6,323 matches
-
autorul, mărturisitorul. Ultima amintire din copilărie estre "o miuță" jucată în curtea școlii, cu o minge făcută din cârpe, una mai degrabă ovală decât rotundă. Apoi, noaptea vin soldații înarmați până-n dinți și începe un altfel de joc, un joc absurd: sunt declarați "bandiți" și "tâlhari" și duși la gară, îmbarcați în vagoane de vite și porniți într-o direcție necunoscută. Și în tot timpul acesta în mintea copiilor revine, obsesivă, ideea că vor fi duși în Rusia și făcuți săpun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
al insolitei cărți de proză intitulată Întâmplări imaginare pe străzile Bucureștiului. Carte ce reia alfabetic anuarul străzilor bucureștene și le agață fiecăreia câte-o întâmplare. Primul volum are vreo șapte ori opt sute de astfel de mici ori medii povestiri ciudate, absurde, pline de blândețe ori de cruzime și, în orice caz, de-un umanism debordant. Este o carte scrisă pe nerăsuflate, o carte doldora de personaje fantastice și reale, un text care le-ar plăcea deopotrivă lui Swift și lui Milorad
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
Revoluție, dar a apărut o mașină care nu se mișca din fața casei, supraveghindu-ne. Am fost țintă unei acțiuni de "spargere a anturajului" (am aflat termenul din cercetările de la Memorial, atunci știam doar că se lansau despre mine cele mai absurde zvonuri, că nu mai avem telefon, că nu mai sosea poșta, că nu mai îndrăznea nimeni să vină la noi). Am parcurs relativ ușor această perioadă dură pentru că în liniștea pe care o crease în jurul nostru decuparea din contextul social
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
nu, pe cine-l simt mai aproape de mine și de percepția mea lirică. De obicei la ora 22,00 sunt în pat, unde nu citesc, ci mă uit la un film sau o emisiune relaxantă și cât se poate de absurdă. Sunt zile când tot programul se dă peste cap și atunci lucrez până la 2-3 nopți așa cum a fost luna trecută după care dorm cel puțin 20 de ore. Înainte, noaptea era timpul meu de muncă (pe vremea când practicam încă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
de peste 20 de ani, nu-mi place să conduc. A.B.Cum a fost copilăria? Dar adolescența? Copilăria și adolescența au fost grele prin prisma vremurilor. Am suportat greu obligația limbajului dublu, grija continuă de a nu fi turnat, obligațiile absurde precum "practica în producție" și "munca patriotică" ca să n-ai timp de lectură, frigul și întunericul, lipsa divertismentului, viața cenușie din comunism tocmai în anii cînd eram tînăr și doritor de diversitate. Deși am făcut un liceu de elită, cursurile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
Ion și numai Ion Alexandru. Ei au plecat. A mai îndrăznit-o Mircea Nedelciu, marele prozator al generației optzeciste. Ne întâlneam, mai ales, în librăria editurii Cartea Românească, sau prin subsoluri, unde patrona Florin Iaru. S-a prăpădit, în mod absurd, poetul Ștefan Drăghici, de la Călărași. Primele mele pierderi scriitoricești s-au numit Jacques Byck, care m-a îndemnat să rescriu "Țiganiada", proiect realizat la începutul anilor '80, ai aceluiași secol de pomină. În capitolul 6, tovarășii comisari draci participă pun
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
al poporului" nu mi-a permis să le transform în profesie, am continuat să fiu aproape de scenă, cu patimă uneori, tot timpul vieții. Atât de apropiat, încât viață mea este deseori un spectacol. Am început, cum am pomenit, cu teatrul absurdului în tinerețe, apoi cu restituiri dramatice, cum a fost punerea în scenă a uneia dintre primele piese românești, "Inimile mulțămitoare" de George Bariț, spectacol montat de prietenul meu Florin Fătulescu, regizor aflat de mult la Los Angeles. Totdeauna am simțit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
torturase și a fost chinuit îngrozitor. În schimb, Valeriu Negulescu nu avea nici o legătură cu Piteștiul, iar ceilalți cinci (mai ales Oprișan și Hoinic) s-au numărat printre victimele preferate ale echipelor lui Țurcanu. Pe de altă parte, tocmai din cauza absurdului acestui proces, precum și a faptului că au avut mai mult timp să își revină după șocurile fizice și sufletești la care au fost supuse, victimele s-au înverșunat împotriva înscenării orchestrate de Securitate și au opus rezistență. Capitolul III Personaje
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
de o așa scurtă durată, dar și de o intensitate căreia nu păream a fi pregătit să-i fac față. Cine să-mi spună că voi face o puja pentru Shri Surya la Slatina, că voi plăti apoi o amendă absurdă la Băile Herculane iar apoi, la final, mă voi întâlni cu acei minunați sahaja yoghini într-un apartament primitor din Oradea? Cine să mă avertizeze că, odată instalat la Arad, o prietenie pământeană ce părea bine sedimentată pe parcursul a 24
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
a lui Ceaușescu, am numit-o deja. Așa ceva nu exista nicăieri în Europa. Doar în China. Deci, în Europa, comunismul nu îmbră‑ țișa aceste forme. Și era o trăsĂtură cu totul periculoasă și regimul în mod conștient făcea aceste lucruri absurde. Multe dintre obiectivele regimului erau absurde, nu puteau fi atinse, dar simpla testare era un mod foarte eficient de a controla societatea. Eram aici, la Sinaia, cum amin‑ team, medic de tabărĂ într-un an, când am fost vizitați de
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
deja. Așa ceva nu exista nicăieri în Europa. Doar în China. Deci, în Europa, comunismul nu îmbră‑ țișa aceste forme. Și era o trăsĂtură cu totul periculoasă și regimul în mod conștient făcea aceste lucruri absurde. Multe dintre obiectivele regimului erau absurde, nu puteau fi atinse, dar simpla testare era un mod foarte eficient de a controla societatea. Eram aici, la Sinaia, cum amin‑ team, medic de tabărĂ într-un an, când am fost vizitați de procurorul general al Republicii. Atunci însemna
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
să nu ajungă la țară, că era acea obsesie, eu mă gândeam : „Dar eu ce-mi doresc ?“ Eu nu știam cum să scap din Iași. Deci să rămân în Iași, după rezidențiat, unde fusesem dintotdeauna, mi se părea un ideal absurd. Și cum s-a întâmplat de-am plecat ? Când eram redactor-șef adjunct la Opinia studențească, vreo câteva texte ale mele au fost reluate în revista 22 și au avut un mare impact. În toamnă s-a făcut un sondaj
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
în primii ani ai tranziției. Noi n-am putut să mergem așa de departe. Pentru că, din nou, lumea care acuză regimul acesta că n-a făcut mai mult trebuie să înțeleagă că deja ea suferea de cinci ani din cauza reformei absurde făcute de VĂcăroiu și ai săi, care au început prin a liberaliza prețurile și au făcut o falsă privatizare. Urmarea a fost că au creat această economie scumpă cu o megainflație necontrolabilă. Practic, lumea vedea numai dezavantajele reformei economice și
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
așa mai departe. Și această chestie s-a transmis în postcomunism și este o bună parte din expli‑ cația pentru care postcomunismul a fost așa de corupt. Puterea discreționară e cauza principală a corupției. Pe urmă, legile în timpul comunismului erau absurde. Și ele s-au transmis în postcomunism. Legile fiind proaste, din fericire, nu erau puse în practică, societățile noastre au putut să supraviețuiască ascunzându-se de lege. Acest lucru a continuat și în postcomunism, în tranziția noas‑ tră. Au fost
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
au un gust formidabil pentru înțepătura ironică și demistificatoare (nu întâmplător, în adolescență, și unul, și celălalt citeau cu entuziasm Stroncature ale tăiosului scriitor italian Giovanni Papini), chiar dacă cel mai caustic-feroce este, cu siguranță, suedezul Stig. În acestmic teatru al absurdului intră cu pompă și ies nu întotdeauna cu glorie o bună parte dintre autorii care au lăsat o urmă în istoria religiilor din secolul XX,pe lângă o serie de personaje secundare: G. Dumézil (singurul care apare mereu într-o lumină
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
cu un om, dăruirea unei sume de bani, exprimarea unei păreri, scrierea unei poezii, trimiterea unei scrisori (...) Milioane de ani de închisoare au fost ispășiți de oameni care (aceasta era suprema crimă) făcuseră un gest normal, refuzînd să se supună absurdului dezumanizant din jur. Ca să nu mai vorbim de pedepsele capitale". Vor fi reparate, vreodată, juridic, dar și moral, aceste numeroase, mîrșave injustiții, proferate și aplicate în numele poporului și totdeauna cu unanimitate de voturi? (Convorbiri literare, nr. 7, iulie, 1998) NOUA
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
de el, "Jurnalul literar": "Intelectualul și mai ales intelectualul-scriitor poate să fie, ba chiar este în chip necesar un om al faptei. Prejudecata că "poetul", "scriitorul", "filosoful" sînt inapți e și maliție. Dacă aș fi trecut pe o listă (ipoteză absurdă, desigur) de nume propuse pentru primariatul unui sat, numele meu ar fi șters de la început cu zîmbete: "scriitorul". Și totuși, numai eu (subl. aut.) aș fi bun de meseria aceea". De aici pînă la a accepta oferta noii puteri instaurate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
peste ani, canalul a fost conceput să fie un mormînt al reacțiunii române. Pentru Constantin Ticu Dumitrescu, condamnat la douăzeci și trei de ani de muncă silnică, scopul expres al lagărelor era unul de exterminare, exterminare prin norme de muncă absurde un om avea ca normă patruzeci de metri cubi de pămînt pe schimb. Numărul morților de la canal se ridică la douăzeci și trei de mii. Cum comenta realizatoarea Memorialului, miile de morți din cele paisprezece lagăre de exterminare vor putea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
se mai termina. Butelia aceea cu lichid înspumat arunca valuri peste valuri, fără pericol de a se goli vreodată. Serile, ținea conferințe. Ne-a vorbit despre filosofia lui Bergson și, încercînd să demonteze mecanismele rîsului, ne-a familiarizat cu comicul absurd al teatrului lui Eugen Ionescu. Scrisese cîndva un eseu despre poezia lui Ion Barbu, dar exceptîndu-i pe securiști, care aveau o copie completă a manuscrisului, adnotat, probabil, și cu pasajele reacționare subliniate, doar noi, tinerii din jurul lui, ne bucuram de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
frumoasă tocmai pentru că se termină. Viața, da... tragica și minunata povară de a trăi, plină de infinite posibilități de măreție și de ratare ; ieri un idol, iată-te azi o fantomă. Viața plină de culoare și de cântece, de iubiri absurde, de extaz și viața sumbră, goală, nesfârșit de întunecată, duhnind a sărăcie și foame. Dintre atâtea și atâtea lucruri, ce șansă, dacă stai să te gândești, ce șansă să te fi născut, apoi ce șansă să fi supraviețuit fiecare an
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
la adresa politicienilor!, a fost, Încă o dată, marginalizat, iar revista sa, timp de vreo cincisprezece ani, decretată „proastă, plicticoasă, ne-vandabilă!”. Moara de zvonuri care funcționa formidabil, mai ales În deceniile dictaturii, ca una dintre puținele forme de Împotrivire la ucazurile absurde și anti-valorice ale stăpînirii, uneori În forme satirice, invocarea insistentă a lui Caragiale sau seria de bancuri cu Bulă - noi, vai, nu am fost capabili nici de o Împotrivire organizată, precum Polonezii sau Ungurii sau cei din R.D.G., și, după cum
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
fi rău Înțeles și pentru a nu da apă la moară unor răuvoitori, care, cum se știe, mișună peste tot: nu, nu sentimentele și furia, Îndreptățită, contra comunismului le critic și nici indignarea contra ultimei dictaturi, cea a lui Ceaușescu, absurdă și mai proaspătă În mintea mai tinerelor generații, deși „cealaltă”, dictatura lui Dej, fusese nu absurdă, ci barbară! Nu, și nici veghea, vigilența contra „Întoarcerii” sistemului, vigilență pe care am taxat-o drept „naivă” deoarece era evident, pentru Întreg Estul
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
știe, mișună peste tot: nu, nu sentimentele și furia, Îndreptățită, contra comunismului le critic și nici indignarea contra ultimei dictaturi, cea a lui Ceaușescu, absurdă și mai proaspătă În mintea mai tinerelor generații, deși „cealaltă”, dictatura lui Dej, fusese nu absurdă, ci barbară! Nu, și nici veghea, vigilența contra „Întoarcerii” sistemului, vigilență pe care am taxat-o drept „naivă” deoarece era evident, pentru Întreg Estul Europei, cotropit odată de Rușii sovietici și de ideologia lor, dar chiar și pentru Rușii Înșiși
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
al legilor - cele elaborate de un for democratic! -, o nevoie de demnitate umană și de practicare a unei credințe, oricare ar fi ea, dar sau moștenită de la antecesori, sau dobândită prin proprie reflexie, pe care deceniile comuniste, aspre, uneori chiar absurde, nu le-au putut eradica. Dar... schimbări esențiale de mentalitate putem Încă observa zilnic În toate straturile sociale și, mai ales, la aceia care prin răsturnarea puterii discreționare comuniste s-au văzut, Într-o formă sau alta, catapultați În fruntea
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ales cele administrative, nu este o plagă nouă pe plaiurile mioritice, e un import balcanico-fanariot, nu-i așa, dar, mai ales ultimele decenii ale dictaturii comuniste, au amplificat enorm acest „dublu joc” al cetățeanului față de putere, ce ajunsese la forme absurde, de fapt: nerușinate! Și România s-a Împărțit În două, cei care sufereau, cei mulți, și trebuiau să Învețe să fure și să mintă cât mai bine - sub ochii copiilor care ne priveau mirați! - ca să supraviețuiască - vai, cum! -, și cei
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]