7,270 matches
-
lui Dionysos, care reflectă elementul cel mai original și probabil cel mai arhaic al zeului, în Bacchantele lui Euripide avem o mărturie de mare preț despre ceea ce a putut fi întâlnirea dintre geniul grec și orgiasmul dionysiac. Dionysos însuși este protagonistul Bacchantelor, fapt fără precedent în vechiul teatru grec. Jignit de faptul că în Grecia cultul său era încă ignorat, Dionysos sosește din Asia împreună cu o ceată de Menade și se oprește la Teba, locul de naștere al mamei sale. Cele
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
exemplele de jurnalism literar/nonficțional pe care alți specialiști le citează. După ei, această formă poate include categorii mai tradiționale de genuri și subgenuri, cum ar fi "eseul personal", "jurnalul de călătorie", "memorii", "biografii" și "autobiografii". (Paterson) Connery, care este protagonistul apărării "jurnalismului literar", atrage atenția asupra dificultății cu care se confruntă identitatea acestei forme de expresie atunci când amintește despre necesitatea de a justifica titlul la Addenda jurnalismului literar american. "Folosirea termenului "jurnalism" este preferabilă față de "nonficțional" pentru că această denumire ne
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
era vorba de cea a jurnalistului, a cititorului sau cea a obiectului reportajului. Jurnalismul literar narativ a fost răspunsul la această criză în încercarea lui de a restabili ceea ce John Berger numea cu abilitate "relația dintre povestitor, ascultător (spectator) și protagonist" (Stories 286). Acesta e un alt motiv pentru dezvoltarea jurnalismului literar narativ la 1890. Nici o cauză nu trebuie să fie privilegiată față de alta. De fapt eu văd cele două cauze aflându-se într-o relație de permanent transfer, un transfer
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
mai bună predică", personajul Mela observă că "March se îmbracă exact ca un preot, iar el afirmă că este preot" (138, italicele lui Howells). În mod asemănător, în romanul lui Howells, Un Caz Modern (A Modern Instance), publicat în 1882, protagonistul, editorul Bartley Hubbard, insistă asupra viziunii sale despre ziarul ideal, care "nu trebuie să mai aibă nici o influență în afacerile publice" (22). Așa cum observă Amy Kaplan cu privire la acest pasaj, Hubbard pledează pentru un jurnalism independent care "implică separarea acestuia de
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
dintre subiectivitatea alienată și acea lume nu poate decât să se mărească. Astfel, Chapin putea să stea liniștit în biroul său fără a-și implica subiectivitatea în povestirile pe care reporterii lui le relatau. În acest sens, Chapin amintește de protagonistul Hurstwood din Sora Carrie. Totuși, spre deosebire de Chapin, Hurstwood este inofensiv, în ciuda refuzului său de a-și implica subiectivitatea. Într-o parodie din viața reală a goanei după senzațional practicate la ziarul Evening World al lui Joseph Pulitzer, un martor ocular
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
în Walker, 5). Acest pasaj și comportamentul lui Chapin la auzul veștii scufundării vaporului de croazieră amintește de observația lui William Barrett referitoare la "Omul din subteran" al lui Feodor Dostoievski, din nuvela Însemnări din subterană. După cum remarcă Barrett despre protagonistul ei, "dacă știința ar putea desluși toate fenomenele astfel încât până la urmă, într-o societate complet rațională, ființele ar deveni la fel de previzibile precum rotițele unei mașini, atunci omul, ghidat de nevoia [lui] de a-și cunoaște și de a-și afirma
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Am asistat în mod evident la declararea intențiilor autorului, și anume ca "cititorul să fie la fel de implicat ca autorul și persoanele despre care vorbește acesta". Încă o dată, scopul jurnalismului literar este de a împărți subiectivitățile între "povestitor, ascultător (spectator) și protagonist(i)" (Berger, Povestiri 286). Lucrarea Let Us Now Praise Famous Men a apărut în anul 1941 și în ea autorul își declară intențiile narative: să își destăinuie propria subiectivitate într-un efort de a înțelege subiectivitatea altora, cum ar fi
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
delimitam, la nivel de personaj, mai multe ipostaze ale Parizienei ca entitate complexă: geotip social, personaj mitic, personaj al "Comediei urbane" și personaj literar tipic, implicând legislație, spații, activități, alte personaje, coduri, scenarii. Ea nu este o figuranta, ci un protagonist al istoriei, al culturii, al literaturii; • imanenta de factură teatrală a Parizienei predispune la o lectură a românului că piesa, o punere în abis de esență dramatică. Opoziția dintre aspectele expuse, pe de o parte, și cele ascunse, pe de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
rolurile, răstoarnă valorile, remodelează identitățile, dă naștere mai multor mișcări de emancipare. Revoluția socială, pariziana prin excelență, a antrenat, în urma sa, alte revoluții demografică 17, industrială, morală și estetică. Un rezultat important al Revoluției este nașterea subiectului modern conștient, liber, protagonist al propriei vieți. Dar Revoluția a dat naștere și la multiple contradicții: acolo unde individul nu avea până atunci obligații, el primește drepturi individul și nu poporul, bărbatul și nu femeia. Franța oferă un câmp de studiu singular pentru istoria
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
că "o sumă de energie", după formulă din Physiologie du mariage, economisita (că în cazul avarilor) sau consumată (că în cazul personajelor active), personajul din jumătatea a doua a secolului pierde această calitate. "Pentru epocile anterioare, se preferă termenul de protagonist și erou proiecție a unui ideal" [Sarbu, 1997, p.5], insă naturalismului îi lipsește idealul, cum observa Hippolyte Taine. Baudelaire ripostează acestor pseudo-evidențe prin afirmarea permanentei eroismului în viață modernă. Atât doar că acest eroism cunoaște niște transformări. El reușește
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
cu nimic, caracterizarea operându-se prin selecția "trăsăturilor neesențiale". În mod paradoxal, constată Henri Mittérand [1994, p.5] în cartea sugestiv intitulată L'Illusion réaliste, operele realiste cele mai mari nu au eroi anonimi, în ciuda originilor lor sociale, ci un protagonist excepțional (Julien Sorel, Vautrin) sau, cel putin, individualizat prin destinul său. Odată cu dramă burgheza de caracter a lui Diderot, introdusă pe scenă în secolul al XVIII-lea, personajul devine individ. Românul realist și naturalist al secolului următor confirmă această evoluție
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
avec une femme comme Mme Dambreuse!" [Flaubert, L'Éducation sentimentale, p.371]. Din punctul de vedere al subiectului nostru se impun câteva tipuri de opoziție între personajele feminine. Dacă doamna Arnoux, sensibilă, tandra, resemnata și visătoare, întruchipează iubirea ideală a protagonistului, doamna Dambreuse este o mondenă rece și calculată. Alte figuri feminine sunt cea a Louisei Roque și cea a lui Rosanette, loretă senzuala. A. Thibaudet consideră că cele trei amoruri ale lui Frédéric doamna Arnoux, Rosanette, doamna Dambreuse ar putea
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
și de cea a subconștientului. Actele personajelor provin din combinații diferite ale forțelor contradictorii: impulsuri, dorințe, interziceri. Dialectica complexelor de sentimente nu cade sub incidența logicii formale. Personajele flaubertiene trăiesc mai mult într-o lume de percepții decât de acțiune. Protagoniștii flaubertieni sunt incapabili de acțiuni propriu-zise, ei nu au voința, actele lor sunt fără rost. În această lume a stabilității mediocre evenimentele sunt rare. Din cauza fragmentarii realului și caracterului contradictoriu al personajelor, acestea din urmă devin incerte. Parizienele mondene-figurante din
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
verres de champagne où tout est mousse". Metaforă ne pare deosebit de reușită, femeia pariziana având toate efectele acestei băuturi de ocazii mari: efect de surpriză strălucitoare care nu durează, dar îmbată și promite. Această constatare lucida nu îl împiedică pe protagonist să se lase din nou sedus, după divorț, proiectând perspectiva picanta a unui adulter cu fosta soție. Acest detaliu, pur parizian, vorbeste despre dorința permanentă de transgresare a canonului. Este sugestiv faptul că personajele masculine din domeniul artisticului sunt cele
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
143. Pariziana grațioasa devine un subiect poetic și pentru pictorul Olivier Bertin, care reușește să surprindă complexitatea acestui tip estetic și devine pictorul titular al Parizienelor 144. Dacă bărbatul are nenorocul să iubească cu adevărat o Pariziana, el suferă. Dacă protagonistul din Epingles râde de șiretlicurile celor două amante ale sale, cel din L'Epingle este cuprins de o pasiune disperată față de "une des filles leș plus cotées de Paris", care l-a torturat și ruinat. Dar dragostea pentru Pariziana este
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
private/intime. 3) Spectacolul personajului Viața că teatru și lumea că scena sunt clișee cu vechime 151. Postulatul ce stă la baza analizei personajului Parizienei reiese din însușirea capitala care este teatralitatea să inerentă și care permite identificarea ei ca protagonist al dramei urbane. Teatralitatea este rațiunea de a fi a Parizienei. Pariziana este o proiectare a unui mod de a vedea, a gândi și a se manifestă specific teatral. Pariziana romanesca este tipul personajului care oferă o reprezentare multiaxială de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
este o casnica și o gospodina exemplara, având grijă de casă, de soț și de copii. Ține la ordine, liniște și la tradiții. Nici amantul sau, Lafont, nu vede nimic condamnabil în menajul în trei. Contrastul între situația ambigua a protagoniștilor și preocuparea lor permanentă pentru morală dezvăluie fariseismul moralei burgheze și dă naștere unei ironii amare. Situația nu progresează, piesa nu are (că și alte piese ale dramaturgului) acțiune, deznodământul coincide cu situația inițială, suntem în prezența unei "felii de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
mizeria morală. Orice eveniment, orice subiect, loc sau fenomen parizian poate deveni spectacol, în care fiecare își găsește rolul pe masura 179. Chiar și Consiliul de Stat poate fi perceput ca teatru, de aceea suscita un comportament pe masura a protagoniștilor: "pendant que Mme Correur s'appretait à quitter la tribune, comme on quitte une loge de théâtre avânt la tombée du rideau, lorsque le héros de la pièce a lancé să dernière tirade" [Zola, Son Excellence Eugène Rougon, p.46]. Comportamentul
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
descrieri-cataloage și personaje semnificative expuse/expunându-se/afișându-se/pozând (hoinar, comis-voiajor, călător, parvenit, trecătoare, actrița și alte personaje-tip din secolul al XIX-lea). Orașul este mai mult decât un loc în spațiu, este o acțiune dinamică, care implică protagoniști și mase mari de figuranți. Viața pariziana este strălucitoare, iar femeile sunt un atribut important al farmecului Parisului. Parisul este o vitrină luxoasa a femeii pariziene, podiumul ei de onoare. Celebritatea Parisului și a Franței o face, în mare parte
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
în actori 180. El are capacitatea de a transforma identitatea: "Când întâlniți la Paris un tip, acesta nu mai este un om, este un spectacol!" [Balzac, apud Stierle, p.148]. Într-un secol în mișcare, Pariziana apare că unul dintre protagoniștii spectacolului Parisului. În structura actanțială a comediei urbane, Pariziana îndeplinește un rol excepțional. Ea se găsește în centrul narațiunii și acțiunii, dramatizând-o, ea este cea care modelează situații și perspective. Femeia Pariziana din jumătatea a doua a secolului al
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
consacrată, ea continuă să joace și în afara teatrului marea comedie a dragostei, pe alte două scene. În apartamentul ei, doar două camere sunt terminate (acelea unde se desfasoara comedia dormitorul și camera de baie). Celelalte servesc drept culise, acolo așteaptă protagoniștii înainte de a intra în scenă. Un alt regizor abil în reprezentarea oferită de Nana admiratorilor săi este servitoarea Zoé, care conduce baletul intrărilor și ieșirilor amanților lui Nana, distribuind rolurile, încercând să evite unele întâlniri nedorite, iar, la nevoie, jucând
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
materiale. Zola și Maupassant manifestă o comprehensiune față de toate categoriile de femei: față tânără naivă, prostituată cu inima mare, mic-burgheză decepționata de viață, aristocrata plictisita și aventuriera. Lor le revine un loc considerabil chiar si in românele care au ca protagonist un bărbat sau un subiect social neînsuflețit: Bel-Ami, La Curée, l'Argent etc. Zola prezintă destinul femeii la toate nivelele scării sociale, sub toate aspectele proprii timpului său. Bărbații cataloghează femeile, știind istoriile și scandalurile legate de fiecare 341. A
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
conform căreia modă este o creație poetica a creatorului, dar și o poiețica a persoanei care o poartă, ambii reprezentând diferite etape ale punerii operei în reprezentare [v.Mavrodon, 1998]. Într-un secol în mișcare, Pariziana apare că unul dintre protagoniștii spectacolului Parisului. În structura actanțială a comediei urbane, ea îndeplinește un rol excepțional. Femeia pariziana este interesantă prin constituirea unor mecanisme, strategii, stratageme și tactici specifice. Rolurile și manifestările Parizienei se suprapun unul peste celălalt, entitatea să devenind tot mai
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
și chiar să cedeze cetatea Camenița și Podolia fără Țările Române, „cedarea acestora fiind tot atât de neacceptat ca una care ar viza Adrianopolul” . În secolul al XVIII-lea, când apare „Problema Orientală” și se punea problema moștenirii „Omului bolnav”, protagoniștii acestei politici, în speță Imperiul Țarist și Imperiul Habsburgic, se lovesc de intransigența Porții, când este vorba de cedarea Țărilor Române. Când Poarta n-a mai putut furniza securitate pentru Țările Române, consimte să cedeze părți din teritoriul acestor țări
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
să ducă la integrarea conținutului, ori mesajului creațiilor literare făcând obiectul discuțiilor În cadrul orelor de Limba și literatura română, sunt În mare măsură superficiale, contribuția elevilor este nulă, sau neînsemnată, pentru că profesorul nu are posibilitatea să Închege un dialog cu protagoniștii aflați În cursa pentru aprofundarea noțiunilor de teorie literară și mesajul operei aflate În discuție. Elevii Își Însușesc În exclusivitate ceea ce a receptat profesorul, ceea ce aud despre... ori ce a spus un critic sau istoric literar despre o anumită creație
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]