7,569 matches
-
fac nudism aproape integral. Marți și miercuri a venit în barca de alături Ina și uneori Alecu, și vorbeam din fundul bărcilor respective, cu impresia unei intimități ce mi lipsește acum iar. Cum stau cu fața în sus, cu tot clopotul albastru peste mine, pân dind uneori soarele să iasă din nori, am impresia de rătăciri pe ape; vuetul mării îmi întregește impresia. Astă seară a fost aproape frig, lumea era zgribulită; sus în odaie, agreabil și adăpostit. Ce-am făcut
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mare fluviu din Europa (la 7 ani). Apoi, Melinești (Gura Ploștii!) - copilițele care ne ieșeau înainte, bătrânii care-mi sărutau mâna măslinie, cu degete subțiri... Și apoi mă gândeam: încă 8 kilometri și am să ajung... la noi. „Păru’ Legat“, clopotul bisericii, apoi tata îmi spunea, invariabil: „Am intrat în hotar!“ Vedeam încă de acolo fumul care ieșea din hornul bucătăriei noas tre; pe urmă era o răscruce: Crușețul Mare, pământul unchiului Iorgu, și apoi Crușeț, PĂMÂNTUL NOSTRU. [...] Noapte bună, floare
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
care să se scurgă; a fost cât pe ce să leșin. Discuții: de cizia de fond, îmi spuneau ei, vine de la persoane suspuse, iar ei nu sunt decât mandatarii etc. Eu eram obosită, obosită. În timp ce-ți scriu, dangătul clopotelor plânge peste orașul cuprins de emoție: e Joia mare, Joia celor douăsprezece Evanghelii. În mulțime, inima mea nu-i decât un hohot dureros. IV Marți, 18 aprilie [1950] [...] Te rog nu fi îngrijorată: de acum înainte, are să conteze numai sănătatea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fermecată a amintirii și a disperării, și poate ți se va spune: „Aici își petrecea ore și ore scriind“ - și numai tu ai să știi că ție îți scriam, chiar fără să scriu. Din când în când, un dangăt de clopot le vorbește inițiatelor într-o limbă aparte. Vocile ajung până la mine molcome și catifelate, dar găsesc ușile auzului și ale intere sului închise, fiindcă eu nu sunt aici: sunt cu tine, lângă tine. De necrezut cum mă pot înșela, din cauza
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
că, în fine, a venit. Parcă ar fi Crăciunul. De fapt, e mai bine decât de Crăciun. Prin ușa deschisă de la intrare se văd invitații trecând pe pietrișul acoperit de zăpadă, în costume de zi și pălării elegante. În depărtare, clopotele de la biserică încep să bată și e o atmosferă plină de freamăt și nerăbdare. Și unde e mireasa noastră? spune tati. Aici sunt, se aude glasul lui Suze. Ridicăm privirile cu toții - și iat-o, plutind pe scări, și ținând strâns
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
eu din cap. Știam că trebuia să mi iau rochia de la Donna Karan. Pornim pe pietriș, spre drumul acoperit cu foaie de cort, în aerul nemișcat și liniștit, și un soare apos se chinuie să iasă printre nori. Dangătele de clopot s-au stins într-unul singur, mai calm, și nu mai e nimeni în jur în afara unui chelner cu treabă. Toți ceilalți sunt probabil deja în biserică. — Scuze dacă am adus în discuție un subiect sensibil, zice Luke în timp ce ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
respecți și să-l ții lângă tine, sănătos sau bolnav? Și, uitând de toți ceilalți, să te juruiești să fii numai a lui, atâta cât veți trăi? Urmează o pauză, apoi Suze spune „Da“, cu o voce clară ca un clopot. Ce păcat că domnișoarele de onoare nu trebuie să zică nimic. Nu trebuie să fie mare lucru. Doar un „da“ scurt sau un „vreau“. Când ajungem la partea în care Suze și Tarquin trebuie să-și împreuneze mâinile, Suze îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
înalt, brunet și solid, și ochii lui sunt fixați asupra mea. Se uită la mine și numai la mine. Și, când îi întâlnesc privirea, mă liniștesc. Am fost recuperată și eu; e OK. Ieșim în curtea bisericii, însoțiți de sunetele clopotelor și o mulțime de oameni care s-au adunat pe șosea încep să ovaționeze. — Felicitări! țip, îmbrățisând-o pe Suze strâns. Și ție, Tarquin! Mereu am fost cam stângace în preajma lui Tarquin. Însă acum, când îl văd cu Suze - însurat cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Acum ce fac? Păi, e evident. O sun pe Robyn. E foarte important să spun cuiva, oricui, înainte de a se mai stabili și altceva. Îmi adun gândurile preț de o clipă, după care formez numărul lui Robyn. Bună ziua! Aud cumva clopote de nuntă? Sper că da, pentru că ați sunat la Robyn de Bendern, persoana care este răspunsul la toate rugăciunile dumneavoastră legate de nuntă. Din păcate, nu pot răspunde la telefon momentan, dar apelul dumneavoastră e foarte important pentru mine... Probabil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
OK! OK! Scotocesc în geantă după mobil și formez numărul. Sun. Gata, Suze, poți să te duci! După ce te aud spunând ce trebuie să spui! Respiră adânc, ca să acoperi durerea... — Alo! îmi ciripește vocea lui Robyn în ureche. Aud cumva clopote de nuntă? — Nu e nimeni, zic, uitându-mă la Suze. — Atunci, lasă un mesaj, spune Suze, cu dinții încleștați. — Respiră adânc, hai... — Apelul dumneavoastră e foarte important pentru mine... — Hai, Bex! — Bine! Ciulește urechile. În clipa în care se aude
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
un chicotit. — Gata? Toată lumea s-a îmbarcat? zice Clive, întorcându-se în scaun. S-a mai răzgândit cineva? Nu mai protestează nimeni din dragoste? Nici un sens giratoriu, nimic? Nu! zic. Nu mai e nimic. Haidem odată! Când ajungem la biserică, clopotele sună, soarele strălucește și câțiva invitați întârziați se grăbesc să intre. Tom deschide portiera și dispare pe alee fără măcar să mai arunce o privire în urmă, în timp ce eu îmi flutur trena, în admirația trecătorilor. Doamne, ce amuzant e să fii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pare că această imagine a supraviețuit până În epoca modernă. Într-un roman polonez despre evrei, Levi și Sara, scris În 1821 de Julian Ursyn Niemcewicz, se spune că, „atunci când trece pe lângă o biserică și aude cântece bisericești sau dangăt de clopote, copilul [evreu] trebuie să-și astupe urechile, altfel aceste sunete Îi poluează sufletul” <endnote id="(682, p. 55)"/>. Acest tip de ființă - demonică, păcătoasă și surdă la predică - era Întruchipată În simbolistica medievală de aspidă, o năpârcă fabuloasă, născută (ca
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Acest ingredient magic era folosit de descântătoare „pentru a orbi vrăjmașii”, pentru a-i „orbi” pe bărbați (de fapt, pentru a-i „Îmbrobodi”), „ca să nu vadă ce fac soțiile lor necredincioase”. Ca să nici nu audă, „se adaugă fărămituri rupte din clopot”. În România, ca și În alte țări balcanice, pentru a face să revină vederea celor suferinzi de ochi se lua de pe fresce „nițel praf din ochii sfinților, din lumina ochilor și presărau În ochii lor” <endnote id="(32, p. 494
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Dracul nu poate intra În biserici, dar el nici măcar nu se poate apropia de vreuna. Toate componentele bisericii Îl țin la distanță pe Diavol sau chiar Îl omoară. Vezi, de exemplu, credințele populare românești conform cărora „Satana are frică de clopote, nu se atinge de ele, că sunt Închinate” sau „Dracul de numele lui Dumnezeu se teme [și] fuge”, zicalele „Fuge ca Dracul de tămâie” sau „Diavolul de cruce fuge” <endnote id="(259, pp. 408 și 420)"/>, denumirile populare date Diavolului
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
pentru că - așa cum apar În descântecele românești - coordonatele acestui spațiu mitic extramundan sunt : „În talpa iadului”, „În gheena focului nestins”, „În fundul Mării Roșii”, „unde se duc toate apele” („Apa Sâmbetei”), „unde de Hristos nu se pomenește”, „unde popa nu toacă”, „unde clopot nu se trage” etc. <endnote id="(150, p. 125 ; 171, p. 473)"/>. În colindele românești, după crucificarea lui Isus, Sfânta Maria pleacă În căutarea fiului tot Într-o „lume de dincolo” (numită uneori „țările jidovești”, „ulițele jidovești”, „orașu’ jidovăsc”), În
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Astfel, <<Jidanii>> (numărul lor variind Între 3-4) au măști cu coarne. Se Îmbracă cu <hlaibure> (halate sau capoate uzate pe care sunt prinse fîșii de zdrențe). Au gheb. Poartă ițari și opinci. Se Încing cu un brîu de care atîrnă clopote mari și mici. În mîini au cîrje iar În bandulieră au un șirag de cioare moarte”. După ce a tăiat Întreg textul de mai sus, năstrușnicul tov. Ion Andrei l-a Înlocuit cu savanta compoziție: „Evreii În număr de 3-4. Poartă
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
e o reconstrucție academică a vieții din alte filme. Nu au un aer de muzeu (conțin multe tușe excentrice și, de obicei, sînt la zi în ceea ce privește reprezentarea violenței și a sexualității), dar atmosfera lor are ceva din atmosfera de sub un clopot de sticlă. Vechile noir-uri, ca și vechile comedii sofisticate sînt produsele unui anumit climat sociocultural, ale unui anumit moment din istoria mentalităților ; de-acolo își trag seva. Un Millers Crossing și un Hudsucker Proxy nu au cum să aibă
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
balerină și să se consoleze cu aceea de soție și mamă, iar ambițiile ei retezate nu se infectează cîtuși de puțin, nu picură nici măcar un strop de acreală în căsnicia ei perfectă cu Button. Pe scurt, acesta trăiește sub un clopot de sticlă. în multcriticatul său discurs de la gala Globurilor de Aur, comicul Sacha Baron Cohen a descris ...Button ca pe un film despre un om care cu cît îmbătrînește, cu atît arată mai tînăr, adăugînd că același fenomen se poate
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
patru zile ale Congresului P.C.R. au fost petrecute de Ion Iliescu în liniștea și splendoarea specifice sfârșitului de toamnă de la Snagov (vezi Antonia Rados, op.cit.). Marcel nici n-avea de ce să se impacienteze. El știa prea bine pentru cine bat clopotele. Nu scrisese el, încă din 1987, în articolul de camuflaj Creație și Informație că: "Este necesar să introducem restructurarea", deci perestroika gorbaciovista? 5. CÎTEVA MII DE TURIȘTI SOVIETICI, DIN FORȚA SPETZNAZ, AU PARTICIPAT LA LOVITURĂ DE STAT DIN DECEMBRIE 1989
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]
-
împodobit cu cusături alese având câte un ban legat la unul din capete. A venit preotul, lumea se adunase, sicriul pus pe năsălie era purtat de cei patru bărbați ce săpaseră groapa și cortegiul a pornit spre cimitir, în dangătele clopotului bisericii. A urmat ritualul bine cunoscut, s-au citit ecteniile și evangheliile, s-au dat podurile de pomană iar când s-a ajuns la biserică s-a citit ultima evanghelie. Când preotul și dascălii au cântat, cu glasuri înalte și
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
în organizarea și pregătirea elevilor în dansurile populare, atât moldovenești cât și ardelenești, precum și a corurilor, dânsa fiind foarte iubită de elevi. Sosind ziua cea mare, a sărbătorii înălțării Domnului și a Zilei Eroilor, semnalul de dimineață l-a dat clopotul bisericii cu hramul «Sfântul Alexandru », biserică ce tronează în capătul dealului numit de localnici « Dealul Morilor », fiind vizibilă cu mult înainte de intrarea în târgul Pungești, iar clopotul bine auzit și din satele vecine Pungeștiului. Astfel începu prima parte a unei
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
sărbătorii înălțării Domnului și a Zilei Eroilor, semnalul de dimineață l-a dat clopotul bisericii cu hramul «Sfântul Alexandru », biserică ce tronează în capătul dealului numit de localnici « Dealul Morilor », fiind vizibilă cu mult înainte de intrarea în târgul Pungești, iar clopotul bine auzit și din satele vecine Pungeștiului. Astfel începu prima parte a unei zile ce va rămâne, cel puțin pentru mine, o amintire de neuitat. Atât spațiul destinat bărbaților cât și cel destinat femeilor, iar în mijloc grupurile de elevi
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
în noaptea 21/22 decembrie, cu spaimă în suflet telefonează colegelor din Bârlad. Una singură răspunde buimacă de somn și nu înțelege ce vrea Mariana. Atunci a explodat și ea spunând cu voce ridicată: „Sculați și manifestați pe stradă, trageți clopotele, că pe noi ne împușcă prin apartamente la București”. Telefonul îi era de mult sub ascultare - probabil și al meu. Glasul desperării și al fricii cuibărite atâția ani se auzea exprimat către provincie, unde era... liniște!... Am urmărit la televizor
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
latențe înscrise în operă, intuiții pe care lectura le devoa- lează. În acest sens, interesantă devine această viață a operei în exercițiul instrumentării sale interpretative fapt care include dincolo de exegeză și punerile ei în scenă. Lucian Pintilie în De ce trag clopotele, Mitică ? reușea o sinteză cinematografică a operei sale devoalând un chip meduzant, terifiant, o urâțenie fascinantă care nu este a operei lui Caragiale, dar pe care oglinda operei o face vizi- bilă. Aceste reflexe pasagere poartă amprenta monstruo- zității, recuperabilă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Termenul în franceză, „revenant”, ca spirit al unui defunct, este încă mai util discuției. Ceea ce revine permanent, ceea ce este prezent spectral în opera scriito- rului conduce la identificările care configurează „caragia- lismul identității românești”. Este, spre exemplu, ceea ce „De ce trag clopotele, Mitică ?”, filmul-sinteză al lui Lucian Pintilie după opera lui Caragiale redă : nu figura luminoasă a epocii lui Caragiale pe care o relevă comedia și râsul eliberator însoțite de happy end, ci un reflex meduzant al timpului său ăcel al Epocii
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]