KorAP: Find »[drukola/base=nominativ & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...220 221 222 ...226 >

5,649 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

ergativității în termeni minimaliști: centrul funcțional de jos responsabil de verificarea Cazului este Tr(anzitivitatea) (în loc de AgrO), iar cel de sus este T (în loc de AgrS). Cazul nemarcat este verificat de T, iar cel marcat, de Tr. În limbile de tipul nominativ−acuzativ, trăsăturile argumentelor interne sunt verificate în Spec,TrP, iar cele ale argumentelor externe, în Spec,TP. Centrul Tr nu are trăsături de Caz atunci când valoarea sa este [− Tranzitiv]. Subiectul intranzitiv se deplasează întotdeauna în Spec,TP, atât în limbile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
corespunde fie ergativului, fie acuzativului. Propunerea de revizuire terminologică a autorului − interesantă, dar greu de acceptat în condițiile în care s-a impus deja o anumită terminologie − este următoarea: (a) Caz absolut ("default", de desemnare, de exemplu, nominativul din latină) − nominativul, absolutivul − vs Cazuri integrative − ergativul, acuzativul, ergativul extins, acuzativul extins; (b) antiacuzativ − Cazurile integrative aflate în distribuție complementară cu acuzativul − vs antiergativ − Cazurile integrative aflate în distribuție complementară cu ergativul. 3.2. Corespondențe între denumirile cazurilor În câteva studii (Nash

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
identifică două clase de limbi ergative: (a) în prima clasă, absolutivul este realizarea morfologică "default" a trăsăturii Cazului abstract, folosită atunci când nicio realizare a unei trăsături de Caz specifice nu este disponibilă; cazul morfologic "default" este inserat atât pentru Cazul nominativ al subiectului intranzitiv, cât și pentru Cazul acuzativ al obiectului tranzitiv; această situație din limbi ca warlpiri, niuean, enga este paralelă cu realizarea nulă a nominativului și a acuzativului în engleză (situație de sincretism morfologic); (b) în cea de-a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
multe studii, conform căreia absolutivul este doar aparent în unele limbi ergative, a fost criticată de Katzir (2007). 3.2.4. Nom. = absența Cazului Van de Visser (2006: 65−66), care a formulat propunerea că toate limbile sunt de tip nominativ−acuzativ la bază (vezi Capitolul 1, 2.2.), arată că subiectul unui verb tranzitiv (A) va fi întotdeauna într-o poziție care c-comandă obiectul direct (O). Singurul Caz structural disponibil pentru O este acuzativul, iar A și S sunt

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în Spec,IP. Ergativitatea este derivată în două feluri: (a) în limbile nonconfiguraționale cu argumente pronominale, argumentele pot fi realizate de două ori în aceeași propoziție, prin clitic (obligatoriu) și nume sau pronume independent (opțional); limbile cu clitice de tip nominativ−acuzativ pot avea orice tipar cazual de marcare a numelor și a pronumelor; dacă acestea urmează tiparul ergativ, limba va avea partiție ergativă; (b) ergativitatea apare în construcții de tip pasiv: A este încorporat, iar un argument încorporat nu trebuie

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
aceea apare acordul de tip ergativ; conform acestei ipoteze, limbile pot fi complet ergative morfologic, dar ergativitatea sintactică este foarte rară. Urmându-i pe Jakobson (1936)22 și Andrews (1982)23, Van de Visser (2006: 31) abandonează noțiunea de Caz nominativ, acesta fiind asociat cu lipsa Cazului. În teoria autorului, cazul și acordul sunt în distribuție complementară. Propunerea lui Van de Visser (2006: 32) este următoarea: faptul că acordul și cazul sunt în distribuție complementară este universal, caracterizând atât limbile acuzative

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Variația parametrică este legată de forța trăsăturilor: în franceză, acordul puternic determină deplasarea verbului; în engleză, unde acordul este slab, verbul nu se deplasează. În versiunea inițială a PM, Cazul e verificat, nu atribuit. Flexiunea (I) verifică trăsătura de Caz nominativ. În versiunea ulterioară a PM, valoarea unei trăsături particulare nu e specificată atunci când aceasta intră în derivare; faptul că v și T au trăsături φ neinterpretabile activează aceste trăsături; în această versiune, nu verificarea, ci valorizarea trăsăturilor este importantă. În

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
acuzativ este corelată cu statutul proiecției v (v deficient nu are trăsătură de Caz acuzativ, acesta apărând în construcțiile pasive, inacuzative și în nominalizări). Din moment ce întreaga structură este subordonată proiecției D, și nu proiecției T, nu există posibilitatea apariției Cazului nominativ. Franchetto (2007) susține că ergativul nu este Caz structural, ci lexical/adpozițional, asemănător cu cazul prepozițional care introduce Agentul în construcțiile nominalizate. Autorul adoptă ipoteza formulată de Alexiadou (2001), conform căreia limbile ergative și nominalizările au v deficient. Franchetto (2007

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
această analiză este Levin (1983). Gramatica limbii basce nu e ergativă în sensul lui Bobaljik (1992) sau conform teoriei propuse de Bittner și Hale (1996). Chomsky (1995: 176) preia ipoteza lui Bobaljik (1992), conform căreia tiparele cazuale diferite din limbile nominative și din cele ergative apar ca urmare a opțiunii pentru poziția de verificare a Cazului în propozițiile intranzitive: ● AgrS − activ, AgrO − inert: Nom.−Ac.; ● AgrO − activ, AgrS − inert: Erg.−Abs. Numele nominativ și ergativ reprezintă nivelul descriptiv corespunzător Cazului structural

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
1992), conform căreia tiparele cazuale diferite din limbile nominative și din cele ergative apar ca urmare a opțiunii pentru poziția de verificare a Cazului în propozițiile intranzitive: ● AgrS − activ, AgrO − inert: Nom.−Ac.; ● AgrO − activ, AgrS − inert: Erg.−Abs. Numele nominativ și ergativ reprezintă nivelul descriptiv corespunzător Cazului structural verificat în Spec,AgrS; numele acuzativ și absolutiv corespund cazului structural verificat în poziția Spec,AgrO (Laka 2006: 375). Laka (2006: 376) susține că gramaticile nominative și ergative reprezintă variații parametrice minimale

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
activ, AgrS − inert: Erg.−Abs. Numele nominativ și ergativ reprezintă nivelul descriptiv corespunzător Cazului structural verificat în Spec,AgrS; numele acuzativ și absolutiv corespund cazului structural verificat în poziția Spec,AgrO (Laka 2006: 375). Laka (2006: 376) susține că gramaticile nominative și ergative reprezintă variații parametrice minimale ale mecanismului general de atribuire a Cazului structural. În bască nu există dovezi că rolurile tematice și Cazurile ar fi disociate (motiv pentru care atât Cazul inerent, cât și cel structural pot explica situația

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
extern; diferența dintre cele două tipuri de limbi constă în tipul de intrare lexicală constituit de v: în limbile de tip (a), v tranzitiv atribuie Cazul acuzativ, iar în limbile de tip (b), nu; în limbile de tip (a), Cazul nominativ nu este atribuit în propozițiile tranzitive: subiectul primește Cazul ergativ inerent de la v, iar obiectul, Cazul acuzativ structural de la v. 3.3.3. Erg. = marcare diferențiată a subiectului Anand și Nevins (2006) susțin că, în hindi, ergativul este Caz inerent

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
complexă, care face ca forma verbală să reflecte fiecare participant la acțiune sub forma unui afix personal 46. Și Muller (2002: 202) susține că, dacă definim subiectul ca fiind un termen caracterizat printr-o anumită funcție gramaticală (de exemplu, cazul nominativ) și prin acord verbal, nu se poate vorbi de subiect în bască. Creissels (1995: 218) arată că, în gramaticile tradiționale, termenul subiect se referă la acel nominal care controlează variația finalei verbului, acel argument care guvernează acordul verbului. Noțiunea de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
proces și în limbile ergative nu este proiectat un argument extern și Cazul acuzativ nu este atribuit argumentului Temă. Faptul că nominalizările de tip proces nu au proiecția T (care legitimează absolutivul și nominativul) determină lipsa unei surse pentru Cazul nominativ al argumentului Temă din aceste construcții. Genitivul din nominalizări, ca și absolutivul din limbile ergative, este un Caz obligatoriu în sensul lui Harley (1995)67. În nominalizări, grupul cu by 'de (către)' se comportă ca grup independent care creează o

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Caz care are aceeași valoare cu cea a obiectului (acuzativ), deci numai obiectul o poate verifica, de aceea, se deplasează în Spec,vP. Deplasarea obiectului este similară celei a subiectului, care se deplasează pentru a verifica trăsăturile φ și Cazul nominativ. Cazul acuzativ nu este atribuit, pentru că trăsătura de Caz este deja prezentă în nume atunci când acesta intră în derivarea sintactică. Van de Visser (2006: 33, 36) observă că, dacă la Chomsky (1995 [1993]) cazul verificat de I finit (nominativul) este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
prin trăsături φ sau prin morfemul pasiv -en, dar nu prin amândouă deodată. Dacă Tr se realizează prin trăsături φ, obiectul primește Cazul acuzativ și se deplasează în Spec, Tr. Dacă Tr se realizează prin morfemul -en, obiectul primește Cazul nominativ de la T, după ce a trecut prin Spec,Tr. În această interpretare nu este nevoie să se stipuleze că argumentul extern a fost suprimat sau absorbit. Un verb tranzitiv are proiecția Tr indiferent dacă este la forma activă sau pasivă. Faptul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
care este specificat numai punctul final; interpretarea telică li se atribuie în nodul AspEM specificat; Arad presupune că atunci când există un singur argument nu este atribuit Cazul acuzativ, deci argumentul trebuie să urce în Spec,TP pentru a primi Cazul nominativ. ● Verbele inergative − [TP NPi [AspOR ti [VP Vwork−a munci]]] − descriu un eveniment în care este specificat numai punctul inițial; aceste verbe proiectează un nod AspOR și sunt atelice. Diferența dintre inacuzative și inergative se manifestă atât la nivel sintactic

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
structură, si are funcția de saturare și de arbitrarizare a unui argument. Reinhart și Siloni (2005) sunt de părere că cele două funcții sunt independente, si este un reducător general al unei valențe sintactice, iar impersonalizarea rezultă în urma reducerii cazului nominativ. 5.3.3.3. Critici, alternative Koontz-Garboden (2009: 77) urmează analiza lui Chierchia (2004), aducând argumente suplimentare. Diferența de interpretare propusă de acest autor este că verbele incoative derivate din cauzative rețin operatorul CAUZĂ, pe când în interpretarea lui Chierchia, operatorul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
VP 3 V DPi1 Analiza inacuzativă a elementului se argument (Alboiu, Barrie, Frigeni 2004: 4) Alboiu, Barrie, Frigeni (2004: 4) observă că, în ambele analize de tip (A), DP nonclitic intră în relație de verificare cu T, care asigură Cazul nominativ acestui DP și legitimează, prin legare, cliticul se. Diferența constă în faptul că, în analiza tranzitivă, Cazul acuzativ trebuie și el verificat în derivare, pe când în cea inacuzativă, nu. B. Se nonargument (morfem de reducere a valenței, a cărui prezență

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în română nu există si nonargumental (opțiune parametrică neactualizată). 6.2.3. Dobrovie-Sorin (1998: 399) își propune să demonstreze că pasivizarea inergativelor depinde de analiza inergativelor ca tranzitive cu obiect nul. Autoarea arată că italiana, spaniola, portugheza au un se nominativ, asemănător cu one din engleză și cu on din franceză, care s-a dezvoltat, așa cum arată Naro (1976)153, din se acuzativ, prin reinterpretare diacronică. Spre deosebire de aceste limbi, româna nu are se nominativ: se doarme, se muncește nu sunt echivalente

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de Marie 'Jean și-a amintit de Maria' (se inerent); ultimele două apariții sunt asemănătoare cu se medio-pasiv, însă au interpretare nonagentivă; aceste construcții au în comun faptul că se este un obiect clitic în acuzativ și o anaforă; ● si nominativ diferă de si acuzativ prin faptul că are trăsătură de Caz și nu e o anaforă; ca orice subiect clitic, si leagă o categorie vidă în poziția de subiect; apariția acestui si cu verbe copulative și pasive este o dovadă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
o anaforă; ca orice subiect clitic, si leagă o categorie vidă în poziția de subiect; apariția acestui si cu verbe copulative și pasive este o dovadă că nu poate fi în acuzativ, deoarece aceste verbe nu atribuie niciodată acuzativul; si nominativ și si acuzativ medio-pasiv sunt omonime, însă nu sunt ipostaze ale aceluiași element. Si nominativ argumental de la Cinque este considerat de Dobrovie-Sorin (1998: 411) ca fiind si acuzativ medio-pasiv. Această interpretare ar corespunde generalizării că predicatele pasive, copulative, inacuzative și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nominativ argumental de la Cinque este considerat de Dobrovie-Sorin (1998: 411) ca fiind si acuzativ medio-pasiv. Această interpretare ar corespunde generalizării că predicatele pasive, copulative, inacuzative și unele psihologice nu se pot pasiviza. Autoarea (Dobrovie-Sorin 1998: 415) explică faptul că si nominativ nu poate apărea în propoziții nonfinite în italiană prin absența trăsăturilor de acord. Dobrovie-Sorin (1998: 423) adoptă criteriul tematic relativizat, formulat de Brody (1993), conform căruia argumentele trebuie să primească un rol tematic plin referențial, cvasiargumentele trebuie să primească un

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
această poziție; Richards și Biberauer (2005)32 au analizat expletivele ca fiind fuzionate extern în Spec,vP și apoi avansate în Spec,IP sau în Spec,TP; Lasnik (1999: 130)33 a emis ipoteza că expletivele verifică și șterg cazul nominativ, de aceea cazul nominativ al subiectului inergativ nu poate fi verificat într-o construcție expletivă. Mackenzie (2006: 31−32) respinge orice legătură directă între construcțiile expletive și sintaxa inacuzativelor, a pasivului și a lui se mediu, arătând că poziția postverbală

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Biberauer (2005)32 au analizat expletivele ca fiind fuzionate extern în Spec,vP și apoi avansate în Spec,IP sau în Spec,TP; Lasnik (1999: 130)33 a emis ipoteza că expletivele verifică și șterg cazul nominativ, de aceea cazul nominativ al subiectului inergativ nu poate fi verificat într-o construcție expletivă. Mackenzie (2006: 31−32) respinge orice legătură directă între construcțiile expletive și sintaxa inacuzativelor, a pasivului și a lui se mediu, arătând că poziția postverbală a subiectului face ca

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]