5,548 matches
-
date și explicate scheme cu aceste conexiuni. Cu aprofundate studii în astronomie, mecanică, acustică, muzică, optică, filosofie, cunoscând bine gândirea lui Platon, a lui Aristotel, Avicena scrie și o sinteză a teoriilor filosofice în circulație. În medicină totuși, i se reproșează „unicismul său: “... mișcarea astrelor indică momentul sângerărilor (luărilor de sânge) și în prognosticul bolilor, geometria poligoanelor, fixează cicatrizarea plăgilor“, iar pulsul „luat după Clepsidra cu apă, conduce la diagnostic“. Un interes deosebit a stârnit lucrarea sa „Carte a vindecării sufletului
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Proorocul Ieremia a primit poruncă de la Domnul să îndrepte credința poporului spre El, să nu mai umble după alți dumnezei, să nu se mai închine lor, să nu le mai aducă jertfe, pentru a nu se lepăda de poporul Său. Reproșa poporului său Jahve: Nu vezi tu ce fac ei prin cetățile lui Iuda și pe ulițele Ierusalimului? Copiii adună lemne iar părinții ațâță focul și femeile frământă aluatul ca să facă turte pentru zeița cerului și să săvârșească turnări în cinstea
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
Această idolatrie a trezit gelozia lui Jahve și a dus la amenințarea Israelului. Este un simbol animist păgân căruia i se închina și poporul lui Israel. El simboliza traiul cărnii, desfrânarea, era obiect falic folosit în procesiuni, în orgii. Jahve reproșează poporului său ales necredința și adorarea idolilor (Vechiul Testament: Ieșirea 34: 13, Deuteronomul 7: 5, 12: 3, 16: 21, Judecătorii 3: 7, 6: 25, 26, 28, 30). Anahita este zeița iraniană a apelor, a fertilității, a vegetației, este ocrotitoarea iubirii. Împreună cu
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
cuceri, să le facă să creadă că sunt uluiți de farmecele lor, să le laude. Totodată să se ferească de furia geloziei, să fie discreți, să nu le arate cu degetul pe cele cu care se iubesc, să nu le reproșeze că au avut alți amanți, să nu le arate ostentativ defectele. Autorul le adresează și femeilor câteva sfaturi. Să fie atente, să se bucure de vârsta tinereții, să știe că frumusețea, care este trecătoare, poate fi sporită de vestimentație, coafură
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
s-a consolat în brațele diferiților bărbați, unul dintre aceștia a fost și fermecătorul locotenent Hyppolyte, mai tânăr decât ea cu nouă ani. A reușit să-l facă gelos pe general, plecat în campania din Egipt, și care i-a reproșat de multe ori infidelitatea. În 1804 Bonaparte a devenit împărat și împreună cu Joséphine au fost încoronați. Căsnicia lor a atins niveluri critice. Bonaparte s-a îndepărtat tot mai mult de împărăteasă, era tot mai dezamăgit de viața ei amoroasă, a
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
o viață personală scandaloasă. Tânăra actriță a fost de două ori căsătorită, cu Yu Qiwei, pe care l-a denunțat ca fiind colaborator al lui Ciang Kaiși (conducătorul naționaliștilor gomindaniști), cu Tang Na, cu vederi naționaliste. I s-a și reproșat colaborarea, în prima tinerețe, cu naționaliștii. La douăzeci și patru de ani, Jian Qing a venit în tabăra revoluționară de la Yanan a lui Mao Zedong (1893-1976), căsătorit atunci cu revoluționara He Zichen, era la a treia căsătorie. Tânăra actriță a ieșit rapid
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
An Ying, a studiat la Moscova; era destul de ostil față de mama vitregă. Certat, a plecat în războiul din Coreea de unde nu s-a mai întors. Celui de al doilea fiu, An Qing, tot cu studii la Moscova, Jiang i-a reproșat viața ușoară în relațiile cu fetele (sic), a fost internat într-un spital de boli nervoase. Al treilea fiu, Zhu Daolai a fost pierdut, apoi regăsit, a intrat în armată, a murit misterios iar mama sa He Zichen fusese omorâtă
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
prin care să comunice cu iubita în sala banchetului, unde capricioasa Corina se află în compania soțului ei: să-și atingă obrazul dacă în clipa aceea își amintește de iubirea lor, să-și atingă lobul urechii dacă vrea să-i reproșeze ceva iubitului ei. Poetul îndrăgostit este atât de gelos pe soțul ei, încât o îndeamnă să se ferească de îmbrățișările lui, de sărutările lui, să-i ucidă dorința prin refuzurile ei. O îndeamnă să-l amețească cu băuturi pe soțul
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
purta respect. Ca să-și alunge urâtul, brodează și din banii câștigați cumpără parfumuri, materiale pentru brodat și își întreține amantul. Katka este placidă, este cea mai dolofană. Sonka zisă cobilița era o evreică oacheșă și urâțică iar amantul ei îi reproșa inerția de a rămâne în bordel. Vera este cea mai tăcută. Niura trăia încă drama părăsirii de către un student. Zoia păstrează figura specifică unei prostituate. Pașa a venit în bordel pentru patima desfrânării, avea cei mai mulți clienți și li se dăruia
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
Colegii îl ironizau pe Likhonin pentru fantezia eșuată de a reabilita o prostituată și el s-a gândit să renunțe la acest proiect. Fără caracter, pentru a scăpa de ea, a înscenat apropierea ei de un coleg, apoi i-a reproșat și i-a cerut să plece la părinții ei. N-a vrut să se ducă. Era convinsă că Likhonin a luat-o din capriciu din bordel, pentru a-și bate joc de prostia ei. Ajunsă în stradă, îngrozită de foame
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
prea îndelungat. Cele trei piese ale singurei trilogii cu legătură care ne-a parvenit, Agamemnon, Hoeforele, Eumenidele, centrate pe aceleași personaje, constituie un tot. Acțiunea fiecăreia dintre ele o urmează pe cea dinainte. Răzbunării Clitemnestrei, care, în prima piesă, îi reproșează lui Agamemnon sacrificarea fiicei lor, Ifigenia, îi urmează, în Hoeforele, răzbunarea lui Oreste care îi reproșează mamei sale uciderea tatălui său. Cea de-a treia piesă pune capăt acestei serii de crime dictate de sălbatica lege a talionului, instituind, sub
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Eumenidele, centrate pe aceleași personaje, constituie un tot. Acțiunea fiecăreia dintre ele o urmează pe cea dinainte. Răzbunării Clitemnestrei, care, în prima piesă, îi reproșează lui Agamemnon sacrificarea fiicei lor, Ifigenia, îi urmează, în Hoeforele, răzbunarea lui Oreste care îi reproșează mamei sale uciderea tatălui său. Cea de-a treia piesă pune capăt acestei serii de crime dictate de sălbatica lege a talionului, instituind, sub egida Atenei, primul tribunal, în care Oreste este judecat. Trilogia cu legătură este repede abandonată la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Horațiu. Pe de altă parte, în ciuda dogmatismului său, scrisoarea poate din cauza scurtimii ei impuse de gen nu este un tratat în adevăratul sens al cuvântului. Horațiu se mulțumește să livreze acolo, în dezordine, o serie de precepte. I se va reproșa aceasta de către diverși teoreticieni ai Renașterii, în special de italianul Scaliger care, în 1561, consideră Epistola ca pe o "ars sine arte" ("o artă scrisă fără artă"). 4.1. Fidelitate față de Aristotel Concepțiile dramaturgice ale lui Horațiu își au locul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Discurs, Discursul despre tragedie și mijloacele de a trata despre ea conform verosimilului sau necesarului sau Al Doilea Discurs, Discursul celor trei unități, de acțiune, de zi și de loc, sau Al Treilea Discurs 8. Răspunzând detractorilor săi, care îi reproșează că nu se conformează regulilor, el vorbește aici despre toate regulile scenei cu care s-a confruntat și expune soluțiile noi pe care a preferat să le aducă. Face aici, asupra teatrului său, un efort critic considerabil. În Scrisoarea către
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
unor campioni uniți prin legături familiale și afective atât de profunde? Cearta în jurul Cidului ilustrează această dezbatere asupra verosimilului. Scudéry mai întâi, în Observații asupra Cidului, din 1637, Chapelain apoi, în Sentimentele Academiei franceze asupra tragi-comediei Cidul, în 1638, îi reproșează lui Corneille neverosimilul piesei 22. Subiectul ei este "defectuos în partea cea mai esențială, ca acela căruia îi lipsește atât unul, cât și celălalt verosimil, comun și extraordinar. Căci nici buna cuviință a moravurilor unei Fete virtuoase, la început, nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să ne servim în teatru de versuri care sunt cel mai puțin versuri, și care se amestecă cu limbajul comun, fără să ne dăm seama, mai des decât altele." De aceea apără el stanțele de care contemporanii săi i-au reproșat că abuzează 34 invocând faptul că suplețea construcției lor, libertatea ritmului lor, le conferă un aspect natural. "Pentru același motiv, adaugă el, versurile stanțelor sunt mai puțin versuri decât alexandrinul, fiindcă în limbajul nostru comun se folosesc mai multe din
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lor, să dăuneze verosimilului vorbirii personajelor. Este mai bine ca în teatru să arăți decât să povestești. Toți autorii dramatici au afirmat acest lucru, chiar și Racine, la care povestirile abundă. În prima Prefață la Britannicus, detractorilor săi care îi reproșează că o readuce pe Junie pe scenă după moartea lui Britannicus, pentru a spune "în patru versuri destul de mișcătoare că trece pe la Octavie", în loc ca acest lucru să fie povestit de un alt personaj, Racine le ripostează: "Ei nu știu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
grossière équivoque, Qui, pour me divertir, n'a que la saleté, Qu'il s'en aille, s'il veut, sur deux tréteaux montés, Amusant le Pont Neuf de ses sornettes fades, Aux laquais assemblés jouer ses mascarades"47. El îi reproșează lui Molière, în special cu privire la Înșelătoriile lui Scapin (Les Fourberies de Scapin), că și-a discreditat arta ocupându-se de farsă. El ar fi vrut ca Molière, căruia îi este prieten, să fie un Terente al francezilor, singurul model comic
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
forță pentru a atașa timp de cinci acte spectatorii printr-o acțiune simplă, susținută de violența pasiunilor, de frumusețea sentimentelor și de eleganța expresiei." Tot dorința de a emoționa i-a dictat lui Racine alegerea subiectelor. Contemporanilor săi care îi reproșau că a pus în scenă, în Britannicus, un erou prea tânăr, Racine le răspunde, în Prefața sa, că tocmai extrema tinerețe a lui Britannicus îl face "foarte capabil să stârnească compasiunea". Corneille pare să reia și el, textual, cuvintele lui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Nu-l reprezint nici ca pe un om plin de virtuți, căci nu a fost niciodată așa." Alegerea unui asemenea erou nu s-a făcut fără probleme. Reacțiile contemporanilor lui Racine sunt o dovadă în acest sens. Unii i-au reproșat că l-a reprezentat pe Nero "prea crud". Pentru a se justifica, Racine se ascunde după spusele lui Tacit, "cel mai mare pictor al Antichității", din care s-a inspirat pentru a-și crea personajul. El se mai justifică prin
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Anticilor". De aceea doica, și nu Fedra, ca la Euripide, este vinovată la el de calomniere. A transformat personajul lui Hipolit, făcându-l să fie îndrăgostit de Aricia, pentru ca toate personajele piesei să stârnească mila spectatorului. Anticii, într-adevăr, îi reproșau lui Euripide că l-a reprezentat pe Hipolit ca pe un "filosof scutit de orice imperfecțiune (...), ceea ce făcea ca moartea tânărului prinț să trezească mai mult indignarea decât mila. Am considerat că trebuia să-i confer o oarecare slăbiciune care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care pregătește calea pentru dramă. În acest discurs, pronunțat în fața Academiei de la Madrid înainte de 1608, și publicat în 1609, Lope de Vega, care a produs deja patru sute douăzeci și patru de piese de teatru 2, își apără arta împotriva detractorilor care îi reproșează că se îndepărtează de Aristotel și îl somează să se justifice, condamnându-i fără drept de apel pe partizanii "artei noi". Această lucrare polemică, scrisă în strofe de endecasilabe, departe de a îmbrăca forma unui tratat, ia ca model "sermo
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu câțiva ani mai înainte, în Compendiu de poezie tragi-comică (Compendio della poesia tragicomica). Teoreticianul italian se apără aici de criticile emise împotriva pastoralei sale tragi-comice, Păstorul cel fidel (Il Pastor fido), scrisă între 1580 și 1585. Docților care îi reproșează de a fi violat ierarhia genurilor amestecând elemente de comedie și elemente de tragedie, Guarini le răspunde că nu este posibil să reprezinți varietatea din natură decât prin diversitatea artei. Lope, care consideră comedia ca pe o tragi-comedie, îi îndeamnă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
actul cel mai important din viața omului". Diderot și Louis-Sébastien Mercier ar vrea să regăsească forța și energia vitală a teatrului grec care, în simplitatea, gustul său pentru adevăr, aduna mulțimile. Diderot contestă puternic poziția abatelui d'Aubignac, care le reproșa Anticilor că amestecă, din complezență față de popor, interesele timpului lor cu cele ale acțiunii reprezentate. Acesta considera că regula clasică de îndepărtare în timp, la impunerea căreia contribuise, reprezenta un progres în formarea gustului. Diderot o interpretează, dimpotrivă, ca pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
autorii dramatici, se sprijină pe două erori; una, că tot ceea ce interesează este bun pentru teatru; cealaltă, că tot ceea ce seamănă cu natura este frumos, și că imitația cea mai fidelă este totdeauna mai bună." Cât despre dialog, el îi reproșează trivialitatea. Nu contestă interesul de a introduce în teatru limbajul poporului, dar exclude posibilitatea de a-l retranscrie în stare brută, fără să i se facă nicio operație de transmutare. "Poetul care scrie cum se vorbește scrie prost. Vorba lui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]