6,162 matches
-
cu obrazele rase, ale Apusului.” Chiar dacă nu strălucește prin stil și chiar dacă observațiile nu sunt neapărat originale, rândurile lui Brummell spun multe. Observațiile respective ar putea fi continuate de un studiu serios și aduse „la zi”. Ce anume au semnificat barba, mustața, favoriții de-a lungul secolului XX În Europa? Au fost ele vreodată un Însemn al noilor dandy? Dacă aceștia mai există (așa cum unii susțin), atunci cu siguranță că mustățile În furculiță, stil Daly, și bărbile (ample, neîngrijite sau, dimpotrivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Ce anume au semnificat barba, mustața, favoriții de-a lungul secolului XX În Europa? Au fost ele vreodată un Însemn al noilor dandy? Dacă aceștia mai există (așa cum unii susțin), atunci cu siguranță că mustățile În furculiță, stil Daly, și bărbile (ample, neîngrijite sau, dimpotrivă, tunse cu grijă) pot depune mărturie despre un nou fel de a fi fashionable. La fel de important Însă este și modul În care mulți dandy Își compun chipul, tot ca pe o operă de artă, Începând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
la eleganță ar fi actul cel mai filantropic și național. Dacă vreun ministru Își așază batista și tabachera pe masa lui Ludovic al XVIII-lea, dacă oglinda unui om de la țară Îl arată pe un tânăr elegant care Își aranjează barba ca pe unul gata să facă apoplexie, dacă, În sfârșit, unchiul dumitale continuă să se deplaseze Într-o cabrioletă, toate astea se datorează cu siguranță lipsei unei lucrări clasice despre MODĂ!... Onorabilul nostru prieten continuă să vorbească așa mult și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
de a merge, de a mânca; acțiunile care țin de modă, ținuta, conversația etc. nu sunt niciodată decât consecințele toaletei noastre. Sterne, acest admirabil observator, a decretat În cel mai spiritual mod cu putință faptul că ideile unui bărbat fără barbă nu sunt cele ale unuia cu barbă. Cu toții suntem supuși influenței ținutei. Artistul Îmbrăcat de gală nu mai poate lucra. În rochie de interior sau Împodobită pentru bal, o femeie nu mai este aceeași: ai spune că sunt două femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
care țin de modă, ținuta, conversația etc. nu sunt niciodată decât consecințele toaletei noastre. Sterne, acest admirabil observator, a decretat În cel mai spiritual mod cu putință faptul că ideile unui bărbat fără barbă nu sunt cele ale unuia cu barbă. Cu toții suntem supuși influenței ținutei. Artistul Îmbrăcat de gală nu mai poate lucra. În rochie de interior sau Împodobită pentru bal, o femeie nu mai este aceeași: ai spune că sunt două femei! Aici Brummell scoase un oftat. — Purtările pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
albi și pantofi lăcuiți, totul foarte curat și corect, cu o notă voită de simplitate englezească, ascunzând parcă intenția de a se despărți de stilul artiștilor, caracterizat prin pălării din fetru moale, vestă de catifea, bluze roșii și foarte largi, bărbi mari și chici zbârlite. În ținuta sa riguroasă nu exista nimic de dată prea recentă sau prea bătător la ochi. Charles Baudelaire era adeptul unui dandysm sobru și făcea parte dintre aceia ce-și freacă hainele cu glaspapir pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Bărbia e rotunjită, dar cu un contur mândru și puternic cum este cea a lui Balzac. Întreg obrazul este de-o caldă paloare, brună, de sub care apar tonurile roze ale unui sânge bogat și nobil; obrazul este Împodobit de o barbă copilărească, ideală, de tânăr zeu; fruntea Înaltă, lată, magnific desenată, este pusă și mai mult În valoare de un păr negru, des, minunat, care cade ondulat În bucle naturale precum acelea ale lui Paganini, pe un gât de Ahile sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ca o marcă de plăcintă cu carne de porc. Sunt perfect de acord, draga mea, zise Hugo, de pe celălalt flanc, ajungându-ne din urmă. Asta ți-o spune unul al cărui nume adevărat este Brian Dumpster. Bill își râse în barbă. —Brian Dumpster! repetă el. —Ce chestie! Deci tatăl tău e american? —Bravos, Bill, ai câștigat Premiul pentru credulitate Hugo Fielding pe anul 1998! O să-ți primești mai târziu stiloul placat cu argint, zise Hugo cu aciditate. Bill pufni și mormăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
creator și am făcut și eu pe sihastrul din deșert. Care era ăla de s-a dus în deșert și trăia mâncând gângănii? Pe ăsta nu mi-l aduc aminte de la orele de religie. Stătea pe un stâlp și avea barbă. —Sfântul Simion Stilitul 1? — S-ar putea. N-am avut eu nici un stâlp, dar nu m-am epilat pe picioare și cam aici s-a oprit asemănarea dintre noi. Se auzi scârțâitul prăjitorului: galetele nu ieșiră la suprafață pentru că le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
duhnind a șosete murdare cale de-o poștă, parfum care putea fi apreciat mai bine datorită sandalelor pe care acesta le purta. Fluierând ștrengărește, îi șopti foarte familiar la ureche: — Ce fetiță rea - fumatul nu-ți face bine. Gâdilată de barba lui, însoțită de duhoarea de bere de rigoare, Tabitha se trase deoparte, tocmai când MM intră și spuse: Are cineva vreo veste de la Violet? Clătinarăm cu toții din cap. Toată lumea e aici, în afară de ea, MM, zise Matthew. Și de Sally. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Arăți extrem de bine, zise el, aranjându-mi la loc o șuviță care tocmai se desprinsese. Mm, îmi place să te sărut în fața oglinzii. Foarte sexy. Întotdeauna mi-am dorit o oglindă deasupra patului. Ne-am privit o clipă în oglindă, cu barba lui Hugo cuibărită între buclele mele; păream amândoi îngrozitor de satisfăcuți. — Aș putea să ți-o prind eu, dacă ai deja oglinda, mă oferii, răsucindu-mă ca să-l mușc de gât. — Întotdeauna uit că te pricepi la lucruri din astea, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
un motiv de îndreptățită bucurie. Pe deasupra mai eram și cel dintâi fiu, astfel că, la auzul numelui care i se dădea, de „Abu-l-Hassan“, taică-meu își umfla pieptul, își netezea mustățile și își plimba ușor degetele mari de-a lungul bărbii, trăgând cu coada ochiului spre iatacul de la catul de sus, unde mă aflam eu, înfășat în scutece. Bucuria lui vioaie nu avea totuși nici profunzimea, nici intensitatea bucuriei Salmei care, în ciuda durerilor stăruitoare și a extremei slăbiciuni, simțea că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
din Saragosa au marcat sfârșitul ospățului și începutul ceremoniei propriu-zise. Tatăl meu a urcat la catul de sus pentru a mă lua în brațe, în vreme ce musafirii se strângeau în tăcere în jurul bărbierului și al ajutorului său, un băiat tânăr fără barbă. Hamza îi făcu semn, iar acesta o porni în jurul patio-ului, cu un felinar în mână, oprindu-se dinaintea fiecărui invitat. Trebuia să i se facă un mic dar bărbierului și, potrivit datinei, fiecare lipi monedele pe care le dăruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
El oare într-o zi această nevolnicie? ANUL LUI ASTAGHFIRULLAH 896 de la hegira (14 noiembrie 1490 3 noiembrie 1491) Șeicul Astaghfirullah avea un turban mare, umeri înguști și vocea dogită a predicatorilor din Moscheea cea Mare, iar în anul acela, barba lui aspră și roșcată căpătă o nuanță cenușie, care conferea chipului său colțuros acea aparență de nesățioasă mânie pe care avea s-o ia cu sine drept bagaj la ceasul plecării în bejenie. Nu-și va mai vopsi niciodată părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și pe ale femeilor. Solia noastră a intrat așadar în sala Ambasadorilor unde Boabdil trona la locul lui obișnuit, înconjurat de doi soldați înarmați și de câțiva sfetnici. Avea riduri extraordinar de adânci pentru un bărbat de treizeci de ani, barba cenușie și pleoapele veștede; în fața lui, un enorm brasero din aramă cizelată ascundea vederii celorlalți picioarele și pieptul sultanului. Era la sfârșit de moharram, care corespundea în anul acela cu începutul lunii creștine decembrie, o perioadă atât de rece încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Alhambra astăzi, a fost nu pentru a critica acțiunile cârmuitorilor noștri, așa cum vizirul a vrut să ne facă s-o credem, ci pentru a declara că ne învoim cu hotărârea lor nelegiuită de a preda Granada.“ Șeicul aproape că urla; barba îi vibra de mânie și de ironie amară. „Nu fiți indignați, frați drept-credincioși, căci, dacă al-Mulih ne-a ascuns adevărul, nu a fost cu gândul de a ne trage pe sfoară; ci doar pentru că nu i-a ajuns timpul. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
lui Saad: — Orice musulman care rămâne la Granada sporește numărul locuitorilor țării necredincioșilor și contribuie astfel la sporirea numărului dușmanilor lui Dumnezeu și ai Profetului său. O lacrimă se scurse pe obrazul bătrânului, înainte de a se pierde, timidă, printre firele bărbii: — Sunt prea bătrân, prea bolnav, prea sărac pentru a mai putea să mă târăsc pe drumuri sau pentru a înfrunta marea. Oare n-a spus Profetul: faceți cele ce sunt lesnicioase pentru voi și nu umblați zadarnic după cele anevoioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
adreseze un cuvânt vreunuia dintre patronii lor, locuite fiind de cei numiți al-hiwa. Așa cum am scris în Descrierea Africii, al cărei manuscris a rămas la Roma, aceștia sunt bărbați permanent îmbrăcați în femei, fardați și purtând podoabe, care își rad barba, vorbesc cu glas ascuțit și torc lână în timpul zilei. Oamenii din Fès nu-i văd decât cu prilejul funeraliilor, căci există datina ca ei să fie angajați alături de bocitoare spre a spori jalea. E bine de știut că fiecare dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să mă moleșesc, bărbăția mea ar putea avea de suferit. Veniră să-mi explice acest lucru unul după altul și mă însoțiră amândoi, solemn, într-o dimineață, la moscheea din cartier. Învățătorul, un tânăr șeic purtând turban și având o barbă aproape blondă, mă puse să recit Fatiha, prima surată din Carte. Am făcut-o fără să dau greș, fără urmă de șovăială. Se arătă mulțumit: — Rostirea lui e bună, memoria e precisă; nu va fi nevoie de mai mult de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mușterii. În a treia crâșmă, avem vreme să deslușim câteva chipuri, câteva cupe sclipitoare, câteva carafe. Jocul continuă. Capetele noastre inconștiente se vâră în a patra crâșmă. E mai lumină aici, ni se pare nouă. Deslușim lângă ușă un chip. Barba asta, profilul ăsta, înfățișarea asta, ale cui sunt oare? Îmi trag capul înapoi și o pornesc în goană pe uliță. Nu fug nici de cârciumari, nici de slugile care îi aruncă afară pe scandalagii. Chipul pe care vreau să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
stabilirea celor mai prietenești relații între cele două regate. Așa cum îmi promisese în urmă cu cinci ani, cu prilejul periplului său în Orient, unchiul mă invitase să-l însoțesc; îi vorbisem deja despre acest lucru tatei care, din considerație pentru barba mea mătăsoasă, nu mai avea acum de gând să se opună. Caravana pornise la drum în primele zile răcoroase ale toamnei, cu două sute de animale care duceau în spate oameni, merinde și daruri. Eram însoțiți de gărzi călărind pe cămile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în ajunul plecării. Eram iarăși zi și noapte la căpătâiul lui și trebuie să mărturisesc că nu o dată mi-am pierdut orice speranță cu privire la vindecarea lui. Stăpânul orașului l-a trimis pe medicul său, un negru foarte bătrân cu o barbă albă ca un colier în jurul obrajilor, care citise lucrările orientalilor, dar și pe cele ale andaluzilor. Acesta a prescris un regim alimentar sever și a pregătit două decocturi despre care n-aș putea spune dacă au fost eficace sau doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
prietenie, evocând împreună amintirea unchiului meu, cât și amintiri mai surâzătoare din caravana noastră. Motivul vizitei mele l-a făcut să se cufunde într-o lungă meditație; ochii lui păreau să mă măsoare, trecând de la boneta din postav verde la barba ajustată cu grijă, apoi la haina brodată, cu mâneci largi și pline de măreție; sprâncenele lui albe păreau o balanță care cântărea avantajele și dezavantajele; apoi, depășindu-și, se pare, șovăielile, mi-a făcut o ofertă la care nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
oscilează între nepăsare și jovialitate. Sub un pretext oarecare, îmi iau rămas-bun și părăsesc cortul. Afară, la lumina unei torțe, niște soldați sunt strânși în jurul unui cadavru care a fost adus. Văzându-mă că tocmai ies, un bătrân luptător cu barbă roșcată se apropie de mine: „Spune-i sultanului să nu-i plângă pe cei care au murit, căci plata lor va veni în ziua Judecății“. Îi dau lacrimile, glasul i se frânge brusc: „Tocmai mi-a murit fiul cel mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
umeri: — Pentru Dumnezeu, Hassan, tu nu pari să înțelegi ce se peterece! Tot Maghrebul se clatină. Vor dispărea dinastii, vor fi devastate provincii, orașe vor fi rase de pe suprafața pământului. Uită-te atent la mine, privește-mă, atinge-mi brațele, barba, turbanul, pentru că mâine n-ai să mai poți să-ți așezi privirea asupra mea și nici n-ai să mai poți să-mi atingi chipul cu degetele tale. În provincia asta, eu sunt cel care taie capete și numele meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]