi de "o pluralitate a pământurilor create": suprapământurile sau pământurile cerești și Raiul, pământul propriu-zis și Lumea Albă, subpământurile cu Celălalt Tărâm și Iadul 145. În basme, despărțirea pământului de apele primordiale se face printr-o apă ce "ocolește de trei ori pământul ca un șarpe făcut de trei ori colac" care se numește "Apa Sâmbetei"146. În majoritatea legendelor românești pământul este prezentat ca un spațiu sacru care dăruiește lumii rod

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
din pământ avem apă, pământul ne încălzește; pământul e mama noastră (s. n. ). "Bateți mătănii și sărutați pământul, zic eu la copiii mei, și vă rugați să ne ție că din pământ ieșim și în pământ avem să mergem""147 Pământul primordial se înfățișează ca oglindă a lumii în care materialitatea își definește identitatea în propria reflectare: "Dintru-ntăi pământul era străveziu ca stecla, tot ce era într-insul se vedea. Dar când L-a omorât Cain pe Abel și l-a ascuns

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Moarte și Înviere, Focul poate fi asociat cu principiul antagonic, Apa: "Astfel, purificarea prin foc este complementară purificării prin apă pe plan microcosmic (rituri inițiatice) și pe plan macrocosmic (mituri alternate ale Potopului și ale Secetei sau Incendiilor)151. Element primordial în mitologiile lumii, focul este "cauză și motor al vieții", dar și distrugător sau purificator al ei. Venerat ca zeu, focul are multiple înfățișări: foc solar, foc atmosferic (fulgerul), foc astral, focul lăuntric al organismelor, focul viu, prieten și dușman

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
și i-a zis: "De ce te mânii, eu i-am luat și-s la mine, în împărăția mea, dară tu fă-ți treaba ta"! De atunci s-a apucat iar la lucrul lui".166 Vântul este considerat atât forță cosmogonică primordială, cât și simbol al extincției universale: "Vântul e un om cu aripi, da o aripă i-a luat Dumnezeu, că era prea tare. Sfârșitul lumei are să fie cu vânt, atunci are să fie vântul așa de mare, că va face una

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
mari, primăvara, sunt pentru ca să desfacă mugurul, să înfrunzească pădurea, iar cele de toamnă să deie frunza jos, să usuce, să desfrunzească."171 Fie că este activ, "motor al vieții", ilustrând pulsiunile lăuntrice ale omenescului, sau năvalnic, ca dezlănțuire a stihiilor primordiale, vântul repune lumea în ordine, convertind-o la starea dintâi a creației. În majoritatea mitologiilor, aerul este prezent sub trei aspecte: elementul calm (zeul egiptean al atmosferei, Shu, ca mediator între cer și pământ; element violent, personificat de divinitățile vântului

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
care, dincolo de seducțiile imaginației formelor, va gândi materia, va visa materia, va trăi în materie sau (...) va materializa imaginarul" 178 Gaston Bachelard prezintă cele patru elemente ca formă dinamică a imaginilor ce hrănesc imaginația 179. Imaginea dinamică, fiind "o realitate primordială" 180, cunoaște, în devenirea sa, manifestări multiple: astfel, "semnul aerian", bazat pe "o dinamică a dematerializării" 181, unește infernalul cu celestul, noaptea cu ziua, lumea de sus cu lumea pământescului 182, viața cu moartea, ca metamorfoză a imaginilor cer, vânt

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
ochi al pământului"184, apa este "sângele pământului" și "viața pământului" 185, formând împreună "schema fundamentală a materialității": "Pământul frământat cu apă este (...) schema fundamentală a materialității" 186. În mitologia românească, în unele variante despre facerea lumii, cele 4 elemente primordiale apa, pământul, focul, aerul pun temelie universului, învestind ontologic increatul: "Pământul stă pe apă, de unde și credința că de aceea izvorăște apă când săpăm în pământ; pământul e așezat pe apă, iar cerul ca o umbrelă deasupra lui; alții cred

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
pământul e așezat pe apă, iar cerul ca o umbrelă deasupra lui; alții cred că pământul e așezat pe apă, apa pe foc și focul pe voia lui Dumnezeu."187 Într-o altă versiune despre facerea lumii, din interacțiunea elementelor primordiale se naște, mai întâi, forța malefică, Nefârtatul Dumnezeu există, fără a fi crea sau făcut: "Dintâi și-ntâi, atârna în aer, purtat de vânt, un munte, din vârful căruia ieșea foc. Din focul acesta, suflat de vânturi, s-a făcut

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
zice cel șchiop. "Voi strânge toate focurile de unde se află prin lume și focul de pe muntele nostru și le voi duce pe pământ și astfel se va vedea"".190 Zămislirea fiecărui element pare să fie o repetare continuă a creației primordiale, după principiul naștere moarte renaștere; astfel, din achiul stâng al mamei dracilor s-a făcut luna, din ochiul drept soarele, din trupul tăiat bucăți și aruncat în aer au apărut stelele, iar din pietrele de la căpătâi s-au format vietățile

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
și-oi putrezi / Și-napoi n-oi mai veni / Oare cine m-o boci? / Sora mea cu maica mea / Mai ales ibovnica!" 247 Mijlocind integrarea în Marele Timp, ca simultaneizare a lumilor posibile, universaliile ontologice creează și re-creează starea mitică primordială, convertind individualul la viețuire cosmică. 2. PĂMÂNTUL Universul tradițional a fost reprezentat, în cultura universală, ca un centru traversat de axa verticală zenit-nadir și încadrat de cele patru orizonturi. Cerul este rotund, sub forma unui ou, și acoperă ca o

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
lipită de "baltagul" mirelui, simbolizând calea cea bună a vieții. c. Înmormântarea În ritualul înmormântării, focul era venerat din cele mai vechi timpuri: incinerația era considerată "înmormântarea în cuptor"302, conferindu-i, astfel, mortului sacralitatea zeilor, prin împărtășirea cu focul primordial.303 Mai târziu s-a descoperit că mortul era îngropat cu fața spre sud, sud-vest sau sud-est, după "mersul soarelui", această legătură mitică simbolizând renașterea și reînvierea morților.304 Tot ca simbol al continuării vieții pe lumea cealaltă, sau a

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
întinderea sa, iar ramurile din vârf reprezintă cerul în totalitatea sa 317. În mitologia poporului român, Arborele Cosmic, născut o dată cu Universul, este bradul. Legenda spune că "Fârtatul, obosit și înciudat de incapacitatea lui creatoare, a izbit cu toiagul în apele primordiale și în locul acela s-au deschis și s-a ridicat falnic un brad fosforescent" 318. În mentalitatea populară românească, bradul are o triplă semnificație, fiind arbore cosmic, arbore ceresc și arbore al vieții: "Sus în vârful muntelui / crește bradu´ brazilor

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
cei nouă frați, / Nouă frați, / Tineri ne-nsurați, / Ne-nsurați, / Nelogodiți." Apoi, cu această găleată merg la șase sau la nouă fântâni pentru a lua apă, cântând cântecul de nuntă.395 Apa antropomorfică este în permanentă concordanță cu celelalte elemente primordiale, participând direct la suferința comunității patriarhale care caută tămăduire în forțele taine ale acestora; de exemplu, pentru a-și regăsi împăcarea cu lumea satului, femeile descântă "de judecată", cu pietrele "împietrite" de Sfântul Petru: " Bună ziua, apă mare, / Doamnă mare! / Mai

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
ursitul.400 În Bucovina se crede că apele potopului care "căutau, după învăluirea pământului și prăpădirea lumii, să înece corabia lui Noe, au fost oprite de Sfântul Nicolae.401 În general, forțele tainice ale sărbătorilor primenesc spațiul cotidian, prin intermediul elementelor primordiale care sunt învestite, ritualic, cu puteri tămăduitoare. În Ajunul Crăciunului, pentru a fi sănătoși și tari ca fierul, în vasul cu apă, din care se spală ce ai casei și animalele acestora, se pun nuci și o potcoavă.402 Alteori

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
fapt ilustrat și într-o colindă din Moldova: De când, de când Dumnezeu / Și pământul s-a născut, / În patru stâlpi de argint, / Prea frumos l-a-mpodobit / Cu podoabe de argint, / Verde, verde și-nflorit / Și cu flori acoperit."417 Reîntoarcerea la semnificațiile primordiale ale pământului-arhetip se realizează prin intermediul fiecărui rit de purificare, specifice sărbătorilor de peste an: "Pământul e așezat pe un stâlp și diavolul roade veșnic la el și când vede colinda (bățul frumos) de la Crăciun până să-l privească, Dumnezeu aruncă fier

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
niciodată nu mai isprăvește de ros. De aceea nu se scufundă pământul."418 III. FOCUL Pe plan macrocosmic, focul apare ca element al extincției, dar și al purificării care pecetluiește destinul creației, înlesnind apariția unei noi lumi, primenită de forța primordială a flăcării. Pe plan microcosmic, focul are rolul de a transforma virtualitățile materiei în stare manifestă care să pună în mișcare potențialitățile gnoseologice ale umanului. Caracteristica principală a focului, de punere în act a puterilor latente ale elementelor arhetipale, face

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
acel an, aducătoare de noroc.448 La englezi, dansul circular, în jurul "pomului de mai", vopsit în roșu și alb și împodobit cu steaguri și flori, simboliza un străvechi rit de fertilitate.449 În mentalitatea europeană, "pomul de mai" exprimă actul primordial al regenerării cosmice, reprezentarea vie a axei cosmice.450 O altă reprezentare a pomului vieții este teiul de Rusalii care împodobește porțile gospodăriilor de Duminica Mare. Acest tei se păstrează, ca și mâțâșorii de la Florii, și este bun de leac

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
textuale, meta-imaginea este dinamică, acțională, reprezentând devenirea imaginii de la arhetip la mit. Codul gnoseologic, specific meta-imaginii, dezvăluie substanțialitatea semnificațiilor, privite în devenirea lor, de la starea originară, ca temelie a cunoașterii umane, la stările ontologice, ca punere în act a imaginilor primordiale. Interacțiunea dintre instanțele textuale și instanțele metatextuale construiește matricea semantică activă a textului. "Circumstanțele textuale" devin "instanțe discursive", valorificând, astfel, complementaritatea text metatext ca procesualitate discursivă. "Vocile discursive", specifice nivelelor de analiză, reprezintă, pe de o parte, complexul dinamic de

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]