6,029 matches
-
din Bucovina, prin intermediul a trei "semne poetice nucleare": "cosmosul antropomorf", "omul-cosmos", "ghemul vieții". II.3.1. COSMOSUL ANTROPOMORF Supus cunoașterii, omul tradițional "a îmblânzit" universul, făcându-l părtaș la propriul destin. "Suflarea de viață", din care a prins chip lutul primordial, a fost transpusă, ritualic, în trupul materiei din care era plămădit traiul de zi cu zi și care s-a lăsat transfigurat de pecetea umanului. Soarta unui om, îngăduită de istoria universului, fie că este vorba de naștere, de nuntă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
umanului. Soarta unui om, îngăduită de istoria universului, fie că este vorba de naștere, de nuntă sau de înmormântare, s-a clădit pe temelia unui cosmos care s-a supus, luând înfățișare umană, participând la momentele esențiale ale vieții. Semnificația primordială a universaliilor ontologice presupune ieșirea la viață a haosului, în-suflețirea lumii pre-creaturale. Zămislirea universului din apă, din foc, din lutul primordial sau ca arbore cosmic a avut loc în urma unui divorț ontologic dintre Bine și Rău, dedublarea fiind condiția sine
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
clădit pe temelia unui cosmos care s-a supus, luând înfățișare umană, participând la momentele esențiale ale vieții. Semnificația primordială a universaliilor ontologice presupune ieșirea la viață a haosului, în-suflețirea lumii pre-creaturale. Zămislirea universului din apă, din foc, din lutul primordial sau ca arbore cosmic a avut loc în urma unui divorț ontologic dintre Bine și Rău, dedublarea fiind condiția sine qua non creației. Principiile originare, participante la taina creației, dobândesc viață nouă, odată cu plămădirea omenescului, luând chip și asemănare naturii umane
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
semnificațiile la nivel ontologic, semantic și gnoseologic, sub forma entității constante "imagème" , ca devenire "meta-imaginea" , și ca structură procesuală relațională "metafora". Astfel, "cosmosul antropomorf" poate fi decodat, la nivelul celor trei tipuri de imagine, în felul următor: I. APA Cunoașterea primordială a pus în mișcare universul prin metamorfoză, fața lumii luând chip uman și suflare de viață. Povestea vieții a fost, la început, o îmblânzire a forțelor universului, printr-o adresare directă, ritualică, prin cuvântul rostit în ritmul cosmosului, ca descântec
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Că ea mi-a ținut umbra."83 sau "Lună, lună, ești nebună / Ce lumini noaptea pe brumă? / Eu cu mândra în zăvoi / Și tu lumini după noi, / Eu cu mândra intr-un casă / Și tu lumini la fereastră."84 Elementele primordiale își recapătă viața proprie în cadrul ceremonialului de înmormântare, "petrecerea" din astă lume se face în deplină armonie cu destinul cosmic. Elementele cosmice întrețin legătura dintre lumea de aici și lumea de dincolo: Iar dacă mi-i vedea / Că-i neagră
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
una zicea una, alta iarăși alta, tot lăundându-se, numai ca să le iaie; dară cum au rupt-o, au și început munții și dealurile a alerga unul cătră altul și a se izbi cap în cap."93 În povestirile huțule, elementul primordial (focul, aici) prinde viață, deținând taina "sorților" omului: "Solomonca citește semnele pe care flăcările încearcă să i le arate"94, "știe că într-o bună zi focul care îi povestește din vatră se va stinge, pentru totdeauna, căci nu va
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
spună pământul / Că el mi-o fost așternutul."113 Invocația retorică a elementelor arhetipale, învestite metaforic, creează un spațiu ritualic universal în care ființa umană se desăvârșește prin puterea cuvântului, vocativul și imperativul transformând spațiul poetic în rugă către sensurile primordiale ale existenței: "Sfinte Soare, / Sfinte domn mare, / Sfântă lună și Sfinte stele, / Dați-mi bucuriile mele; Să fiu cuminte; Pământule bun, / Învață-mă să cânt; / Apă blândă, / Fă-mă fată mândră; / Sfinte soare, / Sfinte domn mare, / Dă-mi razele tale
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
OM-COSMOS Domesticind forțele naturii, care devin părtașe la ceremonialul trăirilor originare, omul tradițional își asumă un destin cosmic. Odată trezite la viață proprie, universaliile ontologice reconstruiesc omul tradițional din temelii, convertindu-se la condiția umană. Înzestrat cu puterea logos-ului primordial, umanul se dezvăluie ca "anima catholica", adăpostind elementele cosmice și dându-le viață din viață proprie. "Cosmos viu", umanul ajunge la consacrare prin împărtășirea din forța creației originare. Semnul poetic, "Omul Cosmos" poate fi reprezentat la nivelul celor trei coduri
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
din mare, / Cu frumusețea din soare, / Cu gândul din iuțimea îngerească, / Ca de nemică să nu se sfiască."142 "Trecerea" în lumea de dincolo este o întoarcere la identitatea cosmică originară, dar, de data aceasta, comuniunea inițială se destramă, elementele primordiale se înstrăinează: "Bată-te pustia lut / Mult ești negru și urât. / Sorioara-ai îndrăgit / Și mi-ai pus-o în pământ. / Și mi-ai pus-o la răcoare, / Să n-ajungă leac de soare. / Nici soarele nu mi-a arde-o
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
insulă, o specie vegetală, o instituție umană."2 Calendarul tradițional, ca timp sacru, și sărbătoarea, ca spațiu de manifestare a sacrului, pun în ordine cosmică lumea profană: "prin natura sa, Timpul sacru este reversibil (...), este, de fapt, un Timp mitic primordial readus în prezent (...). Timpul sacru este (...) mereu recuperabil și repetabil (...), acest timp nu curge că nu este o durată ireversibilă. Este un Timp ontologic prin excelență, "parmenidian", mereu egal cu el însuși, nu se schimbă și nici nu ia sfârșit
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
se schimbă și nici nu ia sfârșit (...); în sărbătoare se regăsește prima apariție a Timpului sacru, așa cum s-a petrecut ea ab origine, în illo tempore".3 Pactul originar cu sacrul este posibil în urma unui proces de operaționalizare a imaginilor primordiale, prin intermediul ritului, ritualului și ceremonialului care se transformă în nivele de semnificație în cadrul mitului. Ca "revelator ontologic și existențial", mitul este "istoria evenimentului fundamental, care produce o lume locuibilă de îndată ce se manifestă în rituri, obiceiuri, instituții și tehnici tradiționale (...). Mitul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ceremonialului care se transformă în nivele de semnificație în cadrul mitului. Ca "revelator ontologic și existențial", mitul este "istoria evenimentului fundamental, care produce o lume locuibilă de îndată ce se manifestă în rituri, obiceiuri, instituții și tehnici tradiționale (...). Mitul este reamintirea unei ordini primordiale și universale, în sânul căreia omul își apare lui însuși ca un punct de intersecție a cerului și pământului, a vieții și morții."4 Dihotomia operațională sacru / profan asigură procesualitatea complexului categorial care învestește poetic mitul. Astfel, tălmăcind sensurile ascunse
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mitul reprezintă un spațiu dublu, "spațiul de jos și spațiul de sus, spațiul închis și spațiul nelimitat, spațiul de aici și spațiul de dincolo".10 Propunând un "model cultural" ("culture pattern"), mitul are drept scop "repetarea sau "actualizarea" unor acțiuni primordiale pentru menținerea ordinii necesare în natură și în societate."11 Pentru Gilbert Durand, mitul este "un metalimbaj", "un sistem semiologic mărit"12, "o repetare ritmică"13, "o creatură hibridă legată în același timp de discurs și de simbol (...), introducerea liniarității
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
timp al negațiilor și rupturilor, al implicațiilor negative sau excluderilor, se succede alternativ cu timpul pozitiv, instalând propria sa discontinuitate, iar, fiecare timp este urmat de un timp invers".24 Universul temporal discontinuu, fragmentat, a fost numit "prototemporalitate", ca timp primordial, iar "cotemporalitatea", ca modalitate de abolire a rupturii temporale, a realizat "categoria de timp fără prezent (...), fără trecut și fără viitor un prezent statornic și continuu."25 Discursul mitic, ca discurs polifonic, structurat pe nivele de semnificație ritul, ritualul, ceremonialul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
a-spațială, ca formă originară de manifestare a cunoașterii, prin rit; * Imaginea spațiu-timp care creează cadrul ritualic al universaliilor ontologice; * Imaginea cronotop 29 Imaginea a-temporală și a-spațială reprezintă nucleul constant al discursului mitic, având drept scop recuperarea universului primordial, prin rit. Acest tip de imagine poate fi reprezentată prin cerc30, simbolizând "eterna reîntoarcere" la starea originară a lucrurilor.31 Prin ritual, se consacră legăturile cu timpul și cu spațiul, convertind evenimentul profan la sacru, prin năzuința cunoașterii. Deschiderea spre
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
continuitate / discontinuitate, naștere / moarte / renaștere care devin complementare în cadrul discursului mitic. Ruptura ritualică, având rolul unei frângeri ontologice a ordinii cosmice, presupune, de fapt, abolirea timpului și a spațiului prin conștientizarea "temporalității" și a "spațialității", ca forme de recuperare a primordialului: "spațiul în dimensiunea căruia trăiește țăranul român nu apare ca fenomen linear și continuu, nu se manifestă ca un fenomen cursiv. Dispunând de o natură concretă și eterogenă, spațiul acesta cunoaște între locuri unele opriri sau frângeri ale continuității naturii
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
spiritelor morților printre cei vii, modelarea din aluat, copt sau fiert, a unor figurine antropomorfe (Mucenici, Sfințișori, Bradoși) și mâncate sacramental în ziua morții Dochiei. Aceste practici ritualice reprezintă reminiscențe ale sărbătoririi Anului Nou primăvara. Baba Dochia este substanța telurică primordială din care renaște Timpul și Universul. Victoria soarelui de la echinocțiul de primăvară, numit local "Târ Înainte Târ Înapoi", este asigurată de o serie de practici magice pentru a nu se "aluneca" înapoi la solstițiul de iarnă, aprinderea focurilor ritualice, bătutul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
în ziua ei din săptămână, pedepsindu-le, când le găsește lucrând, întocmai ca Marți-seara."61 Timpul istoric este reînnoit periodic, prin intermediul timpului mitic, creația inițială a universului fiind repetată ritualic în actele magice care însoțesc pragurile de trecere. Astfel, "săptămâna" primordială este reamintită în orațiile nupțiale, tocmai pentru a reînnoi și sacraliza timpul profan: "Că numai Dumnezău e negreșit / Care toate-n lume le-a rânduit. / Luni a făcut sămn cu mâna / Și s-a făcut lumina; / Marți a făcut pomântul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
moare, dar renaște la solstițiul de iarnă.85 b. Imaginea spațiu-timp Prin rit, semnificația arhetipală este valorificată din perspectiva coordonatelor spațio-temporale, consacrând socialul. Metamorfozele soarelui consacră riturile de trecere, împlinind destinul social ca destin cosmic. Recuperarea anuală a timpului mitic, primordial, și abolirea timpului profan este posibilă printr-un complex ritualic ce presupune o moarte și o înviere, ipostaziate simbolic de astrul solar. Cultul solar cel mai răspândit, care pune început unui nou ciclu calendaristic, este Sărbătoarea Crăciunului. Imaginea mitică, de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
an fiind patronat de o divinitate mitică, renăscută sau purificată. Răscumpărarea vârstei originare are loc în urma ritualului de abolire a timpului profan și de propovăduire a timpului sacru. Cele două scheme mitologice "scalda" și "îngroparea" Crăciunului fac posibilă refacerea legăturilor primordiale, cu Centrul Universului. Scalda Crăciunului, în fântâna mitică a Apelor primordiale, regenerează fața Lumii, prin punerea în comuniune cu forțele creației. 89 "Îngroparea" ritualică a Crăciunului este, de fapt, sacrificiul simbolic pentru a se putea împărtăși din binecuvântările Apelor primordiale
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
vârstei originare are loc în urma ritualului de abolire a timpului profan și de propovăduire a timpului sacru. Cele două scheme mitologice "scalda" și "îngroparea" Crăciunului fac posibilă refacerea legăturilor primordiale, cu Centrul Universului. Scalda Crăciunului, în fântâna mitică a Apelor primordiale, regenerează fața Lumii, prin punerea în comuniune cu forțele creației. 89 "Îngroparea" ritualică a Crăciunului este, de fapt, sacrificiul simbolic pentru a se putea împărtăși din binecuvântările Apelor primordiale. Scenariul mitic al "îngropării" constă într-un adevărat ceremonial al înmormântării
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
primordiale, cu Centrul Universului. Scalda Crăciunului, în fântâna mitică a Apelor primordiale, regenerează fața Lumii, prin punerea în comuniune cu forțele creației. 89 "Îngroparea" ritualică a Crăciunului este, de fapt, sacrificiul simbolic pentru a se putea împărtăși din binecuvântările Apelor primordiale. Scenariul mitic al "îngropării" constă într-un adevărat ceremonial al înmormântării: un flăcău, sau un buștean, învelit ca un mort, e prohodit de un "preot" din ceată, în timp ce este bocit de ceilalți colindători; după ce este însoțit pe ultimul drum, "mortul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
al morții. În cadrul scenariului ritualic de Anul Nou , la sfârșitul jocului, "capra" (în Moldova și Bucovina), "turca" (în Transilvania) sau "brezaia" (în sud, în Muntenia), acest personaj simbolic "moare" și "reînvie", aidoma zeilor vegetației. Întruchipare a materiei prime, a mamei primordiale, "capra" reprezintă un simbol al fecundității, manifestată ritualic de Anul Nou, ca zeitate arhaică a vegetației care reface legăturile sacre dintre teluric și cosmic, prin sacrificiul simbolic. În Moldova și Bucovina, capra este însoțită de cerb care este un simbol
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Ignat, în miezul nopții de Crăciun sau de Sfântul Vasile (Crăciunul mic): deschiderea mormintelor și întoarcerea spiritelor morților printre cei vii, rolul apotropaic al figurinelor antropomorfe, făcute din aluat (mucenici, sfințișori), mâncați la 9 martie, când Dochia moare, devenind substanță primordială din care se naște pruncul Dochia, o dată cu Timpul și Universul, celebrându-se, acum, victoria soarelui, aflat în echilibru cosmic, la echinocțiul de primăvară, numit Târ Înainte-Târ Înapoi. Pentru a împiedica întoarcerea soarelui la solstițiul de iarnă se bătea pământul cu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Inti, era "legat" ritualic de "piatra sacră, Intihuatana, folosită ca "ceas solar".109 "Zeul-Soare" sau "Dumnezeul dăruit" era sărbătorit, în trecut, "pe cele mai înalte piscuri de munte", păstrându-se, astăzi, în tradiția românească, prin Nedei, care amintesc de "stihia primordială".110 c. Imaginea-cronotop Prin rit și prin ritual, cultul soarelui a prins rădăcini în traiul de zi cu zi al țăranului român, întrupându-se în destinul artistic al creației, fiind prezent în legende, basme, descântece, în diferite ipostaze ale desfășurării
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]