8,522 matches
-
și cântecele noastre de familie. Sunt cântece păstrate prin moștenire de la părinții părinților mei“, a evidențiat Oana Rusu. Pe cei rămași să soarbă diverse pe terasa clubului așteptând spectacolul de dans al Simonei Jovic, Gelu Rusu i-a acaparat în relatări și chiar bancuri, spuse cu har - e ușor observabil - ereditar. Cei care însă s-au grăbit să plece, nu au făcut-o decât pentru a-și „lipi urechea“ de țambalul lui Marius Mihalache, instalat pentru un concert care a păstrat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
galeriile de fotbal, apărarea TVR de câțiva blogheri intelectuali pare concediu pentru ei. Pe la șapte și douăzeci plec, protestatarii mai rămân. Plec zâmbind și eu, ca bătrâna mea. Doar că eu nu zâmbesc de la Bucurenci, ci pentru că îmi imaginez deja relatările puse de cu seară pe net despre marea luptă a blogherilor în fața opresorilor culturii de la TVR, despre cum le-au arătat ei lor că lumea citește, despre cum o să mai citească și pe viitor, dacă li se cere, să știe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
afirmația noastră: "Orice studiu al Vechiului Testament care nu are ca premisă faptul că acesta este mărturia acțiunii lui Dumnezeu în istorie este condamnat la sterilitate pentru că nu ia în calcul faptele [...]. De aceea putem spune că Biblia este o relatare teologică a istoriei"11. Vechiul Testament este teologia istoriei prin excelență. El exprimă în cel mai înalt grad viziunea ebraică asupra istoriei. Iar aceasta poate fi redusă la două axiome fundamentale: creația lumii ex nihilo și manifestarea providenței divine în istorie
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
biruință al unei cruci întocmite din lumină și că odată cu ea putuse desluși un glas grăind: "Să biruiești întru aceasta!"; după care, la vederea unei asemenea priveliști fuseseră cuprinși de uimire și el și întreaga oaste"58. Deși autenticitatea acestei relatări a fost contestată de istorici, printre altele și pentru că ea nu figurează și-n Istoria ecleziastică, apărută încă în timpul vieții lui Constantin, ea rămâne cea mai clară mostră de Heilsgeschichte, act of God sau Providență divină. Spre deosebire de Nabucodonosor, Constantin are
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
definindu-se acum strict ca nomina, sau, cum remarcă Laurence Wood, triumful epistemologiei în detrimentul ontologiei specifice preocupărilor medievale. Odată cu postmodernismul va veni rândul hermeneuticii să exprime spiritul timpului. Scrierea istoriei în viziunea antică și medievală era simplex narratio gestarum, simpla relatare a lucrurilor așa cum s-au întâmplat într-adevăr (ut gestae). Martorul ocular era considerat un istoric ideal, cu condiția să fi respectat adevărul. "Istoria este relatarea evenimentelor prin care aflăm ce s-a întâmplat în trecut. Cuvântul provine din grecescul
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
spiritul timpului. Scrierea istoriei în viziunea antică și medievală era simplex narratio gestarum, simpla relatare a lucrurilor așa cum s-au întâmplat într-adevăr (ut gestae). Martorul ocular era considerat un istoric ideal, cu condiția să fi respectat adevărul. "Istoria este relatarea evenimentelor prin care aflăm ce s-a întâmplat în trecut. Cuvântul provine din grecescul hapo tou historein, adică a vedea sau a recunoaște: nici un antic nu a scris istorie fără să fi fost prezent și să fi văzut evenimentele pe
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
Isidor din Sevilla în Etimologiile sale, afirmație desigur hazardată, întrucât ubicuitatea este o abilitate exclusiv divină. Această viziune este preluată până și de Hegel, pentru care istoria este atât res gestae, cât și historia rerum gestarum, faptul în sine și relatarea acestuia. Unul din precursorii mâinii invizibile a fost Giambattista Vico, care în a sa Scienza Nuova a descris contextual și estetic procesul prin care omenirea a evoluat de la starea hobbesiană a lui homo homini lupus est la societatea actuală: "căci
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
și încrederea în progres caracteristice timpului. La scurt timp, Voltaire scrie Candide', un roman în notă parodică la adresa lui Leibniz, reprezentat de domnul Pangloss, și a Teodiceei sale. El face o distincție clară între istoria sacră și cea profană și contestă relatările biblice cu ajutorul criticismului istoric. Critica lui se îndreaptă și împotriva lui Bossuet, infirmând orice providență în istorie, ca și rolul central al evreilor, pe care-i tratează la fel ca pe sciți sau greci. În eseul Despre manierele și mintea
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
cât prezentul și exprimă voința divină, așa cum este momentul primirii Decalogului sau chiar propovăduirea lui Iisus. • Kerygma este inovația care apare odată cu Noul Testament ca proclamație apostolică. Este mesajul evanghelic răspândit în lume de apostolii inspirați de Duhul Sfânt ca o relatare asupra revelației lui Dumnezeu în Iisus Hristos 34. Eschatologia ontologică a lui Pannenberg afirmă clar că ideea de Dumnezeu nu se bazează pe inferențe logice sau speculații filozofice, ci pe revelarea de sine a lui Dumnezeu în istorie 35. Această
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
deoarece el era deja un loc comun în tradiția eschatologică ebraică. Învierea are atât o denotație factuală, ca fapt istoric susținut de dovada mormântului gol, cât și o conotație stilistică, adică Învierea ca metaforă absolută. Deși nu crede în veridicitatea relatărilor evanghelice despre Înviere, pe care le consideră legende inacceptabile din punct de vedere istoric, Pannenberg găsește suficiente probe în epistolele pauline, deoarece Sf. Pavel folosește relatările martorilor oculari referitoare la aparițiile lui Iisus după Înviere și la mormântul gol, precum și
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
și o conotație stilistică, adică Învierea ca metaforă absolută. Deși nu crede în veridicitatea relatărilor evanghelice despre Înviere, pe care le consideră legende inacceptabile din punct de vedere istoric, Pannenberg găsește suficiente probe în epistolele pauline, deoarece Sf. Pavel folosește relatările martorilor oculari referitoare la aparițiile lui Iisus după Înviere și la mormântul gol, precum și o tradiție orală atent selectată. Amendând conceptul lui Barth de revelație directă a lui Dumnezeu prin Cuvântul Său, pe care o suspecta de gnosticism, Pannenberg propune
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
reprezentantul unei teologii bine definite 48. Evanghelia sa împreună cu Faptele Apostolilor au contribuit în cea mai mare măsură la conturarea omului Iisus în spațiu și timp, la definirea personajului istoric, prin utilizarea informațiilor furnizate de martorii oculari sau pe cale orală. Relatarea sa se concretizează în prima lucrare de istorie creștină 49. Dacă în prima parte a creștinismului primar teologia istoriei este dominată sau confiscată de eschatologie, odată ce așteptarea iminentă a Parusiei a trecut printr-o criză, la sfârșitul secolului I, comunitatea
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
o spun directorii de vânzări), joi a mai apărut ceva lume. Raportul complet - peste o săptămână! P.S. - Site-ul „Suplimentului de cultură“ a oferit zilnic cititorilor noutăți despre oferta editorială a principalilor competitori de pe piața de carte, programul lansărilor și relatări de la evenimentele din târg. Arhiva însemnărilor se găsește în continuare pe www.supliment.polirom.ro. Cea mai grețoasă meserie din România Am încercat la un moment dat să decid care mi s-ar părea cea mai grețoasă meserie din România
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2167_a_3492]
-
enunțarea, istorisirea narațiunii), dar Mieke Bal nu-i convinsă că Genette crede cu adevărat în această ultimă categorie - ea îi urmează exemplul, totuși; Gerald Prince, pe de altă parte, simte nevoia suplimentării modelului binar original cu încă două categorii: narrating (relatarea unui eveniment sau a mai multor evenimente) și narration (producerea narațiunii) - se vede bine tendința de a include în naratologie nu numai textul literar ca atare, ci și textul cultural, ba chiar și textul științific dacă prezintă el, precum discursul
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
a fi; de ce s-a angajat în povestire naratorul, unde vrea el să ajungă” (Labov.1972:366). În narațiunea „naturală”, de exemplu, scopul ultim al naratorului s-ar putea nici să nu fie povestirea unei secvențe de evenimente, cît relatarea unei povestiri care să aibă sens - problema fiecărui narator se leagă de teama de a nu provoca la sfîrșit nedumerirea cititorului/ascultătorului, concretizată într-o remarcă de genul „Ei, și...?” Remarca ar arăta că evenimentul în discuție nu-i naratabil
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
fugise din Rusia. Astfel, sîntem martorii unei demonstrații simple despre cum transformările complexe ale ordinii cronologice, în articularea istoriei ca text narativ, fac textul mai interesant, mai captivant, iar personajele mai expresive. Nicăieri în Pnin nu vom mai întîlni o relatare mai sinuoasă și mai discrepantă din punct de vedere cronologic ca accea a tînărului Pnin în Rusia revoluționară, în Praga ș.a.m.d. Acest fundal important apare oarecum „firesc” numai atunci cînd trecutul lui Pnin, acum parte constitutivă a prezentului
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
luăm în considerare excepționalul capitol final al acestui roman , în care însuși naratorul (despre care aflăm treptat că este „vechiul prieten” și rivalul universitar a cărui venire la colegiul Waindell determină plecarea lui Pnin) oferă propria versiune asupra evenimentelor. Acea relatare începe cu o analepsă heterodiegetică: o revenire la însăși tinerețea naratorului din Rusia anului 1911. Toate aceste exemple sînt și analepse externe, întorcîndu-se într-un timp anterior începutului romanului. Analepsele interne sînt o revenire textuală în istorie, dar o întoarcere
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
merită a fi comentate. O perspectivă duală pare de tot necesară, distingîndu-se povestirea-în-ramă de întîmplări-rememorate-deClarissa Dalloway din povestirea-cadru a întîmplărilor-din- ziuapetrecerii- organizate-de-Clarissa Dalloway. Deci, două istorii la nivele diferite: două configurații distincte ale ordinii, duratei și frecvenței. Dar, în timp ce această relatare a ordinii poate spune multe despre acea dimensiune în cele două istorii separate, ea nu reușește să descrie adecvat trăirile noastre legate de felul cum gîndurile Clarissei se întorc brusc la momente din tinerețea ei. Ca cititori care prelucrează desfășurarea
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
și lungimi variate), de durate atent comprimate, și care - cel puțin la acest nivel - nu apar decît o singură dată. O astfel de ipoteză de lucru este sprijinită, cred, de restul romanului: eu consider ca povestire de bază a romanului relatarea ultimelor luni ale lui Pnin ca profesor la Colegiul Waindell, între 1950 și 1951 (o relatare presărată cu analepse ce oferă imagini retrospective din tinerețea lui Pnin). Cu toate acestea, cineva ar putea considera că istoria de bază îl include
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
decît o singură dată. O astfel de ipoteză de lucru este sprijinită, cred, de restul romanului: eu consider ca povestire de bază a romanului relatarea ultimelor luni ale lui Pnin ca profesor la Colegiul Waindell, între 1950 și 1951 (o relatare presărată cu analepse ce oferă imagini retrospective din tinerețea lui Pnin). Cu toate acestea, cineva ar putea considera că istoria de bază îl include pe Pnin atît în prezent, cît și în celelalte stadii ale vieții sale. Există cîteva motive
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
ambigue, în afara co-textului sau a contextului) cu „Vineri 11 august 2000 a fost nemaipomenit de cald în Bretania” (cîteva elemente deictice sau nici unele, exprimare fără echivoc). Ceea ce se aplică în general discursurilor este valabil în mod special pentru narațiuni. În relatarea unei narațiuni (cu precizările referitoare la timp și spațiu, inevitabile și în același timp abundente) trebuie adoptată, ca poziție dominantă, o perspectivă sau alta potrivit căreia se desfășoară evenimentele determinate din punct de vedere spațiotemporal. Chiar și A fost o dată
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
căreia se desfășoară evenimentele determinate din punct de vedere spațiotemporal. Chiar și A fost o dată ca niciodată, într-un ținut îndepărtat, o prea-frumoasă fată de împărat. semnalează, prin accentuarea lui odată, îndepărtat și perfectul a fost, că perspectiva adoptată în relatare presupune apropierea dintre narator și ascultător, precum și depărtarea spațio- temporală, în trecut, a evenimentelor ce urmează a fi narate. Însă, foarte important este faptul că relatarea unei narațiuni nu trebuie să mențină, pe tot parcursul acesteia, o singură perspectivă sau
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
semnalează, prin accentuarea lui odată, îndepărtat și perfectul a fost, că perspectiva adoptată în relatare presupune apropierea dintre narator și ascultător, precum și depărtarea spațio- temporală, în trecut, a evenimentelor ce urmează a fi narate. Însă, foarte important este faptul că relatarea unei narațiuni nu trebuie să mențină, pe tot parcursul acesteia, o singură perspectivă sau orientare. Asta se poate întîmpla în cazul narațiunilor mai simple, iar această orientare poate fi atribuită direct naratorului; în cazul narațiunilor literare și cinematografice mai complexe
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
nu trebuie să mențină, pe tot parcursul acesteia, o singură perspectivă sau orientare. Asta se poate întîmpla în cazul narațiunilor mai simple, iar această orientare poate fi atribuită direct naratorului; în cazul narațiunilor literare și cinematografice mai complexe însă, perspectiva relatării poate trece de la narator la un personaj și apoi mai departe, la un alt personaj. Gerard Genette folosește termenul de „focalizare” (noțiune dezvoltată ulterior de Mieke Bal) cu referire la această integrare firească a unei perspective (limitate) în narațiune, un
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
de vedere” constă în aceea că nu întreprinde nimic pentru a descuraja îmbinarea și confuzia a două aspecte distincte din practica narativă: 1. Orientarea: de unde se povestește ceea ce se povestește. 2. Persoana: sursa imediată și autoritatea tuturor „cuvintelor” folosite în relatare. Ceea ce se poate rezuma la două întrebări distincte: „Cine este cel care vede?” și „Cine este cel care vorbește?” După cum s-a scris deja, orientarea și originea discursului aparțin în multe narațiuni unei singure persoane. Ceea ce nu înseamnă neapărat că
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]