57,196 matches
-
era vorba de mulțimea proviziilor cărate și de sănătatea și energia oamenilor. Munca s-a încheiat odată ce toate proviziile au fost transportate la Minna Bluff, pe 28 decembrie. În curând ultima etapă a început, care consta în lungul marș către Muntele Speranței. După scurt timp, pe 1 ianuarie 1916, după ce un aragaz Primus s-a stricat, Cope, Jack și Gaze au fost nevoiți să se întoarcă la Capul Evans, unde l-au întâlnit pe Stevens. Acesta rămăsese la bază pentru a
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
agonizantă de genunchi. Ei se chinuiau în continuare, amplasând posturile, și consumând minimum de provizii, făcând ce zicea Joyce, să hrănească câinii cât mai bine: „Ei sunt singura noastră speranță; viețile noastre depind de ei”. Pe cum se apropiau de Muntele Speranței, Spencer-Smith s-a prăbușit, fiind incapabil să continue. Ceilalți l-au lăsat singur într-un cort, continuând drumul pentru a amplasa ultimul post la Muntele Speranței, care se afla la doar câțiva kilometri, terminând treaba pe 26 ianuarie 1916
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
sunt singura noastră speranță; viețile noastre depind de ei”. Pe cum se apropiau de Muntele Speranței, Spencer-Smith s-a prăbușit, fiind incapabil să continue. Ceilalți l-au lăsat singur într-un cort, continuând drumul pentru a amplasa ultimul post la Muntele Speranței, care se afla la doar câțiva kilometri, terminând treaba pe 26 ianuarie 1916. Acolo, Ernest Wild a lăsat o scrisoare pentru fratele său, care se afla în grupul principal al expediției. Grupul a început întoarcerea la bază pe 27
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
un drum județean din România care unește comunele Mălini din județul Suceava și Comuna Borca din județul Neamț prin Pasul Stânișoara. Denumirea lui vine de la drumarii italienii aduși de regele Carol I pentru a construi șoseaua. DJ209B este situat în Munții Stânișoarei pe văile Suhăi Mari - spre est și Sabasei - spre vest, care delimitează grupa nordică a Munților Stânișoarei numită "Munții Suhăi" și cea sudică intitulată "Munții Sabasei". Prin acest drum se realizează peste "Obcina Stânișoarei" o legătură suplimentară între văile
Drumul Talienilor () [Corola-website/Science/330654_a_331983]
-
Neamț prin Pasul Stânișoara. Denumirea lui vine de la drumarii italienii aduși de regele Carol I pentru a construi șoseaua. DJ209B este situat în Munții Stânișoarei pe văile Suhăi Mari - spre est și Sabasei - spre vest, care delimitează grupa nordică a Munților Stânișoarei numită "Munții Suhăi" și cea sudică intitulată "Munții Sabasei". Prin acest drum se realizează peste "Obcina Stânișoarei" o legătură suplimentară între văile Moldovei și zona Fălticeniului situate la est și, valea Bistriței moldovene situată la vest - în amonte de
Drumul Talienilor () [Corola-website/Science/330654_a_331983]
-
Stânișoara. Denumirea lui vine de la drumarii italienii aduși de regele Carol I pentru a construi șoseaua. DJ209B este situat în Munții Stânișoarei pe văile Suhăi Mari - spre est și Sabasei - spre vest, care delimitează grupa nordică a Munților Stânișoarei numită "Munții Suhăi" și cea sudică intitulată "Munții Sabasei". Prin acest drum se realizează peste "Obcina Stânișoarei" o legătură suplimentară între văile Moldovei și zona Fălticeniului situate la est și, valea Bistriței moldovene situată la vest - în amonte de Lacul Izvorul Muntelui
Drumul Talienilor () [Corola-website/Science/330654_a_331983]
-
italienii aduși de regele Carol I pentru a construi șoseaua. DJ209B este situat în Munții Stânișoarei pe văile Suhăi Mari - spre est și Sabasei - spre vest, care delimitează grupa nordică a Munților Stânișoarei numită "Munții Suhăi" și cea sudică intitulată "Munții Sabasei". Prin acest drum se realizează peste "Obcina Stânișoarei" o legătură suplimentară între văile Moldovei și zona Fălticeniului situate la est și, valea Bistriței moldovene situată la vest - în amonte de Lacul Izvorul Muntelui. Spre sud-vest "" se intersectează la Borca
Drumul Talienilor () [Corola-website/Science/330654_a_331983]
-
Munții Suhăi" și cea sudică intitulată "Munții Sabasei". Prin acest drum se realizează peste "Obcina Stânișoarei" o legătură suplimentară între văile Moldovei și zona Fălticeniului situate la est și, valea Bistriței moldovene situată la vest - în amonte de Lacul Izvorul Muntelui. Spre sud-vest "" se intersectează la Borca cu DN17B (Vatra Dornei - viaduct Poiana Teiului), iar spre nord-est la Mălini cu DJ209A, prin care se realizează legătura la Cornu Luncii cu DN2E (Spătărești - Gura Humorului) și cu arealul limitrof orașului Fălticeni. Lungimea
Drumul Talienilor () [Corola-website/Science/330654_a_331983]
-
și calea sus, precum și podețe în boltă din zidărie de moloane de piatră. Materialul - piatra pentru cioplit, s-a adus de la carierele de la Râșca și "Podul Baciului". S-au construit și 6 cantoane rutiere - câte trei pe fiecare parte a muntelui, din care astăzi se mai păstrează doar două în punctele "Valea Colibei" și "Ciungi". Acestea erau normate ca locuințe pentru câte 2 familii în vederea susținerii personalului care îngrijea șoseaua. La final, drumarii au ridicat în "Pasul Stânișoara" o cruce mare
Drumul Talienilor () [Corola-website/Science/330654_a_331983]
-
fost aruncate în aer. În amintirea soldaților din Regimentele 3 Grăniceri, 6 Grăniceri (Batalionul 1) și a Companiei a 11-a conduse de căpitanul Vasile Teodoreanu (Nistor Teodorescu după alte surse) uciși pentru controlul acestui drum, la poalele estice ale muntelui a fost ridicat un monument. O cruce veche din piatră marchează poiana în care odihnesc laolaltă în pământ sute de militari. Există intenții legate de finalizarea modernizării integrale a drumului, în cadrul unui proiect național care prevede refacerea mai multor drumuri
Drumul Talienilor () [Corola-website/Science/330654_a_331983]
-
Stânișoarei. Este menționat în literatură de către Mihail Sadoveanu ca element cheie în drama romanului Baltagul și, se suprapune peste calea pe care a străbătut-o Vitoria Lipan pentru a-și căuta bărbatul. Și în epoca actuală pe ambii versanți ai muntelui, există atât amintirea cât și urmașii drumarilor care au venit din Peninsula Italică. De la cumpăna apelor ("Crucea Talienilor") spre est până la poale, porțiunea montană (minoritară) este reprezentată de un terasament pietruit. Restul drumului (majoritatar) spre intersecția cu DJ209A este asfaltat
Drumul Talienilor () [Corola-website/Science/330654_a_331983]
-
urmare a instabilității economice și politice de către populațiile care erau afectate de foamete și greutăți. În 1100 î.en., are loc invazia dorică. Dorienii, veniți din Europa Centrală, ar fi adus fierul în Grecia, pe care îl extrăgeau din minele munților Epirului și Macedoniei, făurindu-și arme împotriva cărora armele de bronz ale aheilor sau micenienilor nu le puteau face față. Și-au construit cetatea Corint, de unde dominau istmul și au supus treptat întreaga Grecie, mai puțin Attica unde ionienii au
Era quot;întunecatăquot; a Greciei () [Corola-website/Science/330636_a_331965]
-
zglăvoaca ("Cottus gobio") și mreana vânata ("Barbus meridionalis"); și doi amfibieni: ivorașul-cu-burta-galbenă (o broască din specia "Bombina variegata") și tritonul cu creasta ("Triturus cristatus"). Printre plantele protejate enumerate în aceeași anexă se află și o specie rară de clopoțel de munte ("Campanula serrata"). Alte specii de mamifere, reptile, amfibieni și pești și semnalate în arealul sitului: cerb ("Cervus elaphus"), capră neagră ("Rupicapra rupicapra"), căprioara ("Capreolus capreolus"), mistreț ("Sus scrofa"), vulpe roșcata ("Vulpes vulpes"), nevăstuica ("Mustela nivalis"), jder de copac ("Martes martes
Siriu (sit SCI) () [Corola-website/Science/330656_a_331985]
-
elaphus"), capră neagră ("Rupicapra rupicapra"), căprioara ("Capreolus capreolus"), mistreț ("Sus scrofa"), vulpe roșcata ("Vulpes vulpes"), nevăstuica ("Mustela nivalis"), jder de copac ("Martes martes"), jder de piatră ("Martes foina"), vipera ("Vipera berus"), brotac verde de copac ("Hyla arborea"), broască roșie de munte ("Rană temporaria"), păstrăv ("Salmo trutta fario"), boiștean ("Phoxinus phoxinus"). Printre elementele floristice semnalate în arealul sitului (alături de clopoțelul de munte) vegetează câteva specii vegetale rare (unele protejate la nivel european prin aceeași "Directivă CE" 92/43/ CE din 21 mai
Siriu (sit SCI) () [Corola-website/Science/330656_a_331985]
-
copac ("Martes martes"), jder de piatră ("Martes foina"), vipera ("Vipera berus"), brotac verde de copac ("Hyla arborea"), broască roșie de munte ("Rană temporaria"), păstrăv ("Salmo trutta fario"), boiștean ("Phoxinus phoxinus"). Printre elementele floristice semnalate în arealul sitului (alături de clopoțelul de munte) vegetează câteva specii vegetale rare (unele protejate la nivel european prin aceeași "Directivă CE" 92/43/ CE din 21 mai 1992); printre care: știr târâtor ("Amaranthus blitoides"), coada șoricelului ("Achillea pannonica"), năfturică ("Artemisia annua"), pelinița ("Artemisia austriacă"), ciucușoara ("Alyssum murale
Siriu (sit SCI) () [Corola-website/Science/330656_a_331985]
-
salicina"), varză iepurelui ("Ligularia glaucă"), lopățea ("Lunaria rediviva"), buhai ("Listera ovata"), brei ("Mercurialis perennis"), trifoi de baltă ("Menyanthes trifoliata"), sugătoare ("Monotropa hypopitys"), sângele voinicului ("Nigritella nigra"), sparceta ("Onobrychis viciifolia"), bănica ("Phyteuma orbiculare"), firuța ("Poa remota"), smârdar ("Rhododendron myrtifolium"), coacăz de munte ("Ribes alpinum"), molotru ("Trigonella procumbens"), măzăriche de pădure ("Vicia sylvatica"), coada mielului ("Veronica prostrata"), rutișor ("Thalictrum foetidum"), orz pădureț ("Hordelymus europaeus"), sau pir-gros ("Cynodon dactylon") În vecinătatea sitului se află câteva obiective de interes istoric, cultural și turistic; astfel: Reportaj
Siriu (sit SCI) () [Corola-website/Science/330656_a_331985]
-
torquilla"), sfrâncioc roșiatic ("Lanius collurio"), sfrânciocul cu frunte neagră ("Lanius minor"), ciocârlie-de-pădure ("Lullula arborea"), privighetoare ("Luscinia megarhynchos"), prigoare ("Merops apiaster"), presură sură ("Miliaria calandra"), codobatură albă ("Motacilla alba"), codobatură galbenă ("Motacilla flava"), grangur ("Oriolus oriolus"), ciuf-pitic ("Otus scops"), codroș de munte ("Phoenicurus ochruros"), ciocănitoarea verzuie ("Picus canus"), corcodel-urechiat ("Podiceps auritus"), lăstunul de mal ("Riparia riparia"), cănăraș ("Serinus serinus"), turturică ("Streptopelia turtur"), silvie cu cap negru ("Sylvia atricapilla"), silvie de câmpie ("Sylvia communis"), silvie de zăvoi ("Sylvia borin") sau pupăză ("Upupa epops
Pădurea Miclești () [Corola-website/Science/330676_a_332005]
-
și Huiguo. În anul 806, călugărul japonez Kūkai (774-835), aduce această doctrină în Japonia unde întemeiază secta propriuzisă. În anul 810, Kūkai a întemeiat primul templu al sectei Shingon, templul Tō-ji din Kyoto, iar în anul 816 se instalează pe Muntele Koya, de lângă Osaka, unde înființează templul Kongōbu-ji , stabilind cartierul general al sectei. În această perioadă, secta Shingon are cele mai multe temple în raport cu alte secte budiste din Japonia. Secta Shingon a exercitat o foarte mare influență, chiar și asupra curții imperiale unde
Shingon () [Corola-website/Science/330647_a_331976]
-
de migrație și pasaj) enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 147/CE din 30 noiembrie 2009 (privind conservarea păsărilor sălbatice). Specii de păsări protejate semnalate în arealul sitului: lăcarul mare ("Acrocephalus arundinaceus"), lăcar-de-lac ("Acrocephalus scirpaceus"), fluierar de munte ("Actitis hypoleucos"), pescăruș albastru ("Alcedo atthis"), ciocârlie-de-câmp ("Alauda arvensis"), rață sulițar ("Anas acuta"), rață fluierătoare ("Anas penelope"), rață lingurar ("Anas clypeata"), rață mare ("Anas platyrhynchos"), rață cârâitoare ("Anas querquedula"), rață pestriță ("Anas strepera"), stârc galben ("Ardeola ralloides"), stârc cenușiu ("Ardea
Valea Mostiștea (sit SPA) () [Corola-website/Science/330682_a_332011]
-
sitului se află mai multe specii avifaunistice (de migrație și pasaj) enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 147/CE din 30 noiembrie 2009 (privind conservarea păsărilor sălbatice). Specii de păsări protejate semnalate în arealul sitului: fluierar de munte ("Actitis hypoleucos"), ciocârlie-de-câmp ("Alauda arvensis"), rață cârâitoare ("Anas querquedula"), rață mare ("Anas platyrhynchos"), uliu cu picioare scurte ("Accipiter brevipes"), pescăruș albastru ("Alcedo atthis"), gârliță mare ("Anser albifrons"), gâscă cenușie ("Anser anser"), fâsă-de-câmp ("Anthus campestris"), acvilă-țipătoare-mică ("Aquila pomarina"), stârc cenușiu ("Ardea
Ostrovu Lung - Gostinu () [Corola-website/Science/330678_a_332007]
-
a fost voievod ("palatyn") al regelui Poloniei, Bolesław III Wrymouth. A făcut parte din familia Łabędzie și a fost fiul lui Włostowic, ceea ce probabil îl leagă de prinți mai vechi din Silezia. Pământurile sale au inclus teritoriile din apropiere de Muntele Sleza și Insula Piasek din apropiere de Wrocław. Clanul de familie nobilă Dunin susține că sunt strănepoții lui. Cea mai cunoscută faptă a sa este capturarea lui Volodar (Wołodar) din Peremyshl (Przemyśl). Mai târziu, s-a căsătorit cu Maria, una
Piotr Włostowic () [Corola-website/Science/330692_a_332021]
-
Mondial, familia ei a ales să plece spre Polonia, stabilindu-se în Wrocław în teritoriile recuperate din sud-vestul Poloniei, unde a absolvit Universitatea de Tehnologie din Wroclaw ca inginer electric. A început alpinismul în rocile din apropiere de Janowice Wielkie (Muntele Sokol (în ). La 16 octombrie 1978, ea a devenit a treia femeie, prima poloneză și prima femeie din Europa care a reușit să urce Muntele Everest. În 1986, ea a devenit prima femeie care a reușit să urce si să
Wanda Rutkiewicz () [Corola-website/Science/330697_a_332026]
-
din Wroclaw ca inginer electric. A început alpinismul în rocile din apropiere de Janowice Wielkie (Muntele Sokol (în ). La 16 octombrie 1978, ea a devenit a treia femeie, prima poloneză și prima femeie din Europa care a reușit să urce Muntele Everest. În 1986, ea a devenit prima femeie care a reușit să urce si să coboare cu succes K2, fără oxigen suplimentar, ca parte dintr-o mică expediție condusă de Lilliane și Maurice Barrard. Triumful ei a fost umbrit atunci când
Wanda Rutkiewicz () [Corola-website/Science/330697_a_332026]
-
ia o decizie rațională, care i-ar fi putut salva viața. Carsolio a spus că el nu avea îndeajunsă forța mentală pentru a o convinge să coboare pentru că și el a fost slăbit. În 1995, pe fața de sud-vest a muntelui, a fost gasit un corp presupus a fi al ei, de către Fausto de Stefani, Marco Galezzi și Silvio Mondinelli, sugerând că ea a urcat la nord -vest creasta la un punct foarte aproape de vârf înainte de a cădea în partea de
Wanda Rutkiewicz () [Corola-website/Science/330697_a_332026]
-
a vârfului Kangchenjunga în octombrie 1994. Nu se știe dacă a atins vârful Kangchenjunga. În cazul în care ea ar fi făcut acest lucru, ar fi fost prima femeie care ar fi atins vârful a trei dintre cei mai înalți munți din lume.
Wanda Rutkiewicz () [Corola-website/Science/330697_a_332026]