57,196 matches
-
Muntele Mare este o arie protejată (sit de importanță comunitară - SCI) situată în partea central-vestică țării, pe teritoriile administrative al județelor Albă și Cluj. Aria naturală se află în extremitatea sudică a județului Cluj pe teritoriul comunei Valea Ierii) și cea
Muntele Mare (sit SCI) () [Corola-website/Science/330337_a_331666]
-
arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natură 2000 în România) și se întinde pe o suprafață de 1.654 hectare. Situl reprezintă o zona montană (încadrată în regiunea biogeografica alpina a Muntelui Mare, grupa montană a Munților Apuseni aparținând de lanțul muntos al Carpaților Occidentali), arie protejată (păduri de conifere, pajiști naturale, stepe, tufișuri și tufărișuri) ce adăpostește o mare diversitate faunistica și conserva habitate naturale de interes comunitar de tip: "- Pajiști
Muntele Mare (sit SCI) () [Corola-website/Science/330337_a_331666]
-
de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natură 2000 în România) și se întinde pe o suprafață de 1.654 hectare. Situl reprezintă o zona montană (încadrată în regiunea biogeografica alpina a Muntelui Mare, grupa montană a Munților Apuseni aparținând de lanțul muntos al Carpaților Occidentali), arie protejată (păduri de conifere, pajiști naturale, stepe, tufișuri și tufărișuri) ce adăpostește o mare diversitate faunistica și conserva habitate naturale de interes comunitar de tip: "- Pajiști montane de Nardus bogate în
Muntele Mare (sit SCI) () [Corola-website/Science/330337_a_331666]
-
myrtillus L."), mur ("Robus fruticosus"), zmeur ("Robus idaeus") sau măceș ("Roșa canina"). La nivelul ierburilor sunt întâlnite mai multe rarități floristice cu specii de: scorzonera ("Scorzonera purpurea ssp. roșea"), roua cerului ("Drosera rotundifolia"), arnica ("Arnica montană L."), piciorul cocosului de munte ("Ranunculus montanus"), brioala ("Ligusticum mutellina"), clopoței ("Campanula patula ssp. abietina"), unghia păsării ("Violă declinata"), bumbăcarița ("Eriophorum vaginatum"), târsa ("Deschampsia cespitosa"), păiuș ("Festuca nigrescens"), iarbă iepurelui ("Phleum alpinum ssp. alpinum"), iarbă vântului ("Nardus strictă"), precum și rogozuri cu specii de "Carex rostrata
Muntele Mare (sit SCI) () [Corola-website/Science/330337_a_331666]
-
precum și rogozuri cu specii de "Carex rostrata" și "Carex magellanica". Printre speciile faunistice aflate la baza desemnării sitului se află doi amfibieni protejați, aflați pe lista roșie a IUCN: ivorașul-cu-burta-galbenă (o broască din specia "Bombina variegata") și broască roșie de munte ("Rană temporaria"). În vecinătatea sitului se află numeroase obiective de interes istoric, cultural și turistic; astfel:
Muntele Mare (sit SCI) () [Corola-website/Science/330337_a_331666]
-
Acesta se întinde pe o suprafață de 4 hectare și se suprapune rezervației naturale Lacul Tătarilor. Aria protejată reprezintă o zonă de pășuni și mlaștini oligotrofe (încadrată în bioregiune continentală a Depresiunii colinare a Transilvaniei) aflată în partea nordică a Munților Făgăraș (masiv muntos care face parte din Carpații Meridionali) în Țara Făgărașului. Aceasta adăpostește o gamă variată de vegetație și faună specifice turbăriilor. Situl conservă un habitat natural de interes comunitar de tip: "Comuntății depresionare din Rhynchosporion pe substraturi turboase
Mlaca Tătarilor () [Corola-website/Science/330327_a_331656]
-
salicaria"), piciorul cocoșului ("Ranunculus repens"), limbariță ("Alisma plantago-aquatica"), calcea calului ("Caltha laeta"), trifoi de baltă ("Menyanthes trifoliata"), sclipeți ("Potentilla erecta", specie cunoscută în alte zone ale țării sub denumirea populară de "coada racului"), sânzâiene (din specia "Galium uliginosum"), pipirig de munte ("Juncus alpinoarticulatus"), bumbăcăriță (cu specii de "Eriophorum gracile", "Eriophorum vaginatum" și "Eriophorum angustifolium"), rogozuri (cu specii de "Carex nigra, Carex echinata, Carex lepidocarpa" și "Carex diandra"), mlăștiniță ("Epipactis palustris"), bucățel ("Agrostis canina") și șuvară ("Molinia caerulea"). Fauna este constituită din
Mlaca Tătarilor () [Corola-website/Science/330327_a_331656]
-
Fauna este constituită din mamifere cu specii de: șoarece pitic ("Micromys minutus"), chițcan de apă ("Neomys fodiens"); reptile și amfibieni: triton cu creastă ("Triturus cristatus"), broască țestoasă de baltă ("Emys orbicularis"), brotacul verde de copac ("Hyla arborea"), broască roșie de munte ("Rana temporaria"); precum și fluturi cu specii de "Erynnis tages, Maniola jurtina, Melanargia galathea" sau "Anthocharis cardamines". În vecinătatea sitului se află mai multe obiective de interes istoric, cultural și turistic; astfel: Reportaj
Mlaca Tătarilor () [Corola-website/Science/330327_a_331656]
-
ulterior "Sevaste" sau "Sevasti") a fost un oraș antic în Palestina sau Țara lui Israel, capitala regatului antic Israel din secolele al IX-lea - al VIII-lea î.Hr. Ruinele Samariei se află în preajma satului arab palestinian Sebastia sau Sabastiye din Munții Samariei, care a prezervat denumirea grecească a locului, dată la vremea respectivă de Irod cel Mare. În prezent, aceste ruine se află pe teritoriul aflat sub jurisdicția Autorității Naționale Palestiniene, nu departe de orașul Nablus (anticul Sihem), pe un deal
Samaria (oraș) () [Corola-website/Science/330347_a_331676]
-
ceea ce a reprezentat ori o cauză a revoltei menționate, ori, poate, o măsură luată de cuceritori în urma ei. Drept consecință, Samaria a încetat de mai fi principalul centru al samaritenilor, acesta fiind transferat la Sihem (Shhem) și la templul de pe Muntele Grizim. Samaria elenistică a fost distrusă până la temelie în anul108 î.Hr.în cursul cuceririi ei de către regele hasmoneu al Iudeii,Ioan Hyrcanos (Yohanan Hyrkanos). După cum indică monedele găsite la fața locului,Samaria a fost din nou locuită încă în vremea
Samaria (oraș) () [Corola-website/Science/330347_a_331676]
-
prezența mai multor păsări enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 2009/147/CE din 30 noiembrie 2009, privind conservarea păsărilor sălbatice. Specii de păsări protejate: lăcar mare ("Acrocephalus arundinaceus"), lăcar-de-lac ("Acrocephalus scirpaceus"), privighetoare-de-baltă ("Acrocephalus melanopogon"), fluierar de munte ("Actitis hypoleucos"), rață sulițar ("Anas acuta"), rață fluierătoare ("Anas penelope"), rață mare ("Anas platyrhynchos"), rață pestriță ("Anas strepera"), ciocârlie-de-câmp ("Alauda arvensis"), rață sulițar ("Anas acuta"), rață pestriță ("Anas strepera"), rață cârâitoare ("Anas querquedula"), rață roșie ("Aythya nyroca"), gârliță mare ("Anser
Lacul Beibugeac (sit SPA) () [Corola-website/Science/330355_a_331684]
-
el a fost în mod constant urmărit de trăgători de elită regale conduși de Caruso, care, cu toate acestea, nu au fost niciodată în măsură să-l prindă. În fața unei înfrângeri inevitabile, Crocco, sperând îpentruntr-un ajutor din partea clerului, a traversat munții și pădurile, încercând mereu să evite orașele, și a ajuns cu unii dintre oamenii săi, în Statul Papal în 24 august 1864 să se întâlnească în Roma cu Pius IX, care a militat pentru cauza legitimistă. De fapt, hoțul a
Carmine Crocco () [Corola-website/Science/330338_a_331667]
-
pasaj sau sedentare, enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 2009/147/CE din 30 noiembrie 2009 (privind conservarea păsărilor sălbatice). Printre păsările protejate semnalate în arealul sitului se află mai multe exemplare cu specii de: fluierar de munte ("Actitis hypoleucos"), ciocârlie-de-câmp ("Alauda arvensis"), pescăruș albastru ("Alcedo atthis"), rață sulițar ("Anas acuta"), rață fluierătoare ("Anas penelope"), rață mare ("Anas platyrhynchos"), rață mare ("Anas platyrhynchos"), rață cârâitoare ("Anas querquedula"), rață pestriță ("Anas strepera"), gârliță mare ("Anser albifrons"), gâscă cenușie ("Anser
Limanu - Herghelia () [Corola-website/Science/330400_a_331729]
-
regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România) și se întinde pe o suprafață de 858 hectare. Situl reprezintă o zonă montană (încadrată în bioregiunea alpină a Munților Vrancei, unitate de relief a Carpaților de Curbură ce aparțin lanțului muntos al Carpaților Orientali) cu pajiști naturale, stepe, râuri, păduri de foioase și păduri în amestec; ce adăpostește floră (măcrișul iepurelui - "Oxalis acetosella", mur - "Rubus hirtus") și faună diversă
Șindrilița (sit SCI) () [Corola-website/Science/330395_a_331724]
-
Alep în 1655 care spune că a văzut „o biserică frumoasă” și că „fiecare iconostas are icoana Sfintei Ecaterina și celelalte icoane. Ușile altarului și chipurile apostolilor au fost făcute în Rusia. Pe zidul ușii bisericii se văd picturi înfățișând muntele lui Dumnezeu, muntele Sinai, mănăstirea, muntele lui Moise, unde acesta a vorbit cu Creatorul, muntele Sfintei Ecaterina și celelalte mănăstiri din acest ținut, cu beduini și altele de acest fel. Ai crede că vezi aceste locuri aievea”. Generațiile următoare ale
Mănăstirea Sfânta Vineri din Iași () [Corola-website/Science/330416_a_331745]
-
care spune că a văzut „o biserică frumoasă” și că „fiecare iconostas are icoana Sfintei Ecaterina și celelalte icoane. Ușile altarului și chipurile apostolilor au fost făcute în Rusia. Pe zidul ușii bisericii se văd picturi înfățișând muntele lui Dumnezeu, muntele Sinai, mănăstirea, muntele lui Moise, unde acesta a vorbit cu Creatorul, muntele Sfintei Ecaterina și celelalte mănăstiri din acest ținut, cu beduini și altele de acest fel. Ai crede că vezi aceste locuri aievea”. Generațiile următoare ale neamul Urecheștilor au
Mănăstirea Sfânta Vineri din Iași () [Corola-website/Science/330416_a_331745]
-
a văzut „o biserică frumoasă” și că „fiecare iconostas are icoana Sfintei Ecaterina și celelalte icoane. Ușile altarului și chipurile apostolilor au fost făcute în Rusia. Pe zidul ușii bisericii se văd picturi înfățișând muntele lui Dumnezeu, muntele Sinai, mănăstirea, muntele lui Moise, unde acesta a vorbit cu Creatorul, muntele Sfintei Ecaterina și celelalte mănăstiri din acest ținut, cu beduini și altele de acest fel. Ai crede că vezi aceste locuri aievea”. Generațiile următoare ale neamul Urecheștilor au rămas atașate mănăstirii
Mănăstirea Sfânta Vineri din Iași () [Corola-website/Science/330416_a_331745]
-
are icoana Sfintei Ecaterina și celelalte icoane. Ușile altarului și chipurile apostolilor au fost făcute în Rusia. Pe zidul ușii bisericii se văd picturi înfățișând muntele lui Dumnezeu, muntele Sinai, mănăstirea, muntele lui Moise, unde acesta a vorbit cu Creatorul, muntele Sfintei Ecaterina și celelalte mănăstiri din acest ținut, cu beduini și altele de acest fel. Ai crede că vezi aceste locuri aievea”. Generațiile următoare ale neamul Urecheștilor au rămas atașate mănăstirii, făcând în continuare danii și preocupându-se de bunăstarea
Mănăstirea Sfânta Vineri din Iași () [Corola-website/Science/330416_a_331745]
-
Lostrița ("Hucho hucho") este un pește răpitor dulcicol, din familia salmonide ("Salmonidae"), din apele mari curgătoare de munte cu fund pietros din bazinul hidrografic al Dunării. Este o specie endemică în bazinul dunărean. În România este pe cale de dispariție, din cauză pescuitului, pentru care motiv lostrița este pusă sub protecția legii și se pescuiește numai cu autorizație specială
Lostriță () [Corola-website/Science/330408_a_331737]
-
în formă de cârlig și pielea mai groasă, sub formă de crusta întărită ("butonii de dragoste") pe cap și spinare, iar femelele capătă o tonalitate vie a culorilor. Este o specie endemică bazinului dunărean. Este răspândită în apele curgătoare de munte din bazinul superior al Dunării. Are o distribuție geografică fragmentată în bazinului dunărean. Când a intrat în declin din cauza schimbărilor ecologice de pe Dunăre a fost introdusă în bazinele altor râuri din Europa: porțiunile superioare a fluviilor Odra, Vistula (Polonia), Tagus
Lostriță () [Corola-website/Science/330408_a_331737]
-
Olt (în Transilvania, Oltenia și Muntenia), Jiu (în Transilvania și Oltenia), Lotru, Argeș, Râul Târgului, probabil și în Crișuri (Crișul Negru, Crișul Alb, Crișul Repede), Strei, Timiș, Râul Doamnei, Buzău, Siret, Moldova, Suceava. Astăzi mai trăiește numai în afluenții de munte ai Dunării: în Tisa (în porțiunea de frontieră de la Sighet), în Vișeu (de la Vișeul de Jos până la vărsarea în Tisa), Vaser (afluent al Vișeului, pe o porțiune de circa 24 km de la Cozla până la confluența cu Vișeul), pe o porțiune
Lostriță () [Corola-website/Science/330408_a_331737]
-
sub numele de "puică". În România au fost repopulate cu lostriță după anii 60 râurile Lotru (în 1971), Mureș (în 1972), Someșul Cald (în 1972 și 1975), Crișul Repede (în 1974), lacurile și lacurile de acumulare: Vidra (în 1973-1974), Izvorul Muntelui (Bicaz), Pecineagu, Vidraru și Brădișor. În râurile noastre de munte nu urcă niciodată la izvoare, iar în afluenții de munte ai Dunării nu coboară prea jos. Lostrița este o specie dulcicolă, bentopelagică, răpitoare. Trăiește în râuri mari și late de
Lostriță () [Corola-website/Science/330408_a_331737]
-
lostriță după anii 60 râurile Lotru (în 1971), Mureș (în 1972), Someșul Cald (în 1972 și 1975), Crișul Repede (în 1974), lacurile și lacurile de acumulare: Vidra (în 1973-1974), Izvorul Muntelui (Bicaz), Pecineagu, Vidraru și Brădișor. În râurile noastre de munte nu urcă niciodată la izvoare, iar în afluenții de munte ai Dunării nu coboară prea jos. Lostrița este o specie dulcicolă, bentopelagică, răpitoare. Trăiește în râuri mari și late de munte (zona lipanului și moioagei) cu apă adâncă și curent
Lostriță () [Corola-website/Science/330408_a_331737]
-
1972), Someșul Cald (în 1972 și 1975), Crișul Repede (în 1974), lacurile și lacurile de acumulare: Vidra (în 1973-1974), Izvorul Muntelui (Bicaz), Pecineagu, Vidraru și Brădișor. În râurile noastre de munte nu urcă niciodată la izvoare, iar în afluenții de munte ai Dunării nu coboară prea jos. Lostrița este o specie dulcicolă, bentopelagică, răpitoare. Trăiește în râuri mari și late de munte (zona lipanului și moioagei) cu apă adâncă și curent puternic și fund pietros. Preferă apele bine oxigenate și reci
Lostriță () [Corola-website/Science/330408_a_331737]
-
Bicaz), Pecineagu, Vidraru și Brădișor. În râurile noastre de munte nu urcă niciodată la izvoare, iar în afluenții de munte ai Dunării nu coboară prea jos. Lostrița este o specie dulcicolă, bentopelagică, răpitoare. Trăiește în râuri mari și late de munte (zona lipanului și moioagei) cu apă adâncă și curent puternic și fund pietros. Preferă apele bine oxigenate și reci (6°C-18°C). De obicei, trăiește în ape adânci umbrite de vegetația riverană abundentă, de multe ori în vecinătatea unor
Lostriță () [Corola-website/Science/330408_a_331737]