5,680 matches
-
de Vincente Fox, de a-l discredita, campania a început cu López Obrador în fruntea sondajelor. În mintea sa, era deja câștigător. Pe vremea când era primar, el a depus eforturi consistente pentru a construi o alianță între clase, amestecând retorica populistă și programele destinate săracilor cu proiecte de lucrări publice pe placul clasei de mijloc (cum ar fi extindrea rețelei de autostrăzi). A ajuns chiar să conlucreze strâns cu Carlos Hank González, unul dintre cei mai bogați oameni ai Mexicului
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
Mexicului care ajunsese inexplicabil de bogat, platforma lui López Obrador nu a fost organizată plecând de la opoziția maniheistă între elita coruptă și masele pure, așa cum avea să se întâmple cu aparițiile sale televizate. Cu toate acestea, o analiză aprofundată a retoricii sale de campanie scoate la iveală un important filon populist. Analiza se sprijină pe arhiva discursurilor candidaților importanți la prezidențialele din 2006 strânsă de Lupa Ciudadana, un ONG-ul mexican (lupaciudadana.com.mx). Am analizat discursuri, alese la întâmplare, plecând
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
ideii potrivit căreia deciziile trebuie să aibă o legitimitate obținută prin plebiscit 0 0,09 Caracterizarea politicii în teremeni conflictuali sau maniheiști 1,9 0,57 Principalul rezultat al acestei analize ne indică o distincție foarte clară între tipul de retorică întrebuințată de AMLO în relațiile sale cu mass-media și retorica pe care acesta a folosit-o pentru a-și entuziasma suporterii. Discursul populist a fost rezervat, în special, celei din urmă categorii. Dacă comparăm aceste discursuri rostite în public cu
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
prin plebiscit 0 0,09 Caracterizarea politicii în teremeni conflictuali sau maniheiști 1,9 0,57 Principalul rezultat al acestei analize ne indică o distincție foarte clară între tipul de retorică întrebuințată de AMLO în relațiile sale cu mass-media și retorica pe care acesta a folosit-o pentru a-și entuziasma suporterii. Discursul populist a fost rezervat, în special, celei din urmă categorii. Dacă comparăm aceste discursuri rostite în public cu celelalte luări de poziție ale candidatului descoperim între ele diferențe
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
pe cei bogați să-și plătească taxele în loc să le eludeze, tăind salariile înalților funcționari din guvern și eliminând corupția și nepotismul. Cu toate acestea, singur, populismul lui López Obrador nu poate explica polarizarea campaniei din 2006. Acesta a recurs la retorica dezlănțuită pentru întâlnirile din piețele publice, în timp în studiorile de televiziune apărea îmbrăcat în costum, cu un discurs rezonabil, făcând promisiuni publice că nu va dezechilibra bugetul și adresându-se clasei de mijloc și oamenilor de afaceri "legitimi și
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
înaintea alegerilor prezidențiale, PAN-ul - nu PRD-ul sau López Obrador - au decis să meargă pe o formulă de campanie negativă, deoarece candidatul PAN-ului statea prost în sondaje și nu reușise să recupereze terenul pierdut. Fără nicio legătură cu retorica lui López Obrador, echipa de campanie a lui Calderón avea toate motivele să-l prezinte pe primul (așa cum de altfel au și făcut-o) drept un pericol pentru Mexic. Însă, retorica populistă a lui AMLO a netezit drumul adversarilor. Înregistrări
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
reușise să recupereze terenul pierdut. Fără nicio legătură cu retorica lui López Obrador, echipa de campanie a lui Calderón avea toate motivele să-l prezinte pe primul (așa cum de altfel au și făcut-o) drept un pericol pentru Mexic. Însă, retorica populistă a lui AMLO a netezit drumul adversarilor. Înregistrări de la mitingurile electorale au servit drept probe semnificative ale temperamentului său irascibil. Cel mai celebru episod este cel în care, nemulțumit de sprijinul deschis pe care președintele Fox îl acorda candidatului
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
ale lui López Obrador, ceea ce putea fi un inconvenient justificat s-a transformat într-un nejustificat și supărător deranj. În septembrie, după ce instanța electorală a respins solicitările PRD de renumărare a voturilor, s-a înregistrat cea mai înaltă cotă a retoricii populiste. López Obrador s-a alăturat suporterilor strânși în piața Zócalo. Într-un discurs din 31 august, atunci când partidul său se pregătea să-l impiedece pe președintele Fox să rostească discursul despre starea națiunii în fața congresului (lucru care s-a
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
a fost de doar 91 de zile. În mod obișnuit, aceste conferințe erau programate pentru ora 6.15 dimineața, atunci când López Obrador credea că vigilența sa intelectuală este peste cea a majorității jurnaliștilor (Grayson, 2006: 185). El și-a atenuat retorica populistă, colaborând cu oameni de afaceri bogați, iar stilul său de guvernare a fost mai degrabă unul centrist. Având în minte comportamentul său ulterior, începând cu campania din 2006, rămâne să ne întrebăm: de ce a fost López Obrador un populist
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
alegeri. O altă teorie pleacă de la ipoteza potrivit căreia acțiunile lui López Obrador de după alegeri reflectă un calcul rațional. Distincția clară între discursurile sale destinate mass-mediei și cel rostite în piețele publice, demonstrează că acesta s-a folosit strategic de retorica populistă, fără legătură cu opiniile sale personale. Acest argument mai afirmă că el s-a comportat cu moderație când era la putere tot din rațiuni strategice. Doi factori sunt de luat în calcul aici. În primul rând, López Obrador își
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
personalitățile iconice ale populismului din America Latină și anume Lázaro Cárdenas. Liderul-cheie în constituirea PRD în 1989 a fost fiul lui Lázaro, Cuauhtémoc Cárdenas, care a adus din PRI mai mulți politicieni asociați cu aripa cardenistă, printre care și López Obrador. Retorica lui Cuauhtémoc Cárdenas era similară cu cea a tatălui său. Analizele de discurs afirmă că "decizia lui de a candida demonstrează puterea discursului populist, putere neglijată de administrațiile tehnocratice succesive" (Castro Rea et al., 1990: 276). La început baza PRD
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
desemnarea sa în funcția de președinte al partidului, desemnare propusă de Cárdenas. În aceste bătălii de început López Obrador a demonstrat anumite patternuri comportamentale, care aveau ulterior să-i marcheze atât mandatul de primar, cât și campania prezidențială din 2006. Retorica populistă, care îi opune pe politicienii corupți, umililor servitor ai maselor (între care se număra și el), a fost atașată unui stil de conducere personalizat, agresiv și mobilizator și unor tactici clientelare menite să să construiască baza partidului. Tipul de
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
Pe de-o parte, acești lideri tind să marginalizeze structurile de partid și întreprind foarte puține lucruri pentru a construi noi mecanisme instituționale pe care să nu le controleze. De cealaltă parte, membri de partid acceptă sau chiar solicită întrebuințarea retoricii populiste și recursul la un comportament agresiv. În eventualitatea (improbabilă) în care López Obrador ar fi refuzat să organizeze proteste după alegerile din 2006, credibilitatea sa în interiorul PRD ar fi avut mult de suferit. Chiar și după efectele dezastroase pe
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
distanțeze public de național-socialism, cercul său de apropiați era format inițial, în mare parte, din naționaliști germani de dreapta, care îl susținuseră la președinția partidului (Morrow, 2000: 49). Însă, după cum susține Mouffe, deși nu "încape îndoială că un elemental al retoricii FPÖ țintea (...) să atragă nostalgicii celui de-Al Treilea Reich", ar fi "o greșeală gravă să se dea o mare importanță acestui element și succesul FPÖ să fie pus pe seama lui" (2005a: 63-4). Dacă privim mai în amănunt, dezvoltarea FPÖ
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
cu accente puternic neoliberale în chestiunile economice și vădit conservatoare în materie societală. Or, acest tip de populism, care a reușit să se impună mai ales mizând pe tematicile anticomunistă, neo-religioasă, dar și ultra-capitalistă și anti-colectivistă, a venit să susțină retorica necesității reformelor radicale, limitării drepturilor sociale și reducerii drastice a cheltuielilor bugetare. Ceea ce era mai puțin vizibil înainte de criză, devine evident după: există forme de populism neoliberal, care exaltă identitatea colectivă a poporului tocmai în numele capitalismului, competitivității, curățeniei morale și
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
de masă organizate în Franța, după ce Jean Marie Le Pen a ajuns în doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2002, au avut un scop similar (Berezin, 2009). 10 Condamnarea VB de către Curtea de Apel, în 2004, poate explica diferența dintre retorica partidului, pe de-o parte și acțiunile sale, pe de altă parte. Condamnarea a făcut VB conștient de faptul că ar trebui să adere la principiile democrației, măcar formal. 1 Împreună cu tatăl său, Ernest C. Manning, premierul provinciei Alberta, Preston
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
Fritz Stern, Jeffrey Herf, Zygmunt Bauman etc. Fritz Stern, de exemplu, analistul „politicilor disperării culturale”, consideră că „trebuie să acceptăm faptul că acest tip de rebeliune împotriva modernității este latentă în societatea occidentală și că programul ei confuz și fantast, retorica sa irațională și nepolitică dau dovadă de aspirații la fel de autentice, chiar dacă nu la fel de generoase și tangibile, precum aspirațiile ce susțin oricare alte mișcări de reformă” (Stern, 1974, xxii). Dihotomia introdusă de Isaiah Berlin în „Introducerea” la cartea sa despre Vico
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
în geografie sub forma geopoliticii. În România, rezultatul unui proces asemănător, situat în contextul căutării unității naționale teritoriale și culturale, a fost o parțială îndepărtare a acestui proces de matricea sa istoriografică antebelică și apariția unei tendințe geopolitice. O nouă retorică, un nou dinamism, antipozitivism pe anumite paliere, încredere în știință pe altele, aplicabilitate și realism sunt noile trăsături ce caracterizează geopolitica. Pământul ia locul personajului principal - eroul, în narațiunile geografico-istorice ale geopoliticienilor, configurând decisiv istoriile naționale, povestirile exemplare, caracteristicile grupurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
În primul rând, la nivel intern observăm atât o fragmentare a spațiului partizan, cât și o instabilitate a votului, cu cele două excepții (votul ungar și votul naționalist). Spațiul politic românesc rămâne polarizat. În sfârșit, populismul se impune ca o retorică ce permite cristalizarea unei acțiuni politice (alegerile legislative și prezidențiale din 2000 au conferit PRM-ului a doua poziție în Parlament). În ceea ce privește planul extern, există un consens politic față de obiectivele politicii externe. Mizele alegerilor prezidențiale din România Ce s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
a ajuns în poziția a treia cu 12,6% dintre sufragii, un recul net față de primul tur al precedentelor alegeri prezidențiale din 26 noiembrie 2000, când candidatul extremei drepte adunase 28,34% dintre voturi și intrase în turul doi. Abandonarea retoricii sale naționaliste în profitul celei asupra luptei împotriva corupției (Vadim Tudor promitea în programul său electoral „eradicarea mafiei din România în 48 de ore” în caz de victorie), în timp ce Traian Băsescu adopta acest discurs într-o manieră mai credibilă, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
europene sau internaționale de partide și de structurile organizaționale dependente de autoritatea liderului ca pradă a numeroase sciziuni. O dimensiune particulară a acestei carențe rămâne a priori consensul politic, care ocolește, chiar ignoră, liniile conflictelor societale, ceea ce lasă loc unei retorici a protestării alternative. Rezultatele alegerilor au impus un echilibru fragil pe scena politică. Misiunea principală a guvernului va fi integrarea în UE. Comisia a menționat deja luna aprilie pentru semnarea tratatului de aderare a României la UE. În acest caz
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
sate. Unii au înțeles imediat ce au de făcut, iar o anchetă a lui Ion Biberi din 1945 dovedește că și-au însușit deja clișeele lingvistice agreate de noua putere și acceptă să se pună în slujba unei pedagogii a remodelării. Retorica lor e impregnată de cuvinte ce evocă aderarea, angajamentul; ei elogiază deja munca și practica, singurele modalități de a se valorifica pentru individul nou este munca entuziastă în fabrici și uzine. Un intelectual ca Petre Comarnescu găsește deja noua formulă
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
bază al societății”, planificându-se creșterea natalității. Ca într-o cascadă, textele, prilejuite de diferite congrese și consfătuiri, reiau concepte și teorii marxiste consacrate, oferind interpretări, accente, precizări care să pună în lumină singularitatea epocii, creativitatea făuritorului. Constantă în această retorică este încrederea în partidul care știe și face și în conducătorul acestuia. Numai el, Partidul și numai el, Conducătorul, cunosc calea cea bună, au secretul drumului inițiatic, dețin formulele magice ale cuceririi fericirii cu ajutorul metodei științifice, adică al „învățăturii” livrate
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
axate pe analiza unor probleme sociale, această lucrare este bine venită. Cartea Comunicarea nonverbală: gesturile și postura exprimă frumusețea cercetării psihosociologice, care prin diversitatea temelor abordate este atât de atrăgătoare pentru publicul larg. Lucrarea ne poate face mai atenți la „retorica gesturilor” cotidiene pe care nu o mai sesizăm, cuprinși fiind de de la sine înțelesul ce guvernează interacțiunile noastre din viața de zi cu zi, dar care influențează și determină aceste interacțiuni. Voi prezenta acestă lucrare începând prin a răspunde la
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
de epocă). Cartea cuprinde una din strategiile predilecte ale criticului, susținută de presupoziția că opera își conține nu numai sensul, ci și codul de lectură și concretizată prin detectarea unor „noduri” textuale care trimit în egală măsură la mesajul, la retorica și la lumea prozei. În ciuda mizei aparent modeste, este vizată o țintă cu bătaie mai lungă: văzând în autorul Moromeților „un artist, un autoreflexiv”, P. pledează, cu argumente rezonabile, pentru o nouă încadrare a prozatorului, care excedă zona realismului brut
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288968_a_290297]