6,400 matches
-
a fost scrisă cu alfabetul grecesc și alfabetul limbii române până în 1957, când a fost impus alfabetul chirilic rusesc adaptat la fonetica limbii. Cu excepția a cinci zile de revoltă, din iarna anului 1906, când în timpul unei răscoale țărănești a fost proclamată o republică autonomă la Comrat, găgăuzii basarabeni au fost guvernați de Imperiul Țarist, Regatul României și Uniunea Sovietică, fără a avea o formațiune statală proprie, dar având reprezentanți în diferitele instanțe administrative succesive precum kraiurile, județele, comunele sau sovietele sătești
Găgăuzi () [Corola-website/Science/298061_a_299390]
-
moldovenești. În 1989, la primul congres al „Poporului găgăuz”, acesta a votat rezoluția grupului care cerea crearea unui teritoriu autonom în sudul Moldovei (dar nu în Bugeacul ucrainean), cu capitala la Comrat. În august 1990, în timp ca Republica Moldova își proclama independența față de URSS, grupul condus de Stepan Topal a proclamat Găgăuzia ca republică autonomă a URSS, care oficial mai exista în acel moment, simultan cu același proces care avea loc în Transnistria sub conducerea liderilor Igor Smirnov și Aleksandr Lebed
Găgăuzi () [Corola-website/Science/298061_a_299390]
-
a votat rezoluția grupului care cerea crearea unui teritoriu autonom în sudul Moldovei (dar nu în Bugeacul ucrainean), cu capitala la Comrat. În august 1990, în timp ca Republica Moldova își proclama independența față de URSS, grupul condus de Stepan Topal a proclamat Găgăuzia ca republică autonomă a URSS, care oficial mai exista în acel moment, simultan cu același proces care avea loc în Transnistria sub conducerea liderilor Igor Smirnov și Aleksandr Lebed. Guvernul din Chișinău al Moldovei, nou stat independant, a considerat
Găgăuzi () [Corola-website/Science/298061_a_299390]
-
arabi, mongoli, etc. Constituit în 1747 sub conducerea lui Ahmad Șah Durrani, statul afgan a fost supus de Marea Britanie în urma a două războaie (1839-1842 și 1878-1880). După cel de-al treilea război anglo-afgan (mai-iunie 1919), Marea Britanie a recunoscut independența Afganistanului, proclamată la 28 februarie 1919. În perioda 1919-1929 au fost înfăptuite o serie de reforme din inițiativa emirului Amanullah. În timpul celui de-al doilea război mondial, Afganistan își menține neutralitatea declarată în 1939. La 17 iulie 1973 regele Muhammad Zahir Șah
Afganistan () [Corola-website/Science/298067_a_299396]
-
înfăptuite o serie de reforme din inițiativa emirului Amanullah. În timpul celui de-al doilea război mondial, Afganistan își menține neutralitatea declarată în 1939. La 17 iulie 1973 regele Muhammad Zahir Șah (1933-1973) este înlăturat, monarhia este abolită, iar Afganistanul se proclamă republică. La 27 aprilie 1978, în urma unei lovituri de stat, puterea este preluată de Partidul Democratic al Poporului (comuniștii), divizat în două facțiuni aflate în conflict. În ultimele zile ale anului 1979, U.R.S.S. invadează Afganistanul; președintele Hafizullah Amin este
Afganistan () [Corola-website/Science/298067_a_299396]
-
petreacă în Uzbekistan, unde uzbecii aveau să se lupte cu turcii meskhetiani în Fergana. În afară de aceste violențe, au avut loc alte trei evenimente majore care aveau să schimbe fața problemei naționale în URSS. Pentru început, Estonia și Lituania și-au proclamat suveranitatea în mai, iar în iunie a urmat proclamația similară a Lituaniei. (Partidul Comunist Lituanian și-a proclamat de asemenea independența față de Partidul Comunist al Uniunii Sovietice în decembrie). Aceste declarații au pus sus-numitele republici și Uniunea Sovietică într-o
Mihail Gorbaciov () [Corola-website/Science/298050_a_299379]
-
avut loc alte trei evenimente majore care aveau să schimbe fața problemei naționale în URSS. Pentru început, Estonia și Lituania și-au proclamat suveranitatea în mai, iar în iunie a urmat proclamația similară a Lituaniei. (Partidul Comunist Lituanian și-a proclamat de asemenea independența față de Partidul Comunist al Uniunii Sovietice în decembrie). Aceste declarații au pus sus-numitele republici și Uniunea Sovietică într-o situație clară de confruntare și avea să devină un precedent pentru celelalte republici. În iulie, în ajunul aniversării
Mihail Gorbaciov () [Corola-website/Science/298050_a_299379]
-
Sovietică în martie, anulând prevederile articolului 6, care garanta monopolul puterii PC al URSS. Procesul reformelor politice a fost unul de sus în jos, fiind unul care a alimentat naționalismul republicilor. La scurtă vreme după amendarea constituției, Lituania și-a proclamat independența și l-a ales în funcția de președinte pe Vytautas Landsbergis. Pe 15 martie, Gorbaciov a fost ales ca primul și singurul președinte al Uniunii Sovietice de Sovietul Suprem, la rândul lui alegându-și un consiliu prezidențial format din
Mihail Gorbaciov () [Corola-website/Science/298050_a_299379]
-
al doilea a cucerit o poziție și mai bună, fiind ales în mai Președinte al Prezidiului Sovietului Suprem al RSFS Ruse, ceea ce l-a făcut conducătorul de drept al RSFS Ruse. Parlamentul Rusiei a înmulțit problemele lui Gorbaciov, atunci când a proclamat întâietatea legilor rusești asupra celor unionale în iunie.. Poziția lui Gorbaciov era în continuă schimbare. La Congresul al XXVIII-lea al Partidului Comunist din iulie, Gorbaciov a fost reales secretar general, dar poziția lui era acum complet independetă de guvernul
Mihail Gorbaciov () [Corola-website/Science/298050_a_299379]
-
pentru Gorbaciov și pentru eforturile lui de reformă. Gorbaciov, în acest timp, pierdea tot mai mult teren în fața naționaliștilor. În octombrie 1990 a fost fondat partidul naționalist rus "Casa noastră Rusia". În aceeași lună, atât Rusia cât și Ucraina au proclamat suveranitatea completă a legilor naționale asupra celor unionale. Războiul legilor a devenit o luptă publică, Sovietul Suprem refuzând să recunoască acțiunile celor două republici. Gorbaciov a publicat schița noului tratat unional în noiembrie. Noua uniune urma să se numească Uniunea
Mihail Gorbaciov () [Corola-website/Science/298050_a_299379]
-
sinucis. În mod paradoxal, cei mai mulți dintre puciști erau indivizi promovați de Gorbaciov în funcții de conducere. Între ultimele zile ale tentativei de lovitură de stat și 22 septembrie, Estonia, Letonia, Ucraina, Belarus, Moldova, Kirghizia, Uzbekistan, Tadjikistan și Armenia și-au proclamat independența. În același timp, Boris Elțin a ordonat Partidului Comunist al Uniunii Sovietice să-și suspende activitatea pe teritoriul Federației Ruse și a hotărât închiderea clădirii Comitetului Central. În mod simbolic, pe clădirea Kremlinului, a fost arborat steagul Rusiei, alături de
Mihail Gorbaciov () [Corola-website/Science/298050_a_299379]
-
pe 1 decembrie, în care majoritatea populației s-a pronunțat în favoarea independenței. Președinții Rusiei, Belarusului și Ucrainei s-au întâlnit în pădurea Belovej de lângă Minsk pe 8 decembrie 1991,au semnat acordul de înființare a Comunității Statelor Independente și au proclamat încetarea existenței URSS-ului. Gorbaciov a fost pus în fața unui fapt împlinit și a fost nevoit să accepte dizolvarea Uniunii Sovietice. Gorbaciov a demisionat de Crăciun din funcția de președinte, URSS-ul încetând să existe în mod oficial pe 1
Mihail Gorbaciov () [Corola-website/Science/298050_a_299379]
-
de protecție militară și episcopul de Urgell, care știa că contele de Urgell dorește să revendice din nou văile Andorrei, a cerut ajutorul și protecția nobilului din Caboet. În 1095, aceștia au semnat sub jurământ o declarație prin care se proclamau ambii simultan stăpâni ai Andorrei. Arnalda, fiica lui Arnau de Caboet, s-a căsătorit cu vicontele de Castellbò și ambii au devenit viconți de Castellbò și Cerdanya. După ani, Ermessenda, fiica lor, s-a căsătorit cu Roger Bernat al II
Andorra () [Corola-website/Science/298069_a_299398]
-
o administrase până atunci sub un mandat instituit de Liga Națiunilor și, mai târziu, de O.N.U. În anii postbelici, autoritățile sud-africane au înăsprit regimul de asuprire rasială, legiferând "apartheid-ul". La 31 mai 1961, Uniunea Sud-Africană s-a proclamat republică sub denumirea actuală și s-a retras din "Commonwealth". Ca urmare a politicii de apartheid și a ignorării rezoluțiilor O.N.U., Adunarea Generală a hotărât în noiembrie 1974 să suspende participarea delegației autorităților sud-africane la lucrările sale. Izolarea
Africa de Sud () [Corola-website/Science/298068_a_299397]
-
restul continentului african, Africa de Sud se confruntă însă cu dificultăți în ceea ce privește asumarea rolului de putere regională - atât din cauza scepticismului statelor africane, cât și a neîncrederii pe care Africa de Sud o are în propria abilitate de a gestiona aceste probleme. Deși Africa de Sud se proclamă republică în 1961, instituționalizarea regimului de apartheid (segregrare etnică - legalizarea supremației ”albilor” asupra populației de culoare) a făcut ca statul să fie marginalizat pe plan internațional în perioada Războiului Rece. În acea perioadă iau naștere mișcări de rezistență împotriva regimului
Africa de Sud () [Corola-website/Science/298068_a_299397]
-
au administrat-o sub denumirea de Oubangui-Chari. În 1910, colonia franceză a fost denumită "Africa Ecuatorială Franceză". În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, colonia s-a alăturat "Forțelor Aliate". La 1 decembrie 1958, țara a devenit Republica Centrafricană și și-a proclamat independența la 13 august 1960. De la obținerea independenței, țara a păstrat limba franceză ca limbă oficială, folosită în documentele administrative, în timp ce sango acționează ca agent unificator al țării, permițând fiecăruia să se înțeleagă, chiar și fără o educație școlară avansată
Republica Centrafricană () [Corola-website/Science/298084_a_299413]
-
locale, care priveau cu simpatie la Moscova. Stalin a sperat că odată cu retragerea americanilor din Europa, tot continentul o să rămână sub dominația sovietică. Ajutorul american pentru tabăra anti-comunistă în războiul civil din Grecia a schimbat situația. Germania Răsăriteană a fost proclamată țară separată, în 1949, fiind guvernată de comuniști locali. Mai mult decât atât, Stalin a decis să aibă controlul direct asupra sateliților din Europa Centrală: toate țările urmau să fie conduse de partidele comuniste locale, care trebuiau să încerce să
Iosif Vissarionovici Stalin () [Corola-website/Science/298049_a_299378]
-
Columb în 1502, el este ocupat de coloniști englezi în 1638 și disputat de spanioli până în 1798. A devenit colonie a coroanei britanice, din 1862, sub numele de Hondurasul Britanic. La 1 iunie 1973 ia numele de Belize și își proclamă, la 21 septembrie 1981, independența de stat în cadrul Commonwealth-ului. Conflictul teritorial cu Guatemala, care nu a recunoscut independența Belize, face necesară continuarea prezenței militare britanice aici. Belize este divizat, din punct de vedere administrativ, în șase districte, care la rândul
Belize () [Corola-website/Science/298076_a_299405]
-
1.098.581 km² și o populație de 8,8 milioane de locuitori, își are conducerea administrativă împărțită între două orașe importante: Sucre (capitala legală și sediul puterii judiciare) și La Paz (sediul guvernului). În 1825, Peru de Sus își proclamă indepenența și adoptă, în cinstea lui Simon Bolivar (unul din liderii mișcărilor de eliberare din America Latină), numele de Bolivia. Cu toate că dispunea de mari bogății pământene și subterane, mai ales cositor, Bolivia, din cauza instabilității politice (loviturilor dese de stat), devine unul
Bolivia () [Corola-website/Science/298079_a_299408]
-
Islam. Teritoriul de azi al Bangladeshului a făcut parte, succesiv, din Imperiul Gupta (secolele V-IV î.Hr.) și Maurya (secolele IV-III î.Hr.), din Imperiul Marilor Moguli (secolele XVII-XVIII) și din colonia britanică India (secolele XVIII-XX). În august 1947 a fost proclamată independența statului Pakistan, format din două provincii aflate la 1 700 kilometri distanță una de alta, ambele având o populație preponderent musulmană: Pakistanul de Vest și Pakistanul de Est (actualul Bangladesh). Contradicțiile economice, politice, etnice, culturale și religioase despart cele
Bangladesh () [Corola-website/Science/298075_a_299404]
-
politice, etnice, culturale și religioase despart cele două provincii. În 1949, șeicul Mujibur Rahman formează Liga Awami care se pronunță pentru autonomia Pakistanului de Est. După victoria în alegeri (1970) a partidului Liga Awami în Pakistanul de Est, acesta își proclamă independența (martie 1971). Trupele pakistaneze încearcă să înăbușe mișcarea de independență. În condițiile războiului civil și, apoi, ale războiului indo-pakistanez, Pakistanul de Est devine stat independent (16 decembrie 1972) luând numele de Bangladesh (recunoscut de Pakistan în 1974). În februarie
Bangladesh () [Corola-website/Science/298075_a_299404]
-
primul ministru a numit un congolez ca nou comandant al soldaților, iar Joseph-Désiré Mobutu, cel ce va deveni mai târziu conducătorul acestei țări, a fost numit șef al statului major. Nemulțumit de toate aceste evenimente, , președintele bogatei regiuni Katanga, a proclamat pe 11 iulie independența acesteia. Și regiunea Kasai de Sud a intrat într-o luptă de secesiune împotriva noii conduceri. Astfel conflictul din Congo a devenit, în același timp, unul internațional (datorat intervenției Belgiei în fosta sa colonie), cât și
Republica Democrată Congo () [Corola-website/Science/298088_a_299417]
-
Wa Za Banga. După colapsul Uniunii Sovietice, relațiile dintre SUA și Kinshasa s-au răcit; Mobutu nu mai era necesar în logica post Război rece. În același timp, opoziția din interior se întărea, cerând reforme. În această atmosferă, Mobutu a proclamat a Treia Republică în 1990, a cărei constituție trebuia să permită reformele democratice. Dar aceste reforme au fost mai degrabă cosmetice și Mobutu a rămas la putere până când a fost nevoit să fugă din Zair în 1997. Din 1994 Congo
Republica Democrată Congo () [Corola-website/Science/298088_a_299417]
-
militar Jose de San Martin a preluat comanda armatei nordului și, mai târziu, a dat lovituri decisive trupelor spaniole în Chile și Peru. În martie 1816, reprezentanții diferitelor provincii s-au reunit la Tucuman și, la 9 iulie aceștia au proclamat independența față de Spania și au declarat formarea "Provinciilor Unite din America de Sud". Unii dintre delegați susțineau ideea creării unei monarhii constituționale, iar alții a unui sistem federal guvernamental. Neînțelegerile dintre cele două facțiuni au culminat cu războiul civil din 1819. Pacea
Argentina () [Corola-website/Science/298072_a_299401]
-
în 1852, de un grup revoluționar condus de generalul Justo Urquiza. În 1853 a fost adoptată constituția federală și Urquiza a devenit primul președinte al Republicii Argentina. Provincia Buenos Aires a refuzat să adopte noua constituție și, în 1854, și-a proclamat independența. S-a declanșat un război între cele două state în 1859, dar Republica Argentina a învins și, în octombrie 1859, Buenos Aires a aderat la federație. În mai 1862, Buenos Aires-ul a fost desemnat capitala republicii. Între 1865 și 1902
Argentina () [Corola-website/Science/298072_a_299401]