7,506 matches
-
de zi. Sfîrșit, ca tot omu’ muncii, mă las să cad în fotoliu și deschid televizorul, să-mi „clătesc creierul”, că de altceva nu mai sînt bun. Și nici nu e cazul... Așa că privesc în zare către micul ecran. Din zările de soare pline ale Columbiei vine o știre cutremurătoare : a fost prins X, omul de încredere al șefului Cartelului drogurilor, a cărui sarcină era să dizolve cadavrele rău platnicilor, pentru a le face să dispară definitiv, fără a mai lăsa
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
și trăim, că la Bruxelles ajungeam pe la nouă seara acasă, ne încălzeam ceva la microunde și ne culcam, ca să fim în formă a doua zi la muncă. — Mda, recunosc că vă invidiez deja ! am șoptit eu, cu ochii deja în zare. Peste o zi, am avut o discuție similară cu o cunoștință din Tîrgu Mureș, om așezat și „winner” după toate criteriile noastre curente. De vreo doi ani își propune să lase totul baltă, iar acum găsise o oportunitate pe gustul
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
a fiecărui bun român. Caragiale a devenit „contemporanul nostru” de-abia mai tîrziu, afirmația fiind făcută, de regulă, cu parapon vindicativ : sîntem un neam de Mitici, a zis o și marele Caragiale ! Bietul Mitică... Pe de altă parte, miti(ci)zarea contemporaneității românești ține de un proces firesc al memoriei sociale : „contemporaneitatea” unui autor paradigmatic nu se preia ca atare din trecut în prezent, ci se construiește dinspre prezent spre trecut, ca și „tradițiile”. „Țara lui Caragiale” este astfel și ea
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
cît se poate de reale a românilor față de țigani în scopul obținerii de beneficii politice. Pe scurt, este vorba de un gest politic conștient și con secvent care, pe termen mediu și lung, poate aduce atingere securității statului prin radicali zarea și politizarea unor conflicte sociale încă latente. Căci, în cei mai cinici termeni de Realpolitik, nu este vorba (doar) despre „problema țigănească” (pe care oricum o tratăm de douăzeci de ani cu politica struțului : dacă nu-i mai vedem, nu
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
unor șmecherii locale de eludare a „măsu rătorii” academice), autorul se referă frontal la esența perenă și generală a chestiunii : cuantificarea discernămîntului în cazul cercetării academice, a condițiilor de posibilitate ale „scientometriei ca știință capabilă să măsoare uni ver sali zarea, performanța și ierarhia cunoașterii”. Altfel spus, să uităm pentru o clipă că legea o fi ea șchioapă, iar aplicarea strîmbă și să ne întrebăm dacă însuși principiul ei antreprenorial scientometric profund, viziunea sa întemeietoare sînt valide sau nu. Pledoaria argumentată
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
e la ei, cetățeni europeni cu drepturi și experiență. La noi, probabil, ciobanul n-ar fi scos nici o vorbă în tot acest timp, dar, după ce mașina ar fi dispărut într-un nor de praf și s-ar fi pierdut în zare, ciobanul și-ar fi rîs cu poftă în barbă : „Ce l-am păcălit, aia nu era o oaie, era cîinele meu !...”. Populația revine în urmă cu cîteva zile, Liviu Voinea, unul dintre tot mai numeroșii economiști liberali „indignați” (trăiască Stéphane
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
instalat pe tot cerul, cît vezi cu ochii. Probabil că sus, în munte, a nins, căci vîntul care coboară acum pe vale e rece și aduce cu el miros de zăpadă. Am stat tot acest timp pe terasă, privind în zare și sorbind cu îndărătnicie aceeași cafea sleită. Prin cap mi se învîrtea aceeași întrebare, sleită și ea : la ce bun toate astea ? Sau ceva de genul acesta, căci nu reușeam să formulez ca lumea ce mă nemulțumea. Poate viața mea
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Israelului Celui care are optzeci de ani și nici un viitor pe pământ. Să smulg un sunet din trecutul vieții, Să fac, o suflet, ca din nou să tremuri Cu mâna mea în van pe liră lunec; Pierdut e totu-n zarea tinereții Și mută-i gura dulce-a altor vremuri, Iar timpul crește-n urma mea... mă-ntunec! MIHAI EMINESCU MENDEBILUL Visez enorm, colorat în demență, am în vis senzații pe care nu le încerc niciodată în realitate. Mi-am notat
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pat cu ochii deschiși și priveam prin fereastră norii minunați, rostogolindu-se strălucitori, capricioși, pe cerul verii. Uneori mă ridicam tiptil dintre cearceafurile scrobite, tăioase ca o sticlă albă, dar ușoare ca hârtia, și mă duceam la fereastră. Vedeam până în zare panorama Bucureștiului, încremenită sub nori, cu pâlcul de case vechi, cu olane și oberlichturi, cu luminatoare și uși de stejar masiv, iar mai încolo niște construcții mari și cenușii, cu multe geamuri, blocul din centru cu reclama Gallus ca un
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mi-a atras la început atenția. Maică-sa, era însă extraordinară, complet diferită de mamele noastre care spălau și frecau toată ziua. Era o cucoană atât de lungă, încît abia puteai să-i zărești trăsăturile feței, pierdute ca într-o zare albăstrie. Lungă, subțire și lunatică, se mișca printre mobilele așezate în holul scării, dând indicații hamalilor care își târau de colo-colo chingile de cânepă. Nu am văzut-o niciodată decât în purpuriu. Chiar și în casă purta un halat de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ale pianinei, la secretaire-ul cu ușile de lemn scorojit pe care e pictat un personaj trist, cu fața tuciurie, bizantină, înfășurat într-o amplă togă albastră căzând în zeci de cute și ținând în mână o creangă înverzită; în spatele lui, zarea violetă se întunecă și nori roșii se preling melancolici printre chiparoși. Dedesubt scrie cu litere aurii: AMOR OMNIA VINCIT. Priveam tot acel spațiu nesfârșit de înalt, măsurat de draperiile bogate care acopereau geamul, și mă întrebam dacă sângele ei, irigîndu-mi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
afară, ba chiar unii dintre noi o luarăm înaintea lui, așa că i-am putut vedea fața încremenită și ochii deschiși, plini de reflexele scânteietoare ale stelelor de deasupra. Căci albastrul intens al cerului de exact deasupra noastră se dilua în zare, astfel că la orizont ajungea o dâră alburie. Deasupra ardeau stele galbene, ascuțite, cu mari spații goale între ele, iar în depărtare stelele deveneau din ce în ce mai dese, confundîndu-se cu ceața albă din zare. Sub acest covor de stele înainta Traian, luînd-o
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cerului de exact deasupra noastră se dilua în zare, astfel că la orizont ajungea o dâră alburie. Deasupra ardeau stele galbene, ascuțite, cu mari spații goale între ele, iar în depărtare stelele deveneau din ce în ce mai dese, confundîndu-se cu ceața albă din zare. Sub acest covor de stele înainta Traian, luînd-o prin spatele pavilionului, apoi direct prin bălăriile de lângă burlan și în cele din urmă îngropîndu-se până la brâu în tufișurile care năpădeau toată curtea, până la gardul de sârmă, atât de îndepărtat în noapte
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
singure la REM. Altă cale nu există." "Dar ce este acolo?" l-am întrebat nerăbdătoare și cam iritată de insistențele lui de a-mi vîrî REM-ul pe gât. "Acolo, mi-a răspuns el privind pe ferestruica de lângă el spre zarea care se și acoperise cu un văl de aburi roșietici, acolo este totul." Am rămas iar tăcuți. Aerul din odaie căpătase culoarea aurie a ceaiului. Marcelino ciocnea unii de alții soldații rigizi, se târa în genunchi cu pumnalul în mână
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
praf. Cețuri sidefii și gălbui și roz-pale acopereau clădirile cele mai înalte: Palatul Telefoanelor, cu tot soiul de fiare cenușii instalate în vârf, Foișorul de foc, cu ferestre prismatice, magazinul Victoria, blocurile vechi de pe Magheru, blocul Turn și, departe în zare, albăstruie și redutabilă, Casa Scânteii, în mijlocul pajiștilor înverzite. Bucureștiul ca o plasă de păianjen, pe firele căreia se cățărau încet tramvaiele cu clopoței și camioanele cu remorcă. Bucureștiul plin de schelării și macarale, cu spitale și clădiri de poștă și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
care o traversaseră în noaptea aceea, se întrezăreau grupuri răzlețe, înaintînd încet, parcă ar fi șovăit. - Și trebuie să mă duc și eu, continuă Ivan. Mă așteaptă și pe mine, acolo. Întinse mâna spre răsărit, dar deși Darie cercetă încordat zarea, nu desluși nimic. Câinele pornise înainte, fără grabă, cu capul plecat, și atunci Darie îl recunoscu deodată și zâmbi fericit. I-l arătă lui Ivan. - El te-a recunoscut, șopti. El a fost singurul care te-a recunoscut... - Încearcă și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și pot prelungi efectul descurajant în faza începutului revelației mistice. Astfel, se explică pentru acest început pendularea între încrederea și descurajare, între fermitate și șovăire, între certitudine și îndoială. Greutatea întunecată a lumii efemere apasă încă sufletul atins de melancolia zărilor divine. Descătușarea inimii întru luciditatea ce descoperă statutul insular al vieții corporale în extensiile nesfârșirii transcendente este un pas dincoace de sine, un salt al apocalipsei personale. Dar apocalipsa implică nu doar imaginea întâlnirii cu adevărul primordial ci și resurecția
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
pe Zet. Începu să-l cheme, să strige de spaimă, striga, striga, și înota, înota. Cu un minut înainte cățelul înota pe lângă el, și acum pierise ca înghițit. Valurile se bombau și se ridicau înalte cât niște coline, astupând complet zarea. Adam, săltându-se peste vâltoarea crestelor, încerca să scruteze hăurile dintre talazuri, întunecoase și înfricoșătoare și văduvite de un cățel pierdut. Cascada de spumă împrăștiată de vânt îl orbea. Epuizarea îl prinse în gheare, odată cu jalea, remușcarea, groaza, dorul chinuitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în derulare, un pas înainte spre o destinație fizică, geografic încă departe, dar atinsă în interiorul meu, și care mă poartă spre o altă destinație fizică, care poate să fie la marginea următorului lan de floarea soarelui ce îl văd în zare, sau la următorul sat, și tot așa mai departe. Iar înaintarea pe teren se împletește strâns cu cea interioară, cu mersul înainte dirijat de voința și convingerea că trebuie să continui, iar canicula și oboseala din trup nu sunt altceva
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
Bartès. Este o zi minunată, cu un soare blând și un aer răcoros. Câmpurile sunt pline cu lanuri de porumb, iar floarea soarelui sau grâul aproape că au dispărut. Nu departe se văd și păduri, nu prea mari, iar în zare pot fi admirate crestele Pirineilor. Demult îmi doream să-i văd de aproape și în curând voi trece peste ei, în drumul spre Spania. Câtă bucurie. Mă opresc din când în când și-i privesc cu admirație. Sunt asemănătoare aceste
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
să nu mă lase pradă disperării sau revoltei împotriva cerului, ci să-mi dea seninătatea și încrederea pe care o văd, o simt în rugăciunea acestor mulțimi. Mă simt atât de mic și incapabil să înțeleg de ce atâta suferință. In zare îl văd pe Cristos cel Răstignit și în cealaltă statuie, pe Mama lui, rugându-se. Prin Maria, cred totuși că voi ajunge sub poalele Crucii, și poate că și pentru mine Cel Răstignit își va îndrepta o privire binevoitoare, și
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
avea vreo cinci kilometri lungime. De asemenea, cota scade pe măsură ce se depărtează de noi. O întrebare se impune de la sine: cota este ocupată de inamic? - a intervenit căpitanul. Doar în stânga noastră, cam până la pâlcul de copaci ce se vede în zare. Nu au mers mai la dreapta, pentru că gârla care taie cota are ca origine o depresiune mocirloasă întinsă. Orice trupă adusă aici ar risca să rămână izolată, fără posibilitate de manevră. Inamicul are totuși un punct de observație pe malul
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
întâlnea îl priveau cu mare curiozitate. Poate că nu mai văzuseră o uniformă de invalid de război... Dincolo de pod se întindea dealul, cu o pantă lină dar lungă cât o zi de post. Ajuns sus pe coamă, a privit în zare. În ceața depărtării se zărea dealul Măgurii. „Sub poala lui trebuie să ajung până nu pică noaptea”. Privea depărtarea în timp ce mergea din ce în ce mai anevoie din pricina durerii din picior. Fiecare pas era însoțit de un geamăt surd... În cele din urmă, s-
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
gură să-l aștepte la gară, dar...n-a venit. S-a dus și a doua și a treia zi, însă în zadar. De atunci, când ieșea din casă sau intra, privirea îi fugea de la sine către șleau... În timp ce cerceta zarea, i s-a părut că în spatele porții este cineva care vrea s-o deschidă... „Cine-i acest bărbat îmbrăcat în albastru, cu părul din barbă crescut ca la popă și sprijinit într-un ciomag cât îi poarta?” Și-a frecat
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
în mijlocul focului.... „Și l-am priponit să nu scape ușor! Doamne!!!”... Cu această imagine în fața ochilor, s-a prăbușit leșinată peste marginea prispei... În așteptarea întoarcerii Marandei, Toaibă și-a turnat încă un pahar de rachiu. A cântărit paharul în zarea roșie de afară și... l-a dat peste cap, împăcat cu sine. Parcă și greutatea din furca pieptului se mai ușurase. De afară nu se mai auzea nici un zvon. „Maranda o uitat să se mai întoarcă. Ia să văd ce
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]