6,083 matches
-
lua, așa un băț și coc! la unul, coc! în cap la altul, ca să-i deștept, să se unească. Așa ar trebui. Așa aș face! A trebuit să trag un bocet la ștefan la Putna și să-i spun așa: scoală-te, ștefan și hai la hotare unde ai luptat, și unde-s cetățile tale? Ți-au rămas numai mănăstirile, iar pe cetăți au pus mâna păgânii. Unde sunt cetățile?” Măicuța și cu Eugenia ne-au ospătat. Din când în când
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
din Transnistria. Soția i-a pregătit cartofi prăjiți, prima masă în libertate a patriotului român Ilie Ilașcu. Bem un pahar de șampanie, adus de noi, cei veniți să-l vedem. Ilie Ilașcu abia reușește să guste din cartofi, că este sculat de la masă, asaltat de către ziariști, reporteri de televiziune, astfel că masa se amână. Mă întrebam unde au stat ascunși acești ziariști 9 ani de zile? De ce n-au fost așa de vehemenți cât a stat în pușcăria transnistreană? însoțit de
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
creștini răi în frunte cu Nestoriu. Acesta spunea, că Maria nu e Maica lui Dumnezeu, ci numai a omului zis Cristos. Dar cunoaștem cu toții ce au făcut creștinii cei buni, care iubeau cu adevărat pe Maria și cum s-au sculat să-i apere demnitatea ei. În ce triumf și cu câtă bucurie, au condus acasă cu făclii aprinse în mâini pe episcopii adunați împreună, să apere cinstea, demnitatea Mariei, la Conciliul din Efes, în anul 431. În amintirea acestui triumf
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
și tinerețea. Priviți-l acum la umbra unui stejar, răzimat de bățul său cu care păzește o turmă de porci, îmbrăcat în niște zdrențe, rupt de foame și de oboseală. În această stare Dumnezeu îi vorbește la inimă. «Mă voi scula și mă voi duce la tatăl meu» - își zise în sine. Iată efectul suferințelor, al încercărilor. Întoarcerea la Dumnezeu ! Dumnezeu ne trimite suferințe pentru ca să ne învețe. Omul în suferințe învață a iubi binele și a fugi de rău. Atunci când dureri
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
sus spre ceruri din mormânt; Iară ei cuprinși de frică cad cu fața la pământ. Scuturi, suliți, uită totul, și-n tăcere se închină Ne-ndrăznind ca să ridice ale lor priviri de tină... Când apoi în zori s-arată turnurile-ndepărtate Ei se scoală cu sfială și se-ndreaptă spre cetate. Vestea Învierii trece ca un trăsnet, ce străbate În a codrilor tăcute sânuri de singurătate; În zadar voiau jidovii s-o declare de minciună, Căci ecoul învierii se mărește și răsună De prin
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
mirarea tuturor a răspuns: „Domnule brigadier, mă găsesc la o intersecție de planuri și nu știu pe care s-o apuc!” Lucru de mirare, conflictul s-a soldat doar cu atâta iar părintele Ionică, cum îi spuneam noi, s-a sculat și a mers mai departe. Tot la canal, părintele Dumitru Lucaciu a impresionat prin cultura sa vastă. Pe un șantier unde se lucra în grupuri mai compacte, pur și simplu, ceilalți deținuți, (toți preoți catolici și ortodocși și unii sectari
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
și rectorul lor. După o scurtă, dar acută suferință suportată cu răbdare, în urma unei operații a trecut la cele veșnice și a fost înmormântat la 13 martie 1995 în fața bisericii atât de dragă lui. (Pr. Iosif Simon, Necrolog). Lauda Sion Scoală, depărtează-ți somnul Și laudă-ți, Sioane, Domnul, Cu credință și avânt. Laudă-l cât îți este firea, Căci de toată proslăvirea Vrednic este Cel Preasfânt. Pâinea cea mântuitoare Și de viață dătătoare Azi se dă ca nutrimânt... Și o
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
priveam... și veni o clipă în care mi-am simțit inima plesnind de iubire... Te adoram! M-ai privit: aveam ochii plini de lacrimi și mi-a fost rușine... Mi-am coborât privirile în pământ. 14 iulie 1952 Ne-am sculat către orele zece dimineața, prea devreme după părerea lui. și ne-am dus la lacuri. O zi magnifică, cu un cer fără pată. După-amiază am dormit, pentru a mă odihni, fără îndoială, dar și pentru a scurta timpul care mă
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
cu toții ca niște copii cuminți ce eram. A doua zi, se pare că Nana-Ciza a părăsit cabana cu pro misiunea de a ne revedea la București. În ziua în care la rândul nostru urma să coborâm de la munte la șes, sculându-mă mai devreme și întristat, pesemne, de apropiatul sfârșit al vacanței, am scris următoarele rânduri, care echivalau cu o viziune: „Zorile, acele bătrâne curioase cu păr cenușiu, ce par a privi din altă lume, zori posomorâte, neîncrezătoare în lumina soarelui
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
înșelat cumplit: în realitate e toamnă târzie. Lucrul acesta nu influențează însă cu nimic cenușiul din sufletul meu, ba dimpotrivă... Când nu ai de ce te bucura, bucuria celorlalți nu poate decât să te întristeze... 16 iunie 1953 O zi plină: sculat la șapte fără douăzeci dimineața. De la șapte la unsprezece - trei lecții de limbă rusă. Întoarcere acasă. Puțină gospodărie. De la 12.30 și până la orele două - lecția de canto. Apoi m-am dus să-mi iau bicicleta de la Rădulești. Tur de
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
el nu vedea cu ochi buni această nouă reprofilare a mea. Pe înserat am ajuns la cabana Capra neagră. Am cinat și ne-am culcat cu grija zilei de mâine. Primul autobuz spre Câmpulung pleca dimineața și trebuia să ne sculăm foarte devreme. Era încă întuneric când am pornit din nou la drum. Mergeam în tăcere prin pădurea misterioasă, neîndrăznind parcă a-i tulbura liniștea... și numai când am ieșit la troița ce străjuia din vechime locul din care începe a
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
ieși victorios din ele! Ce rămâne valabil pentru ziua de azi? O anumită decizie cu privire la Mama; iar apoi - hotă rârea fermă de a termina cu lecțiile mele de limbă rusă! O zi fără dată, ca multe altele. De ce dimineața mă scol cu capul greu și cu corpul trudit, dar odată cu lumina soarelui îmi revine din nou voia bună și ziua întreagă muncesc și petrec cu tragere de inimă? Dar, odată cu căderea serii, liniștea din nou mă părăsește și mii de șoapte
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
încă slăbit. Temperatura rămâne constantă: dimineața - 36,8 iar seara - 37,2. Grețuri nu am. În schimb, de ieri, m-a apucat o urticare îngrozitoare pe tot trupul. Sper că o să-mi prescrie ceva tranchilizant. În ceea ce privește modul de viață: mă scol cam de două ori pe zi. Îmi fac patul, mă duc la toaletă, îmi spăl vasele... Dimineața mă spăl și îmi aduc apă proaspătă. După-amiaza nu mă lasă muștele în pace. De aceea citesc. Bineînțeles că Mutica își face de pe
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
remarca lui Dumas-tatăl cu privire la doamna de Bonacieux, din Cei trei muschetari.) 7 februarie 1955 Prima zi de cursuri. Am așteptat-o cu o oarecare bucurie, mai ales pentru regularitatea pe care avea s-o includă în viața mea... M-am sculat de dimineață, am venit la timp, cu toate că aveam ore de marxism. și, ca de obicei, decepție: cursul nu a avut loc! Dintre colegi n-am revăzut decât pe câțiva, și nu chiar pe cei pe care mi-aș fi dorit
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
oarecum uimit. — Groaznic! Dar ce bine că a trecut! Seara am dormit amândoi în aceeași odaie, în paturi sepa rate, bineînțeles... Ce să spun? Mi-era tare dor de el! Simțeam că acum ar fi fost poate momentul să mă scol de la locul meu și să mă strecor lângă dânsul, așa cum făceam pe vremuri... Ceea ce m-a oprit, pesemne, a fost discuția noastră cu privire la trecut, anatema pe care am aruncat-o asupra lui. și poate că a fost bine așa... Să
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
asta, m-am dezbrăcat lăsând ușa deschisă, dar mi-am păstrat dresul sub pijama, m-am vârât în pat, m-am acoperit și, pe sub pătură, am îndesat scrisorile în dres. Am rămas apoi culcată o vreme, după care m-am sculat și m-am grăbit s-ajung la WC. Am rupt plicurile, le-am azvârlit în closet, am tras apa, iar scrisorile le-am strecurat sub o țeavă ruginită. Când m-am întors, femeia-samovar încă mai stătea la geam. M-am
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
brutal pământul dușmănos, împiedicându-mă să respir în mod firesc, având pe gâtul meu sacul plin cu tizic ce mă obliga să stau lipit pământului ca în fața unui dictator nemilos. Titi, Titi! Vai de mine, Titi! Ce-ai pățit, Titi? Scoală-te, scoală-te nu mă speria! Și-mi ștergea cu batista fața murdară, plină de sânge și de pământ încercând să mă resusciteze. N-a mai putut rezista. Din băiatul ironic și sigur pe el de adineauri, când glumea pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
dușmănos, împiedicându-mă să respir în mod firesc, având pe gâtul meu sacul plin cu tizic ce mă obliga să stau lipit pământului ca în fața unui dictator nemilos. Titi, Titi! Vai de mine, Titi! Ce-ai pățit, Titi? Scoală-te, scoală-te nu mă speria! Și-mi ștergea cu batista fața murdară, plină de sânge și de pământ încercând să mă resusciteze. N-a mai putut rezista. Din băiatul ironic și sigur pe el de adineauri, când glumea pe socoteala căzăturilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
aidoma fetusului pe pământul țepos, încât plângea cu sughițuri deasupra mea încercând să mă deshame, să-mi desfacă sforile sufocante și să mă aducă pe linia de plutire. Titi, Titi, să nu mori, Titi! Auzi? Auzi? Auzi ce-ți spun? Scoală-te! Scoală-te! Și plângea în cascade sonore, desfigurat de groază sub cerul amețitor de înalt din care ne privea, rece, insensibil și cu augustă indiferență, Marele Creator al celor văzute și nevăzute. Ceilalți doi frați ai mei Lică și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
pe pământul țepos, încât plângea cu sughițuri deasupra mea încercând să mă deshame, să-mi desfacă sforile sufocante și să mă aducă pe linia de plutire. Titi, Titi, să nu mori, Titi! Auzi? Auzi? Auzi ce-ți spun? Scoală-te! Scoală-te! Și plângea în cascade sonore, desfigurat de groază sub cerul amețitor de înalt din care ne privea, rece, insensibil și cu augustă indiferență, Marele Creator al celor văzute și nevăzute. Ceilalți doi frați ai mei Lică și Sandu erau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Odată cu lăsarea întunericului, temperatura a scăzut brusc, iar curenții de aer nocturni, sub directa îndrumare a zeului Eol mai-marele acestor mesageri ai răului și-au început sarabanda ritualică din câmpia Bărăganului: CRIVĂȚUL. Era prima zi de viscol. Mama, care se sculase devreme ca de obicei ne pregătise gustarea de dimineață și era pe punctul de a pleca la muncă. Mama, a început crivățul; e periculos. E mai înțelept să rămâi acasă, mamă, zise Mircea. Zăpada e spulberată și învârtejită cu mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
trântiți și tolăniți unii peste alții, aduceau foarte mult cu ființele cărora Iisus le-a permis să se arunce în mare de pe o trambulină naturală și asupra cărora planează o iminentă și teribilă amenințare în ziua sfântului Ignat. S-au sculat după o vreme și manifestând evidente simptome de mahmureală cazonă, au apelat urgent la experiența acumulată de strămoși: "cui pe cui se scoate"; panaceu recunoscut ca atare de toți cei care trecuseră prin asemenea faze. După ce și-au revenit cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
același timp cu o secreție abundentă a glandelor sudoripare. Era prea mult. Nu mai putea tolera. Era un afront, o jignire personală impardonabilă. Și a reacționat pe măsură. Ce ai, mârțoagă tebecistă? Te-a pălit somnul, ai? Las' că te scol eu, mortăciunea dracului! Sus! Sus! Și, din mila infinită a bunului Dumnezeu care iubește copii ca un tată de albine, precum și cu binecuvântarea harului Sfântului Duh, corpul meu căzut, slab și înfometat a fost din nou beneficiarul unei cizme bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
patru zări odată cu răsăritul soarelui, lăsând locul unei realități îngrozitoare, hâde și dezarmante care-ți lua piuitul. Spune, Doamne, cu ce suntem vinovați? "Câte greșeli și câte păcate am făcut?" (Iov, 13:23) Și se făcuse dimineață. Trebuia să ne sculăm și să începem o nouă zi. Care "zi"? Ascultați. Ni se întâmplase un lucru minor; cu totul banal în condițiile unei vieți normale, obișnuite. Ceasul nostru de masă pe care mama îl luase de-acasă, din Cernăuți, și care se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
vorbesc cu Cel Atotputernic, vreau să-mi apăr pricina înaintea lui Dumnezeu." (Iov, 13:3) Evenimentele luaseră o întorsătură dramatică. Nu mai știam când este ziuă, când e seară pentru a ne culca, ori dimineață, când, în mod firesc, se scoală fiecare om. Busola noastră biologică fusese dată peste cap și nu mai arăta nordul. Eram ca un vapor cu timona stricată plutind la voia întâmplării pe nesfârșita întindere de apă a oceanului. Fără cârmă, fără busolă, vaporul nostru își pierduse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]