KorAP: Find »[drukola/base=proiecție & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...219 220 221 ...440 >

10,986 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

strănuta', neigh 'a necheza', dance 'a dansa', calve 'a cheli'71). Structura lexicală a unui verb inergativ ca laugh implică încorporarea într-un V abstract a centrului nominal N (al unui complement NP al V, sub guvernare). Încorporarea subiectului extern proiecției VP ar viola ECP (Hale și Keyser 1993: 60). Autorii susțin că verbele inergative au o structură lexicală inițială de tip tranzitiv, relația dintre tranzitivele simple și cele cu încorporare explicând alternanța lexicală. Verbele inergative denominale și verbele de localizare

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fiind subiectul unei schimbări cuantificabile; acest DP e necesar pentru existența telicității. AspQ poate să verifice Cazul acuzativ al DP aflat în specificatorul lui. Borer (2004: 294, nota 9) atrage atenția că AspQ corespunde structural, dar nu și ca interpretare, proiecției AspE de la Borer (1994). Sorace (2004: 249−250) comentează această teorie. În concepția lui Hagit Borer, intrările lexicale sunt "nude", conținând liste de argumente neordonate. Sensul lexical principal al verbului servește ca modificator, nu ca un element ce determină proprietățile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
determină proprietățile structurale. Inacuzativitatea și inergativitatea sunt constelații de fenomene derivate din capacitatea verbului de a apărea în anumite configurații sintactice, care determină interpretarea aspectuală. O citire telică este derivată din prezența unui argument în poziția de specificator al unei proiecții funcționale aspectuale. O citire de tip activitate este derivată din apariția verbului în poziția Spec,AspP. Intrarea verbală nu conține informații despre prezența unui argument intern sau extern. Orice verb poate intra în mai multe configurații sintactice, deci poate primi

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
teorie restrictivă a interfeței Lexicon−Sintaxă, considerând că numai o mică parte din informația lexicală este disponibilă la interfață. Autoarea o urmează pe Borer (1994), prima care a arătat că interpretarea semantică (aspectuală) este atribuită în poziția de specificator al proiecțiilor aspectuale, nu în interiorul VP. În teoria propusă, informația aspectuală disponibilă la interfață reprezintă o constrângere asupra asocierii verbului cu structurile sintactice. Există deci o corelație între proprietățile lexicale ale predicatelor și structurile sintactice în care acestea apar. De asemenea, există

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
John a tuns gazonul' John killed Bill − schimbare nongraduală ' John l-a omorât pe Bill'. Adverbele temporale pot determina limitarea evenimentului (work for two hours 'a munci timp de două ore'). Argumentele sunt generate în poziția de specificator al unei proiecții aspectuale, unde li se atribuie o interpretare aspectuală: (a) AspEM este primul nod aspectual, rezervat măsurării evenimentului, unde e atribuit Cazul acuzativ; acest nod este specificat [+ EM]; argumentul generat în specificatorul acestei proiecții este interpretat ca fiind măsura evenimentului descris

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
generate în poziția de specificator al unei proiecții aspectuale, unde li se atribuie o interpretare aspectuală: (a) AspEM este primul nod aspectual, rezervat măsurării evenimentului, unde e atribuit Cazul acuzativ; acest nod este specificat [+ EM]; argumentul generat în specificatorul acestei proiecții este interpretat ca fiind măsura evenimentului descris de verb; existența măsurii conduce la interpretarea telică; "Tema" este asociată cu poziția de specificator al AspEM; Tema are și alte proprietăți: stativitate față de un alt participant, imposibilitatea de a exista independent de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Tema" este asociată cu poziția de specificator al AspEM; Tema are și alte proprietăți: stativitate față de un alt participant, imposibilitatea de a exista independent de eveniment; (b) AspOR este al doilea nod aspectual, al originatorului: argumentul generat în specificatorul acestei proiecții este interpretat ca fiind originea evenimentului; evenimentul are un punct inițial în timp (= "Agent"); toate celelalte proprietăți asociate cu "Agentul" sau cu agentivitatea (voiță, simțire, existență independentă de eveniment − așa cum apar la Dowty 1991 − vezi supra, 4.2.3.) pot

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
specifică inacuzativelor, fie pe cea specifică inergativelor; structura sintactică, și nu intrarea lexicală determină sensul acestor verbe. Verbele tranzitive simple (kill 'a ucide') descriu un eveniment pentru care este specificat atât punctul inițial, cât și punctul final, deci există două proiecții aspectuale: − AspEM asigură interpretarea aspectuală și verificarea Cazului acuzativ; în anumite cazuri (love 'a iubi', hate 'a urî', know 'a ști'), AspEM verifică Cazul, dar nu are conținut aspectual, pentru că aceste verbe sunt statice și inerent atelice; AspEM este nespecificat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
aceste situații, deci nu măsoară evenimentul; − AspOR nu are funcție de verificare a Cazului și nu este proiectat atunci când nu are conținut aspectual, adică pentru inacuzative și pentru verbele de stare. În teoria propusă de Arad, argumentele sunt generate în specificatorul proiecțiilor aspectuale (și nu urcă din VP), pentru că acestea sunt poziții în care are loc interpretarea semantică; prin urmare, nu există deplasare. Borer (1994) a arătat că predicatele specifică numai numărul, posibil și tipul argumentelor; de aceea, intranzitivele sunt ambigue (inacuzative

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
modalități de a obține o interpretare telică: fie printr-un argument generat în Spec,EM, fie printr-un delimitator. Acest model poate explica și construcțiile cu dativul și pe cele cu dublu obiect, fără a mai apela la ipoteza scindării proiecției VP (engl. VP-shell). Consecința acestui model este că două macroroluri sunt suficiente pentru a descrie selecția argumentelor: punctul inițial și punctul final; dacă există al treilea argument, acesta desemnează obligatoriu parcursul. Cazul acuzativ este atribuit de nodul aspectual responsabil de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
arată că verificarea trăsăturilor reprezintă o altă versiune a teoriei construcționiste, diferite versiuni ale acesteia încorporând componente de verificare a trăsăturilor. Trăsăturile aspectuale ale predicatului, precum telicitatea, trebuie să fie "descărcate" prin deplasarea argumentelor în poziția de specificatori ai unor proiecții funcționale. Sorace (2004: 251) subliniază că, în modelul lui Van Hout (199682, 200083, 2004), legătura dintre Lexicon și Sintaxă e sensibilă la tipul de eveniment; inacuzativele încorporează telicitatea, introdusă în sintaxă ca o trăsătură interpretabilă care trebuie verificată în AgrO

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
direct specificat cantitativ, interpretarea telică. Tenny (198787, 1992, 1994) este autorul primei teorii bine articulate a influenței aspectului asupra realizării argumentelor: delimitarea evenimentului are loc în interiorul VP și numai obiectul direct poate fi măsura evenimentului. La Chomsky (1995), AspP este proiecția funcțională care codifică aspectul, iar interpretarea telică apare atunci când obiectul direct se deplasează în Spec,AspP și primește acuzativul prin acord Specificator−Centru (vezi supra, 4.1.). Realizarea argumentală multiplă a fost explicată prin telicitate: inacuzativele sunt telice, iar inergativele

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
verbul close se amalgamează cu un verb abstract/silențios, CAUZĂ. Autorul acceptă ideea că AGENTUL/CAUZA sunt primitive semantice, introduse în sintaxă, dar susține că aceste primitive nu sunt sursa argumentului extern. Wechsler (2005) evidențiază o problemă a ipotezei existenței proiecției micul v − selecția Agentului potrivit dintr-o varietate de participanți la evenimentul denotat de verb − și aduce argumente în favoarea faptului că agentivitatea sau cauzarea sunt introduse supralexical: (a) agentivitatea este opțională pentru anumite verbe, cu excepția situației în care aparține sensului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a crește numărul de valențe; (h) rolul Agent este flexibil de la verb la verb și de la o limbă la alta. 5.2.7. Van Hout (2004: 62) susține că alternanța argumentală/cauzativă apare ca urmare a faptului că telicitatea impune proiecția obiectului direct. Autoarea preia de la Tenny (1994) ideea că există o legătură puternică între telicitate și obiectul direct, aspectul fiind implicat în interfața Lexicon−Sintaxă și demonstrează cu date din neerlandeză, valabile pentru toate limbile germanice, că telicitatea are nevoie

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
402): regula deplasării α (engl. move α) care se aplică în cazul pasivelor și al construcțiilor medii la nivel sintactic funcționează la nivel lexical pentru formarea ergativelor (apud Matsuzaki 2001: 115). Alexiadou și Anagnostopoulou (2004: 116−118) arată că morfologia proiecției Voice este asociată cu detranzitivizarea în alternanțele de tranzitivitate (cum este și alternanța cauzativă). În greacă, anticauzativele sunt formate pe baza vDEVENI/ REZULTAT, care încorporează un grup adjectival, un VoiceP sau o construcție posesivă. În multe limbi, morfologia asociată cu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
operația nu are nevoie să ajungă la grila de roluri, ci numai la rolurile tematice neatribuite. Alegerea morfologică a elementului se reduce Cazul acuzativ; cliticul își are originea în VP, apoi se deplasează în I; rolul neatribuit este reținut de proiecția verbală până când un rol tematic extern este fuzionat; rolul neatribuit este concentrat cu rolul extern, de unde rezultă atribuirea a două roluri aceluiași argument sintactic. Această propunere dă seama de incompatibilitatea dintre reflexivizare și pasiv. Grimshaw (1990), Pesetsky (1995), Sportiche (1998

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Agentiv] − Agent, Instrument realizat ca grup prepozițional; Voice [− Agentiv] − Cauză. Dacă centrul Voice e activ, atunci rolul tematic relevant este realizat în Spec,Voice, iar dacă e pasiv, rolul tematic relevant este implicit. În cazul anticauzativelor există două opțiuni: (a) proiecția Voice e absentă − situație posibilă în toate limbile discutate; (b) Voice are trăsătura [− Agentiv]: în limbi ca engleza și germana, Voice [− Agentiv] este un centru posibil pentru pasive, iar anticauzativele apar fără Voice; în limbi ca greaca, în care pasivul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
situație posibilă în toate limbile discutate; (b) Voice are trăsătura [− Agentiv]: în limbi ca engleza și germana, Voice [− Agentiv] este un centru posibil pentru pasive, iar anticauzativele apar fără Voice; în limbi ca greaca, în care pasivul este obligatoriu agentiv, proiecția Voice [− Agentiv] poate fi folosită pentru interpretarea anticauzativă. Concluzia autorilor este că nu există o direcție a alternanței cauzativ/anticauzativ; niciuna dintre construcții nu derivă direct din cealaltă. 6. RELAȚIA ERGATIV−REFLEXIV Așa cum se poate observa din clasificarea semantico-sintactică a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
inacuzativă (Kayne 1988145, McGinnis 1999146, Pesetsky 1995, Sportiche 1998147): cliticul se este un argument extern al unui predicat ușor (engl. light), v, lipsit de proprietatea de a atribui Caz. Constituentul DP nonclitic este inserat în poziția de argument intern al proiecției VP. T atribuie nominativul. TP 3 DPi1 T' 3 TNOM vP 3 SE j1 v' 3 v VP 3 V DPi1 Analiza inacuzativă a elementului se argument (Alboiu, Barrie, Frigeni 2004: 4) Alboiu, Barrie, Frigeni (2004: 4) observă că, în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
adjective, care nu sunt legate morfologic de un verb ergativ: Ioana e sigură că va veni Că va veni e sigur Ioana e cunoscută că mănâncă mult Că mănâncă mult e cunoscut. Bennis (2004: 88) introduce conceptul micul a în proiecția adjectivală (paralel cu micul v din proiecția verbală) pentru a explica diferențele structurale dintre adjectivele din limba neerlandeză. Așa cum v poate apărea în trei ipostaze (vezi supra, 4.1.2.), a este legat de următoarele structuri: (a) AP fără aP

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
un verb ergativ: Ioana e sigură că va veni Că va veni e sigur Ioana e cunoscută că mănâncă mult Că mănâncă mult e cunoscut. Bennis (2004: 88) introduce conceptul micul a în proiecția adjectivală (paralel cu micul v din proiecția verbală) pentru a explica diferențele structurale dintre adjectivele din limba neerlandeză. Așa cum v poate apărea în trei ipostaze (vezi supra, 4.1.2.), a este legat de următoarele structuri: (a) AP fără aP; (b) aP fără argument extern; (c) aP

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
adjectiv inergativ ' Precum [e] este amuzant, lui Ion nu-i plac melcii'. (c) selecția complementizatorilor. Bennis (2004: 92) susține că distincția inergativ/inacuzativ este motivată și în domeniul adjectival. În termeni minimaliști, ergativitatea verbală se exprimă structural prin absența scindării proiecției VP, iar prezența unui argument extern impune apariția scindării proiecției VP în situația verbelor inergative. Adjectivele ergative sunt proiecții AP: obiectul indirect este generat în Spec,A, iar obiectul/subiectul adjectivului este generat în poziția de complement al A, pe când

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
plac melcii'. (c) selecția complementizatorilor. Bennis (2004: 92) susține că distincția inergativ/inacuzativ este motivată și în domeniul adjectival. În termeni minimaliști, ergativitatea verbală se exprimă structural prin absența scindării proiecției VP, iar prezența unui argument extern impune apariția scindării proiecției VP în situația verbelor inergative. Adjectivele ergative sunt proiecții AP: obiectul indirect este generat în Spec,A, iar obiectul/subiectul adjectivului este generat în poziția de complement al A, pe când adjectivele inergative apar cu un argument extern, obiectul indirect fiind

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
că distincția inergativ/inacuzativ este motivată și în domeniul adjectival. În termeni minimaliști, ergativitatea verbală se exprimă structural prin absența scindării proiecției VP, iar prezența unui argument extern impune apariția scindării proiecției VP în situația verbelor inergative. Adjectivele ergative sunt proiecții AP: obiectul indirect este generat în Spec,A, iar obiectul/subiectul adjectivului este generat în poziția de complement al A, pe când adjectivele inergative apar cu un argument extern, obiectul indirect fiind generat în Spec,A. Adjectivele inergative au o scindare

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
obiectul indirect este generat în Spec,A, iar obiectul/subiectul adjectivului este generat în poziția de complement al A, pe când adjectivele inergative apar cu un argument extern, obiectul indirect fiind generat în Spec,A. Adjectivele inergative au o scindare a proiecției AP, un nivel a deasupra proiecției AP. Interpretarea DP din Spec,aP este similară cu interpretarea "posesivă" a subiectului verbelor de stare, interpretare imposibilă pentru adjectivele inergative. Scindarea proiecției AP diferă de cea a VP sub două aspecte: a nu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]