6,156 matches
-
rând întărirea potențialului biologic național în urma unei serii de înfrângeri militare suferite de această țară în acea epocă. În lucrarea sa „Fundamentele generale ale gimnasticii”, Ling împarte gimnastica în patru părți (Ceaușescu, 2002, p. 57): pedagogică militară medicală și ortopedică estetică. El recomandă să se țină seama de principii cum ar fi: dezvoltarea armonioasă, gradarea exercițiilor, selecția lor etc. În concepția sa, gimnastica este eminamente analitică, fiecare exercițiu având un efect bine precizat din punct de vedere anatomic și funcțional. De
FUNDAMENTELE TEORETICE ALE EDUCAȚIEI FIZICE ȘI SPORTULUI by Adrian Cojocariu () [Corola-publishinghouse/Science/1271_a_2363]
-
multe și diferite feluri de frumusețe în matematică. În teoria numerelor, cea mai de seamă pare a fi frumusețea detaliului aproape infinit; în algebra abstractă, frumusețea este, în principal, în generalitate. Diverse domenii ale matematicii au astfel un standard de estetică diferit. Istoria cea mai timpurie a matematicii trebuie să fi fost, bineînțeles, speculație, atât timp cât acum nu există, și nici nu pare să fi existat vreodată, vreo dovadă convingătoare. Se pare, totuși, că la baza vieții primitive a fost construită, în
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
unul dintre cele mai profunde fundamente ale matematicii. Majoritatea manualelor îi repetă pe greci și spun că geometria a apărut din nevoile egiptenilor de a studia terenul după fiecare inundație a fluviului Nil, dar eu o atribui mult mai mult esteticii și, respectiv, mult mai puțin utilității imediate, decât o fac cei mai mulți istorici ai matematicii. Al treilea aspect al matematicii, numerele, a apărut în urma calculului. Atât de fundamentale sunt numerele, încât un matematician celebru a spus odată că "Dumnezeu a făcut
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
noi, dar, așa cum am arătat în exemplul folosit deja, observăm că în simpla dezvoltare a unui concept ca acela de număr am optat pentru extensii care erau doar parțial controlate de necesitate și, adesea, după părerea mea, mai mult de estetică. Am încercat să facem din matematică un lucru consistent, frumos, și astfel am obținut un număr uimitor de aplicații de succes în lumea reală. Ideea că teoremele decurg din postulate nu se confirmă la o simplă observație. Dacă teorema pitagoreică
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
constă nu în consecințele, ci în conținutul ei. A mai rămas doar un punct, pe care-l voi expune foarte pe scurt, nu pentru că este neinteresant, ci pentru că este dificil și pentru că nu am calificările necesare unei discuții serioase despre estetică. Frumusețea teoremei matematice depinde în mare măsură de seriozitatea ei, așa cum, în poezie, frumusețea unui vers depinde de anumite îmbogățiri ale semnificației ideilor pe care le conține. Am citat două rânduri ale lui Shakespeare ca exemplu pentru frumusețea absolută a
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
regulat. De aici reiese o concluzie mai degrabă ciudată, aceea că matematica pură este cum nu se poate mai clar mai mult utilă decât aplicată. Un matematician pur pare a fi avantajat atât pe latura practică, cât și pe cea estetică. Deoarece ceea ce este folositor mai presus de toate este tehnica, și tehnica matematică se predă mai ales cu ajutorul matematicii pure. Sper că nu trebuie să mai spun că încerc să bârfesc fizica matematică, un subiect splendid, cu probleme formidabile în
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
unii dintre ei. Medicii și-au dat seama cam târziu că au în fața tifosul exantematic... În iarna 1942-1943, au murit între 3-4.000 de țigani 1. Țiganii, chiar mai mult decât evreii, nu se armonizau cu abstracul concept românesc al esteticii în Transnistria: nu numai că erau murdari, infestați de păduchi răspânditori de tifos, îmbrăcați în zdrențe, dar și furau, refuzau să muncească, vorbeau aceeași limbă româna ca “stăpânii” lor și era imposibil să-i izolezi de restul populației. Alături de moarte
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
moară unii dintre ei. Medicii și-au dat seama cam târziu că au în fața tifosul exantematic... În iarna 1942-1943, au murit între 3-4.000 de țigani. Țiganii, chiar mai mult decât evreii, nu se armonizau cu abstracul concept românesc al esteticii în Transnistria: nu numai că erau murdari, infestați de păduchi răspânditori de tifos, îmbrăcați în zdrențe, dar și furau, refuzau să muncească, vorbeau aceeași limbă româna ca “stăpânii” lor și era imposibil să-i izolezi de restul populației. Alături de moarte
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
pitagoricienilor că muzica, frumusețea, arhitectura, natura și însăși construcția cosmosului erau strâns legate între ele, practic inseparabile. În concepția pitagoreică, rapoartele controlau universul, iar ceea ce era adevărat pentru pitagoricieni a devenit în curând adevărat pentru întreg Apusul. Legătura supranaturală între estetică, rapoarte și univers a devenit unul dintre principiile fundamentale cele mai trainice ale civilizațiilor din Europa. Chiar și în perioada lui Shakespeare oamenii de știință mai vorbeau despre rotația globurilor de dimensiuni diferite și dezbăteau tema muzicii divine care răsuna
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
trecuse neputința..." Mateiu aduce din veacul romantic acea "atracție specială pentru excepțiile morale. Pe el îl interesează tocmai acea umanitate care iese din clarificații, și arta lui e a artificialității somptuoase" (Ov. S. Crohmălniceanu) orientări ce se recunosc și în estetica simboliștilor și decadenților, atît de opusă principiilor clasicismului cărora le-a fost credincios Ion Luca Caragiale: "...oricît ar părea de oribil, verva bătrînului Caragiale, ostentativa-i comportare plebeiană, verdeața limbajului său, era dispus să le convertească în trivialitatea volubilă a
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
cea pariziana pot fi abordate pe mai mulți versanți, dintre care Revoluția franceză și modernitatea sunt cei mai adecvați, ca punct de referință și eveniment definitoriu al unei societăți noi4 în Franța și în restul Europei, al unei etici și estetici diferite, caracterizată de Hugo în prefață la Cromwell și mai târziu în William Shakespeare: "La Révolution, toute la Révolution, voilà la source de la littérature du XIXe siècle". Este semnificativ faptul că în Franța celebra disputa dintre Antici și Moderni 5
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
șont belles au-dedans, d'une certaine façon par conviction. C'est pourquoi, elles peuvent se permettre leș choses leș plus extravagantes dans la coloration de leurs visages et la coupe de leurs vêtements" [Hasenclever, p.129-130]. Acest personaj găsește în estetică axa să existențiala: "Mais notre amie de Burne est plus savante en coquetterie, plus femme, j'entends femme moderne, c'est-à-dire irrésistible par l'artifice de séduction qui remplace chez elle l'ancien charme naturel. Et ce n'est pas
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Observăm astfel că variantele Parizienelor depistate la diferiți autori trimit vizibil la unul și același etimon, făcut din originalitate, extravaganța, egoism, snobism și pretenții. Accedem prin urmare la descifrarea unui profil social, având o anumita poziție în lume și pregnanta estetică bine conturate. Pariziana este personajul feminin ne-ordinar care ilustrează condiția femeii și revendicarea să de libertate și independentă. Femeia pariziana este o "intersecție" de ambiguități, este locul de predilecție al problemelor secolului. Femeia pariziana face posibil, în plan de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
nu sunt ceea ce par: își joacă rolul în spectacolul pe care il organizează (Tartuffe), în spectacolul organizat de alt personaj (Otello) sau de destinul atotputernic (Œdip). În această atmosferă, individul care caută să se exprime mai bine prin acumularea de estetici în plus, nu reușește decât multiplicându-și măștile. Schimbându-și mereu aparențele, omul modern 156 redevine persoană în sensul etimologic persona mască, rol, personaj. Reîntoarcerea la etimologie plasează noțiunea de personaj sub semnul iluziei teatrale. "Identitatea să nu mai este
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
consens euforic, ca în piesele lui Molière. Aparențele arată partea frumoasă a lucrurilor, recreând atmosferă hedonista din perioada cercetată. A părea înlocuiește categoriile clasice ale frumosului/uratului 161. Pentru Pariziana, forma e deasupra fondului. Pariziana instituie o poetica și o estetică nouă cea a aparentei. Conform acestui program, ea își construiește viața că opera de artă162. În ipostaza să creatoare, de artist, Pariziana privilegiază partea estetică a căutării propriei identități. Cât privește femeia, teatralitatea ei este inerentă, așa cum afirma academicianul Mihai
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
clasice au fost posibile datorită perceperii societății că un teatru global și a deplasării genului românesc către genul dramatic. O puternică dramatizare a acțiunii însoțește personalul românesc de la stadiul inițial la cel final. Tentativele de a transpune în teatru principiile esteticii realiste sau naturaliste sunt numeroase pe parcursul secolului al XX-lea171. Zola vizează extinderea naturalismului asupra teatrului, considerând că ultimul poate deveni cel mai important propagator al curentului. Pentru Zola, literatura este salvarea teatrului. Zola se declară adeptul teatrului care iese dincolo de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
socială, reprezentând elocvent universul mental al timpului. Teatrul de la începutul Republicii a Treia se caracterizează prin căutarea formelor dramaturgice noi, refuzul efectului teatralității, a perfecționismului tehnic și a rupturii dintre literatura și dramaturgie. Doi creatori care au anumite interferente cu estetică naturalista sunt dramaturgul Henry Becques și regizorul André Antoine. În cele mai bune comedii "serioase" ale sale, Henry Becques (Leș Corbeaux, 1882 și La Parisienne, 1885) denunță tarele societăți burgheze, demonstrând că scena poate evocă, la fel de bine ca și românul
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Leș Corbeaux, 1882 și La Parisienne, 1885) denunță tarele societăți burgheze, demonstrând că scena poate evocă, la fel de bine ca și românul lui Flaubert sau al lui Zola, legătura cu cotidianul. Teatrul sau este lipsit de efecte de teatru și, conform esteticii naturaliste, este o "felie de viață", realitatea socială nefiind decorul, ci chiar subiectul. În acest context am dori să menționam și comedia lui Henri Becques La Parisienne, pentru că este reprezentativă pentru subiectul cercetat și pentru că piesa este considerată și astăzi
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
să se pună în valoare: "On s'aperçoit dans toutes ces promenades, que leș femmes ont grand besoin de voir et d'être vues", constată Mercier [1990, p.188, subl.n.]. Teoreticienii secolului al XIX-lea insistă asupra unei veritabile "estetici" a omului monden: Nous voyons que, pour posséder ce qu'on appelle l'air du monde, îl faut joindre, aux agréments du maintient et du geste, d'heureuses dispositions du corps, une expression gracieuse du visage, une éloquence du regard
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Mai mult decât pentru un oarecare alt personaj, teatralitatea Parizienei este o artă a sintezei a imaginii și a cuvântului. În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, Femeia Nouă a devenit în Franța o realitate, iar Pariziana paradigmă să estetică. În secolul al XIX-lea, femeile sunt mai ales imagini: ornamentale, simbolice, spectacole, ele fac parte din decorul urban. Femeia este, într-o anumită măsură, o problemă de aparenta. Pariziana însă dezminte aparentă superficială a lucrurilor, demonstrând că ele sunt
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
spectacol este, în realitate, consecință unei transformări culturale lente în societățile occidentale, o schimbare a sensibilității, care duce la post-modernitate. Pariziana este, prin esență, un personaj care se înscrie, prin jocul aparentelor, în teoria postmodernista a simulacrelor. Ea personifica triumful esteticii asupra eticii, o estetică a aparentei și a surprizei, prin recurs la efectul spectacularului și imprevizibilului. Pariziana anunță anumite trăsături postmoderniste, cum ar fi: integrarea în cultura spectacolului, bazată pe improvizare, dimensiunea ludica a fanteziei, indeterminarea, spontaneitatea, triumful esteticii asupra
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
consecință unei transformări culturale lente în societățile occidentale, o schimbare a sensibilității, care duce la post-modernitate. Pariziana este, prin esență, un personaj care se înscrie, prin jocul aparentelor, în teoria postmodernista a simulacrelor. Ea personifica triumful esteticii asupra eticii, o estetică a aparentei și a surprizei, prin recurs la efectul spectacularului și imprevizibilului. Pariziana anunță anumite trăsături postmoderniste, cum ar fi: integrarea în cultura spectacolului, bazată pe improvizare, dimensiunea ludica a fanteziei, indeterminarea, spontaneitatea, triumful esteticii asupra eticii, accelerarea stilului de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
triumful esteticii asupra eticii, o estetică a aparentei și a surprizei, prin recurs la efectul spectacularului și imprevizibilului. Pariziana anunță anumite trăsături postmoderniste, cum ar fi: integrarea în cultura spectacolului, bazată pe improvizare, dimensiunea ludica a fanteziei, indeterminarea, spontaneitatea, triumful esteticii asupra eticii, accelerarea stilului de viață și al activității etc. Cu veleități de independență și de alegere liberă, voluntară și doritoare de dominație, femeia pariziana o prefigurează pe urmașa să de astăzi. Vom constata în actualitatea imediată a contemporaneității că
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
1992 AURÉGAN, Piere, Flaubert, Nathan, Paris, 1991 BABEȚI, Adriana, Dandysmul. O istorie, Polirom, Iași, 2004 BACHELARD, Gaston, La poétique de l'espace, P.U.F., Paris, 1957 BAFARO, Georges, Nana. Zola, Ellipse, Paris, 2000 BAHTIN, Mihail, Probleme de literatură și estetică, Univers, București, 1982 BALANDIER, Georges, Le Détour, Pouvoir et modernité, Fayard, Paris, 1985 BANCQUART, Marie-Claire, Du Paris Second Empire au paris des écrivains fin-de siècle, în Ecrire Paris, Seesam et Fondation Singer-Polignac, 1990, Paris, p.40-50 BANCQUART, Marie-Claire, Introduction, în
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
parmi leș Anciens" [Parallèle des Anciens et des Modernes]. 6 În funcție de domeniu, modernitatea prezintă datări diferite. Cât privește domeniul estetic, H.R.Jauss [1990, p.42] delimitează trei momente esențiale ale modernității literare: anii 1800, care resping Antichitatea, anii 1850, cu estetică lor înnoitoare și anii în jurul lui 1912 cu drumul lor spre viitor. 7 Cf. P. Robert, Dictionnaire alphabétique et analogique de la langue française, Paris, 1951-1964, art. "modernité". 8 Modernitatea se caracterizează, conform lui Georges Balandier, printr-o dinamică inerentă: "se
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]