5,630 matches
-
o pot, eventual, comunica, avântul spre viitor, împreună cu propensiunea spre trecut, conferind, în felul acesta, substanțialitate schimbării. Acest lucru presupune efort, de aceea se realizează la intervale apreciabile de timp și numai în anumite persoane. Altminteri, între două acțiuni, amintirile zac, inconștiente, în clar-obscurul distribuit dramatic, ca într-o pânză rembrandtiană, al profunzimilor eului personal; imateriale, impotente, impasibile chiar, ele nu mai suportă acțiunea timpului, sunt quasi-eterne, cunoștințe pure (=distincția subiect / obiect al cunoașterii este inoperanta, în acest caz), așteptând scânteia
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
integrată în chip mai firesc: „Prin jungla nuferilor barca plutește fără nici o țintă / iar noi în barcă, triști și palizi ca-ntr-un poem de Lamartine. / La margine de baltă rațe sălbatice, țipând, colindă, - / dorm armele-n banduliere, căci vânătorii zac de spleen”. În rezumat: „Risipitor de imagini și risipit uneori în poezia ocazională, Andrițoiu este în creația lui mai pură un poet de vocație, elegiac și livresc. Cultivă filonul clasic și reactualizează speciile uitate ale poeziei sentimentale printr-o fantezie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285359_a_286688]
-
demonicate sunt triviale, vulgare (de exemplu soția hangiului, cel care însoțește călătorii în pelerinajul spre Canterbury și care se confesează tuturor a fi un soț nefericit, alături de o nevastă rea, de unde și nota misogină în portretizarea femeilor: „Vedeți ce parșivenii zac în ele?/ Pândesc într-una numai să ne-nșele/ și-s ca albina harnice n păcat;/ Din drumul drept mereu se tot abat./ [...] soața mea, măcar că nu-i chiabură/ În zestre, are-o gură cât o șură/ și-o groază
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
răspândire, au fost văzute („vizualizate”, mă rog) mult mai mult decât pipăite. Neavând, practic, consistență materială de obiect cu suflet și soartă proprie, acea cărticică îmi stă pe conștiință ca un miez fără coajă. Cred că avea dreptul ei să zacă pe rafturile unei librării, între atâtea alte plăsmuiri din lumea lor, a cărților, să atragă un ochi de trecător grăbit, un deget curios pentru răsfoire, un zâmbet simpatic, o renunțare cu tâlc ori o acceptare deschisă. De aceea o împing
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
Sfântă Treime, că pentru multă bunătatea Ta și pentru îndelungă răbdarea Ta, nu Te-ai mâniat pe mine, leneșul și păcătosul, nici nu m-ai pierdut cu fărădelegile mele, ci ai făcut iubire de oameni după obicei; și întru deznădăjduire zăcând eu, m-ai ridicat ca să mânec și să slăvesc puterea Ta. Deci, acum luminează-mi ochii gândului, deschide-mi gura ca să mă învăț cuvintele Tale, să fac voia Ta, să-ți cânt întru mărturisirea inimii și să laud prea sfânt
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
Cioc" (Pamfile, 1909, p. 28); * serii paronimice: car sar var jar țar par zar rar dar bar far har /cad cat caș caz /sac sat sap /vad vas vag val van /jad /țap /pas pat pal pac paf pag pap /zac zaț /rac rad rag ram ras /dac dat /bac bag bal ban bas bat /fac fag fad fan /hac hat haz hal ham han etc.; * jocuri vocalice/consonantice: ba be bi bo bu bă bî (vocale); pa ba ca ga
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
plutește ca un duh rău asupra satelor" și se propune ca remediu intervenția învățătorului căruia „i se incubă, mai mult ca oricui, vindecarea acestor lacune, trezirea conștiinței naționale, descătușarea, purificarea sufletului, alungarea valului întunericului și scoaterea din mocirla în care zac înglodați până-n gât țăranii.” Ziarul se angaja să lupte pe două fronturi: Îmbunătățirea retribuției muncii și ridicarea țărănmii din mizerie și ignoranță căci „ pentru revendicarea drepturilor noastre sfinte, uzurpate de către conducătorii perindați la cârma țării și pentru tovarășul ce sfredelește
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
să ne pună jugul imperialismului hitlerist și al revizionismului hortist. Aceasta n‐o vrem noi, n‐o vor antifasciștii, n‐o vrea poporul întreg. Și n‐au vrut‐ o și nici nu o vor cei peste 1500 de antifasciști care zac în temnițele țării române ști. Luptătorii pentru interesele mulțimii, intransi genți atunci când e vorba de dat poporului pâine, pace și libertate, acești antifasciști sunt victimele teroarei, a actelor fascizante ale guvernului. Să se facă dreptate! Să fie redați societății deținuții
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
Suhrkamp Verlag, Frankfurt am Main, 1989, pp. 47-48. 16 Ibidem, p. 63. Există o apropiere între această analogie și cea pe care o întâlnim în Caietul albastru: „Să ne imaginăm că trebuie să aranjăm cărțile unei biblioteci. Atunci când începem, cărțile zac claie peste grămadă pe podea. [Ă] Unele dintre cele mai mari realizări în filozofie pot fi comparate doar cu a lua de pe jos unele cărți, ce păreau să țină unele de altele, și de a le așeza pe rafturi diferite
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Dacă "bătălia Kaizerului" din martie 1918501 dăduse noi speranțe Puterilor Centrale și pe frontul de Vest, contraofensiva franceză condusă de mareșalul Foch, sprijinit de generalii Pétain, Haig și Pershing, a rupt frontul german până la linia Siegfried, răsturnând decisiv situația: Germania zăcea la picioarele învingătorilor, iar Austro-Ungaria, Bulgaria și Turcia își acceptau soarta cu umilință. Din vara anului 1918 se prefigura prăbușirea: în 18 iulie 1918, la o zi după ce ultima ofensivă germană a eșuat, a început o nouă ofensivă a Antantei
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
care înseamnă dezvoltarea unui sistem nou de axiome în posibilitățile liricii noastre. În primul număr din revista "Pan" (1-15 martie 1941) publică un scurt Cuvînt către poeți, bun prilej de a sonda la temeliile sufletului - inima Poeziei după Poe - unde zac straturi de păgînătate. Marea încercare este de a scoate în lumină, de a-i afla adevăratul rost bogăției cuprinse în străfunduri. Se întreabă: "De ce n-ar fi Poezia rostul, domeniul acestor forțe obscure, precreștine? Lumea cîrmuită de cetele îngerești e
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
cu silă grea înfricoșată, și a fugit din trup, și ieșind din locul lui, în care era legat l-au primit tinerii întru călătoria lor, și l-au acoperit. Și după ce m-au primit cei blagosloviți, priveam trupul meu și zăcea, fără de suflet, și mort nemișcat și nelucrător și mă supăram: și mă minunam ca unul ce își scoate haina lui și o aruncă jos și stă și o privește". Astfel îi narează cuvioasa Teodora ucenicului Grigore despărțirea sufletului de trup
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
se manifestă și la noi o tendință învederată pentru crearea unei industrii naționale. Mai cu seamă Concordia Română din București a știut să adune în sînul ei mai mulți bărbați din deosebitele clase ale societății care, deplorînd părăginirea în care zac aproape toate ramurile de activitate națională, au simțit în ei îndemnul de a trezi la o nouă viață munca, paralizată de concurența străină și de lipsa unui învățămînt special. Ca o probă de activitate, Concordia Română a deschis expoziția ei
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
printre vase cu vopsele, cârpe murdare și cutii de conserve pline cu peneluri, deși era mai probabil să nu fi fost uitare, ci ceva tot atât de deliberat ca și părăsirea acelui Eye of War, ca vai de el, care și el zăcea pe scaunul ocupat de musafir când tăifăsuiseră. Am nevoie să Înțelegi unele lucruri, spusese. Atunci am să te pot ucide, În sfârșit. Etcetera. Probabil coniacul, s-a gândit pictorul de război, cu efectul lui asupra inimii și capului, atenua senzația
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
De astă dată, nu tablourilor lui cu bătălii, ci unei fresce recent descoperite la Sfântul Martin cel Mare din Bologna: Adorarea Copilului. Pe fragmentul inferior, Între un catâr, un bou și câteva figuri decapitate de ravagiile timpului, un Iisus Copil zăcea cu ochii Închiși, Într-o liniște aproape cadaverică, care anunța, Întru Înfiorarea privitorului atent, Christul torturat și mort din orice Pietate. Faulques tocmai Își curăța resturile de vopsea, când o umbră i s-a proiectat pe masă. A ridicat privirea
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
păstrase o vreme, până le pierduse, În cele din urmă, nu-și mai amintea nici el unde, așa cum nu-și mai aducea aminte nici vorbele scrise acolo: copii sub ploaia care mai uda și alte locuri, cimitire de departe, unde zăceau alți copii, care n-aveau să Îmbătrânească nicicând și nici n-aveau să ajungă niciunde, ori cam așa ceva. Își amintea doar primele două rânduri: Copii așezați În fața unui muzeu (neobișnuit de) intact... A alungat amintirea și s-a Întors la
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ajunseseră Într-o zi mediteraneeană luminoasă și albastră, cu un soare orbitor, care aurea pietrele din portul vechi. Încă mai trăia prietenul lui Faulques, septuagenarul călugăr Georges, care, sedus pe loc de Olvido, Îi arătase cripta bisericii lui medievale, unde zăceau - cu chipurile din piatră desfigurate cu ciocanul când orașul căzuse În mâinile turcilor - statuile cavalerilor cruciați. A doua zi, ea primise botezul focului pe șoseaua care ducea spre Nebatie: un atac cu elicoptere de artilerie israeliene, o rachetă trasă Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
dacă Faulques era la curent, dar În acel reportaj apărea și el, Într-o secvență din timpul Întâmplării. Cât despre poze, În prima se vedea cum băteau victima, și o tăiau cu acel cuțitoi, iar În a doua cum aceasta zăcea În țărână, sângerând, plină de tăieturi. Totuși, În imaginile de la televizor, care se filmaseră chiar În acel moment mai din spate, apărea Faulques făcând prima poză, apoi În genunchi, cerând ca omul să nu fie omorât. Cu un gest de
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
apoi deslușit, pe măsură ce răsucea de la infinit la 1,6 metri butonul distanței focale. Imaginea din vizor era În culori; dar principala amintire, suprapusă peste toate celelalte, ceea ce păstrau timpul ori memoria lui Faulques (distrusese copia unică de pe hârtie, iar negativul zăcea Îngropat sub kilometri de peliculă arhivată), era gama de griuri care se afirmau treptat pe hârtia fotografică, lenta impresionare revelată de procesul chimic sub lumina roșie din laborator. Biluța cercelului de aur pe lobul urechii a fost ultima care s-
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
noastră". Nevoia de "puritate" a unui "om nou" a impus ruperea de "nefastele" influențe ale trecutului printr-o prezentare total tendențioasă a acestora. Sistemul unor subtile puniții a îngăduit transformarea unora dintre "recalcitranți" în instrumente mincinoase ale căror nume mai zac și astăzi în dosare încă nedezvăluite. • Cultul confesiunii este direct legat de imperativul purității, fiind o consecință a acestuia. În societățile totalitare de tip religios, confesiunea este stimulată pentru că apropie enoriașul de rînd de idealul "divinității umane" venerate. În regimurile
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
aceea fuge lumea de dânsul de-și scoate ochii; și nu numai atâta, dar chiar când se uită la cineva, fie om sau orice dihanie a fi, pe loc rămâne moartă. Și cică o mulțime de oameni și de sălbătăciuni zac fără suflare în pădurea lui numai din astă pricină: se vede că este solomonit, întors de la țâță, sau dracul mai știe ce are de-i așa de primejdios. Dar cu toate aceste, trebuie să știi, nepoate, că unii oameni îs
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
lui Bazorio care în frun-tea românilor din Ardeal și Banat l-au alungat, răzbunîndu-se pe rudele lui din Mesia. Tăblița 32 ne amintește acele timpuri grele și pline de răutate și venin. ,,Conducătorul Bazorio împreună cu geții săi stăteau adunați și zăceau bolnavi și însetați. Cu răgete furioase, românii au făcut măcel și i-au fugărit pe toți. Oala pen-tru mîncare a fost murdărită chiar de conducătorul adevărat al balului. Cu strigăte puternice, murdari și țopăind de nerăbdare, geții au trecut înot
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
roșcat cu ghioagă(buzdugan ca semn al funcției de conducător în armată) s-a întors(părăsit) de la soția Lia și este luat(căsătorit) cu Zoe. În întăritura sa a fost bătut rău la tălpi ca să primească îndurarea lui Zabeloe. A zăcut pînă la sărbătorile de iarnă cînd s-a ridicat împreună cu rudele sale și a fost lăsat să fugă să se întîlnească cu armata lui. Pentru a opri zîzania rea ce o băga în armata geților, a fost împuternicit Eno să
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
din religiozitate, cât din candoare, din inefabilul transportării în ambianța copilăriei: „Joi porneam în cete la pădure, / S-adunăm călțunași și viorele, / Umpleam de chiot și cântec dealurile sure, / Uitând că ești mort și c-o să Te împodobim cu ele: Zăceau pe sfânta masă biete flori vinete, încă înfrigurate / Și printre ele lucea, vie, zugrăvită pe icoană, / Roșia floare a coastei Tale însângerate / Și stropii de sânge picurați din coroană” (Iisus din copilărie). În esență, prin tot ce e durabil în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
și franțuzești asupra celor două popoare, pe care l-a trimis Jurnalului economiștilor 67. Articolul sosea din îndepărtata regiune Landes, fără a fi sprijinit nici măcar de cea mai neînsemnată recomandare. Trebuie de asemenea să spunem că a fost lăsat să zacă o vreme în cutii. Un jurnal este expus să primească atâtea articole, și ce fel de articole! Dar, în sfârșit, la intervenția editorului, domnul Guillaumin, redactorul-șef al Jurnalului, domnul Dussard, și-a aruncat privirea asupra acestei lucrări a unui
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]