8,304 matches
-
nu se clintea din loc. În profesia sa, prea marele zel pentru fiecare caz în parte îl făcea să neglijeze alți clienți sincronici, pierdea prea multă vreme cu o consultație în cabinet, uitând pe alții afară, nu știa să se smulgă sentimentelor momentane, să fie indiferent. Deși diagnosticele și curele sale erau excelente, Hergot, în fazele critice ale boalei, se înspăimînta, recomanda familiei să aducă un medic cu reputație, ceea ce asupra unora făcea impresie rea și, în ciuda faptului că doctorul chemat
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
boală aveau, fenomenele fiind compatibile de mai multe interpretări. Se putea bănui, fiind vorba de copii. Gonzalv, când era vorba de progenitura sa, își pierdea orice cumpăt, relevând altminteri aceeași insistență pe care o punea în toate faptele sale: își smulgea părul din cap, alerga pe la toți cunoscuții, cerea informații. Într-o astfel de excitație morală merse și la Conțescu, pe care nu-l găsi (acela plecase pentru vreo patru zile la Vălenii-de-Munte), aflând în schimb pe soția acestuia, Paulina, sora
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
rezemi așa de piept, și poc! E delicios." Și Hangerliu îi prezintă armele sale, îndemnînd ingenuu: "Ia-o pe asta, pe cinstea mea. C'est formidable!" Așadar, Hangerliu nu intuia torturile infernale ale pusilanimului Suflețel, se gândi că a-i smulge o declarație ar fi nostim. - N-am nici o legătură cu ziarele, protestă Suflețel. Ce,presa română are vreo considerație pentru intelectualitate? Povera e nuda vai filozofia!1 - Am eu, n-ai grijă, mă oblig să-l public. Mi-l lași
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
nu fără a fi măgulit; cu toate astea, nu intră în joc numai impresia altora, ci și sentimentul nostru intim. Ce vrei? Știu câți ani am, mă uit în oglindă la firele de păr alb din mustață, pe care le smulg în fiece dimineață zadarnic, și nu pot să-mi ascund constatarea obiectivă c-am îmbătrînit. Asta îmi dă trac, ca la voi la teatru. - Cei mai buni juni-amorezi în teatru sunt oamenii învîrstă. Demetriad, Bulandra erau neîntrecuți. - Exercițiul! O simplă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pivniță o femeie de lume îmbrăcată în rochie de seară și cu gâtul plin de bijuterii. Femeia era însoțită de un bărbat în frac. Amândoi fuseseră confiscați într-o lovitură, iar bărbatul, adus anume pentru fixarea sumei de răscumpărare. Jack smulgea bijuteriile de la gâtul femeii, lua ceasul și banii bărbatului și-l scotea pe acesta din urmă legat la ochi afară, după ce i se spusese unde să depună suma. La întoarcerea în subterană, urma o convorbire de "concepții" între femeie și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
față de bandit, în jurul gâtului căruia își încolăcea brațele. Îi dădea mai mult decât bijuteriile, îi oferea ființa sa, pedepsind în acest fel și pe soț, care n-ar fi putut niciodată mărturisi accidentul fără a deveni ridicol. Dar mirare! Jack smulge mâinile damei în rochie de seară, declară că el însuși e cast și nu înțelege să sucombe în fața unei femei. A da lovituri, acesta e "idealul" vieții lui. Se presupunea că femeia ședea în pivniță cu Jack multe ore din
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
opera juvenilă erau foarte oneste, totuși, dacă alții le confirmau, Pomponescu se turbura. Îl indispunea rezerva, dar totodată suspecta laudele. Pomponescu își închipuia că, renunțând la prerogativele lui de ministru și confesîndu-se ca om prietenilor, la o masă intimă, va smulge o mărturisire nedisimulată. Vană speranță! Madam Valsamaky-Farfara, cea mai sentimentală dintre toți, s-ar fi ferit din rutină să aprobe câtuși de puțin pe Pomponescu în îndoielile lui insidioase. Toți de altfel erau oameni capabili de mari rezerve mentale. Inamicul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de abstracțiune, Pomponescu G. Călinescu simțea nevoia de a sta în fața unei oglinzi. Ministrul anchetă în repetate rânduri pe Smărăndăchioaia prin raport la Ioana. . - Crezi că e satisfăcută de mine? Ce spune, cum mă vede?Zadarnic se strădui Smărăndăchioaia să smulgă de la Indolenta elementele unui portret al lui Pomponescu, aceea nu-și compusese o asemenea imagine. Într-o zi, la ceai, Pomponescu avu gust de dialog filozofic. . - Îmbătrânim, zise el zărindu-și în oglindă un fir alb înmustața insuficient tușinată. - Ești
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pentru ei. Esențialul era să tragă ei înșiși gloanțe. . - Prea bine, admitea Gaittany ascultând această teorie, dar Pomponescu ce fel de om e? . - Un caz tragic, un oscilant între două puncte cardinale.Pomponescu aspiră la abstracție și nu se poate smulge din efemer. Când nu e în guvern suferă de a nu fi ministru, când e ministru suferă că a părăsit arhitectura. . - Așa este, aprobă Gaittany cu delicii, tot ce spui e plinde interes. - Bună ziua, îi răspunse ironic Ioanide. Ioanide suferise
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
borfaș vârâse mâna în buzunarul unui călător și-i trăsese afară portofelul. Vigilent, călătorul apucase mâna hoțului, smucindu-și obiectul și strigând la conductor să oprească, încercă să rețină pe răufăcător, ca să-l dea pe mâna vreunui sergent. Hoțul se smulse țipând că păgubașul e nebun și izbuti a se da jos din vagon, cu complicitatea altor călători, pe care Ioanide îi cunoștea din cursele sale zilnice ca fiind niște burghezi onorabili. Publicul se împărțise în două cu violență. Unii țineau
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Un altul ar fi uitat. Însă Pomponescu poseda memorie bună, și în vreme ce la minister era absorbit în probleme grave, cu gândul la masă își compusese o listă de întrebări. Avea ambiția de a face impresie asupra tânărului și de a smulge de la el o judecată asupra persoanei sale. Văzând că nu sosește, Pomponescu întîrzie masa, puse pe directorul de cabinet să facă cercetări telefonice asupra invitatului, în fine, se așeză la masă indispus. G. Călinescu Cea mai gravă atingere ce se
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Convorbirea era de așa soi, încît concluzia ei era că familia suferise o lovitură ireparabilă prin căderea lui Pomponescu. Musafirii păreau a veni mai mult spre a se informa dacă mai e vreo speranță pentru Pomponescu, sau spre a-i smulge unele informații utile. Astfel, unul care avea interese la Ministerul de Lucrări Publice, unde fusese Pomponescu, îi zise: - Cred că ai relații cu noul ministru, n-ar putea să te refuze. Și, cum Pomponescu privea interogând din ochi, acela continuă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
putea reduce la neant suma. Cu acest prilej, Pomponescu schimbă unele vorbe cu câțiva din colegii săi. După ce ieși pe poarta principală, se reîntoarse și dădu portarului o mie de lei, sumă destul de apreciabilă încă pentru acea vreme și care smulse de la acesta saluturi și plecăciuni. Acasă, în birou, Pomponescu părea a studia ceva în secret, căci când intra cineva, își schimba repede poziția și se făcea a privi la altceva, împingînd totodată discret cu mâna sertarul în care ținea flacoanele
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
spate în pat, făcu o escară la capătul de jos al șirei spinării, care-l incomoda grozav. Acum i se puse sub fese un colac pneumatic, de cauciuc, care însă la rîndu-i îi stânjenea funcțiunea căilor urinare. O durere sfâșietoare smulse un geamăt geografului. Simțise un cuțit insuportabil într-un loc greu de identificat, între rinichi și bășică. În treacăt fie zis, expresiile anatomice deveniseră uzuale în casa bolnavului, unde nu se mai pomenea decât de organe și funcțiuni, ca la
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
să te dai pe măna maximelor care, nu-i așa, sunt necesare și universale?! Dar cum se simte insul care alege să fie instrument al minciunii? La început, agentul de marketing al minciunii, ca orice om onest, dă să se smulgă din țesătura imposturii. Instinctul moral pulsează viu și amenință prăbușirea șandramalei. Dorințele însă, pulsiunile chiar, anihilează acest instinct, îl biruie. Există atătea momente care ar putea fi de cotitură! De întoarcere la cenușiul blocant dar cel puțin neutru moral. Căte
Lacrimi şi bani. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2288]
-
cărei cămp vizual, Cioran obișnuia să afirme că este reprezentat de „lume plus Dumnezeu plus neant. Adică tot.” Cunoașterea ar putea fi scopul existenței noastre. Însă cunoașterea nu ar fi posibilă fără un suflet cuprins de chinul îndoielii ce se smulge din tablourile lui Dali și se pierde într-un univers în care muzica este filosofie în stare pură.
Mitul lui Sisif – atributul cunoaşterii. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Eglantina Becheru () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2310]
-
tăcut și blănd la reproșurile pe care mai marele inchiziției i le face pentru că a îndrăznit să perturbe din nou cu prezența sa ordinea instituită de inchiziție. Marele Inchizitor nu se teme că puterea asupra mulțimilor i-ar putea fi smulsă de măntuitor. El a învățat din experiență că mulțimile nu-i urmează aceluia care promite libertatea. Mulțimile îi urmează pe cei care promit și oferă hrană trupească, nu pe cei care făgăduiesc o hrană spirituală: ”Ai să vezi că pănă
Dialogul cu libertatea. De la Marele Inchizitor la fragilul dizident. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Carmen Hudim () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2304]
-
trecătorii de pe stradă. Iubeam tăcerea cu care mă subjuga pe nesimțite. În tăcerea ei purficatoare, îmi care găseam tot adevărul nerostit. Noi trăiam o iubire de zămbete, ochi verzi și priviri contemplative, nu o iubire plină de vorbe și cuvinte smulse de pe buze, nu din suflet. Nu, cu alea își scria ea poveștile. Le scria altora, îi făcea pe toți să se îndrăgostească de ele și să o vrea doar pentru ei. Dar ea erai femeia cuvintelor, nu a dragostei. “Mă
Căderea în etern. Apocalipsa sinelui. Pată de iubire. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Dana Ştefania Braşoavă () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2307]
-
îndată luată în grijă de supraveghetor. Trebuie făcută o precizare: această luptă împotriva vegetației parazite e o constrângere deosebit de puternică, dar e o constrângere care nu are nimic de-a face cu schema obligațiilor țăranului occidental. În cursul anului, țăranul smulge ierburile, ceea ce nu necesită nicio tehnică specială și nu are nimic pozitiv pentru actorul ei. Schema impusă (care este o articulare de momente de activitate) posedă în sine o raționalitate pozitivă care permite țăranului să o depășească, să o amelioreze
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
Înseamnă Însăși Realitatea. „În nuvelele mele Încerc mereu să camuflez fantasticul În cotidian” (/151), mărturisește M. Eliade și eroii creației sale pătrund de multe ori fără să știe, fără să Înțeleagă În lumea sacră, În esența numenală. Ei „se văd smulși din iluzie, din insignifiant, din profan și transportați pe celălalt tărâm”, care este un tărâm fantastic, „Însă numai pentru neinițiați. În sens Înalt, acel tărâm e tocmai realul Însuși, realul absolut” (). Eroii care pătrund În teritoriile fantastice sunt instalați În
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
De data aceasta, dorința tânărului împărat de a lua de soție pe fiica de împărat este condiționată straniu și fad, astfel, el trebuie să calce pe coadă motanul ce-o însoțește pretutindeni pe frumoasă. Numai așa prințesa ar putea fi smulsă din vrăjitoria urzită de bizarul animal. Elementul acesta, respectiv motanul, va apărea ulterior și în La hanul lui Mânjoală. Nu tocmai lesne de împlinit, până la urmă ,,clauza’’ este satisfăcută, ,,dar în sfârșit odată găsi tânărul vreme cu prilej când cotoiul
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
zi cu zi a cerșetoarei, fapt care nu lasă prin nimic a se înțelege că în timpul nopții ce vine 58 bătrâna nevolnică va fi eroina unei aventuri ieșite din comun. Nici măcar ivirea într-un târziu a ultimului trecător, care o smulge din toropeala de dinaintea somnului, nu vădește prin ceva anume că identitatea ei ar fi alta decât cea sesizată din primul moment. Cu cât fantasticul se accentuează mai deplin, cu atât elementul realist face cumpănă dreaptă cu fantasticitatea; în special limbajul
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
ale hazardului, în care prezența diavolului se întrupează într-un cotoi și un ied; aceștia par emisari la dispoziția femeii, care lucrează asupra tânărului cu mijloace satanice. Parcursul drumului prin viscol al călărețului, pornit spre viitorul socru, după ce s-a smuls cu greu de lângă ispită, apariția ciudată și apoi dispariția și mai ciudată a iedului, lupta cu elementele naturii și rotirea într-un vicios cerc magic, care-l ține tot în preajma hanului, revenirea la Mânjoloaia și stăpânirea pe care o pune
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
l-a scăpat de primejdie, bărbatul este pe loc oprit: ,,mi-a apucat repede mâna și, dându mi-o în jos, m-a luat cu toată puterea în brațe’’) și, se înțelege, cele relatate în legătură cu modul în care eroul este smuls ,,vrăjitoarei’’ (,,de trei ori am fugit de la el, adică de la viitorul socru, înainte de logodnă și m-am întors la han, până când bătrânul, care vrea zor nevoie să mă ginerească, a pus oameni de m-au prins și m au dus
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
de stări normale din punct de vedere psihofiziologic. Din subcomă, bolnavul poate fi scos pentru foarte puțin timp cu excitanți intenși, dar acesta recade aproape concomitent cu încetarea excitantului. Agravarea duce la coma vigilă, din care chiar dacă bolnavul poate fi smuls prin excitanți puternici, trezirea durează foarte puțin timp, dar el este foarte confuz și incoerent. Coma carus este stare în care doar respirația superficială și bătăile cordului sunt singurele semne ce denotă viață. 2) Letargia este somnul profund îndelung însoțit
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]