6,276 matches
-
de o bucurie imensă, ca atunci când se arunca vara în apa vreunui lac. Fiindcă Antonia prinsese, pe când era adolescentă, vremea domniei Cleopatrei, a celor două tragice sinucideri de la Alexandria și a triumphus-ului lui Augustus. Casa Antoniei Antonia era o doamnă superbă, fără vârstă și fără riduri, îmbrăcată într-o tunică de mătase fină, în culori fascinante, înconjurată de o curte elegantă, în comparație cu care locuința Liviei părea dezgustător de sărăcăcioasă. Când rămaseră singuri, Gajus îi spuse, îmbrățișând-o strâns: — De aproape doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și perle, îi acopereau ridurile fine ale gâtului. — Știu că ți-e greu, spuse, dar te rog, nu le căuta pe surorile tale, nu vorbi cu nimeni. Așteaptă. Îl mângâie; simțea că tremură de ură. Îi zise: — Ai niște ochi superbi; lasă-mă să-i privesc. El deschise ochii; ea șopti: — Ca ai tatălui tău, verzi-cenușii, mai mult verzi decât cenușii... Simți însă că privirea lui era intensă, greu de susținut, aproape hipnotică. Murmură: — Ai o privire foarte puternică. El miji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Romei -, pe lângă câini de vânătoare, păsări rare și cai cu glezne puternice, foarte potriviți pentru curbele rapide ale hipodromului, fete cu părul lung, negru, care, din instrumente nemaivăzute, cântau cântece melodioase, de neînțeles, amazoane sălbatice, blonde din Sciția și dansatoare superbe, care aveau nevoie de tot timpul cât dura un banchet ca să lase să cadă, unul după altul, vălurile care le acopereau, cum se obișnuia la Petra. Râzând, Herodes povesti că, executând un asemenea dans, vara lui, Shulamit, îl făcuse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
toți spionii, avea să ajungă pe stânca din Capri, în mâna lui Tiberius. În anii lungi ai văduviei sale incoruptibile, demnitatea Antoniei, care avea un nivel de viață demn de o împărăteasă, printre imensele bogății din a sa domus, grădinile superbe, sutele de sclavi și de liberți, fusese singuratică, de-a dreptul inumană. „În Roma cea plină de venin“, spusese Tiberius cu admirație, „este singura femeie care, după ce a jurat credință unui bărbat, a reușit cu adevărat să nu-l trădeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
perfect drept, ce dădea spre minunatul peisaj al golfului. — E interzis să-l străbați, spuse tribunul. Numai împăratul merge acolo. Nu se mai auzeau glasuri. Ultimul rând de scări, cel mai înalt, era pustiu. La distanțe egale se vedeau statui superbe pe piedestaluri, tineri semizei, războinici, atleți, opere grecești din perioada de aur, în nuditatea lor victorioasă. În întreaga vilă nu văzuse nici măcar o statuie de femeie. Ajunseră în vârf. Acolo, deasupra tuturor, fusese construită o aulă ale cărei arce dădeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
el. Cei care bătuseră la ușă se neliniștiseră, pentru că în seara dinainte Nerva îi spusese împăratului: „Am obosit să trăiesc“. Fraza aceea groaznică fusese auzită - dar nu se știa ce anume o determinase - într-un apus călduț și înmiresmat în superba exedra din Villa Jovis, din gura unui bărbat cu o sănătate de fier, care se bucura de prietenia împăratului. Spărseseră ușa. Îl găsiseră pe juristul cel înțelept și incoruptibil întins pe pat - însă încheieturile îi atârnau inerte, cu venele tăiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aleagă el însuși, și nu dintre căluții aceia care gâfâiau pe cărările în urcuș de la Capri, ci un cal potrivit pentru galop pe câmpii întinse și pe povârnișuri. Din grajdurile imperiale ieși, cu hamuri de purpură și aur, un cal superb, nervos, cu un trup armonios și puternic, de culoarea mierii. Ofițerul spuse că de mult timp era pregătit pentru o improbabilă plimbare călare a lui Tiberius. Gajus își spuse că cel care deschisese grajdul acela avusese o premoniție. Mângâie calul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
intendentul și servitorii erau deja cuprinși de agitație. Vila era simplă, minunată: un salon mare în formă de cruce grecească dădea, pe cele patru laturi, în patru săli mici unde niște deschideri ample, asemenea unor rame, încadrau patru perspective diferite, superbe. Gajus se îndreptă spre terasă. Orizontul se pierdea în negură; avu impresia că zărește insula Capri, închisoarea înaltă și stâncoasă din care tocmai evadase. Apoi văzu că pe mare, în dreapta, dincolo de promontoriul Misenum, se întindea insula Prochita, lungă și verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
anunțarea unor măsuri liniștește adesea poporul, ca și cum respectivele măsuri s-ar și pune în practică; și cum liniștea romanilor era imperios necesară, aplaudară și ei, cu inima ușoară. Iar când un senator se ridică și declară solemn: „Propun ca acest superb discurs să fie sculptat în marmură și zidit pe Capitolium“, toți aprobară aclamând. Tânărului Împărat, acel consens i se păru o sinceră emoție colectivă, poate chiar afecțiune; era încununarea proiectelor sale îndelung gândite, răzbunarea tatălui său, zorii unor zile noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de apărare: nimeni nu putea ajunge la el dacă nu trecea în prealabil printr-o mulțime de filtre - și totuși, fiecare gest al său era cunoscut, într-o clipă, de sute de oameni. O mulțime de curteni și de tinere superbe, ambițioase se ofereau cu nerăbdare să-l înveselească în timpul liber. Cu răsuflarea tăiată, așteptau ca el să-i aleagă, pentru o noapte sau pentru o oră. La Roma, unii începură să murmure că anumite vile secrete ale prietenilor, anumite reședințe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Vitruvius. Astfel, pe coasta colinei Palatinus ce domina impunătorul complex al Forurilor se construia o sală cu o formă nemaivăzută, dedicată muzicii, farselor satirice și dansului. Despre acea sală misterioasă vorbea întreaga Romă. Deși era ocupat cu dirijarea acelei construcții superbe, Manlius auzi glumele oamenilor săi. Nu-i asculta, îi spuse brusc lui Helikon, în zilele acelea luptam împotriva cetății Carthago, era îngrozitor. Și încheie scârbit: — Și apoi, cei doi care au fost îngropați acolo erau de neam galic. Aruncă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ajungea, prin Syria, Judaea și Arabia Nabatea, în Aegyptus. „Pământurile care l-au costat viața pe tatăl meu.“ În singurătatea bătrâneții, parcă pentru a justifica față de sine lungile masacre, Augustus scrisese: Per totum imperium, Romanorum parta victoriis pax. Un concept superb până la absurd, pe care cuceritorii cei mai lipsiți de scrupule aveau să-l copieze în viitor cu entuziasm. La sfârșit însă, Augustus scrisese: „Este nevoie să ne înfrânăm lăcomia de a mări și mai mult imperiul“, acea cupido proferendi impero
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
era într-adevăr acolo sus, pe o terasă aflată la jumătatea coastei, îngropată sub surpături și tufișuri. Însă construcția părea întreruptă brusc. Printre ruine zăceau obiecte din bronz, lapide, ofrande, ex voto închinate zeiței egiptene Isis, Marea Mamă. Și o superbă statuie a lui Germanicus, cel care a fost otrăvit în Antiohia, spartă în sute de bucăți. Și o capelă votivă, înălțată acolo nici mai mult, nici mai puțin decât de un principe din Parthia. Însă nimeni nu avea să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care aținea calea tuturor fetelor, venise să cumpere vin pentru oamenii lui. Invitație pe Palatinus La puțină vreme după aceea, senatorul Calpurnius Piso, „nepotul otrăvitorului“, hotărî să se recăsătorească, la cincizeci de ani, cu o tânără celebră pentru trupul ei superb - „un trup care pentru mulți nu mai are taine“, șopti cu perfidă senzualitate Callistus -, care își recăpătase libertatea în urma unui divorț rapid. Imensa avere a Pisonilor, după cum spunea întreaga Romă, fusese salvată de Mașteră în timpul procesului. De aceea căsătoria avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Macro și îl întrebă dacă îi plăcea în Aegyptus. Și pe când Macro, cuprins de neliniște, ezita, Împăratul îi explică afectuos că voia să-i încredințeze funcția importantă, invidiată, însă meritată de praefectus ale acelei provincii augustiniene care avea drept capitală superba Alexandria. Îi mărturisi: — Vreau să las provincia aceea în mâinile tale. Trebuie să pui ordine acolo, după dezastrele și furturile lui Arvilius. Și-i adresă zâmbetul lui frumos. Lui Macro, neliniștit, i se păru că Împăratul era nerăbdător ca el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
tatăl ei: Marcus Lollius Paulinus, praefectus al Galiilor, care a luptat în campania de pe Rhenus și a fost prietenul tatălui tău. Numele acelei familii garanta niște alianțe militare puternice și folositoare și anula proiectele senatorului Asiaticus. Callistus îl anunță că superba Paulina era în drum spre Roma. Nu spuse însă că se întorcea după divorțul de soțul ei, un oarecare Gabinius. Trecând în revistă candidatele la patul imperial, Asiaticus spusese despre ea cu dispreț: „Ar putea oare Împăratul să aleagă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
puteri imense, luni în care nu avusese nici o clipă pentru el însuși, simți deodată nevoia unei prezențe liniștitoare, a cuiva cu care să poată vorbi fără să trebuiască mereu să se controleze. Astfel, în toamna aceea, Lollia Paulina, o fată superbă, de douăzeci de ani, provenind dintr-o familie de tribuni ridicați din rândul plebei, urâți de optimates și fiind bine înrădăcinați în Senat alături de populares, fiica unui praefectus care îl știa pe Gajus Caesar de când era mic, deveni - prin strategiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
el se purtă ca și cum i-ar fi crezut; a doua zi se întoarse la Roma. Incitatus îi ghicea starea de spirit și mergea supus, ascultând de mâna și de călcâiele lui, fără nici o încordare a mușchilor săi puternici. Coama lui superbă îi cădea de o parte și de alta a gâtului, îngreunată de umezeală. La Roma însă, Callistus spuse: — Nu putem avea încredere în ei. Iar tu trebuie să te aperi. Singura apărare cu adevărat sigură era cea pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în jos, ferindu-și ochii de lumină. Milonia se strecură lângă el și începu să-i mângâie umerii și ceafa, tăcută. El speră ca ea să nu observe că era gata să plângă. Camera era invadată de lumina unui răsărit superb. În oraș, povestea se răspândea, cu toate detaliile ei atroce. Unele case își închideau porțile pentru un doliu rușinos, fără funeralii; vestea despre cumplitul proces nocturn se transmitea rapid, iar ceilalți senatori, treziți brusc, se adunau în grupuri speriate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
un colțișor al platului și, simțind că nici acolo nu era în siguranță, se chirci sub acoperiș, pe o terasă. Senatorii se grăbiră să se adune în vârful sacrului Capitolium, mai ușor de apărat decât Curia Julia din For. Niciodată superba, dar abrupta Via Sacra nu fusese urcată mai repede. Totuși, nu fuga lor lașă a fost cea care i-a salvat, ci înțelegerile tainice ale prevăzătorului Callistus: patru cohorte veniră repede pentru a apăra noua putere, înconjurară Capitolium-ul, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
capul, își lipește de sân, într-un gest ireparabil, gura larg deschisă a viperei, reprezentată de Reginald Arthur. Sau trupul femeii moarte, reprezentat de Jean André Rixens, în prezent la Muzeul din Toulouse, din care s-a păstrat doar mâna superbă atârnând la marginea patului. Puține portrete autentice ale Cleopatrei au supraviețuit distrugerilor, iar istoricii au dubii că acela ar fi într-adevăr chipul său. Un cap se află la Vatican, un altul la Altes Museum din Berlin, un altul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
descoperit la Bergomum, Bergamo de astăzi. Sau cenotaful, cu splendide reprezentări în marmură, din insula Pantelleria, pe care cineva l-a salvat de la distrugere ascunzându-l sub o grămadă de țigle. Sau, în vechea Velleia, în apropiere de Piacenza, o superbă statuie a Agrippinei, pe care Maria-Luiza de Austria, soția lui Napoleon, a găsit-o și a pus-o într-un muzeu. Cea mai emoționantă descoperire arheologică legată de această poveste este un cub de marmură gol pe dinăuntru. Făcea parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
al VI-lea și al VII-lea ca reședință care, din înaltul colinei Palatinus, își afirma puterea temporară asupra Romei. Curând a venit însă Evul Mediu, cu ura lui ideologică și furturile de lespezi de piatră, cărămizi și țigle. Din superbele edificii augustiniene avea să rămână prea puțin: descrierile istoricilor și minuțioasa reconstituire arheologică. Din cele cincizeci de herme din marmură neagră veche ce împodobeau sanctuarul lui Apollo, de pildă, au fost dezgropate trei, expuse astăzi în penumbra umilitoare a unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
au ajuns la muzeele din Londra, Nottigham, Paris, Berlin și chiar în Rusia, la Ermitaj. În urma polemicilor, câteva obiecte au rămas la Museo Nazionale Romano. Cu ajutorul cârligelor și al funiilor, din corăbii a fost desprinsă o mare cantitate de lemn superb, care a ajuns la Musei Vaticani, Muzeul Kircherian de la Sant’Ignazio, în palatul unui membru al familiei Torlonia, care și-a făcut din el piese de mobilier. Și pentru că multe bârne grele au fost lăsate să putrezească pe mal, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
veșmintele și obiectele rituale ale cultului isiac. Noi îl privim fără să știm cine este. Corpul e intact; chipul a fost însă complet distrus, cu lovituri de daltă, iar numele a fost șters. Abia în zilele noastre a fost descoperită superba sală isiacă, misterioasa capodoperă a împăratului supranumit Caligula; cercetătorii au constatat scandalizați că, deși erau nouă, a fost folosită ca fundație pentru alte edificii. În semn de dispreț față de rafinatele ei decorațiuni, a fost transformată în încăpere pentru păstrarea apei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]