7,108 matches
-
ÎNCÎT SĂ TE ÎMPOTRIVEȘTI GUVERNULUI TĂU. HEDROCK NU RĂSPUNSE. ÎȘI ÎNCLINĂ PUȚIN AERONAVA. RĂMASE CU OCHII AȚINTIȚI ASUPRA UNUI SPAȚIU DESCHIS ÎNTRE DISTRUGĂTOARELE DIN FAȚA LUI, LA O ÎNĂLȚIME CEVA MAI MARE. PE URMĂ NU MAI PUTEA EFECTUA ACESTE CONVERSAȚII ÎN ȘOAPTĂ. ASTA AR FI ÎNSEMNAT SĂ-ȘI PREFACĂ VOCEA, CEEA CE-I IEȘISE DE ANI DE ZILE DIN OBICEI. NU ERA MOMENTUL SĂ RIȘTE VIITOARELE SALE RELAȚII CU ÎMPĂRĂTEASA PRINTR-UN SPECTACOL DE PROASTĂ CALITATE. \ DAN NEELAN (ACUM GLASUL ÎMPĂRĂTESEI ERA PROFUND
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
dăduse ordinul de atac din pricina anxietății ei îngrozitoare. În mod logic ar fi trebuit să-i accepte motivele propuse pentru întîrzierea atacului. Nu încăpea îndoială că dăduse de un om remarcabil. Își ieși din reverie și-i spuse aproape în șoaptă lui Greer: ― Și unde i-ai lăsat pe Kershaw și pe ceilalți? INDIVIDUL IZBUCNI ÎNTR-UN ȘUVOI DEMENT DE VORBE, TRĂNCĂNIND CEVA DESPRE EXISTENȚA A ȘAPTE PLANETE LOCUIBILE ÎN CONSTELAȚIA ALPHA CENTAURI, TREI DIN ELE CHIAR MAI PLĂCUTE DECÎT PĂMÎNTUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
cînd te chemăm. Așteptarea era cumplită. Hedrock măsura în sus și în jos pardoseala acoperită cu covoare moi, gîndindu-se la lunile îndelungate în care îi fusese interzis accesul în palat. De fapt ultimile zile fuseseră cele mai rele. Se răspîndiseră șoaptele. Hedrock le auzea peste tot. Nu veniseră prin teleecrane. Oficial nu se rostise nici o vorbă; era imposibil de spus cum de se aflase cu certitudine. Auzise vestea șezînd prin restaurantele pe care le frecventa uneori. O auzise cînd mergea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
simte în mijlocul arborilor care se înalță până către cer, filtrând lumina ca o plasă deasă și siluete se strecoară. Alertați, soldații se îndreaptă către locul în care strania arătare s-a făcut simțită, dar nimic nu mai poate fi găsit. Șoaptele și conversațiile lor sunt neinteligibile, grăbite fiind de vecinătatea fricii care le respiră prin toți porii. După câteva minute, caravana de mașini se pune din nou în mișcare, lăsând în urma ei misterul nedezlegat al pădurilor seculare. Agitat, Milou privește și
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
-i lui Corto deliciile reîntrupării și ale renașterii. Da, da, acum partea ta care ține de noi și de această parte de lume s-a eliberat în sfârșit. Marinarul celt, fiul țigăncii din Gibraltar este gata să pornească mai departe. Șoaptele lui Bouche Dorée ajungeau până la Corto filtrate și îndepărtate, contopindu-se cu visele sale. Pe plaja în care se regăsi, deschizând ochii către soarele Caraibelor, trupul ascuțit și ucigaș al lui Rasputin se agita, dezarti culat. În fine, dragul meu
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
pescarii care ne priveau, mai ales pe mine, probabil fiindcă eram o figură nouă, într-o tăcere de gheață. De parcă vroiau să ne facă să înțelegem că locul nostru nu era acolo. ― De ce ne privesc așa? l-am întrebat în șoaptă pe Dinu. El făcu un gest evaziv cu mâna. ― Habar n-am. Lasă-i în pace. N-am insistat. Mi-am băut cafeaua, înghițind cu noduri, pentru că avea un gust groaznic. Atunci l-am văzut prima oară pe Profetul. Să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mă distra să le ascult poveștile. Domnul Andrei era dimineața vesel și sclipitor. După-amiaza începea să amuțească. "Nu sânt în formă după-amiaza, ne avertiza el glumind. Iar seara riscați să vă dezamăgesc". Când era singur, adora să-ți vorbească în șoaptă, după ce se uita în toate părțile și se convingea că nu se afla nimeni prin apropiere. Îți comunica atunci tot felul de lucruri delicate; că Moașa profita de situația ei după ce-și obținuse postul în cortul de tuareg al
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
au părut încă de atunci curioase. De pildă, faptul că nimeni nu putea să spună despre Bătrânul ceva sigur nici măcar între patru ochi. Apoi mi se părea ciudat că nu prea îndrăzneau să fie răutăcioși, mărturisindu-și îndoielile, decât în șoaptă și cu teamă, de parcă în orice moment Bătrânul ar fi putut să iasă din sala cu oglinzi cu biciul în mână ca să-i pedepsească. Până și Mopsul era prudent. Când, luat de val, scăpa o răutate, se uita îngrijorat la
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mă aștepta o namilă de om, având un halat impecabil și imaculat pe care am recunoscut monograma elegantă de pe halatul lui Aristide. S-a recomandat "Francisc" și mi-a făcut semn să-l urmez. Coridoarele azilului erau pustii, dar auzeam șoapte în spatele ușilor. La colțul coridorului, Domnul Andrei a venit tiptil din urmă și mi-a șoptit la ureche: "Fii atent, domnule sculptor, să nu te atragă într-o capcană". Francisc mi-a deschis ușa unei încăperi unde, în întuneric, abia
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
-l compătimească în sinea lor, în zilele cu soare, pentru singurătatea în care propria lui putere, aproape magică, îl înlănțuise. Fără asta mecanismul azilului ar fi scârțâit și, cu vremea, s-ar fi blocat, poate. Mirajele, prudențele, presupunerile, temerile, îndoielile, șoaptele n-ar mai fi fost justificate, totul ar fi intrat într-o logică prozaică, limpede, aspră care nu i-ar mai fi legat de nici o taină; și cu ce să umple golul pe care li-l da această desprindere pe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
chiar mai gravă decât moartea unui om. Totul fusese clădit acolo pe fantoma Bătrânului, pe mitul lui; surpîndu-se acest stâlp de susținere, întreaga construcție a azilului se clătina, amenința să ne strivească pe toți. Bătrânii umblau buimaci, descumpăniți, discutau în șoaptă, se uitau unii la alții și se întrebau ce se va întîmpla acum. În locul legendei în care crezuseră și de care se temuseră atâta vreme, se căsca un gol, un abis în care riscau să se prăbușească; rămași fără reținerile
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Aș vrea să mă culc, mă doare capul", se prefăcu Marta. M-am uitat la ea, am dus din nou sticla la gură și după ce-am șters rachiul care-mi cursese pe piept, i-am zis încet, aproape în șoaptă: "Ești o cățea. Dar nu-i nimic, mie îmi plac cățelele". M-am pomenit în întuneric, un întuneric lăptos, ascultând ploaia care bătea darabana pe un acoperiș de tablă. Eram la închisoare iarăși? Acolo ascultam uneori, astfel, ploaia. Sau visam
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și o exclamație înăbușită de ușurare salută, afară, clipa în care lămpile se aprinseră. Rieux s-a îndreptat spre balcon și Cottard l-a urmat. De prin cartierele învecinate, ca în toate serile în orașul nostru, o briză ușoară aducea șoapte și mirosuri de carne friptă, murmurul vesel și amețitor al libertății care umplea puțin câte puțin strada invadată de un tineret zgomotos. Noaptea, strigătele puternice ale vapoarelor invizibile, rumoarea care urca dinspre mare și dinspre mulțimea care se scurgea, acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
zidurile noastre, spune Rieux. Își simțea gâtlejul uscat; era și din pricina oboselii. ― Să bem ceva. În cafeneaua mică în care au intrat și care era luminată de o singură lampă deasupra tejghelei, în aerul încărcat și roșiatic, oamenii vorbeau in șoaptă, fără vreun motiv aparent. La tejghea, Grand, spre surprinderea doctorului, comandă o băutură alcoolică pe care a dat-o odată peste cap și despre care spusese apoi că era tare. Apoi a vrut să iasă. Afară, lui Rieux i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
sau dintr-o cameră mortuară după o vizită, femeile strângându-și rochiile și ieșind cu capul plecat, bărbații conducându-le și ținându-le de cot, ferindu-le să se lovească de strapontine. Dar, încetul cu încetul, mișcarea s-a precipitat, șoaptele au devenit exclamații și mulțimea a început să curgă spre ieșiri și s-a îngrămădit în fața lor ca să sfârșească prin a se înghionti între uși țipând. Cottard și Tarrou, care doar se ridicaseră, stăteau singuri în fața uneia dintre imaginile a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
neliniște a amintirii, putea să spună celei care îl însoțea: În acest loc, în acea vreme mi-a fost dor de tine, și tu nu erai aici". Acești turiști ai pasiunii se puteau atunci recunoaște : ei formau mici insule de șoapte și de destăinuiri în mijlocul tumultului prin care mergeau. Mai mult decât orchestrele de la răscruci, ei erau cei care anunțau adevărata eliberare. Căci aceste perechi în culmea fericirii, înlănțuite strâns și zgârcite la vorbă, afirmau, în mijlocul tumultului, cu tot triumful și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
al tatei și de data aceasta, chiar s-a ținut de cuvânt și și-a supravegheat cu atenție vita, nemaisupărându l pe tata ca până atunci. Domnul Gritas avea și alt urât nărav, de care lumea din jur vorbea în șoaptă și cu prudență că, ajutat de cei doi fii vrednici, făcea vizite după miezul unor nopți extrem de întunecoase unor gospodari și se alegea cu ce găsea. Cercetările se mușamalizau, vizitele nocturne continuau din timp în timp, până când li s-a
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
înlocuind-o cu o soție nouă, domestică? Stătea năucită pe holul ce servea drept anticameră. Bărbatul îmbrăcat în albastru mai era încă acolo, răsfoind acum Atlantic Monthly. — Nu e momentul potrivit? Îmi cer iertare. Nu, nu, zise Maggie aproape în șoaptă. Apoi adăugă mecanic: —Vine și soția ta? Schiță un zâmbet ciudat. —O să apară în curând. Maggie îl conduse în camera de consultații. —Spuneai că e un fel de urgență. Se chinuia să-și amintească de cazul lui, să-și amintească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
vorbit. La Washington Post, pe vreun blog, oriunde. Adevăratul motiv al exilului ei, cunoscut în prezent doar de câțiva diplomați din interior, ar fi făcut public. Ar distruge și ce mai rămăsese din reputația sa. — Ce vrei? spuse aproape în șoaptă. —Vrem să te întorci la lucru. Nu. — Haide, prima regulă a oricăror negocieri: trebuie să asculți. Nu negociez nimic cu tine. Vreau să dispari. Oamenii pentru care lucrez nu sunt obișnuiți cu refuzurile. Și pentru cine lucrezi, mai exact? „Guvernul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
milenii la rând. Fiecare lopată de pământ aruncată de arheologi, fiecare lovitură de cazma, transmitea un mesaj politic: aceasta va fi o dezgropare a Palestinei de către palestinieni. Asta consolida poziția lui Ahmed Nour în inima amplei mișcări naționale palestiniene. În șoaptă i se spunea că Organizația pentru Eliberarea Palestinei, pe atunci încă secretă, interzisă și condusă de peste hotare, îi aproba munca. Alimenta „mândria națională“ și dovedea cu ușurință, într-un moment în care majoritatea liderilor israelieni negau încă până și existența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
o dată. —Nu știu. Dă-mi un indiciu. — Am strâns o comoară, frate. —Ai muncit? — Poți să-i zici și așa. O, am tras mult azi-noapte. Am făcut mai mulți bani decât o să vezi tu toată viața. —Cum? Salam vorbea în șoaptă, chiar dacă Ahmed striga vesel în gura mare. Ahmed rânji, arătându-și dinții. —La un magazin încărcat cu cele mai prețioase comori ale lumii. Au avut o ofertă specială azi-noapte: luați cât vreți, gratis! —Ai fost la muzeu! —Am fost. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
de-a lungul Tigrului în care să fie aruncați. Mahmud făcuse asta o vreme și scosese profituri bunicele. Afacerile avuseseră un ritm constant de când fusese dărâmată statuia, dar el era traficant de mai multă vreme. Nu se vorbea nici măcar în șoaptă despre asta; nu se vorbea deloc despre asta, dar existaseră - cum să le spună - niște transporturi de antichități după primul război, bătălia bătăliilor, din 1991. Până atunci, nici nu se auzise de trafic, dar bombardamentul crease noi posibilități: nici măcar Saddam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Catolică? A separat fiecare silabă: ca-to-li-că. — Așa m-am născut și am crescut, ai dreptate. Ce, nu ești catolică și acum? Credeam că e ca și cum ai fi evreu. Odată ce ești, rămâi pentru totdeauna. Ceva de genul ăsta, spuse Maggie în șoaptă, ștergând umezeala de pe geam. Sunt și multe locuri de vizită pentru creștini aici. E Țara Sfântă, ține minte. —„Care nu trebuie niciodată cedată.“ —Îl citezi pe tatăl meu? Nu doar pe el. Turul cu ghid fu întrerupt o singură dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
negăsind nimic. Apoi dărâmă dulapurile, după care mătură birourile dintr-o mișcare a brațului, toate obiectele luându-și zborul. Apoi sparse toate geamurile cu pistolul. Se întoarse spre Marwan și Daoud, care cărau cadavrul gardianului ca pe targă. Numărară în șoaptă unu, doi, trei după care lăsară corpul la pământ, în debandada din birou. Se auzi un scârțâit în momentul în care corpul ateriză pe cioburile de sticlă, după care, dintr-o singură mișcare lină, Marwan scoase bidonul de biciclist de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
fost agățat de el. Sau de ea. Strigă în ebraică, dar nu primi nici un răspuns. Birourile păreau goale. Cercetară împreună prima încăpere: nu era nimeni acolo. În camera următoare la fel. —La ce oră ne aștepta? întrebă Maggie, încă în șoaptă. —I-am spus că o să vin imediat. —Uri! Asta a fost acum multă vreme. Am pierdut o groază de timp la Orli. Uri băgă capul pe toate ușile pe care le găsi, căutând biroul cel mai mare, cel care aparținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]