10,371 matches
-
riscul de a fi condamnat pe viață pentru recidivă. Kay apăru în cele din urmă la rubrica „Fapt divers“ din 21 iunie, într-un articol intitulat „ Fata din lumea interlopă se îndrăgostește de... un polițist! Oare se îndreaptă? Direct la altar?“ Articolul era însoțit de fotografii cu ea și Lee Blanchard, împreună cu fotografia de cazier a lui Bobby De Witt, un tip cu o moacă de bidon turtit și cu părul unsuros, pieptănat pe spate. Povestea începea cu o reluare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
cât colo. Atunci am scotocit camera 204 a hotelului El Nido, sperând să găsesc un soi de mesaj, un indiciu care să-mi spună „O să mă întorc și vom fi din nou toți trei împreună“. N-am găsit decât un altar închinat lui Elizabeth Short. Camera arăta ca hogeacul obișnuit al unui burlac din Hollywood. Era mobilată cu un pat rabatabil, o chiuvetă și un șifonier. Pereții erau însă ornați cu fotografiile lui Betty Short, poze din ziare și reviste, prim-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
scene din viața lui Iissus, iar băncile, pline de indivizi în cămăși maronii, semănau cu niște strane. Biroul din față, un bloc masiv din lemn negru, cu o imagine sculptată Iissus răstignit pe cruce, fusese pe vremuri, cel mai probabil, altarul. Când m-a văzut apropiindu-mă, jandarmul grăsan care stătea de strajă și-a lins buzele. Mi-a amintit de un pedofil care nu se dă bătut niciodată. Aveam deja pregătit obișnuitul verzișor, dar nu i l-am dat. — Poliția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
căpitanul simpatiza cu cel învins, nu cu învingătorii. — După acea victorie, Augustus i-a uimit pe toți când a declarat că Apollo din templul de pe deal, cine știe de ce, îl ajutase să învingă. Și a ridicat în cinstea lui un altar. De fapt, era un monument închinat lui însuși. La acele cuvinte, vântul risipi ceața și dădu la iveală, pe deal, un edificiu solemn, terasat, din marmură albă. Pe prima terasă se aflau greoaiele rostra - pintenii de metal cu trei vârfuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
așchii; puterea lor de distrugere nu salvase corăbiile de la înfrângere. Pe a doua terasă era sculptată în marmură o procesiune a zeilor, care susținea statuia triumfală din bronz a lui Augustus. Peste toate acestea, împodobit cu un portic, se afla altarul zeului care îi dăruise lui Augustus puterea. — Augustus știa că, dacă la puterea ta o adaugi pe cea a unui zeu, spaima dușmanilor va fi de două ori mai mare, comentă căpitanul. Pe celălalt mal al golfului se întindea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vechea, mistica înțelepciune egipteană. La Miletus, în punctul cel mai înalt al Viei Sacra, un arhitect grec concepuse cel mai grandios templu construit vreodată în Mediterana, Didymaion, iar în jurul lui ridicase o pădure de o sută douăzeci de coloane. — În fața altarului veți vedea armura unui vechi suveran din Aegyptus, îi anunță Zaleucos, în întregime din aur, bătută cu turcoaze și jasp dur; a fost trimisă aici ca să se respecte un legământ, după o mare victorie. Via Sacra de la Miletus era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Se cânta o rugăciune lungă, de alinare, care a fost picurată în mințile noastre cu mii de ani în urmă. Dar aceasta nu poate fi dezvăluită. — Și-apoi? Preotul răspunse că nu se întâmpla nimic. — Nu se sacrifică animale pe altarul ei? — Nu, niciodată. Lumina nocturnă a zeiței este simbolul oamenilor care știu să trăiască în pace. Gajus crescuse în vâltoarea războiului, cu oameni împărțiți fără milă în prieteni de încredere și dușmani trădători, și-i văzuse împărțind și primind rațional
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
încăperile subterane de la Sais, mai existau pesemne acele papyri sacre cu scrierile pentru aflarea destinului. — Și a destinului tău. Dar eu nu știu cum se face. Îmi amintesc doar că trebuie să așezi douăzeci și nouă de frunze tinere de palmier pe altarul pentru ofrande, mensa isiacă... Gajus își spuse că un sclav care vorbea cu fiul lui Germanicus se simțea la fel ca un naufragiat care se agăța de o scândură. Însă tânărul povestea cu nevinovăție: — Un bărbat, neliniștit în legătură cu ce avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și tăietorii de lemne povesteau: „Muntele cel mai înalt e un vechi vulcan; spre norocul nostru, doarme de veacuri întregi“. Vechea masă de lavă devastatoare se întărise până la porțile Romei. Acum, în vârf strălucea templul lui Jupiter Latiaris. Noaptea, focul altarului său se vedea de pe muntele Tarracina, unde se afla sanctuarul megalitic al lui Anxur, și din Lavinium, de pe malul unde, după spusele lui Vergilius, debarcase Aeneas și se ridicase sanctuarul ezoteric al Celor Douăsprezece Temple. Preoții și poeții susțineau că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
format la școala ta. Și apoi, Chereas e atât de puternic, încât oricine se simte în siguranță lângă el - zâmbi. E adevărat că într-o zi a sfărâmat cu mâinile goale vertebrele unui taur? — E-adevărat, râse Macro, era în fața altarului pentru sacrificii. Taurul s-a înfuriat, l-a lovit pe preot. Lui Chereas i-a luat o clipă: am văzut cu ochii mei coarnele taurului în mâinile lui, capul care se răsucea și apoi taurul căzând pe pietre, plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sentimentului și naturile prea pasionale vin să se roage În biserică nu pentru ceea ce au făcut, ci pentru ceea ce simt că vor face de acum Înainte, ceva de care le este frică lor Înseși și de aceea se duc la altar să fie iertați pentru păcatele viitoare. Probabil că o asemenea intuiție m-a făcut să mă Îndrăgostesc, elev În clasa a VIII-a, de profesoara mea de istorie. Era, cred, o femeie tânără, de vreo treizeci de ani, nu aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
fundalul zgomotului făcut de ploaie pe acoperișul metalic al casei, rebelul cu aspect sălbatic din cauza tunsorii se apropiase și spusese: - Am nevoie de un serviciu din partea ta, Ralph. - Despre ce e vorba? Barnes se așeză pe un scaun, privind spre altarul improvizat, pe care pastorul Swenson însuși îl vopsise cu lac fumuriu. - Cineva e pe urmele noastre. Ne persecută. E unul dintre ei. Swensen știa că prin „ei”, Barnes înțelege alianța nedefinită dintre adminstrația locală și federală, presă, necreștini, membri ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
păr șaten, fără barbă și îmbrăcat în uniformă de polițist - începu să se plimbe prin cameră, privind atent la cărți, la CD-uri, la postere. Din când în când, dădea din cap aprobator. Zăbovi îndelung la unul dintre ornamente: un altar mic și roșu, înăuntrul căruia era portretul zeului chinez al războiului și al polițiștilor, Guan Di. Magicianul nu părea să dea atenției nepotrivirii acestui mic articol în dormitorul unui criminalist și, pe deasupra, om de știință. Se întoarse către Rhyme. - Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
nu știu, la vară, presupun. Sau vara cealaltă. — Leigh! Ai treizeci de ani și nu mai întinerești. Crezi că o să te lăsăm așa, logodită, doi ani de zile? Dacă aș fi în locul tău, l-aș duce pe băiatul ăla la altar în cinci luni.Ce mai aștepți? Nu aștept nimic, spuse Leigh enervată. Dar nu văd ce atâta grabă. Abia ne-am cunoscut, ce naiba. Vă știți de un an, Leigh, și, așa cum chiar tu ai spus-o de atâtea ori, are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
bei două Bloody Mary înainte de prânz, nu dai randament. — Asta cam așa e. Dar cât de bine te simți? — Destul de bine, recunoscu ea. În ciuda frânturilor din visul ce îi reveni în minte — se făcea că mergea în pielea goală spre altar și tremura — se simțea totuși odihnită și liniștită. Ia stai puțin, spuse Jesse traversând încăperea cu trei pași mari. Se așeză pe marginea patului unde Leigh stătea îmbrăcată, sprijinită de vreo șase perne, peste așternuturi. Ce văd eu aici? Leigh
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
artificial Sputnik 2. Cum au prins-o hingherii ca să o dea cu satelitul și cum o să moară pentru că ultima porție de mâncare e cu otravă În ea. N-are Laika norocul lui Belka și Strelka. E ghinionistă. Va muri pe altarul științei și tehnicii. Cât despre Gerilă, auzi ce voiau să facă din el, mânuși și ruj de buze. Cică din grăsimea de câine se face cel mai bun ruj. Nu poți face două lucruri deodată. Din diverse cauze. De 1
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Îți convine, fă-l cadou profesorului vostru, dacă este cumva filatelist. A, era să uit. Vezi că prin Trieste au trecut Fouché și Joyce. Servus! În lumina acelui octombrie al anului 1983, pentru prima dată În viața ta, duci În fața altarului o mireasă. O fată tânără, aproape un copil, și În 13 august 1984 vine pe lume fiica voastră, Maria. Nunta se termină la ora 22, când localul se Închide conform orarului de funcționare. După o lună de miere săracă, mușcați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Erau doar micile zgomote ale corpului meu de invadator și respirația câinelui care se vârâse la locul lui, sub divan. Începeam să mă obișnuiesc cu întunericul și să disting formele mobilelor, bibelourile negre și profilul șemineului pe perete. Părea un altar închis. Pentru că pe întuneric casa avea o sacralitate a ei și o delăsare a ei. Ea exista în absență, exista mult mai mult. Ultima oară o târâsem pe divan. Nu ne privisem niciodată. M-am aplecat să caut locul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
care intră într-o biserică să se adăpostească de zăpușeală și trag cu ochiul, plini de curiozitate, la locul acela de tămâie și rugăciuni, sub privirea mâhnită a unei bătrâne bigote cu trupul aplecat pe prima bancă, cea mai aproape de altar. Și chiar există o femeie îngenuncheată, ascunsă în spatele unei coloane. Există întodeauna o femeie îngenuncheată în biserică. Îi văd tălpile pantofilor și o văd și pe mama. Ea era credincioasă și tata i-a interzis toată viața să-și practice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
luă pălăria și-o porni pe străzi rătăcind la întâmplare. Trecând pe lângă o biserică, San Martín, intră în ea, aproape fără a-și da seama ce face. Nu văzu la intrare decât luciul livid al unei candele ce ardea lângă altarul principal. I se părea că respiră întuneric, miros de bătrânețe, de tradiție parfumată în tămâie, de sălaș secular și, înaintând aproape pe bâjbâite, se duse să se-așeze pe-o bancă. Se lăsă mai degrabă să cadă decât se așeză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
întâmplase. Era ca și cum ne-am fi reînceput permanent viața, ca și cum ar fi trebuit s-o recuceresc permanent. M-a acceptat ca logodnic parcă într-un atac de epilepsie, și cred că tot în alt atac mi-a spus „da“ în fața altarului. Și niciodată n-am izbutit s-o fac să-mi spună că mă iubește sau nu. Ori de câte ori i-am pus întrebarea asta, înainte și după căsătorie, totdeauna mi-a răspuns: „Asta nu-i o întrebare, e o prostie.“ Alteori spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pătură, a părut chiar foarte mulțumit și a dat din coadă, părând recunoscător. Poate credea că Îl duceau la doctor. Oricine se apleca spre el era lins pe obraz sau pe mâini. În vadi au adunat pietre, au ridicat un altar și au așezat pe el câinele, care nu s-a Împotrivit deloc, parcă avea Încredere În ei, parcă era sigur că se afla printre prieteni care Îl iubeau sau parcă Înțelegea jocul și se bucura că participa. Rănile lui erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
căpușe, care se gudura mereu pe lângă fiecare, implorând, căruia Îi plăcea să-și culce tot timpul capul pe genunchii tăi, picurând pe ei salivă. Ideea lui, a lui Dimi, a fost să culeagă rămurele verzi și flori și să Împodobească altarul. I-a aranjat și lui Winston un buchețel mic pe cap, așa cum se face la grădiniță la aniversări. I-au legat strâns labele din față și cele din spate, dar totuși el nu a Încetat să se gudure și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Mama își luă mâna de pe tul și-și întoarse ochii de la priveliștea înzăpezită și, după ce cercetă cu atenție mobilele, se uită la comoda Biedermeier care și aici - ca peste tot până acum - ocupa un loc special, ca un fel de altar al casei. Din răsfrângerea luminii pe lacul vechi se ivi poate amintirea lui Onkel Rodolph și a casei sale, „Strada grădinii“, și ea plutea ca o insulă de viață cultivată deasupra priveliștii tocmai zărite și o umplu pe mama de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ca și cum ar fi putut într-un fel să compenseze decăderea -, mama trăia în casa „ei“, își îngrijea „părcuțul“, citea cărți despre epoci pline de măreție, aranja camerele după închipuirea ei, cu aceleași elemente vechi care să arate ca noi: cu altarul casei, masa de sufragerie și scaunele din Cöln, cu canapeaua și cu măsuța pentru fumat, avea grijă ca la împinsul mobilei să nu se producă „bufnituri“ în lemnul vechi, își construise lumea ei, țara ei, pregătindu-se astfel pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]