6,106 matches
-
de vreo câteva ori cu cineva, care vine s-o ia, dar asta era acum ceva timp. Oricum, tipul e destul de tare, adăugă ea cu grijă, la ce mașină are. O fi vreun bancher sau așa ceva. Se întoarse către mine, aprinsă: — Ce să fac? Să vorbesc cu ea? În locul tău, n-aș face-o. Dacă nu a vrut să vezi ce are pe gât înseamnă că, dacă o întrebi ceva despre asta, nu va face decât să te ia la rost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mele, în toată oribilitatea ei. Abia așteptam să mă întrebi. Când? spuse el, cu un entuziasm care mă flata. Ridicai din umeri. Dacă ești liber mâine seară... — S-a făcut. De vreo câteva minute, vocile preluate de pe scenă deveniseră din ce în ce mai aprinse. Fiind ocupată cu negocierile cu Hugo, nu le percepusem decât ca pe un zgomot de fundal; dar acum, odată ce lucrurile fuseseră aranjate, iar orgoliile oblojite, se revărsară asupra noastră cu forța unui uragan. Se vocifera aprins, iar vocea furioasă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de pe scenă deveniseră din ce în ce mai aprinse. Fiind ocupată cu negocierile cu Hugo, nu le percepusem decât ca pe un zgomot de fundal; dar acum, odată ce lucrurile fuseseră aranjate, iar orgoliile oblojite, se revărsară asupra noastră cu forța unui uragan. Se vocifera aprins, iar vocea furioasă a lui MM tăia în carne vie. Atunci să se ducă naibii cineva s-o caute! se auzea ea, spunând cu mânie. Am căutat-o deja peste tot în culise, sări Matthew. — Nu mă interesează unde ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
duc să văd dacă pot și eu să am o discuție cu Trevor. Sunt sigură că până acum s-a făcut o coadă de un kilometru acolo. Greșit gândit, zise Hugo, autoritar. Ne așezăm lângă Trevor și purtăm o conversație aprinsă și așteptăm să ne salute el. Violet dădu din cap. —Bun. Veniți? făcu ea către mine și Janey. Am clătinat din cap. Eu mă plimb pe aici. Baftă. Au luat-o prin mulțime, în direcția în care se afla Trevor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ajută prea mult, făcu Hugo, dezamăgit. Poți să fii sigură că n-a fost Fisher, care e destul de închis la culoare, dar mă îndoiesc că ai fi putut face diferența între mine și Ranjit, de exemplu, aici jos, fără luminile aprinse. Da, pentru asta n-aș putea băga mâna în foc, zise Violet, cu un aer solemn. Dumnezeule! Cuvintele pe care le pronunțaseră o făcuseră să-și amintească ceva. Nu e nevoie să chemăm poliția, nu? N-aș putea suporta din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de seară într-o moschee din apropierea debarcaderului. După ce se lăsase noaptea, se întorsese în tabără și-i chemase pe câțiva dintre aghiotanții săi. Adunarea abia începuse când s-a produs un tumult neobișnuit: sute de cămile purtând încărcături de câlți aprinși, dădeau năvală spre pozițiile otomane, incendiind astfel corturile. Era deja noapte și, profitând de haosul creat, mii de oameni înarmați încercuiră tabăra. În fruntea lor era Tumanbay. Trupele lui cuprindeau soldați, firește, dar mai ales oameni de rând, mateloți, sacagii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
drumul șerpuitor de țară, cu o singură bandă. A mers o vreme pe acel drum îngust, după care a intrat din nou pe autostradă. Însă atunci l-a zărit iarăși, silueta lui neagră apărându-i în oglinda retrovizoare, cu farurile aprinse. BMW-ul se întorsese. Kishon încercă să rămână calm. Poate că mașina aceea nu îl urmărea, ci aprținea statului și încerca să-l oprească. Greșise cu ceva? Avea vreo lumină defectă? Se hotărî să oprească. Dar nu exista nici un refugiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
carusel învârtindu-se în depărtare. Pe măsură ce se apropia de el, muzica se auzea mai tare. Părea să străbată o pajiște: cu fiecare pas pe care îl făcea, din pământ se iveau flori în nuanțe strălucitoare de violet, galben și roșu aprins. Maggie se uită peste instrucțiunile scrise luate din e-mailul lui Liz. Pentru a ajunge la camera în care se găsea Maggie Costello cea virtuală, locul de întâlnire pentru jocul de simulare a păcii, trebuia să apese pe butonul Hartă, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
apleacă din nou asupra fântânii.) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Poate că e deja mort. BĂRBATUL CU BASTON: Nu știu... Tot ce se poate... Dar eu nu cred. Simt eu că nu e mort. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Iluminat.): Să aruncăm un chibrit aprins! Ce-ar fi să aruncăm un chibrit aprins? Sau un ghemotoc. Ce-ar fi s-aruncăm un ghemotoc aprins? BĂRBATUL CU BASTON: Se sperie. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: De ce să se sperie? BĂRBATUL CU BASTON: Se sperie. Tot animalul se sperie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Poate că e deja mort. BĂRBATUL CU BASTON: Nu știu... Tot ce se poate... Dar eu nu cred. Simt eu că nu e mort. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Iluminat.): Să aruncăm un chibrit aprins! Ce-ar fi să aruncăm un chibrit aprins? Sau un ghemotoc. Ce-ar fi s-aruncăm un ghemotoc aprins? BĂRBATUL CU BASTON: Se sperie. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: De ce să se sperie? BĂRBATUL CU BASTON: Se sperie. Tot animalul se sperie de foc. Ai văzut animal care să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ce se poate... Dar eu nu cred. Simt eu că nu e mort. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Iluminat.): Să aruncăm un chibrit aprins! Ce-ar fi să aruncăm un chibrit aprins? Sau un ghemotoc. Ce-ar fi s-aruncăm un ghemotoc aprins? BĂRBATUL CU BASTON: Se sperie. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: De ce să se sperie? BĂRBATUL CU BASTON: Se sperie. Tot animalul se sperie de foc. Ai văzut animal care să se apropie de foc? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Poate că ăsta nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Întotdeauna am suferit cu stomacul... Mă doare de la orice. MACABEUS: De la băutură. Ai făcut ciroză. PARASCHIV: Mă doare mai ales noaptea... Nu pot să dorm niciodată din cauza stomacului... MACABEUS: Înseamnă că te doare din cauza întunericului. Trebuie să dormi cu lumina aprinsă... PARASCHIV (Se chircește pe culcușul răvășit.); M-ai lovit prea tare... Nu trebuia să mă lovești așa tare... MACABEUS (Ridică o sticlă, o caută în lumină și începe să scurgă ultimele picături în pahar; așteaptă îndelung până ce se scurge tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
și exuberanți, spun tot ce știu și Încă ceva pe deasupra despre acel cineva glorios și exemplar, cu un aplomb evocativ care ar suna Înduioșător dacă n-ar fi puțintel cam ridicol prin exces. Bănuisem Întotdeauna În belșugul lor de vorbe aprinse dacă nu convingerea, măcar speranța secretă că o părticică din prestigiul celebrităților În cauză se transferă și asupra empiricilor lor exegeți, prin simplul fapt că și unii, și alții aparțin aceleiași geografii. Nu și aceleiași istorii, e adevărat, dar asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
martie 1314, este dat pradă flăcărilor ultimul său Mare Maestru, Jacques de Molay. Cu acestea, istoria oficială a cavalerilor templieri ia sfârșit; Începe legenda. Și Începe spectaculos: blestemul vituperat de către Jacques de Molay la adresa regelui și a Papei pe rugul aprins prinde să-și facă efectul cu o stranie operativitate. După circa o lună, pe 20 aprilie, Clement al V-lea moare sufocat, iar În noiembrie, același an, Filip cel Frumos suferă la vânătoare un accident letal. Aceeași soartă o au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Celorlalți li se servea pe tavă calea spre o lume desăvârșită, nimic nu-i mai oprea să consemneze reușita experimentului și să tragă obloanele laboratorului: adio și n-am cuvinte... Ce tulburare Îngrijorată trebuie să fi copleșit Centrul, ce dezbateri aprinse, ce căutări disperate de soluții pentru contracararea efectelor posibile ale ideii domnului Fukuyama! Nu mi-ar fi plăcut să fiu În pielea lui atunci: cred că s-a plimbat o vreme nu cu o sabie de Toledo, ci cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
din noaptea precedentă și s-o urmez Întocmai. Uneori, reușeam. Precaritatea luminii de care dispuneam reprezenta totuși un impediment serios. Nu-mi puteam face o idee despre configurația locului pentru că, la maximum doi metri de mâna În care țineam bricheta aprinsă, Întunericul Își reintra viguros În drepturi. Tot bâjbâind de colo colo, mă mai pricopsisem și cu teama că gazul se va sfârși Înainte de vreme, cu toate că, la plecare, alesesem dintre cele câteva brichete pe care le aruncam neglijent În geamantan la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
aveam nevoie și pentru Întoarcere. Din precauție, În primul rând, și din frica de a nu mă rătăci și de a nu fi În cameră la miezul nopții, când avea să mă caute Eveline, În al doilea, nu țineam flacăra aprinsă tot timpul, pășind mai mult prin beznă și redeclanșând-o doar din când În când. Idee falimentară, fiindcă mi-a indus o spaimă nouă: dacă se termină piatra? Pe asta n-o mai verificasem la plecare. Și tot așa... Vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și trebuie să rostesc din nou ceva cu glasul lui Wagner, iar de data asta nu-mi mai iese, ce mă fac? Peste două-trei ore urma să revin aici Însoțit de Eveline; am fi găsit poarta la perete și lumina aprinsă - veselie mare: explicații, anchete, poate chiar mult mai rău. Am rămas nemișcat, holbându-mă către locul unde colosul metalic se resorbise fantomatic În perete. Ce avea de gând bestia? Mi-am tras În gând o palmă morală și un perdaf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
navigabil se petrecea când ajungeam la insula patului meu. Mama urca dinspre verandă sau dinspre salon, unde viața continua fără mine, ca să-mi șoptească noapte bună cu glasul ei cald și să mă sărute. Închis Între jaluzele, cu o candelă aprinsă, Înger, Îngerașul meu, dormi În pace, copilaș, copilașul Îngenuncheat pe perna care În curând Îi va cuprinde căpșorul zumzăind de gânduri. Rugăciuni englezești și mica icoană Înfățișând un sfânt greco-catolic bronzat alcătuiau o asociere inocentă spre care privesc Înapoi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Iosif Vladimirovici Hessen, a avut generozitatea de a-mi Îngădui să-i umplu rubrica de poezie cu versurile mele necoapte. Nopțile albastre din Berlin, castanul Înflorit din colț, o inimă ușoară, sărăcia, dragostea, culoarea de mandarină a luminilor din vitrine aprinse prematur și un dor animalic dureros după mirosul Încă proaspăt al Rusiei - toate acestea erau versificate, copiate de mână pe curat și expediate la biroul redactorului-șef, unde miopul I.V. Își apropia de față noua poezie și după această scurtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
mai pâlpâia câte o lumânare în vreo fereastră, amintind că acolo viața refuza întunericul programat, o fereastră în spatele căreia cineva poate citea, altcineva poate scria, poate îndrăgostiții se iubeau cu uitarea dăruirilor depline, poate cineva numai veghea cu o lumânare aprinsă, vrând doar să dea semn că România încă nu murise deplin. Rătăceam în căutarea acelei biserici și, de cele mai multe ori, ajungeam în restaurantul Gării de Nord... Încercasem de câteva ori să pornesc, în câte o duminică, încă din zori, la biserica din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o adâncă plecăciune, a murmurat câteva cuvinte. „Astea erau?“, a zâmbit Ester. Și tot ea a adeverit. „Astea, că le cântam și noi în copilărie, la Botoșani. Ne lua bunicul de mână și înconjuram masa unde era pusă Menorah lumânărilor aprinse și cântam: Oi ir kleine lechttelech, Ir derțehit geșihteleh, Maaselech un a țul. Ir geșichtelech, Winder fin a mul“. Cânta ocolind masa, cu mâinile înălțate spre tavan, într-un fel de implorare, cu cămășuța ridicată, lucind argintiu în pala de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mahalaua. Gazolină! Carantină, zău! Sanepid și cloramină!“. Nu am rămas. Am plecat. Era deja târziu de-acum. Spre tramvai, treceam printr-o piață. Și am văzut ceea ce cu greu mi-aș fi închipuit că voi vedea vreodată. Pe tarabe, lumânări aprinse și, undeva lângă sifonărie, țăranii se strânseseră în jurul unuia bătrân care le citea psalmodiat dintr-o cărțulie slujba Învierii. Aprinseseră nu departe un butuc, năclad bun, cu foc mare, în care din când în când aruncau boabe de tămâie, smocuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Paște. Fuseserăm împreună la slujba de la Patriarhie. Am stat până la miruirea din răzarea dimineții. A slujit tot timpul Patriarhul de atunci. Am mers apoi pe jos până la ea acasă, pe Bulevard. Se luminase bine. Lumea mergea pe străzi cu lumânările aprinse. O mare de lumânări pâlpâind în început de zi, de-a lungul cheiului, apoi în sus, pe Cale. La intersecția de la Operetă, așteptând schimbarea stopului, am privit instinctiv, cum făceam aproape de câte ori treceam pe acolo, spre balconul blocului în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
schimbarea stopului, am privit instinctiv, cum făceam aproape de câte ori treceam pe acolo, spre balconul blocului în care locuise cândva Ester. Am zâmbit. Nu apucasem să merg niciodată cu ea la Înviere. Lângă noi se adunaseră și alții cu lumânările aprinse. Ne-am spus „Hristos a înviat!“, zâmbindu-ne ca și cum ne cunoșteam de cine știe când. Nu simțeam că facem un lucru interzis ținând lumânările aprinse, îngrijindu-le să nu se stingă, ocrotindu-le în căușul palmelor. Nu ne simțeam persecutați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]