6,492 matches
-
centrală a județului, la sud-vest de municipiul Bacău. Este traversată de șoseaua județeană DJ119, care o leagă spre nord-est de Bacău și spre sud de Nicolae Bălcescu, Faraoani, Cleja, Răcăciuni, Gura Văii și Onești (unde se termină în DN11A). La Sărata, din acest drum se ramifică șoseaua județeană DJ119B, care duce spre nord la Luizi-Călugăra, Măgura (unde se intersectează cu DN11), Mărgineni și Hemeiuș (unde se termină în DN15). Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Sărata se ridică la locuitori
Comuna Sărata, Bacău () [Corola-website/Science/300699_a_302028]
-
termină în DN11A). La Sărata, din acest drum se ramifică șoseaua județeană DJ119B, care duce spre nord la Luizi-Călugăra, Măgura (unde se intersectează cu DN11), Mărgineni și Hemeiuș (unde se termină în DN15). Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Sărata se ridică la locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (96,76%). Pentru 3,13% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt
Comuna Sărata, Bacău () [Corola-website/Science/300699_a_302028]
-
populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de "Dealu Nou", făcea parte din plasa Bistrița de Jos a județului Bacău și era formată din satele Dealu Nou, Pietricica, Tazu, Bărzulești, Coman, Găidariu, Sărata și Talpa, având în total 1517 locuitori ce trăiau în 400 de case. În comună funcționau două biserici ortodoxe și trei catolice. În 1931, comuna a luat numele de "Sărata", după noul sat de reședință, și era formată din satele
Comuna Sărata, Bacău () [Corola-website/Science/300699_a_302028]
-
formată din satele Dealu Nou, Pietricica, Tazu, Bărzulești, Coman, Găidariu, Sărata și Talpa, având în total 1517 locuitori ce trăiau în 400 de case. În comună funcționau două biserici ortodoxe și trei catolice. În 1931, comuna a luat numele de "Sărata", după noul sat de reședință, și era formată din satele Bălțata de Jos, Bălțata de Sus, Chiștea, Dealu Nou, Sărata și Talpa. În 1950, comuna a trecut în administrarea raionului Bacău din regiunea Bacău. În 1968, ea a revenit la
Comuna Sărata, Bacău () [Corola-website/Science/300699_a_302028]
-
în 400 de case. În comună funcționau două biserici ortodoxe și trei catolice. În 1931, comuna a luat numele de "Sărata", după noul sat de reședință, și era formată din satele Bălțata de Jos, Bălțata de Sus, Chiștea, Dealu Nou, Sărata și Talpa. În 1950, comuna a trecut în administrarea raionului Bacău din regiunea Bacău. În 1968, ea a revenit la județul Bacău (reînființat), dar a fost desființată, satele ei trecând la comuna Nicolae Bălcescu; tot atunci, au fost desființate satele
Comuna Sărata, Bacău () [Corola-website/Science/300699_a_302028]
-
în administrarea raionului Bacău din regiunea Bacău. În 1968, ea a revenit la județul Bacău (reînființat), dar a fost desființată, satele ei trecând la comuna Nicolae Bălcescu; tot atunci, au fost desființate satele Talpa și Dealu Nou (comasate cu satul Sărata). Comuna a fost reînființată în 2004, prin desprinderea satelor Sărata și Bălțata din comuna Nicolae Bălcescu.
Comuna Sărata, Bacău () [Corola-website/Science/300699_a_302028]
-
a revenit la județul Bacău (reînființat), dar a fost desființată, satele ei trecând la comuna Nicolae Bălcescu; tot atunci, au fost desființate satele Talpa și Dealu Nou (comasate cu satul Sărata). Comuna a fost reînființată în 2004, prin desprinderea satelor Sărata și Bălțata din comuna Nicolae Bălcescu.
Comuna Sărata, Bacău () [Corola-website/Science/300699_a_302028]
-
care leagă Bacăul de Focșani. Lângă Nicolae Bălcescu, din acest drum se ramifică șoseaua județeană DJ252D, care o leagă spre est de Tamași. Prin partea de vest a comunei trece și șoseaua județeană DJ119, care leagă comuna spre nord de Sărata și Bacău, și spre sud de Faraoani, Cleja, Răcăciuni, Gura Văii și Onești (unde se termină în DN11A). Prin comună trece și calea ferată Bacău-Mărășești, pe care este deservită de stația Valea Seacă. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei
Comuna Nicolae Bălcescu, Bacău () [Corola-website/Science/300686_a_302015]
-
România, comuna a primit numele de "Nicolae Bălcescu", la fel ca satul de reședință (fost Ferdinand) și din 1950 a trecut în administrarea raionului Bacău din regiunea Bacău. În 1968, a revenit la județul Bacău, reînființat, preluând și satele comunei Sărata, care a fost desființată. Tot atunci, au fost desființate și satele Albeni și Florești, comasate cu satul Valea Seacă. Comuna a căpătat alcătuirea actuală în 2004, când satele Sărata și Bălțata s-au separat din nou pentru a forma comuna
Comuna Nicolae Bălcescu, Bacău () [Corola-website/Science/300686_a_302015]
-
1968, a revenit la județul Bacău, reînființat, preluând și satele comunei Sărata, care a fost desființată. Tot atunci, au fost desființate și satele Albeni și Florești, comasate cu satul Valea Seacă. Comuna a căpătat alcătuirea actuală în 2004, când satele Sărata și Bălțata s-au separat din nou pentru a forma comuna Sărata. Singurul obiectiv din comuna Nicolae Bălcescu inclus în lista monumentelor istorice din județul Bacău ca monument de interes local este școala din satul Nicolae Bălcescu, construită în 1930
Comuna Nicolae Bălcescu, Bacău () [Corola-website/Science/300686_a_302015]
-
care a fost desființată. Tot atunci, au fost desființate și satele Albeni și Florești, comasate cu satul Valea Seacă. Comuna a căpătat alcătuirea actuală în 2004, când satele Sărata și Bălțata s-au separat din nou pentru a forma comuna Sărata. Singurul obiectiv din comuna Nicolae Bălcescu inclus în lista monumentelor istorice din județul Bacău ca monument de interes local este școala din satul Nicolae Bălcescu, construită în 1930 și clasificată ca monument de arhitectură.
Comuna Nicolae Bălcescu, Bacău () [Corola-website/Science/300686_a_302015]
-
Poiana Sărată (în maghiară "Sósmező" sau "Soósmező", în germană "Salzfelden") este un sat în comuna Oituz din județul Bacău, Transilvania, România. La începutul secolului al XIX-lea (1821) se propunea împăratului Francisc (Franz) I (1792-1835) întemeierea unui sat grăniceresc la importanta vamă
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
colonel Pulzer de la serviciul geografic maghiar care în anul 1821 cartase zona pentru întocmirea unei hărți. Găsind regiunea prielnică pentru așezarea acestui sat, împăratul Franz emite un ordin în cancelaria imperială de la Viena, prin care în 1823 ia ființă Satul Sărat, denumit mai târziu Poienile Sărate sau în limba maghiară Sósmező si in limba germana Salzfelden, respectiv Poiana Sărata de azi, aparținând județului Trei Scaune - Transilvania. Guvernul austro-ungar avea ca țintă de a așeza aici cetățeni de națiune maghiară și mutarea
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
maghiar care în anul 1821 cartase zona pentru întocmirea unei hărți. Găsind regiunea prielnică pentru așezarea acestui sat, împăratul Franz emite un ordin în cancelaria imperială de la Viena, prin care în 1823 ia ființă Satul Sărat, denumit mai târziu Poienile Sărate sau în limba maghiară Sósmező si in limba germana Salzfelden, respectiv Poiana Sărata de azi, aparținând județului Trei Scaune - Transilvania. Guvernul austro-ungar avea ca țintă de a așeza aici cetățeni de națiune maghiară și mutarea vămii de la Oituz în apropierea
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
prielnică pentru așezarea acestui sat, împăratul Franz emite un ordin în cancelaria imperială de la Viena, prin care în 1823 ia ființă Satul Sărat, denumit mai târziu Poienile Sărate sau în limba maghiară Sósmező si in limba germana Salzfelden, respectiv Poiana Sărata de azi, aparținând județului Trei Scaune - Transilvania. Guvernul austro-ungar avea ca țintă de a așeza aici cetățeni de națiune maghiară și mutarea vămii de la Oituz în apropierea vămii românești. Propunerea pentru colonizare s-a făcut mai întâi populației maghiare din
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
și cu mai puțin pământ decât primii. Toți cei care au venit peste numărul de 100 de familii nu mai erau obligați la plata taxei de 5 florini/an și nici nu se mai numeau moșneni. Așa că teritoriul satului Poiana Sărată cuprins în cele peste 9000 de jugăre aparținea celor 100 de familii, întâi vatra satului cu măsura ei, fânețele cu măsura lor date în folosință fiecăruia pe baza „cărții funduare” (1890), urmând ca teritoriul în afară de vatra satului și de fânețe
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
de florini comunei Brețcu, dacă sătenii îi dau în schimb drepturile de crâșmărit ale întregului sat pe timp de 10 ani, lucru care s-a făcut, în urma cărui fapt s-a ridicat sarcina înscrisă la Cărțile Funduare a comunei Poiana Sărată. Așa că cei 100 de moșneni devin liberi proprietari de pământ și pe teritoriul din afară de vatra satului și de fânețe. Numărul celor 100 de moșneni se completase în interval de 9 ani, până în 1832 și erau toți români. Aceștia au
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
caravane între 20-50 de căruțe odată. Toate acestea, clădite sub patronajul Composesoratului (asociație de proprietari de păduri) pe terenuri aparținătoare acestuia, s-au distrus fără nici o urmă în războiul din 1914-1918. Până în anul 1848, an de frământări sociale, satul Poiana Sărată era compus numai din români; unguri dacă erau câțiva care s-au strecurat ca argați la românii mai înstăriți, alții ca ciobani în munți și o parte angajați pe lângă funcționarii de la vamă. În anii 1847-1853 datorită atenției guvernului imperial de la
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
la românii mai înstăriți, alții ca ciobani în munți și o parte angajați pe lângă funcționarii de la vamă. În anii 1847-1853 datorită atenției guvernului imperial de la Viena s-a construit de către un detașament de pionieri austrieci șoseaua între Brețcu și Poiana Sărată, prelungită până la capătul satului Hârja. Apoi s-a așezat pe hotarul dintre cele două țări posturi de vamă de clasa I-a, încetând transbordările între Grozești graniță - Oituz Brețcu graniță. De abia acum încep operațiunile de vămuire chiar la gura
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
Brețcu nu primise încă prețul pământului cedat poienarilor decât prin 1888-1889.De-a lungul timpului, mulți bârsani s-au stabilit în „Regat”; în comuna Casimcea (Babadag) aproape toți locuitorii sunt mocani din Vama și Întorsura Buzăului, Sita Buzăului, Covasna, Poiana Sărată, Brețcu.Oierii din Poiană, din cele vreo 46 de târle, aveau numai două stâni în munți, restul cele mai multe în Crimeea (circe 30 de târle), în Basarabia, în județele Cahul și Ismail și în Balta Brăilei.85 După Sabin Opreanu, într-
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
Poduri (în germană "Podúr") este o comună în județul Bacău, Moldova, România, formată din satele Bucșești, Cernu, Cornet, Negreni, Poduri (reședința), Prohozești și Valea Șoșii. Comuna se află în partae central-vestică a județului, pe malul drept al Tazlăului Sărat acolo unde primește apele afluenților săi Brănești, Valea Șoșii, lângă orașul Moinești; estul comunei se află în bazinul hidrografic al Cernului, un alt afluent al Tazlăului. Este străbătută de șoseaua județeană DJ117, care o leagă spre vest de Moinești (unde
Comuna Poduri, Bacău () [Corola-website/Science/300693_a_302022]
-
cultura Costișa). În rest, patru alte obiective din comună sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Bacău. Unul este un alt sit arheologic, așezarea fortificată de la „Siliște”, aflată la nord-vest de biserica de lemn, pe malul drept al Tazlăului Sărat, în dreptul satului Prohozești, sit unde s-au descoperit urmele unei așezări fortificate din eneolitic (cultura Cucuteni). Celelalte trei sunt clasificate ca monumente de arhitectură: școala din satul Poduri (1915), biserica de lemn „Sfinții Voievozi” (secolul al XVIII-lea) din fostul
Comuna Poduri, Bacău () [Corola-website/Science/300693_a_302022]
-
Valea Șoșii este un sat în comuna Poduri din județul Bacău, Moldova, România. Numele satului vine de la Pârâul Șoșa, care la rândul său vine din termenul maghiar sós ""șoș"", adică sărat (de-a lungul pârâului Șoșa sunt mai multe slatini, unele dintre ele utilizate în prezent). Localitatea Valea Șoșii este situată în partea central-vestică a județului Bacău și este străbătută de pârâul Șoșa. În secolul al XIX-lea satul apare cu
Valea Șoșii, Bacău () [Corola-website/Science/300711_a_302040]
-
la începutul secolului al XIX-lea: "Măzănăieștii" ("Mădeneștii" - 1848, "Măzăneștii" - 1840, "Măzănceștii" - 1835, "Măzăneeștii" - 1850, "Măzăneștii" - 1848, 1851, 1860, "Măzănieștii" - 1836, "Măzimeștii" - 1848, "Mîzineștii" - 1810 (sau "Buneștii"; legea din 1892), sau "Șoșanii" (1896, 1906, 1908, 1912), moșie în ocolul Tazlăul Sărat (Ocolul Tazlăul de Sus), ținutul Bacăului, în anii 1810, 1815, 1817, 1818, 1836, 1840, satul nu mai era; include trupul de moșie Cotul lui Frunză (1837) și trupul de moșie Ciceiul (?) (1837, 1870); înglobat în satul Podurile (1846, 1856), unde
Valea Șoșii, Bacău () [Corola-website/Science/300711_a_302040]
-
Gospodării, menaje 281; Locuitori: populația statornică 1257; Întreprinderi comerciale și industriale 9. Forma de relief este dominată de interfluvii sculpturale, relativ plane, cu altitudini medii de 400m, care aparțin neogenului. Teritoriul satului Valea Șoșii este drenat de pâraiele Șoșa, Secătura, Săratului și Cernu. Vegetația spontană este alcătuită din păduri de foioase, pajiști și terenuri agricole. La poalele Munților Berzunți se găsesc multe izvoare cu apă rece, șipote, foarte bună de băut, pe care locuitorii le-au amenajat ("Șipotul Lupului, Apa Rece
Valea Șoșii, Bacău () [Corola-website/Science/300711_a_302040]