5,548 matches
-
în materie de unități, în sânul teoriei lui Lessing, pentru faptul că el erijează în postura de modele trei autori care sunt la originea unor teorii estetice scenice foarte diferite, Sofocle, Shakespeare și Diderot. Partizan al simplității acțiunii, el le reproșează francezilor, lui Corneille în special, pe care nu-l apreciază deloc, intrigile complicate. Teatrul spaniol, care a introdus pe scena europeană numeroase procedee favorizând reluarea în salturi a intrigii, a exercitat, după părerea lui, o influență dezastruoasă. El reia, asupra
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai emoționat. De aceea Lessing este foarte atent la toate mijloacele susceptibile să întărească puterea emoțională a spectacolului. El se interesează în special de jocul comediantului și de rolul muzicii de scenă care, și unul și cealaltă, generează emoția. Lessing reproșează Teatrului clasic francez că a suprimat elementele de spectacol capabile să-l impresioneze pe spectator. După exemplul lui Diderot în Convorbiri despre Fiul nelegitim, el citează Filoctet ca pe una din capodoperele teatrului grec. Suferința fizică a eroului, rănit la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și mai cred că, în felul acesta, unitatea de loc era suficient păstrată." El se refugiază în spatele autorității lui Aristotel și a lui Horațiu, care nu au decis o asemenea regulă, pentru a se reabilita în fața detractorilor săi care îi reproșează o asemenea iregularitate. În ceea ce mă privește, adaugă el puțin mai încolo, negăsind în Poetica lui Aristotel, nici în cea a lui Horațiu preceptul clar, absolut și rațional al viguroasei unități de loc, mi-am făcut o plăcere să mă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
unde se învârt niște păpuși", scrie Zola în Convorbirile dramatice (Les Causeries dramatiques). Cât despre operă, este un spectacol pe care-l detestă și a cărei lipsă de realism o biciuiește în nenumărate rânduri. Cu mult înaintea lui Brecht, îi reproșează că scufundă publicul într-o stare de totală pasivitate. "Este atât de comod, scrie el în Naturalismul în teatru, să fii cu mintea goală, să te lași în voia unei digestii amabile într-o baie de muzică." De aceea el
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ni l-ar prezenta în întregime, carne și spirit." Zola face elogiul lui Corneille, Racine și Molière, din cauza profunzimii analizei pe care piesele lor ne-o descoperă. Omenirea vorbește în personajele lor", scrie el în Autorii noștri dramatici. Totuși, le reproșează că au adus pe scenă, din dorința de universalitate, ființe ireale. Dornic să-i cuprindă pe indivizi și nu să zugrăvească tipuri, să-i reprezinte în cele mai mărunte particularități ale lor, în gesturile lor cotidiene, el critică modul lor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trebuie acceptate iluziile mai mult sau mai puțin perfecte, în locul realităților. Dar aceasta este atât de fără discuție adevărat, încât este inutil să mai vorbim. Este chiar fondul artei umane, fără de care nu ar fi posibilă vreo producție. Nu-i reproșăm pictorului culorile, romancierului cerneala și hârtia, autorului dramatic rampa și pendulele care nu merg." El nu cere niciodată iluzia perfectă. Dacă este dornic să fie mascate convențiile, o face pentru a apropia pe cât posibil scena de lumea reală, pentru a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ar vrea să-l suprime, el merge până la a-și dori un teatru fără personaje și fără acțiune. Fascinat de Wagner care a realizat "un armonios compromis" între două elemente de frumos care se exclud, Drama și Muzica, el îi reproșează totuși, chiar dacă îi consacră un îndelung elogiu, în 1885, într-un articol intitulat Richard Wagner-Rêverie d'un poète français (Richard Wagner-Reveria unui poet francez), că a păstrat, din cauza tradiționalismului, personaj și intrigă. Logic că afișând o asemenea poziție, Mallarmé nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
esențialul și lungește inutil durata spectacolului care-și pierde dinamismul. Timpul este prețios pe platou", afirmă Meyerhold, convins că nu ar putea fi reținută atenția publicului prea mult timp și că lentoarea dăunează conciziei cerute de arta scenei. El le reproșează în special regizorilor de piese istorice încercarea de reconstituire a unei epoci. Piesa, în care compoziția ritmică este lăsată în planul doi, nu ar putea decât să pătimească din cauza acestui procedeu de "copiere a stilurilor istorice". Foarte atras de onirismul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
creat Les Atrides (Atrizii) la Cartoucherie, în 1992. Trilogia lui Eschil, Agamemnon, Hoeforele, Eumenidele, e precedată aici de Ifigenia la Aulis a lui Euripide, pentru a explicita motivele conduitei Clitemnestrei. Dacă ea îl omoară pe Agamemnon, o face pentru că îi reproșează sacrificarea Ifigeniei pentru care poartă, în ochii ei, întreaga responsabilitate. 17 În italice în textul lui Corneille. 18 Aristotel se ferește să-l citeze pe Euripide, care folosește mult deznodământul cu mașinării, căci îl consideră, pe de altă parte, ca
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Ver de terre amoureux d'une étoile." (Râmă înamorată de o stea). 94 Zola, în Naturalismul în teatru, consacră un întreg capitol decorurilor și accesoriilor, un altul costumului, un altul comedianților, un altul pantomimei. 95 Acest lucru îi va fi reproșat esteticii naturaliste de Simboliști. 96 Antoine este critic dramatic, director de teatru, actor la Teatrul Liber mai întâi, apoi la Teatrul Antoine. Mai târziu va fi cineast. 97 Chiar dacă repertoriul său nu este în exclusivitate naturalist. 98 Electricitatea, care înlocuiește
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru a-i descoperi infinitele potențialități scenice. 99 Prefața la Domnișoara Julie a trecut mult timp drept unul din manifestele cele mai marcante ale Naturalismului în teatru. Zola nu s-a înșelat punând la îndoială caracterul naturalist al piesei și reproșându-i lui Strindberg abstracționismul său. Într-o scrisoare din 14 decembrie 1887, el scrie: "Ca să fiu cinstit, niște prescurtări de analiză mă deranjează puțin. Știți poate că eu nu sunt pentru abstract. Îmi place ca personajele să aibă o stare
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Gazeta se citea și în Transilvania, de unde se primeau corespondențe semnate, ca măsură de precauție, cu inițiale. Într-o serie de cronici, V. A. Urechia discută oportunitatea reprezentațiilor cu lucrările dramatice ale lui V. Alecsandri - comedii și „cânticele comice”. Se reproșează acestor scrieri, cărora nu li se neagă valoarea și nici verva comică, încercarea de a generaliza semnificațiile unor stări de lucru, mai precis faptul că este criticat începutul unei reorganizări sociale, înainte de a-i cunoaște rezultatele. R.Z.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286650_a_287979]
-
s-a umplut, domnitorul nu mai poate suporta și interioriza durerea și de aceea Își manifestă prin gesturi și lacrimi răvășirea sufletească: Apoi, el se-ntuneca,/Inima-i se despica,/Pe copii se aruncă,/ Îi bocea, Îi săruta..." Sultanul Îi reproșase, aluziv și insinuant, intenția de nesupunere și tentativa de rupere a relațiilor de vasalitate față de Imperiul Otoman, precum și emisiunea unor monede de aur, toate acestea fiind dovezile unei Îndrăzneli nelimitate: Adevăr e c-ai chitit/Pan a nu fi mazilit
Din suflet de creștin. Ediția a V-a by Florina-Olimpia Lupiș () [Corola-publishinghouse/Science/91775_a_92317]
-
Îl poate judeca, nu sultanul. Ni se amintește astfel de pasajul biblic În care Iisus le spune acuzatorilor săi că au putere asupra Să doar prin voința lui Dumnezeu. Meșteșugul replicii și intențiile voievodului român nu-i scăpa sultanului cărei reproșează viclenia vorbelor și-i cere ultimativ renunțarea la legea creștineasca În schimbul vieții lui și a fiilor săi. De data aceasta, răspunsul lui Brâncoveanu vine prompt și categoric, refuzând pretențiile sultanului: ,,Facă Dumnezeu ce-o vrea!/ Iar pe toți de ne-
Din suflet de creștin. Ediția a V-a by Florina-Olimpia Lupiș () [Corola-publishinghouse/Science/91775_a_92317]
-
D. Vitcu, Personalitatea și epoca lui Alexandru Ioan Cuza În viziunea contemporanilor din „Lumea nouă”, În Românii În istoria universală, I, Iași, 1986, p. 263. </ref>. Toate aceste detalii au fost speculate de adversarii lui Al. I. Cuza, care-i reproșau că a uitat de angajamentul luat În 1859, de a renunța la tron În favoarea unui prinț străin. În vara anului 1865, un grup de oameni politici liberali-radicali și conservatori, printre ei aflându-se și C. A. Rosetti, I. C. Brătianu, An
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
într-un ipotetic improbabil... Înțelepciunea invocată nu îndeamnă la risc, ci la resemnare: nu da vrabia din mănă pe cioara de pe gard, ce-i în mănă nu-i minciună... Ethosul popular e expresia unei viziuni a maselor, mi sar putea reproșa, nu a elitelor, ori elitele sunt cele care taie noi perspective în granitul orizontului. Liberalismul, singurul în stare să creeze un plus de valoare în societate, pe alte dimensiuni pariază decăt prudență, scrupule exagerate, resemnare... În primul rănd pe individualism
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2288]
-
divin este conceput În mod fundamental ca un serviciu pe care omul Îl aduce divinității pentru a-i satisface toate aceste nevoi „umane”. De asemenea, zei iubesc, urăsc, se Înfurie, sunt generoși, capricioșii, apatici, se tem de amestecurile celorlalți, Își reproșează aventurile, se lasă corectați, iubesc dreptatea, dar Îi depășesc limitele, sunt geloși, răzbunători, Îndurători etc. Antropomorfismul privește inclusiv diferențierea sexuală dintre zei; de fapt, această diferențiere stă la baza vieții lor, după cum s-a afirmat deja implicit la subcapitolul 1
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
omului (cf. subcapitolul 5.2c, În legătură cu crearea omului). Având În vedere că reprezintă și ceea ce rămâne din om după moarte și este spectrul („Tontengeist”, „Ghost”, „Revenant”) care poate reveni pentru a tulbura somnul sau viața rudelor vii, pentru a le reproșa comportamentul sau pentru a le pedepsi neglijența, este ușor să ne imaginăm de ce este considerat un spirit rău. 4) Gallaxe "Galla" - demoni sumerieni cărora le corespund akkadienii Gallû. Sunt, de obicei, masculini. În mitul Coborârea lui Inanna/Iștarxe "Iștar" În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
stâncile sirenelor În golful de la Napoli și Paestum. Lângă Cumae se găsește intrarea În infern; Enea a coborât acolo În căutarea trecutului și a viitorului său; Înainte de el, Odiseuxe "Odiseu" evocase aici morții 3. Faptul că Vergilius, așa cum i se reproșează de obicei, a „născocit” aici mituri sau le-a „construit de la un capăt la altul” arată numai cât de stabilă și vie a fost tradiția povestirilor mitice italo-romane. Cultele „Atenei Ilias” (Athenaxe "Athena" Ilias), recognoscibile după o imagine de cult
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
totuși se formase În acea cultură, percepe Încă limpede Întâietatea peceții grecești asupra complexului amalgam de credințe și culte ce definesc Întreaga panoramă religioasă a timpului. El distinge hellenes de barbaroi și, simțindu-se parte a acestora din urmă, le reproșează celor dintâi acel orgoliu care Îi Împingea să se Înfățișeze ca autorii principalelor cuceriri culturale, filozofice și, totodată, religioase ale istoriei umane, deși Împrumutaseră abundent din patrimoniul cultural al „barbarilor”. 4. Religii etnico-naționale și cosmopolite: o tipologie istorico-religioasătc "4. Religii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
episoade dezonorante: Bragixe "Bragi" este „cel mai ticălos și mai Înfricoșător”; fecioarei Gefionxe "Gefion" Îi amintește „cum te-a sedus spre iubire acel tânăr alb care ți-a dat bijuterii, iar tu te-ai culcat alături de el”; lui Odin Îi reproșează că „adesea ai dat victoria cui nu ar fi trebuit, unor zei lași”; lui Friggxe "Frigg", soția lui Odin, Îi amintește adulterul cu două rude, iar pe Freyjaxe "Freyja" o acuză că i-a avut amanți pe toți Aesir și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
S. s-a încadrat de timpuriu în grupul „ortodoxist” al generației sale. Dar manifestărilor în această direcție li s-au adăugat, îndeosebi în intervalul 1931-1933, altele, situate într-un câmp diferit, dacă nu la polul contrar. Răspunzând celor care îi reproșau „duplicitatea” sau nesinceritatea (Al. Sahia, G. Călinescu), el declară că întotdeauna a fost mânat de „aceeași nestăvilită sete de aventură spirituală, de neîncetată creștere în duh”, că există o „unitate [a] spiritului modern al poeziei așa-zis futuriste cu tradiția
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289924_a_291253]
-
se va ierta nelegiuirea aceasta până nu veți muri”, zice Domnul, Dumnezeul oștirilor. Textul, care ar cere o explicație detaliată, nu cheamă poporul la bucurie. Din contra, tonul este întunecat și aproape lugubru. „Victoria” este doar aparentă. Grosso modo, profetul reproșează poporului său că nu înțelege și nu că are o viziune prea parțială a evenimentelor. Nici înainte și nici după invadarea lui Iuda nu a reușit să înțeleagă semnificația celor întâmplate. Conform oracolelor lui Isaia, invazia a fost rezultatul politicii
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
a revistei. În seria următoare se impune contribuția lui Ovidiu Papadima, adept al criticii pozitiviste, profesionale și realiste și care va semna majoritatea articolelor și recenziilor. În cronica la Istoria literaturii române contemporane de E. Lovinescu (4-5/1927), el îi reproșează criticului lipsa de obiectivitate: „dus de valul actualității, dl. Lovinescu a neglijat de multe ori criteriile obiectivității [...]. Capitolul despre dl. Ralea, de exemplu, e un articol de pură polemică personală, fără nici un punct comun cu un fragment de istorie literară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287542_a_288871]
-
F. Aderca (Moravuri intelectuale și Cum poți deveni scriitor tradiționalist, texte în care îl acuză pe Cezar Petrescu de plagiat după Guy de Maupassant). O. l. tipărește o scrisoare a lui Panait Istrati și răspunsul lui Ion Pas, care îi reproșează „confuzia ideologică” în care se complace și nerespectarea unor promisiuni mai vechi. Tonul periodicului este plin de vervă, ofensiv, uneori cu accente polemice. Mai colaborează Alexandru Bilciurescu, Ilarie Voronca, Tudor Teodorescu-Braniște, Victor Eftimiu. N.S.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288535_a_289864]