5,550 matches
-
acele câteva zile feerice! Nimic...” Sfârșitul acela pe care eram condamnat să-l cunosc dinainte mi-a părut dintr-o dată atât de absurd și de nedrept, mai ales în plină sărbătoare, în mijlocul luminilor Comediei-Franceze - încât am izbucnit în hohote de plâns și, împingându-mi scăunelul, am fugit în bucătărie. Niciodată nu plânsesem atât de mult. Îndepărtam cu furie mâinile surorii mele, care încerca să mă consoleze (îmi era așa de ciudă pe ea, care încă nu știa nimic!) Printre lacrimile mele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ușă. Oradea, Clujul, Târgu-Mureș sunt ale noastre! Cred că am bâiguit ceva fără importanță. N-am simțit nimic. - Îmbracă-te și uită-te pe hartă. Tu cunoști mai bine Transilvania. Pe fețele lor vedeam consternare. Se așteptau la altceva: la plâns, la râs. Mi-au comunicat punctele de frontieră, așa că, în mare, am trasat frontiera. Pentru o clipă, avusesem senzația că ating un trup cald, răsuflând, pulsând. Mă forțam să îmi aduc aminte de ceva. De ceva demn, de ceva de
[Corola-publishinghouse/Science/84986_a_85771]
-
lăudat) deal (mare) de-al (vostru) ca (tine) c-a (venit) cal (alb) c-al (meu) naș (tânăr) n-aș (dori) al (său) a-l (întreba) ați (întâlnit) a-ți (cere) căi (ferate) că-i (bine) cam (atât) c-am (plâns) car (cu fân) / car (lemne) c-ar (merge) caș(dulce) c-aș (avea) cea (cuminte) / cea Roibule! ce-a (făcut) cei (patru) ce-i (pasă ?) cel (mic) ce-l (doare ?) cor (de copii ) c-or (veni) (să) dea (mâna) de-
Particularităţi m etodologice de însuşire a normelor de ortografie şi punctuaţie la clasele I şi a II - a by Atofanei Mariana () [Corola-publishinghouse/Science/91851_a_92996]
-
înaintare inexorabilă spre moarte. Existența e în esență „marea trecere”. După Trakl, nimeni n-a dat o expresie mai copleșitoare acestui sentiment anxios, propriu liricii expresioniste. Poezia blagiană începe să fie populată de viziuni apocaliptice, anunță și ea „Menschheitsdämmerung”, „aude plânsul orașelor”, așa-numitul „Qual der Stadte”, lamentația marilor aglomerări umane, unde germenul originar al vieții a fost ucis sau urmează curând să piară în cataclismul inevitabil, către care se îndreaptă civilizația mecanizată modernă (Semne, Veac). Sensibilitatea metafizică a autorului proiectează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
și a fatalității condiției umane imprimă răsului declanșat de umor o notă aparte de tristețe resemnată. Impura veselie a umorului, germinând din solul intuitei nefericiri, primește o exteriorizare la fel de ambivalentă, condensabilă cel mai bine în oximoronica expresie românească a "râsu'plânsului"200, pusă în circulație și explorată magistral de Nichita Stănescu. Aceste considerații vizează în primul rând umorul propriu-zis, care poate fi numit și "alb" sau pe cel "roz" al prozei și dramaturgiei melodramatice. Ele sunt însă parțial valabile în cazul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
diferitele sentimente și există multe forme sau trepte intermediare, pînă să se ajungă la acest grad. Sufletul se poate agita într-o parte și într-alta, datorită împrejurării că diversele mișcări sufletești alternează,. Discipolii lui Socrate treceau de la rîs la plîns, în timpul ultimei convorbiri cu maestrul lor. Situația era de așa natură că moartea lui era apropiată, dar ei își desfășurau totuși activitatea obișnuită de gîndire împreună cu el. Era, spune Platon (Fedon, p. 59 A), " o dispoziție uimitoare", un amestec de
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
lor. Situația era de așa natură că moartea lui era apropiată, dar ei își desfășurau totuși activitatea obișnuită de gîndire împreună cu el. Era, spune Platon (Fedon, p. 59 A), " o dispoziție uimitoare", un amestec de tristețe și bucurie. Faptul că plînsul și rîsul alternau dovedește că în cazul acestui amestec predomina cînd un element, cînd celălalt, și că nu s-a ajuns la ceva total, la un nou sentiment. Existau, în acest caz, cuclaritate, două cauze diferite: gîndul la plecarea maestrului
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
genial în care el a prelucrat ființa clovnului din dramele mai vechi în unitatea strînsă a unei mari acțiuni tragice. Cursurile contradictorii ale vieții sînt reunite, în arta lui Shakespeare, într-un singur curs puternic. Suferința și seriozitatea, rîsul și plînsul, înălțimea și josnicia toate contribuie la starea sufletească totală pe care ne-o lasă operele saleși care a existat probabil în poetul însuși, ca rod al experienței sale de viață. El nu și-ar fi putut soluționa tematica artistică, dacă
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
Cînd vedem un om înspăimîntat de moarte, avem la început toată încrederea că există un motiv pentru asta. Provizoriu, luăm totul drept purul adevăr. Iar cînd spaima este brusc anulată, apare posibilitatea să rîdem. Înaintea acestei rezolvări, există și posibilitatea plînsului; tragicul și comicul pot sta aproape unul de altul. Rîsul presupune că acei care rîd se găsesc mereu singuri și la adăpost, de partea rațiunii și a puterii, chiar și după ce a intervenit "degradarea". Trebuie să existe ceva ce nu
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
valoros în lume. Nu valorile sînt înjosite, cînd sînt realizate prin mobiluri elementare, ci invers, acestea sînt înnobilate datorită faptului că legile conform cărora acționează comportă posibilitatea apariției unor ansambluri valoroase. Este loc aici atît pentru rîs cît și pentru plîns și amîndouă stările sufletești se pot întruni în humor cu o tonalitate diferită, în funcție de raportul dintre cele două sentimente individuale. Poate fi citată și cu această ocazie o mică însemnare de jurnal, în parte, ca exemplu, în parte, ca simbol
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
aplicat acest principui numai într-o lucrare despre politica de stat, ci și cu privire la evenimentele epocii. Dezordinea din epocă, notează el într-o scrisoare (Ep. 30), în timpul unui război între Olanda și Anglia, nu i-a stîrnit nici rîsul, nici plînsul, ci l-a îndemnat să studieze natura omenească și s-o observe; la fel cu toate celelalte, omul este o parte a naturii, a cărei legătură cu celelalte părți și cu întreaga natură n-o cunoaștem. Bucuria cunoașterii îi concentra
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
simbol. Își vede unul tatăl bătrân, la sobă-acasă, Absența măsurându-i, iar la păstor, la masă, Își vede sora tristă și-alături jilțul gol. XI Parisu-și vede altul și fiica aplecată, Ce-a vântului mișcare o trage din compas. De plâns e sticla care ascunde acul, mată. Magnetul ea-l întoarce cu-n fier, ca pe un ceas. Marsilia un altul, și cum femeia-și cheamă Și-aleargă-n port, pe plajă, și flutură-o năframă, Neobservând că intră în mare pas cu
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
și Coridorul (1989), poetul știe să-și delimiteze temele obsesive, să rămână fidel, adâncindu-le numai, unei atitudini existențialiste și unei voci care ajunge să fie, dacă nu puternică, oricum limpede și recognoscibilă. Tonalitatea poeziei devine acum esențialmente elegiacă. Un plâns subteran, discret, cu sporadice irumperi exclamative, răzbate din adâncul poemelor, care încep uneori cu versuri dătătoare de ton: „Vai, cât de singur ești încât mi-e milă de tine!”, „Mă leagăn într-un leagăn de plumb”, „Pe mine a venit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287571_a_288900]
-
Opriți-o! Arme, -arme! Săbii, foc! E mită-aici! Tu, jude fals, de ce-ai lăsat să scape? EDGAR: Păzească-ți cele cinci simțuri. KENT: O, jale! Șir, unde-i răbdarea-acum Ce-ades te lăudai că o păstrezi? EDGAR (Aparte): Plînsul începe-a-i ține parte-atît, Că-mi strică înscenarea. LEAR: Și cățeii, Si toti,Trey, Albu, Țumpi, iată, lătra La mine. EDGAR: Tom zvîrli-va-n ei cu capul său. Marș, javre! Fie-ți neagră, albă gură, Otrăvească-ți mușcătură, Buldog, corcitura
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
SCENĂ 1 (Pîrloaga. Intra Edgar) EDGAR: Mai bine-așa, si sa te știi-n dispreț, Decît și în dispreț și lingușit. Cel mai de jos, zvîrlit de soarta lucru, -N speranță-i încă, nu trăiește-n frică: Schimbarea cea de plîns e din mai bine; Ce-i cel mai rău se-ntoarce-n rîs. Deci, bun venit, Tu aer insubstanțial ce-mbrățișez! Nenorocitul ce-ai suflat în ce-i mai rau Nimic dator furtunii-ți e. (Intra Gloucester, condus de un
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
nicidecum valoarea sa simbolică: „je viens d’une petite ville blanche où pissaient les vaches” („vin dintr-un târgușor alb unde se pișau vaci” (V). Poetul devine vocea unei omeniri în căutare de casă, a acelora al căror „hohot de plâns face înconjurul lumii” (VIII), în așteptarea cântecului ucigător al sirenelor, semn al sfârșitului (XXXV). Călătorul nu mai este privilegiatul care-și consumă surplusul de energie prin cunoaștere (precum la Dante), ci martorul neputincios al dezastrului dezrădăcinării unui neam. Acest vast
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287114_a_288443]
-
gândurile care-i frământă mintea, sentimentele ce-i răscolesc inima? Urmărind înșiruirea obositoare a unor adevăruri de mult cunoscute, întrerupte ici-colo de exclamații stereotipe, admirative sau reprobative (...) încerci zadarnic să descoperi pulsațiile inimii poetului, să auzi râsul său năvalnic sau plânsul său amar (...). Poetul rămâne într-o tăcere supărătoare cu toate că în aparență versurile vorbesc despre multe. Iată de pildă, poezia Lângă furnale de Constanța Tudorache, publicată în Viața românească nr. 12/1952. Poezia e construită pe antiteză: Hunedoara de altădată și
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
privind absent În tăcere, apoi, ca În transă, iau telefonul și mă trezesc formînd numărul alor mei. Trebuie să vorbesc cu cineva. — Alo? În clipa În care aud glasul familiar și de Încredere al mamei, Îmi vine să izbucnesc În plîns. — Mamă, sînt Becky. — Becky! Ce faci, iubito? Ce face copilul? Dă din piciorușe? — Copilul e bine. Îmi ating burta din reflex. — Dar am... o problemă. Ce fel de problemă? mama pare tulburată. Becky, sper că nu sînt cei de la Mastercard
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
Brandon cel sexy și misterios, iar eu nu eram sigură că Îmi cunoaște măcar numele. Simt În suflet o durere sfredelitoare și, din senin, lacrimile Încep să-mi curgă În voie pe obraji, și-mi Îngrop capul și hohotele de plîns În așternuturi. Cum poate să mă părăsească? Nu i-a plăcut să fie Însurat cu mine? Nu ne-am simțit bine Împreună? Înainte să o pot opri, vocea Venetiei mi se strecoară iar În minte. Ai fost o schimbare binevenită
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
care tradusese -, poezia lui B. are o unitate tematică la limita monotoniei. Natura „neurastenizată”, cerul de „cenușă”, asocierea frecventă toamnă-moarte, „paloarea ftiziei în frunze” compun un arsenal poetic previzibil. În noaptea „lichidă” se strecoară nota funebră a unui „timp bolnav”. Plânsul interior, mai mult enunțat decât trăit, tristețea („culoarea iubită îmi e cenușiul”) alunecă în stări evanescente. Mai rar, O noapte de vară citadină aduce acorduri de jazz și frenezia orașului cosmopolit. În poezia peisajului și a anotimpurilor se strecoară meditația
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285633_a_286962]
-
în circuitul receptării postume de Tudor Vianu. În 1937, acesta edita, sub îngrijirea și cu prezentarea sa, culegerea Vestiri; în același an, îi apăreau și traducerile, reunite în Antologia poeziei franceze. Cartea de versuri e alcătuită din patru cicluri (Vestiri, Plâns înecat, Semne pe nisip, Variațiuni), așezate în ordinea inversă cronologiei firești. Primul ciclu cuprinde exclusiv poeme pe tema morții, începând cu cel liminar, Ante mortem, scris cu câteva zile înainte de stingerea din viață a poetului. Impresionantă e luciditatea cu care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286268_a_287597]
-
cum stau brațele, gambele, labele picioarelor, cum sunt controlate expresiile feței). Adam este, deocamdată, pasiv. Starea de spirit în comunicare se realizează astăzi în mesajele electronice, precum în liniile mâinii, cu ajutorul mimicii din emoticon. Aici se discută despre o dezambiguizare. Plânsul și ochii umezi creează o stare sentimentală, în relație cu mâinile: nasul poate fi atins în situații conflictuale, pentru a evita stresul. Gura este activă, expresivă, și colțurile ei arată fericire, dispreț; râsul poate să fie o manifestare a feței
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
cum urcă și coboară în aerul greu și vâscos. Îi aud oftatul adânc împrăștiind cenușa. Ea stă în fața mea și plânge. Îi privesc părul greu și bogat, acoperind întreg câmpul. Îi simt trupul tânăr și obosit cum se zguduie de plâns și-mprăștie cenușa. Arunc zarurile peste trupul unei femei, ea mă privește și plânge.” „Mâna împăratului nu mai poruncește obiecte.” Nichita Stănescu, Mâna împăratului CUM TE AJUTĂ CONTEMPLATUL MÂINII? Contemplarea mâinii are un sens ascuns și interpretarea acestuia te ajută
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
a inteligenței. The Keepsake ( Amintirea) amintește de poemul lui Eliot Portrait of a Lady (Portretul unei doamne), cu versul final, " Și am eu oare dreptul să zâmbesc?" Adcock omite rânjetul personajului eliotian și mărturisește că nu se poate "opri din plâns". Poemul fuge și de muzica eliotiană. Există rimă (a-e, b-d, c-f) dar ea cade pe cuvinte premeditat neînsemnate, minimalizate cu ironie. Rima e deconstruită cu inventivitate. Rimează silabe cu desinențe, nume proprii cu cuvinte la întâmplare. Eliot se
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Porumbacu, reproducem două sonete. Trăiesc și mor; mă mistui și mă-nec. În foc arzând, sunt totuși cum e gheața. Ușoară mult dar și prea grea mi-i viața. Dureri și-n bucurie mă petrec. Deodată râd și-mi scaldă plânsul fața; În desfătare sub amar m-aplec; Ce am rămâne însă toate trec; Mă ofilesc și îmi redau verdeața. Astfel se joacă Amoru-n veci cu mine, Și când durerea pare că m-a frânt , Deodată piere, spulberată-n vânt. Dar
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]