55,798 matches
-
Giurescu va deveni una dintre persoanele pe care lui Iorga "îi era drag să le urască"154. Iorga i-a amintit lui Giurescu că are "o memorie bună" și că disprețul lui nu contribuia la adoptarea unui ton senin în dezbaterile cu "Școala nouă". Nu era niciodată plăcut să fii ținta manifestării temperamentului lui Iorga. Tatăl lui Giurescu era profesor la Universitatea București și a luat o atitudine potrivnică lui Iorga. A murit în cursul anului 1918. Iorga a făcut gestul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
datorită unor nemulțumiri personale sau din oportunism. Iorga susținea că Russo se simțise nedreptățit pentru că nu fusese ales președinte al Congresului Mondial de Bizantinologie din 1924166. Meritele Noii școli de istorie au fost definite de Michelson: 1) Au fost inițiate dezbateri rodnice ale istoricilor reprezentînd Noua școală de istorie, aruncîndu-li-se mănușa celorlalți istorici; 2) "Revista istorică română" "a stabilit noi standarde pentru publicațiile istorice din România"; 3) monografiile noilor istorici au constituit o reală contribuție și "au stimulat eforturi la fel de importante
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
vechiului său dușman, Maiorescu: "Ar trebui oare să interpretăm istoria prin prisma unui raționalism formal și tern, golit de viață sau de conținut spiritual? Sau prin cea a sufletului național, care reprezintă adevărul?" Adăugînd că "aceasta este limita care însuflețește dezbaterile publice astăzi!" După părerea lui Iorga, Giurescu, Panaitescu și ceilalți reprezentanți ai Școlii noi de istorie descind din Maiorescu și comit aceleași greșeli ca și cele comise de partizanii acestuia în urmă cu 50 de ani. Iorga își încheia discursul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
fost "ciobani nomazi" și încheia (ca de obicei) declarînd că este vorba despre o "agresiune științifică ungurească!"188 Să aruncăm mai întîi o privire asupra evoluției relațiilor ungaro-române în perioada interbelică și a soartei minorităților maghiare. Adevărata problemă din spatele acestei dezbateri istorico-științifice era revizionismul maghiar. Speranțele revizioniste maghiare, încurajate mai înainte de retorica lui Mussolini erau și mai mult încurajate de atacarea cu succes a statu-quo-ului de către Hitler. Încă din 1920, după ce Ungaria semnase Tratatele de Pace (numite în Ungaria "Tratatele de la
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
ca J. Holub, I. Kiss și cunoscutul Henrik Marczali, ca și cei mai tineri, Gy. Szekfü, Bálint Hóman și mai ales Sándor Dománovszky, se aflau în fruntea tuturor acestor acțiuni. Să spunem cîteva cuvinte și despre relațiile ungaro-române înainte de declanșarea dezbaterii înverșunate dintre istoricii maghiari și români din a doua jumătate a deceniului 1930-1940. Ca și URSS-ul, care nu a recunoscut niciodată dreptul la autodeterminare al teritoriilor pierdute de Imperiul țarist (și care refuza să recunoască revenirea Basarabiei în cadrul granițelor
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
mult de o jumătate de milion dintre aceștia au pierit practic în cîteva săptămîni, înainte de prăbușirea nazismului în Ungaria. Iorga s-a opus vehement și consecvent acestei forme de naționalism. Odată cu apariția pericolului german iminent care amenința Austria și Cehoslovacia, dezbaterile revizioniste au devenit tot mai înverșunate, ele fiind conduse de către istorici. Pe ce se puteau baza argumentele revizioniste maghiare? Pe autodeterminare? În nici un caz. Revizionismul maghiar a recurs și la argumente geografice, adică la unitatea geografică naturală a bazinului carpatin
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
caracter permanent. Ei au avut condiții să se înmulțească pentru că ungurii s-au deplasat spre Apus ca să-l apere de tătari și după aceea de hoardele turcești. Ungurii au fost înlocuiți datorită fecundității acestor păstori nomazi infiltrați 199. După Versailles, dezbaterea aceasta a căpătat un caracter tot mai polemic, deoarece ungurii se puteau baza aproape exclusiv pe drepturile istorice. Iată de ce istoricii au fost cei aflați în primele rînduri în lupta revizionistă, în frunte cu Sándor Dománovszky. Dománovszky s-a născut
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Oamenii aceștia au trăit multă vreme în sărăcie, ca refugiați. Ei nu alcătuiau numai o audiență receptivă, ci erau și suporteri ai unui revizionism total 203. Datorită devotamentului său față de România, reacția lui Iorga a asigurat faptul că pînă și dezbaterile științifice privind România să nu se desfășoare la nivelul Olimpului. Ele semănau mai curînd cu jurnalismul politic est-european, la care se adăuga influența personală a lui Iorga. El a avut un schimb de opinii în acest context cu Gyula Kornis
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
lui adevărat era Hochman, un nume german 205. Nu a fost uitată nici originea germană a contelui Kunó Klebelsberg, ministrul învățămîntului (adevăratul motor al revizionismului maghiar)206. Iorga nu trebuia să susțină această asimilare împotriva ungurilor. Dimpotrivă! Dat fiind că dezbaterea aceasta nu era adecvată recunoașterii acestui fapt, politicianul istoric austriac H. Friedjung sublinia că "trebuie să considerăm în rîndul celor mai bune calități ale ungurilor faptul că știu să-i atragă pe fiii cei mai buni ai altor naționalități și
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
putea opune Sistemului de la Versailles prin unitatea dintre simpatizanții naziști, conservatori, liberali și socialiști (ba chiar și comuniști). Dar acest lucru nu se aplica și României. Comuniștii români erau obligați să adopte o poziție antiromânească absurdă. În punctul culminant al dezbaterii, într-o atmosferă tensionată, a avut loc la Zürich, în vara lui 1938, Congresul Mondial de Istorie. Iorga a fost ales vice-președinte al Comitetului Internațional al Istoricilor (mai ales datorită sprijinului prietenului său, istoricul norvegian H. Koht, care era și
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
natal nu poate citi aceste volume de istorie (și conflictul înverșunat care s-a declanșat între istoricii maghiari și români după apariția acestor trei volume) decît cu mare tristețe. În ciuda faptului că totala cooperare dintre Ungaria și România este obligatorie, dezbaterile sterile continuă. Socialismul nu a rezolvat un lucru: ungurii și românii nu se pot suferi așa cum nu se puteau suferi nici la începutul secolului. Ei nu pot să se înțeleagă în privința trecutului Transilvaniei, în privința prezentului acesteia și este clar că
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și a făcut o scenă. Carol, care-și venerase mama pînă atunci, nu putea accepta ideea că Regina Maria era și ea ființă umană 7 Corneliu Coposu, un colaborator apropiat al lui Maniu, își amintea de toate acestea într-o dezbatere cu Vlad Georgescu. "Românul liber", Londra, martie 1986 8 Dimitrie Munteanu-Râmnic îi amintea mereu lui Iorga că ofițerii tineri îl sprijineau pe Carol. Memorii, vol. V, p. 241 9 Ulterior, Iorga s-a referit ironic la aceasta ca la "pasiunea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
törenélemirás, p. 414 204 Iorga, Réflexions sur "la question de Transylvanie" Réponse a un article de M. Kornis Gyula, Professeur de l'Université de Budapest, București, 1940 205 Iorga manifestase un mare respect față de Hóman, un medievist reputat, înainte ca dezbaterea să devină acerbă. El îi arăta mai mult respect lui Homan decît lui Gusti. "Neamul românesc", 22 februarie 1935 206 "Neamul românesc", 2 martie 1936 207 Heinrich Friedjung, Österreich von 1848-1860, Stuttgart-Berlin, 1908, vol. 1, p. 227 208 Dománovszky, op. cit
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
prezentă. Cum Încearcă să arate această carte, umbra celui de-al doilea război mondial apăsa greu asupra Europei postbelice. Însă nu putea fi acceptată pe deplin. Obnubilarea trecutului recent a fost condiția necesară pentru construcția unui viitor european. Astăzi - după dezbateri publice dureroase În mai toate țările europene - pare cumva firesc (și, În orice caz, inevitabil) ca și germanii să poată interpela deschis canoanele memoriei oficiale bine intenționate. Poate nu ne convine; poate e chiar un semn rău. Dar este un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
important pe care acestea l-au jucat În gândirea populară europeană În prima jumătate a secolului XX: naziștii nu erau singurii lor adepți. Înainte de 1945, două generații de doctori, antropologi, comentatori politici și funcționari ai departamentelor de sănătate publică animaseră dezbateri și polemici ample despre „sănătatea rasială”, creșterea demografică, sănătatea mediului și confortul ocupațional, discutând măsurile practice prin care acestea puteau fi ameliorate și stabilizate. Exista un larg consens asupra faptului că starea fizică și morală a cetățenilor era o problemă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Viaceslav Molotov a părăsit negocierile, iar două zile mai târziu Franța și Marea Britanie au invitat oficial reprezentanții a 22 de țări (excluzând doar URSS și Spania) să discute propunerile. La 12 iulie, 16 state europene au luat parte la aceste dezbateri. Toate (Marea Britanie, Franța, Italia, Belgia, Luxemburg, Olanda, Danemarca, Norvegia, Suedia, Elveția, Grecia, Turcia, Irlanda, Islanda, Austria și Portugalia) aveau să beneficieze de noul plan. În ciuda interesului manifestat de Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria și Albania, nici unul din viitoarele state comuniste nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la Moscova și instruit să se prezinte la Întâlnirea de la Paris. Dar ordinele erau clare: trebuia să profite de prezența sa la conferință ca să demonstreze „caracterul inacceptabil al planului anglo-francez, să Împiedice adoptarea unei decizii unanime și apoi să părăsească dezbaterile, antrenând cât mai mulți reprezentanți ai altor țări”. Patru zile mai târziu, Stalin s-a răzgândit. Lui Gottwald i s-a spus să refuze invitația, contramandând participarea la conferință. Întâlnindu-se cu o delegație a guvernului ceh, din care făcea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la pământ și au sfârșit prin a și-l Împărți pentru a profita separat de vigoarea lui recăpătată. Devenise limpede - mai Întâi pentru britanici, apoi pentru americani, cu Întârziere pentru francezi și În cele din urmă pentru sovietici - că termenii dezbaterii trebuiau schimbați: ca să nu mai fie o problemă, Germania trebuia să devină o soluție. Nu era prea comod, dar a funcționat. În cuvintele lui Noel Annan, un ofițer de spionaj britanic În Germania ocupată: „Era cumplit să te trezești În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de fapt, ultimul monument al liberalismului”. Politica internă În Marea Britanie gravita, după război, În jurul aspectelor de justiție socială și a reformelor instituționale necesare. Lucru datorat În bună măsură eșecului cumulativ al guvernelor precedente, care ignoraseră inegalitatea socială. Reorientarea tardivă a dezbaterii spre cheltuieli publice urgente - sănătate, educație, transport, locuințe, pensii - le părea multora o recompensă binemeritată pentru sacrificiile recente ale țării. Dar Însemna și că majoritatea alegătorilor britanici (și mulți membri ai Parlamentului) nici nu-și imaginau cât de săracă era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai vagă referință la vecinii sau aliații Angliei (sic), țara e prezentată În 1951 așa cum fusese, de fapt, În 1940: un erou solitar. În 1828, poetul german Heinrich Heine făcea o remarcă devenită celebră: „Rareori Îi vezi pe englezi, În dezbaterile lor parlamentare, enunțând un principiu. Ei discută numai despre utilitatea sau inutilitatea unui lucru, invocând fapte pro și contra”. E adevărat că În 1950 britanicii au respins propunerea lui Schuman din cauza tradiționalei lor rețineri față de complicațiile continentale, precum și pentru că nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
adânc În inima Europei, scoțând Estul din ecuație. Viața intelectuală și culturală europeană de după al doilea război mondial se desfășura pe o scenă drastic micșorată, de unde fuseseră măturați cehii, polonezii și ceilalți. În ciuda faptului că problema comunistă era În centrul dezbaterilor occidentale, experiența practică a „comunismului real” cu câțiva kilometri mai la est a trecut practic neobservată - de nimeni alții decât cei mai fervenți admiratori ai comunismului. Starea intelectuală a Europei Occidentale postbelice ar fi fost de nerecunoscut pentru un vizitator
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de orientarea nazistă, nu era clar ce contribuție mai aveau nemții În Europa. Gânditorii și scriitorii lor erau obsedați, pe bună dreptate, de dileme specific germane. Karl Jaspers, singura figură majoră din universul intelectual prenazist care a participat activ la dezbaterile de după 1945, este cunoscut mai ales pentru contribuția unică la o discuție internă: eseul său din 1946 despre Conștiința culpei. Dar ce i-a marginalizat pe intelectualii vest-germani În primul deceniu postbelic a fost faptul că evitau scrupulos dezbaterile ideologice
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la dezbaterile de după 1945, este cunoscut mai ales pentru contribuția unică la o discuție internă: eseul său din 1946 despre Conștiința culpei. Dar ce i-a marginalizat pe intelectualii vest-germani În primul deceniu postbelic a fost faptul că evitau scrupulos dezbaterile ideologice Într-o perioadă În care dialogul public din Europa Occidentală era intens politizat și polarizat. Britanicii erau și ei la periferia vieții intelectuale europene În acești ani, dar din motive foarte diferite. Argumentele politice care divizau Europa nu erau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de sus, care știu cel mai bine. Iar În Marea Britanie, nici stânga elitistă, nici funcționarii din Ministerul de Externe nu aveau timp pentru patimile țărișoarelor dintre Germania și Rusia, care le păruseră dintotdeauna o pacoste. Dar dacă aceste probleme stârneau dezbateri aprinse dincolo de Canalul Mânecii, În Marea Britanie comunismul n-a reușit nici pe departe să-i mobilizeze sau să-i dezbine pe intelectuali. Cum observa George Orwell În 1947, „englezii nu sunt suficient de interesați de problemele intelectuale pentru a deveni intoleranți
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aprinse dincolo de Canalul Mânecii, În Marea Britanie comunismul n-a reușit nici pe departe să-i mobilizeze sau să-i dezbine pe intelectuali. Cum observa George Orwell În 1947, „englezii nu sunt suficient de interesați de problemele intelectuale pentru a deveni intoleranți”. Dezbaterea culturală În Anglia (și, În mai mică măsură, În restul Regatului Unit) era centrată pe un subiect intern: apăruseră primele indicii ale unei anxietăți durabile pe tema „declinului” național. E simptomatic pentru dispoziția ambivalentă a Angliei postbelice faptul că țara
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]