5,555 matches
-
acțiuni liturgice, cum ar fi consumarea simbolică a unei frunze de rodiu și a urinei de vacă (g½m¶z), recitarea unui confiteor (petșt) și o baie finală (Modi, 1922, pp. 95 sqq.; Duchesne-Guillemin, 1962a, p. 108); În sfârșit, al treilea rit este un fel de inițiere a groparilor și a preoților, care prevede, printre altele, un loc special pregătit (bareșn¿mg³h), Închis prin câteva rânduri de șanțuri săpate În pământ, care Închid și ele, În spații dreptunghiulare, trei rânduri de câte
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
puse În evidență pentru că prevăd o serie de practici care oglindesc Într-un mod foarte semnificativ concepția despre suflet, despre lumea de „dincolo”, despre viața viitoare, Învierea trupului, precum și viziunea dualistă constantă care urmărește slăbirea pervertirii, a degradării, a morții. Ritul inițierii, conceput ca o a doua naștere, este și el semnificativ din acest punct de vedere: intenția este ca persoana care urmează să fie inițiată, să se pregătească pentru lupta Împotriva forțelor malefice, primind, cu credință, forța necesară pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
să fie inițiată, să se pregătească pentru lupta Împotriva forțelor malefice, primind, cu credință, forța necesară pentru a-l susține În exercitarea libertății sale morale, pentru a nu cădea pradă lui Ahrimanxe "Ahriman" și druji-lor. Astfel, se poate spune că ritul, parțial analog cu naojot și g¶tikharșd, „dobândit În lumea (materială)”, trebuie Înțeles ca un mod de dobândire În timpul acestei vieți a unui loc sigur În lumea de dincolo. „Spirtul G³th³-elor” Îi va arăta sufletului care a Împlinit acest rit
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ritul, parțial analog cu naojot și g¶tikharșd, „dobândit În lumea (materială)”, trebuie Înțeles ca un mod de dobândire În timpul acestei vieți a unui loc sigur În lumea de dincolo. „Spirtul G³th³-elor” Îi va arăta sufletului care a Împlinit acest rit, locul pe care Îl va ocupa după moarte În paradis (Saddar Bundeheș 42, 1 sq.), astfel Încât el va avea Încrederea și puterea necesare pentru a face mai puțin dureroasă, În momentul fatal, cumplita Încercare a despărțirii de trup. Probabil atât
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de trup. Probabil atât naojot, cât și g¶tikharșd sunt o reflectare târzie a practicilor inițiatice mai vechi, bazate pe experiența extatică a unei călătorii În lumea de dincolo, care oferă o viziune asupra realității lumii spirituale. Pe fondul acestor rituri și al ceremoniilor funerare se poate găsi o analogie Între inițiere și moarte (Gnoli, 1979b, pp. 419 sqq.). Trecerea de la viață la moarte este deci concepută ca o Încercare cumplită, pentru care muribundul, apoi defunctul, are nevoie de Îngriji Înțelepte
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
56). Din aceste izvoare, pe ansamblu, Kerdșr apare ca fondator al puterii clerului magilor la Începutul dinastiei sasanide, restaurator al Religiei mazdeiste prin Întemeierea marilor temple ale focului (³dur ș Wahr³mxe "Wahra>m") și executarea corectă a diferitelor servicii liturgice („rituri ale zeilor”: kerdag³n ș yazd³n) În toate ținuturile În care exista zoroastrismul („ținuturile magilor”: mowest³n), ca ceremonii ale g³h³nb³r (radpass³g: MacKenzie, 1970), stipularea documentelor (gitt), statutelor (p³dikhșșr) și a registrelor (m³day³n), corectarea deviațiilor conduitei sau doctrinei magilor risipiți În vastul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În lumea de dincolo, și să se restaureze, În presupusa ei puritate originară, credința În fravași, fondată pe ideea unei depline responsabilități morale, singura În măsură să garanteze sufletelor defuncților, după primele trei zile de la deces, ridicarea În paradis, fără riturile complicate și costisitoare Împlinite pentru această trecere (Duchesne-Guillemin, 1962a, pp. 376 sqq.); să fie abolite unele uzanțe tradiționale ce țineau de riturile purificatoare și unele prescripții - astăzi anulate - care interziceau credincioșilor (dar câți laici comercianți le ignoraseră!) călătoriile pe mare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
morale, singura În măsură să garanteze sufletelor defuncților, după primele trei zile de la deces, ridicarea În paradis, fără riturile complicate și costisitoare Împlinite pentru această trecere (Duchesne-Guillemin, 1962a, pp. 376 sqq.); să fie abolite unele uzanțe tradiționale ce țineau de riturile purificatoare și unele prescripții - astăzi anulate - care interziceau credincioșilor (dar câți laici comercianți le ignoraseră!) călătoriile pe mare sau cu trenul, considerate nelegiuite din cauza contaminării pe care În mod inevitabil o produceau mării și focului (Duchesne-Guillemin, 1962a, p. 378; Boyce
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de ispășire, În care victima, indiferent dacă Își dădea sau nu consimțământul, era un sărac, care, după ce era hrănit timp de un an pe cheltuială publică, era Încărcat cu toate păcatele orașului și ucis cu barbarie. Hipponax vorbește despre acest rit ca despre unul foarte bine cunoscut cititorilor săi. Chiar și la Roma, În plină epocă istorică, se mai practicau sacrificii umane. Știm de la Plutarh că, În 288 Î.Hr., În atmosfera de teroare determinată de invazia galilor, au fost sacrificați
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
antice (antiquae religionis) În zona locuită de naharavali. O altă trăsătură comună a germanilor și slavilor este folosirea calului pentru divinație. În Chronicon-ul lui Thietmar (secolele X-XI), se povestește că, În cetatea Riedegost, exista un templu ai cărui preoți practicau rituri divinatorii folosindu-se de un cal. Confirmă această tehnică divinatorie și Saxo Grammaticus (Gesta Danorum, XIV), care notează că la Arcona, În timpul lui Svantovitúxe "Svantovitu^" - ultimul punct de rezistență al păgânismului slav - era crescut un cal alb, consacrat zeului, care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
templu al său se ridica În centrul orașului Arcona, În insula Rugia, ultimul punct de rezistență al păgânismului slav. Zeul era reprezentat cu torace dublu și cu patru capete, iar În mâna dreaptă avea un corn metalic folosit În timpul unui rit profetic. Astfel, preotul urmărea cât a mai rămas din vinul turnat În anul precedent: dacă era o cantitate mare, atunci se anunța o recoltă bună; dacă Însă mai rămăsese puțin, trebuiau să se gândească să facă rezerve pentru că anul următor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
anul următor urma să fie unul slab. Svanovitú era, așadar, o divinitate mai ales agricolă care avea În stăpânire roadele pământului, fapt care este confirmat de marea orgie care urma acestui ritual profetic: este vorba, după toate probabilitățile, despre un rit de fecunditate, specific unei societăți agrare. Faptul că lângă statuie se aflau și obiecte de război (cum ar fi o spadă și o șa) nu implică neapărat ideea că aceasta ar fi fost o divinitate propriu-zis războinică, ci ține mai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În cenușa din cămin câteva linii pe care mai apoi le număra; dacă era un număr par, prevestirea era favorabilă. Nu trebuie să ne surprindă că toate aceste practici private au supraviețuit chiar și după dispariția păgânismului. Existau Însă și rituri divinatorii cu caracter public, diverse și mult mai complexe, practicate de preoți; printre acestea se evidențiază utilizarea frecventă a cailor sacri. Un rit foarte complex era practicat la Riedegast de preoții zeului Svaroic¹: aceștia Îngropau În pământ sorții (probabil bucăți
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ne surprindă că toate aceste practici private au supraviețuit chiar și după dispariția păgânismului. Existau Însă și rituri divinatorii cu caracter public, diverse și mult mai complexe, practicate de preoți; printre acestea se evidențiază utilizarea frecventă a cailor sacri. Un rit foarte complex era practicat la Riedegast de preoții zeului Svaroic¹: aceștia Îngropau În pământ sorții (probabil bucăți de lemn pe care erau gravate anumite semne), apoi le dezgropau, iar prevestirea se făcea În funcție de felul În care acestea fuseseră scoase la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Într-un fel de slalom un cal negru. Acesta era legat și trebuia să meargă printre nouă lăncii Înfipte În pământ: dacă nu se ferea sau nu le lovea, succesul era asigurat. Și la Arcona apare un cal Într-un rit profetic care prevestea rezultatul unei expediții militare sau a vreunei alte acțiuni riscante: previziunile erau favorabile atunci când calul trecea mereu cu piciorul drept de un rând triplu de lăncii legate două câte două. Cu toate acestea, folosirea calului nu constituia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
piciorul drept de un rând triplu de lăncii legate două câte două. Cu toate acestea, folosirea calului nu constituia o regulă constantă. Am văzut deja cum, chiar la Arcona, În templul lui Svantovitúxe "Svantovitu^", avea loc În fiecare an un rit profetic, care avea drept scop prezicerea recoltei, În cadrul acestui rit folosea doar un corn ce conținea vin. 9. Temple și jertfetc "9. Temple și jertfe" Fără Îndoială că În perioada cea mai veche religia slavă nu avea temple; zeii erau
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
câte două. Cu toate acestea, folosirea calului nu constituia o regulă constantă. Am văzut deja cum, chiar la Arcona, În templul lui Svantovitúxe "Svantovitu^", avea loc În fiecare an un rit profetic, care avea drept scop prezicerea recoltei, În cadrul acestui rit folosea doar un corn ce conținea vin. 9. Temple și jertfetc "9. Temple și jertfe" Fără Îndoială că În perioada cea mai veche religia slavă nu avea temple; zeii erau venerați În locuri sacre (cum ar fi, de exemplu, o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
primele roade ale câmpului. Putem să presupunem și existența sacrificiilor umane, după cum reiese, În general, din informațiile lăsate de Ibn Fadl³n legate de puterea preoților, care puteau cere de la rege chiar și victime umane, și de femeile ucise cu ocazia riturilor funerare. În plus, știm că În perioada creștinării regiunilor slave victime umane au fost și prizonierii creștini, cu toate că nu se știe dacă În aceste cazuri a fost vorba despre autentice sacrificii cu motivații religioase sau, mai probabil, de pedepse aplicate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cele de povară, cât și roadele câmpului. Cu toate acestea, Diëvas nu trebuie considerat o divinitate agricolă, ci o divinizare a cerului luminos, care are printre efectele sale benefice și fertilitatea câmpurilor. Deși Diëvas mai apare Încă În sărbătorile și riturile agricole (sau este aparent Înlocuit de un sfânt creștin ca Ioan sau Isidor), semnificația sa reală și străveche apare În ceea ce Petru din Duisburg consemnează În Chronicon Prussiae, unde oferă cadrul păgânismului baltic din secolul al XIII-lea. Acesta spune
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
șdecapitarea unui dușman ucis În duelț, pe-al tău ucigaș multvestitul! Iar doisprezece, la rugu-ți În față, pe dată jertfi-voi, Fii de troieni luminați, cu mânie și chin pentru moartea-ți1. Faptul că uciderea tinerilor troieni are legătură cu un rit funerar demonstrează că nu ne aflăm aici În fața unui act „normal” de cruzime războinică, ci În fața unui sacrificiu ritual care folosește ca materie primă prizonieri de război: este exact ceea ce făceau germanii În codrul Teutoburg, după cum vom vedea În capitolul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mâncare din belșug și de diferite plăceri. Suntem În a doua jumătate a secolului al VI-lea, Într-o civilizată cetate ionică; iar obiceiul În cauză este atestat și În alte cetăți grecești. În mod absolut Întâmplător, știm că același rit era practicat și Într-o regiune din Galia. Aceste informații provin de la un comentator al lui Vergilius și de la unul al lui Lucanus. Servius, comentând celebra expresie vergiliană auri sacra fames (Eneida, III, 57), scrie: sacra Înseamnă „execrabil”, ca În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
trebuie să se țină cont că primul izvor este Petronius), ci mai degrabă la neamurile galice care locuiau În jurul cetății (de altfel, Servius vorbește despre un obicei al galilor). Ajungem astfel la concluzia că anumite triburi galice din Provence practicau ritul pharmakòs. Este vorba despre un rit necunoscut celorlalte popoare celtice și este ușor de presupus că acesta ar fi fost Împrumutat, la urma urmelor, din Asia Mică, prin intermediul unor comercianți. Faptul că aceștia erau sau nu greci contează mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
primul izvor este Petronius), ci mai degrabă la neamurile galice care locuiau În jurul cetății (de altfel, Servius vorbește despre un obicei al galilor). Ajungem astfel la concluzia că anumite triburi galice din Provence practicau ritul pharmakòs. Este vorba despre un rit necunoscut celorlalte popoare celtice și este ușor de presupus că acesta ar fi fost Împrumutat, la urma urmelor, din Asia Mică, prin intermediul unor comercianți. Faptul că aceștia erau sau nu greci contează mai puțin. Mai interesant este că nici un autor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
trebuie să pornim de la o situație foarte variată. Religia indo-europenilor nu era o religie salvifică, care și-ar fi propus să arate credincioșilor calea spre o viață veșnică și fericită. Din contra, era o religie tipic mundană, În sensul că riturile și jertfele aveau drept scop unic obținerea pentru credincios a supraviețuirii și a succesului aici pe pământ. Așadar, se cerea de la zei sănătate, viață lungă, turme numeroase, fii puternici și ascultători, victorie În război; Însă religia nu spunea nimic despre
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a trăit la cumpăna dintre secolele XII-XIII, Gerard de Cambrai, l-a Însoțit pe principele Ioan Într-o expediție În Irlanda și a schițat, În urma acestei experiențe, o descriere a insulei, intitulată Topographia Hibernica, În care, printre altele, a descris ritul Înscăunării practicat de un trib din Ulster: Sunt aici lucruri În legătură cu care, dacă nu ar fi necesare pentru explicarea situației, pudoarea ar cere tăcerea; Într-adevăr, povestirea unui lucru rușinos, oricâtă artă ar prezenta, Îl dezonorează pe cel care scrie
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]