65,481 matches
-
o va dovedi viitorul, aveau să se strecoare în sufletul românilor. Fiecare a trebuit să facă față schimbărilor din viața sa, adică la aproape tot ce-l înconjura. În viața cea de toate zilele: lipsurile, cozile, combinațiile, împrumuturile între vecini; acasă: coabitarea cu necunoscuți, înghesuiala, lipsa de spațiu; la locul de muncă (vestitul câmp al muncii): încadrarea ideologică, normele, controlul, ședințele politice. Totul se petrecea în așa fel încât fiecare trebuia să se păzească din toate părțile, să se îndoiască de
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
ca salariat, cu tot ceea ce însemna aceasta ca organizare a muncii și supraveghere politică, conform modelului sovietic transplantat în România. A fost repartizat în domeniul materialelor de construcție folosite pe diverse șantiere, unde se ducea în fiecare zi, plecând de acasă în zori. Programul în întreprindere mai cuprindea, în afară de orele de muncă, nesfârșitele ședințe politice, hotărâte în orice moment de organizația de bază a întreprinderii, munca de lămurire, citirea în comun a Scânteii, întrecerile socialiste, defilările obligatorii 43 sub conducerea agitatorilor
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
câteva mese bune și bilete gratuite la spectacolele de balet ale unei trupe caucaziene, în Parcul de Cultură și de Odihnă. Îmi mai amintesc și de sendvișurile cu brânză furate de la bufetul delegaților străini, pe care le-am putut duce acasă, adevărat banchet după șase luni de restricții alimentare cumplite, impuse populației de pregătirile și aprovizionarea datorate primirii a două mii de participanți la Festival. Mai târziu, mi s-a întâmplat să fiu angajată ca traducătoare-interpretă la conferințele internaționale care începeau să
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
în mine o adevărată tovarășă: „Sie sind eine echte Genossin.“ Când semnalul sfârșitului a fost dat de responsabilul nostru, abia reușeam să mă țin pe picioare și mai ales să cobor scara de onoare a Casei Armatei. Am fost condusă acasă de colegul meu, dragul de Alfred Margul Sperber, poet și traducător de germană, angajat și el ca translator și care își dăduse seama de starea în care mă aflam. Pentru vremea aceea, a fost o seară de neuitat. La drept
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
Damian. În momentul mutării noastre forțate la ei, Damian ispășea o condamnare la închisoare, denunțat - se zicea - ca patron și exploatator mic-burghez. Damian era prototipul micului întreprinzător care prosperase sub regimul capitalist. Într-o bună zi, Damian Marinescu a apărut acasă. Era acolo, îl auzeam vorbind cu nevastă-sa. A fost politicos cu noi, ba chiar slugarnic, uneori insinuant, sugerând un fel de complicitate secretă și ezoterică între noi și el. Vorbeam în timp ce găteam, noi pe aragazul nostru și ei pe
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
ei. Era evident că maică sa era în serviciul ei, că o însoțea, o urma peste tot, îi încălzea apa la baie, o ajuta să se spele și să se îmbrace. Auzeam acum, toată ziua bună ziua, vocea fiicei, când era acasă. Era, fără îndoială, idolul mamei sale și se instalase în locul gol lăsat de Damian. Îmi amintesc cu precizie că am întârziat să anunțăm prezența ei responsabilului de bloc. Or, în calitate de „locatari principali“ ai apartamentului, eram obligați să semnalăm sosirea oricărui
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
anului 1956) și când au ajuns să fie trei într o cameră foarte mică, am crezut că fata va părăsi casa. Nici vorbă! Timpul trecea și ea tot acolo era. Pe scurt, inevitabilul s-a produs. Într-o seară, venind acasă, am găsit sub ușă o scrisoare adresată „tovarășului V.S.“, prin care Damian ne cerea să renunțăm la vestibul, adică trecerea pe ușa din față, pentru a-și putea instala fata în antreu. Aveam - zicea el - o intrare prin bucătărie și
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
față, conform contractului locativ, dar Damian a schimbat tonul, încurajat probabil de fiică sa. În fața refuzului nostru, a devenit amenințător, căutând mijloace pentru a ne intimida. Și-ntr-o zi mare ne-a fost uluirea când l-am descoperit, venind acasă, pe Damian întins în vestibul, pe un fel de pat de scânduri adunate probabil din piață. Degeaba i-am amintit că tolerasem prezența fiicei lui cât fusese absent, dar că acum aceasta trebuia să părăsească apartamentul. Damian a refuzat să
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
mână m-a bătut pe umăr: „Tovarășa Stolojan, vă rog să coborâți! Nu mai plecați!“ M-am prefăcut foarte mirată față de necunoscutul în civil care îmi vorbise. „Tovarășă, cred că nu e nevoie să vă explic! Coborâți și întoarceți-vă acasă!“ Așa că mi-am luat valiza și m-am întors acasă. Știam că s-a terminat cu angajările mele ca interpretă. Doar nu era să se acorde un asemenea privilegiu cuiva în situația mea, cu un bărbat în pușcărie! Și, mai
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
să coborâți! Nu mai plecați!“ M-am prefăcut foarte mirată față de necunoscutul în civil care îmi vorbise. „Tovarășă, cred că nu e nevoie să vă explic! Coborâți și întoarceți-vă acasă!“ Așa că mi-am luat valiza și m-am întors acasă. Știam că s-a terminat cu angajările mele ca interpretă. Doar nu era să se acorde un asemenea privilegiu cuiva în situația mea, cu un bărbat în pușcărie! Și, mai ales, nu era să fiu lăsată să am contacte cu
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
adică 1970 -1980, sub domnia lui Ceaușescu, Securitatea avea să aplice metode mult mai perverse. Avea să inventeze, de exemplu, faimoasele vizite, cărora puțini oameni au avut curajul să le trântească ușa în nas. O persoană amabilă telefona, se invita acasă pentru o anumită zi, ca să stea de vorbă, o zi pe lună, să zicem. Persoana trebuia să fie primită și să primească răspunsuri la întrebările din timpul conversației amicale, de genul: „Ieșiți des? Pe cine ați mai văzut, în ultima
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
așa ceva. În ziua arestării lui Vlad, după plecarea lui între polițiștii ce-l duceau, întrezărisem - într un anumit fel - chipul unui sfârșit, ca un semn dincolo de care mi-era interzis să avansez. După proces, odată sentința dată, m-am întors acasă, m-am închis în cameră și am încercat să fac ordine în mintea mea. M-am hotărât ca, în nopțile ce aveau să urmeze, să dorm pe jos sau, mai curând, să veghez și să mă rog în felul meu
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
a vagabonzilor. Căci era o parte de vagabondaj în viața mea de atunci, și nu numai în a mea. Toată lumea trăia astfel, mult timp îl petrecea afară, la cozi, la aprovizionare, la diferite demersuri. Lumea căuta de lucru, se întorcea acasă, ieșea la cea mai mică ocazie de a găsi ceva de cumpărat, se așeza la coadă în fața prăvăliilor... Salariații din câmpul muncii ieșeau și ei din birouri sau din ateliere, la orice oră, cu cea mai mică ocazie. Acest du-te-vino
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
curând. Am aflat mai târziu că, în acel moment, fusese scos din celula de la Gherla și trimis la spital, la Văcărești, pentru a fi pus pe picioare, înainte de eliberare. Într-o zi de iarnă - eram în noiembrie 1961 - întorcându-mă acasă, am găsit pe pragul bucătăriei, așteptând să i se deschidă (copilul fiind la școală), un necunoscut cu un rucsac în spate, care mi-a spus: „Nu mă recunoști?“ Odată ajunși în Franța, aveam să aflăm că Vlad fusese eliberat în schimbul
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
doua zi, am plecat cu motocicleta până la Constanța, de unde am luat trenul, la clasa a 3-a, într-un compartiment în care s-a urcat și un ofițer de Securitate cu prietena lui care puțea îngrozitor. Eram grăbit să ajung acasă, unde trebuia să-mi schimb cauciucurile de la motocicletă și de unde Niculae trebuia să plece într-o tabără de copii aparținând întreprinderii unde lucram. Odată ajunși la București, am aflat prima veste îngrijorătoare: ne căutase Securitatea care întrebase de mine. Nu
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
bine aminte că, în dimineața de 20 august, lucram la motocicletă. Deodată, pe la ora 11, a apărut în fața mea un tânăr destul de antipatic care a întrebat de mine. Asta, după ce, mai de dimineață, cineva sunase la telefon, întrebase dacă eram acasă și închisese. Tânărul a plecat. Mai târziu, imediat după masa de prânz, au sunat la ușă doi indivizi care, de îndată ce le-am deschis, au dat buzna în casă. La început, ne au luat pe ocolite, dar apoi au scos un
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
din marile realizări ale regimului era faptul că arestările nu se mai petreceau la ora două noaptea, ci în mod foarte discret, în timpul zilei, după ce - în urma unor apeluri telefonice sau a unor vizite inopinate - se asigurau că persoanele căutate erau acasă. Așa că am coborât scările blocului, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, și ne-am urcat într un jeep închis. De îndată, mi-au pus pe ochi ochelarii de tablă care îi împiedicau pe cei arestați să vadă unde sunt
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
am coborât scările blocului, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, și ne-am urcat într un jeep închis. De îndată, mi-au pus pe ochi ochelarii de tablă care îi împiedicau pe cei arestați să vadă unde sunt duși. Acasă avuseseră un ton mieros, politicos („știți ce înseamnă o percheziție... etc.“), dar în mașină tonul a devenit agresiv. Având în vedere spălarea creierelor lor și școala pe care o urmaseră, eram pentru ei un dușman care le voia răul. Eram
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
prieteni care se regăseau deseori în apartamentul acelui văr. Acesta nu făcuse studii și avea un magazin de pălării, unde se adunau și vorbeau de toate, inclusiv politică. De aceea fuseseră considerați ca un grup subversiv. Bietul Orezeanu se întorsese acasă, la nevasta lui, unde se aștepta să fie arestat iar, în orice clipă. Ceea ce s-a și întâmplat. Mi-a spus că ancheta lui se sfârșise și că aștepta să fie judecat. Primise multe asigurări că totul va fi bine
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
de import cu un industriaș italian, care-i trimisese niște pachete. Acestea făcuseră obiectul unui denunț, fiind considerate plata pentru încheierea unor tranzacții în condiții dezavantajoase pentru România. Așa că acum era în închisoare. Mi-a spus că nu avea telefon acasă, dar microfoanele fuseseră instalate în pereți, așa că i se citaseră fraze întregi pe care le rostise cândva. Nici despre el nu știu care i-a fost soarta. Trebuie să vorbesc despre unul dintre ultimii cu care am fost în închisoare, la Securitate
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
parte, locuiau cu socrii, mic-burghezi austro-ungari, și el nu era decât un mic țăran. M-a șocat faptul că, atunci când nevasta lui zăcea de cancer, el își petrecea timpul în sălile de biliard. Într-o zi, când s-a întors acasă, fata lor i-a spus „Gata. Mama a murit“ și atunci a avut ceva remușcări. Dar și-a continuat viața la Arad. Fusese mobilizat ca ofițer de rezervă în armata română, dar pentru scurtă vreme. Avea un frate care nu
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
grațierea. Ceilalți îmi dădeau curaj zicând: „Te liberezi! Te liberezi!“ Dar n-am mai avut curajul să împart boarfele. Deci gardianul m-a scos pe coridor și mi-a spus: „Du-te la grefă și fă-ți ieșirea! Te duci acasă!“ M-am dus la grefă și acolo... alt scandal: nu mai aveam obielele, și deci nu puteam preda „inventarul“. Discuții, tocmeli, după ce s-au potolit, am trecut prin două porți - din reduit în secție și de acolo la poarta de
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
aveam obielele, și deci nu puteam preda „inventarul“. Discuții, tocmeli, după ce s-au potolit, am trecut prin două porți - din reduit în secție și de acolo la poarta de gardă. Gardianul m-a întrebat „Încotro?“ și eu i-am răspuns: „Acasă.“ El: „De ce?“ Eu: „Nu știu.“ El: „Să-ți spun eu: conform decretului Consiliului de Miniștri. No! Ai fost grațiat!“ Îmi luasem de la magazie rucsacul în care îmi pusesem lucrurile cu trei ani în urmă și l-am pus în spinare
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
conform decretului Consiliului de Miniștri. No! Ai fost grațiat!“ Îmi luasem de la magazie rucsacul în care îmi pusesem lucrurile cu trei ani în urmă și l-am pus în spinare. Apoi, am cerut și eu un ban, ca să pot ajunge acasă. Da’ cine să-mi dea mie bani? Unul a zis: „Spune-i conductorului, din partea mea, să te ducă.“ Eu i-am răspuns că mi-e teamă să nu se spună că fac agitație, dar mi-au spus să plec liniștit
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
mei de pușcărie aflaseră că erau divorțați. Așa că mă întrebam la cine să mă duc. M-am dus în Strada Pietății, la Zamfirești - familia Sandei - și i-am întrebat dacă Sanda mă așteaptă. M-au liniștit și m-au trimis acasă. Primul care mi-a ieșit în față a fost Niculae care mi-a spus: „Știi că plecăm?“ Eu mă gândeam: „Ce să plecăm! Bine că-s liber! O să-mi reiau munca la laborator.“ Dar Niculae repeta: „O să plecăm!“ Apoi, a
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]