7,890 matches
-
vor putea fi numeroase, și exegeza interminabilă. Presupuneri și subînțelesuri sînt la lucru în sensul comun, și "A spune" se situează în spatele lui "Spus", ca o rezervă polifonică cu multiple întrebuințări. Această profunzime obsedează cuvîntul și programul nu o suportă. Profunzimea care nu are nimic metafizic, dar pe care discursul o are, altfel nu ar putea fi ținut. În liniștea lui a spune, pe care se fondează spusul, putem deci găsi ceva care să reziste tautismului: totalizării prin adunări de învățături
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
centrul de greutate al regimului politic. Constituția românească adoptată în 1866 și modificată în 1923 era, în linii mari, o traducere a Constituției belgiene. Din cele 132 de articole ale sale, 60 au rămas neschimbate, câteva au fost modificate în profunzime, dar majoritatea celorlalte articole au suferit doar modificări minore. Esențial nu este textul Constituției, ci felul în care aceasta este aplicată. Constituția franceză din 1975, de exemplu, dădea președintelui Republicii dreptul de a dizolva Parlamentul, dar această prerogativă a fost
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
nu putea să-l prevadă! Dar „nouă”, urmașii „primelor genii”, ne rămâne libertatea și datoria, bineînțeles, de a trata aceleași motive - nici nu există altele, de altfel, nici nu pot exista! Primii mari poeți au „Înțeles” omul nu numai În profunzimea sa dar și În toată „dezvoltarea sa viitoare”! O „dezvoltare statică” - să gândim Încă o dată oximoronic - așa cum e... Însăși existența, ceea ce numim ca atare: ca să continuie (principiul ei fundamental, „supraviețuirea”!Ă, ea trebuie să „rămână pe loc”, să-și păstreze
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
sau când, pur și simplu, nu sunteți În stare de a zâmbi, o prerogativă doar a noastră, a humanoizilor! - bine, ai să spui, la ce-mi folosește, cum spui, nemurirea dacă mi-ai retras frica, spaima adâncă și religioasă față de profunzimile insondabile ale puterii mele? Ce-mi dai cu o mână Îmi iei, obraznic, cu celelalte două... ha, ha!” ... Se poate, se poate! Dar... ce mă intrigă la Mata, Zeule, este faptul, cum să spun, că... nu pari a fi Îmbătrânit
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
generațiile care le urmează și care se văd volens-nolens confruntate cu trecutul enorm și imediat, Îl dau. Și acest „răspuns” este cel mai evident, mai elocvent, mai „trădător” În acea lume care e făcută pentru a articula, prima și În profunzime, cu radicalitate, acest proces de asumare responsabilă a istoriei naționale, În amploarea și În Întreaga ramificație a tuturor consecințelor care decurg din aceasta - lumea, pătura intelectuală. Un stat național, o comunitate, oricât de amplă, are și trebuie să aibe reflexele
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
popularizeze" știința și să-l convingă pe cititorul său că "în cazul poeților lucrurile sunt mult mai complicate". "Cronica", nr. 24, 15 iunie 1984 Teodor PRACSIU Theodor Codreanu: "Eminescu Dialectica stilului" Exegeza eminesciană a atins praguri nebănuite de subtilitate și profunzime. Cine nu citește mereu riscă să piardă pasul și să nu mai înțeleagă nimic din ceea ce se scrie astăzi despre poetul național. Critica noastră să-i zicem eminescologică arată foarte multă știință de carte. Tinerii eminescologi sunt tobă de carte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
oferă un alt mit străvechi al lui Narcis și al nimfei Echo. Interesant că și-n psihanaliză narcisismul ocupă un loc privilegiat. Descoperirea celor două forme de narcisism (primar și secundar) de către psihanaliști ne este de mare ajutor în sondarea profunzimilor ființei. Dar și aici Freud și discipolii săi, reducând totul la libido, și-au barat calea către înțelegerea ființei totale. Disidența lui Jung era inevitabilă". Nici că se putea o mai potrivită definire a criticii pe care o asumă Theodor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
s-a încheiat recent de o echipă condusă de D. Vatamaniuc și Petru Creția, cu același devotament față de creația eminesciană, datele problemei se schimbă. "Eminescologia" s-a constituit treptat pe măsura descoperirii operei și a pătrunderii ei tot mai în profunzime de către specialiști din toate generațiile. Pe de altă parte, evoluția metodologiei critice însăși a oferit instrumente din ce în ce mai potrivite pentru exegeză. Așa încât de la sporadicele, dar foarte pertinentele observații critice ale lui Ibrăileanu, s-a trecut la studiile ample ale unor Caracostea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
asociat cu mizeria și vulgaritatea bolii propriu-zise. De aici insinuarea că ziaristica a fost scrisă "pentru o bucată de pâine" sau că e un produs al "urilor" patologice, al obsesiilor!" Și asta pentru că fondul politic al articolelor, al demonstrațiilor de profunzime din articole, avea în vedere tocmai una din problemele cheie ale epocii, și ale tuturor epocilor care au urmat, chestiunea națională. Căci, punctează apăsat, Theodor Codreanu: "jurnalistica lui redă demnitatea proprietății cuvântului, cristalizând, totodată, o doctrina națională modernă, capabilă să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
accepte ideea de a se căsători cu colega sa, Sanda Marin, dar din amestecul sentimentelor adevărate de dragoste cu intențiile pentru farsă și gratuitate, nu-i iese nimic și atunci decide să încerce altceva, fără menajamente, fără scrupule sentimentale de profunzime "punând ochiul" pe o altă colegă Zâna Rachici calificată, titulară și fiica vicepreședintelui Consiliului popular. Devine, deci, de-al lor, varvarian cu acte în regulă, și metamorfoza îi reușește atât de strălucit, încât îl duce în eroare chiar și pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
neputincios să le utilizeze în scurta-i viața, într-o lume pe dos, cum a fost cea în care a fost scrisă cartea. Descinderea în adâncul Pământului, în același timp, poate fi sinonimă și cu o coborâre în istorie, în profunzimile spiritului, sub oblăduirea Sfintei Varvara, presupusă, în roman, apărătoarea satului, însă, considerată, totodată, patroana minerilor, a geologilor, dar și a prizonierilor, personajele rămânând în captivitatea propriilor aspirații, din care își alcătuiesc turnuri de fildeș, în care se retrag, recunoscându-se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
actualității. Cu un verb ascuțit, cu o demonstrație argumentată pas cu pas, cu o angajare polemică în discuții dintre cele mai violente, antrenate în jurul personalității nonconformiste a lui Cezar Ivănescu, el abordează subiectul fără complexe, creionând astfel un portret de profunzime, analitic, din toate punctele de vedere incitant. Pentru că, din capul locului, Theodor Codreanu îl așază pe autorul volumului La Baaad, în imediata descendență a lui Eminescu și Bacovia, în privința abordării temei morții în poezie. Cezar Ivănescu face parte din generația
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
gât!" Eseul lui Theodor Codreanu o carte de numai 75 de pagini își propune să demonstreze și reușește, fără îndoială, deși o face pe un spațiu modic că "de la Eminescu și Bacovia, nici un alt liric român nu a mai atins profunzimile afective pe tema morții așa cum a făcut-o acest poet atât de puțin cunoscut la adevăratele sale dimensiuni." (V. Cezar Ivănescu și "teroarea istoriei", p. 7-8). Calitățile eseului sunt numeroase. Reținem pentru cititorii noștri și ai lui Theodor Codreanu câteva
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nu lipsesc "diferența ontologică", "eroarea existențială", "tragicul ființial"; și, ca o încununare aplicativă, chestiunea "negativului stilistic". Laitmotivul acestei atotcuprinzătoare cărți este mereu posibila șansă de îmbogățire a ideii de bacovianism, de unicitate a poetului, examinat la nivelul atmosferei și al profunzimii. Nimic pare să nu scape privirii ciclopice a infatigabilului exeget. Cartea aceasta, atât de complexă, merită o discuție serioasă, echilibrată, din care să lipsească atât superlativismul impudic, cât și negația sterilă de care a mai avut parte sagacele eminescolog, acum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
unei profunde crize a omului european ce s-a văzut părăsit într-o lume vidată de sacralitate, captiv într-un univers a cărui esență o poate pătrunde doar printr-o frontală confruntare cu moartea. Numai sprijinind exegeza pe complexele de profunzime mai avem șanse de a spune ceva consistent despre Bacovia" (p. 306), motivează criticul. Urmează o demonstrație pe măsura obiectivelor și ambițiilor mărturisite. Cartea de față se structurează în cinci părți care se susțin reciproc, fără șansa reală de a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
unul n-a "văzut", altul "n-a înțeles până la capăt", cutare comentator a ignorat sau nu a exploatat suficient; cu alte cuvinte, mereu este de descoperit ceva esențial, datorită metodei folosite și ochiului sagace al celui care cercetează straturile de profunzime ale unei opere ce mai are destule lucruri de "ascuns" și de "arătat". Pentru a putea ajunge la esența bacovianismului, Theodor Codreanu explică de ce "eticheta simbolistă" a împiedicat pentru mult timp o receptare corectă a autorului băcăuan, după un excurs
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
la Mateiu Caragiale. Alături de "complexul Cenușăresei", "complexul lui Oedip", "complexul lui Lear", psihiatria s-a îmbogățit cu un nou termen, preluat ca atare de Theodor Codreanu. "Complexul Bacovia" este o descoperire genială a unui poet, care și-a trăit autentic profunzimile lirismului, înșelând pe mulți cu boala sa mintală, nobilă în inexistență, și totuși prezentă în subconștientul tuturor ființelor umane. Este adevărat, Sõren Kirkegaard are întâietate în expresia acestui complex la înălțimea filozofiei, dar Bacovia i-a dat cetățenie poetică. Fără
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sunt de obicei apanajul vârstnicilor. Th. Codreanu, care ne asigură că structura cărții datează din urmă cu aproape două decenii, trece cu brio examenul de înțelepciune și ne pune la îndemână o impresionantă suită de reflecții grave, unele de mare profunzime ideatică, ce trădează seriozitatea lecturilor și capacitatea sa creativă și elevată. "Th. Codreanu nu caută paradoxul sau originalitatea cu orice preț", remarca și Edgar Papu. De aceea, multe din aforismele lui sunt ingenioase descinderi în sistemele filozofice de vârf (Freud
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lumii, despre Eminescu, despre geniu, despre iubire, despre "oglinzi", despre credință și veșnicie, despre varvarieni și despre demagogia care, la români, face casă bună cu politica și minciuna. Prin vasta întindere a lecturilor din literatura română și universală precum și prin profunzimea acestora, Theodor Codreanu mă face să afirm odată cu Vladimir Streinu că citind Fragmentele lui Lamparia "încerc o dramă de inteligență". Pentru orele de dirigenție, aceste învățături ale lui Lamparia către fiul său din primul secol al mileniului al III-lea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
eminesciană, dacă un întreg imperiu a ținut-o zăvorâtă jumătate de secol! Sunt momente când autorul capătă atâta dexteritate în formulări, încât ușurința de-a asocia idei duce, ca la poetul care jonglează cu rime, nu doar la conciziune și profunzime, ci și la joc de cuvinte: Logoreea vine când logosul ți se refuză. / Arta a fost mai întâi fiica iubirii, apoi iubirea a devenit fiica artei. / Artiștii umanizează totul. Până și pe om. / Ca să creezi trebuie să crezi. Sau reflecțiile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
avut și momente de "rivalitate", cu tentative "cinice" din partea dramaturgului și cu vorbe grele din partea poetului. Accident biografic. Căci soarta poetului (nebunia, moartea, genialitatea) va avea efect decisiv asupra gândirii și operei lui Caragiale, orientându-le mai pregnant sensurile de profunzime, abisale. Au contribuit, desigur, la această modificare de optică și mutațiile istorice care au început să se prefigureze odată cu secolul al XX-lea. Ziaristul Caragiale, care se deosebea de virulența ziaristului Eminescu, ajunge să se dezlănțuie, eminescian, în pamfletul 1907
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
corelativă cu armonia eminesciană. "Simt enorm și văz monstruos" exprimă contiguități spațiale (văzul) și temporale (simțul = auzul), cu "genul orfic muzical": "Eminescu definea fantazia artistică drept punctul de incidență dintre minte și inimă, dintre raționalitatea privirii și adâncimile auzului". Interioritatea, profunzimea, enigma dualității ontologice dau seamă de o dimensiune abisală a caragialismului. despre care au vorbit T. Vianu, Al. Paleologu, George Munteanu, Edgar Papu, N. Steinhardt și, mai încoace, mai pe larg și în oarecare măsura discutabil, Theodor Codreanu. Apropo de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
al X-lea intitulat Caragiale abisal (deoarece acesta e titlul cărții, și, cu siguranță, ni se vor dezvălui și intențiile autorului însuși). În capitolul amintit, Theodor Codreanu, analizând în continuare filosofia lui Caragiale se referă mai întâi la: 1. Dimensiunea profunzimii în care e anulată teza superficialității autorului; la punctul 2, Perechea regală, se comentează miraculosul și transcendența deviată a lumii lui Caragiale; nuanțarea ne pare mai curând politică și etică decât abisală. Tot aici apare și teoria că singurul produs
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
adică oamenii lipsiți de inimă, de sentimente, par a fi nemuritori, căci ei renasc din magma păcatelor și viciilor sociale, ca un blestem ancestral, ca niște spectre ale imperfecțiunii firii omenești Analiza lui Theodor Codreanu merge însă mult mai în profunzime decât lasă să se înțeleagă aceste rânduri. Ne grăbim să spunem că spre deosebire de plutonul de critici bucureșteni, care de multe ori se mai lasă furați de spiritul polemic și de parti-pris-uri, în mult hulita provincie operează cărturari de mare competență
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
trăiesc sub zodia acestui cuvânt și a comicului stârnit de el. III. Caragiale abisal este capitolul care dă titlul cărții și e tratată aci tema propriu-zisă, făcându-se aprecierea că "redusă la omul-moft, lumea lui Caragiale e lipsită de dimensiunea profunzimii"; e și reproșul criticii, apreciază autorul eseului (p. 140). Dacă reluăm motivul oglinzilor sferice, este o falsă imagine. Profunzimea lui Caragiale izvorăște din termenul negativ al antitezei. Este dezvoltat aici motivul "perechii regale" și dacă se pleacă de la ideea că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]