5,717 matches
-
imaginarul pare să fi jucat prin forța lucrurilor un rol mai important decât în culturile cu o tradiție a scrierilor bogată, dat fiind acest aspect determinant pentru medievalitatea locală: persistența oralității, în folclor, dar și în cultura elitelor boierești și domnești, ca și în cea monahală (excluzând aici puținele performanțe livrești reale, fie ale unor domni cărturari sau nobili cultivați, fie ale unor importanți ierarhi ai bisericii). Cauzele pe care istoriografia noastră le-a putut invoca au fost legate de starea
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Mecanismul imaginativ de suprapunere a nucleului epic cu circulație orală peste evenimentul istoric este "perfecționat" cu ajutorul cronicilor redactate în slavonă în secolul XVI (de tipul lucrărilor lui Macarie, Eftimie și Azarie, clerici cu înaltă poziție și cu influență la curtea domnească a Moldovei, dar și a scrierii lui Gavriil Protul, Viața patriarhului Nifon). Literatura hagiografică adaugă și ea un exercițiu de traducere a substratului istoric în imaginar, mutând definitiv accentul pe reprezentările mirabilului de tip religios (pot fi adăugate aici și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
de Paisie Ligaridis (sau de Milescu) în Hresmologhionul său. Este foarte probabil ca legenda "descălecatului", în forma ce o adăpostește Cronica moldo-rusă, să fi căpătat contururile esențiale din timpul lui Ștefan cel Mare, voievodul care a făcut din cultul strămoșilor domnești, cu care-și punea în relație directă propria stăpânire, o chestiune fundamentală. (Mazilu, Literatura română în epoca Renașterii 261) Realitatea istorică a începuturilor, memorată prin arhetipuri sacre și prin simbolistica topografică și heraldică, a impus motivul jertfei - implicit, înfruntarea morții
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
înfricoșător prin exemplaritatea pedepselor, luptător înverșunat împotriva Semilunii (Velculescu, Între scriere și oralitate 10-11; Papacostea 127-38). Mărturii importante se regăsesc în scrierile călătorilor străini prin Țările Române, aflați aici fie în trecere, fie ca angajați ai administrației sau ai caselor domnești sau ai celor boierești. Un program amplu și cu mai multe reușite a fost cel al lui Ștefan III, numit "cel Mare", remarcabil datorită viziunii inspirate de panegiricul închinat împăratului Constantin I de către Eftimie, patriarhul Târnovei (Mihăilă 233-59). În relație
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
cultura au fost potențate mitic de valoarea jertfei. Ca revers al sfârșitului tragic sub semnul martiriului (moartea lui Mihai Viteazul în Letopisețul Cantacuzinesc sau a lui Ion-vodă la Cahul, în letopisețul lui Ureche), imaginarul a fixat și o altă tipologie domnească, aflată sub incidența anti-modelelor creștine, situate așadar în relație cu imaginarul păcatului și al implicitei puniții divine: voievodul necredincios, ucigașul păgân, veneticul, ambițiosul supus Porții, vicleanul, uneltitorul, imoralul etc. Principiul etic funcționează atât în cazul "intransigenților" cărturari moldoveni, cât și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
în a doua parte a Învățăturilor, în mod explicit, textul ia cunoscuta turnură pragmatică, prin trimiterile (în vocabular politic local) la momentele importante ale ceremonialului de curte - masa împreună cu boierii, primirea solilor, adunările de judecată și luarea deciziilor, "milostivirea", sfatul domnesc - sau la atitudinea în/față de război. Aceste fragmente de viață politică, redate cu un mare grad de generalitate, sunt exemplificate însă prin pilde și prin parabole biblice. Spre exemplu, plecând de la interesanta alegorie sfat boieresc - grădină, Neagoe construiește, pe suportul
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
fundalul relațiilor încordate dintre instituțiile pe care aceștia le reprezentau (Pippidi 164-84)]. Sala Tronului este prin excelență spațiul politic în care se desfășoară ceremonialul primirii solilor (ipostaziat și în pictură: curtea lui Țepeș), dar și al judecății și al milosteniei domnești, puse sub semnul dreptei-credințe. Câmpul de luptă reprezintă topos-ul cel mai puternic conotat, dramatizat atât în imaginarul cărturăresc, cât și în cel colectiv (la fel, la Neagoe). Întreaga organizare scenografică a lumii creștine, pe care un fiu de domn
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
același timp însă, autorii manifestă un interes particular pentru episoadele sociale, și nu oricum, ci în cadrul unei istoriografii dramatice și moralizatoare: Având Radul-vodă o fată din trupul lui, să fie fugit cu o slugă, ieșind pre o fereastră din curțile domnești din cetatea Hârlăului. Și s-au ascuns în codru. Și au făcut Radul-vodă năvod de oamen și au găsit-o în mijlocul codrului, la o fântână ce să chema Fântâna Cerbului, lângă podul de lut. Deci pre slugă l-au omorât
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
exemplele majore ale bătăliilor câștigate împotriva otomanilor (doar câteva cazuri: lupta de la Codrul Cosminului, de la Țuțora sau de la Stănilești) și pe transformarea în modele a unora dintre figurile voievodale, anecdotica și insolitul, completând fața "istoriei", țin de comploturi, de crime domnești sau boierești, de capturări și de evadări. Există însă și un al treilea nivel, cel al bizareriilor sau al zvonurilor, redate de cronicari în scene scurte, dar expresive și dinamice: pildele și istorioarele din Sama de cuvinte, zidirea cetății Poenari
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
victoriei în numele credinței creștine. Încă o dimensiune comună a romanelor populare și a cronicilor este dată de simbolistica tronului, cu care sunt corelate spectacolul politic al înscăunării și complicatul său scenariu, în care intră: încoronarea, miruirea, confirmarea ierarhilor, simbolurile autorității domnești, costumul regal și emblemele heraldice (Pippidi 39-74), precum și "codul vasalității". Indiferent de marca stilistică a narațiunii, ritualul sacralizant îl introduce pe domn într-un sistem religios specific timpului, în cadrul căruia transmiterea prerogativelor puterii se face de la instanța superioară (divină) la
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
domnului lor, cu credință și cu dreptate. (Letopisețul Cantacuzinesc 191) Urările fac parte integrantă din jurământ, fiind rostite după investitura în biserică, în timpul ritualului înscăunării, și în spațiul religios (biserica mare), și în cel laic (la palat sau la casele domnești); ele se referă la dubla natură a puterii supreme de inspirație bizantină, dar totodată și la postura de conducător al "familiei" creștine. Obiectele investiturii - inelul, cârja voievodală, pocalul, coroana, tronul și sceptrul - și cele ale jurământului - Biblia, crucea și icoanele
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
instituție de putere, acesta și-a asumat și a exercitat o influență persuasivă fără concurență asupra colectivității și a culturii românești medievale, inclusiv prin implicarea în formele ritualice ale (re)întemeierilor de domnii. [Relația însă rămânea ambiguă: din natura puterii domnești decurgea și caracteristica sacerdotală (după model bizantin), ca atare voievodul alegea un episcop sau un mitropolit, iar decizia sa urma să fie ratificată de sinodul patriarhiei ecumenice. Tot atât de adevărat e că domnul putea cere patriarhiei de la Constantinopol destituirea mitropolitului, așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
chipuri de mame de domnitori, nu pentru a inaugura însă vreo răsturnare de situație socială și nici pentru o reconsiderare a femininului. Preluând modelul suprem constantinian, regalitatea locală, vrând cu orice preț a da toată strălucirea efigiei pământene a descendentului domnesc, nu putea înlătura o relație ce avea menirea să sensibilizeze profund, în lumina dublului sacru Iisus-Fecioară: aceea dintre stăpânul autocrat și mama sa. Iată că masculinitatea dominatoare acceptă o abatere de la cutuma de castă și impune, în plan secund, un
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
citează pe Ioan Chrysostomos, iar Cele șapte taine ale bisericii, traduse de Eustatie Logofătul împreună cu Varlaam și tipărite de acesta, condamnă vehement ghicitul în stele. Dar, din fericire pentru imaginar, cititori ai acestor cărți cenzurate se aflau și la curțile domnești - mediul de acreditare (spre exemplu, cazul lui Constantin Brâncoveanu, care plătea serviciile unui astrolog, Ion Romanul) -, astfel încât interdicțiile ecclesiatice nu dau roade. Complexitatea gândirii magice populare le încânta printr-un Rojdanic, Zodiac, Gromovnic sau Treptnic până și pe cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Dihotomia medievală natură−cultură devine aici și mai relevantă, pentru că reușește să pună mai bine în lumină opozițiile închidere−deschidere și feminin−masculin. În cazul de față, natura este prezentă prin imaginile diferite ca semnificație ale grădinii (Edenul sau parcul domnesc) și ale pădurii (spațiu fie malefic, fie benefic, ca loc al ascezei). Între cetate și sat − topoï reprezentativi ai relației urban−rural −, se remarcă zonele de trecere și funcțiile lor: poarta palatului sau a orașului, podul, drumul, hanul (loc de
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
d'œil disimulat retoric sau cu atenționările care nu sunt altceva decât îngroșări ale cadrelor, reflectoare puse pe colțuri umbrite ale istoriei, ridicări cinice de cortine, gros-plan-uri sau chiar aparente neglijențe ale camerei de filmat, "uitate" deschise în apartamentele cuplului domnesc. Fie din tainițe, fie chiar din Sala tronului, actul de a edifica, semnat de Voievod, impune, în ordinea acestui "firesc" uman clamat de viziunea cameramanului-autor, abuzul, sacrificarea celuilalt, trădarea, mânia, crima, adulterul, încălcarea legii − toate posibilele fapte fără-de-lege; ceea ce atrage
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
ca multe altele de altfel din vremea aceea, să fi fost închinată unor așezăminte de la Muntele Athos sau Patriarhiei de la Constantinopol, cu acel titlu binecunoscut de stavropichie. În anul 1803, fiind stareță Elisabeta-Schimonahia, sora Mitropolitului Moldovei, Veniamin Costachi, prin hrisovul domnesc dat de Alexandru Moruzzi, la 5 septembrie, călugărițele de aici au fost mutate la Mănăstirea Agapia, județul Neamț, în care viețuiseră până atunci părinți călugări, iar aceștia au fost aduși la Mănăstirea Socola, împreună cu starețul lor, Sofronie Arhimandritul. Aici au
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
GRĂDIȘTEANU, Grigore (14.IX.1816, București - 28.II.1893, București), traducător. Fost elev al Colegiului „Sf. Sava”, devenit, în 1835, inginer topograf, apoi „cap de masă” la Cancelaria Domnească (după 1840), G. era unul dintre tinerii intelectuali care, grupați în jurul lui I. Heliade-Rădulescu, au participat la inițiativele culturale ale acestuia. Pentru crearea repertoriului trupei românești de teatru, înființată de Societatea Filarmonică, a tradus și tipărit în 1836 Domnul Pursoniac
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287326_a_288655]
-
multă vreme au ținut pacea încheiată la București ca nestatornică, așteptând dintr-o zi în alta înapoierea pământului luat de către ruși și întregirea hotarului țării, precum au fost mai dinainte, dar s-au amăgit în ideile ce hrănia». În divanul domnesc, mitropolitul Veniamin Costachi și-a ridicat glasul împotriva înjumătățirii țării; mai apoi, intervențiile făcute pe lângă cancelarul Metternich spre a aduce chestiunea Basarabiei înaintea Congresului de la Viena (1814-1815) n-au avut nici un rezultat. „Vulturul Uralului își înfrânsese adânc ghearele blestemate în
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
mai importantă carte a creștinilor, elevii având ocazia să lectureze texte reprezentative din Mica Biblie. Vor face cunoștință cu personalități biblice ce au marcat istoria Vechilui Testament (Moise, Regele David, Regele Solomon) și vor face aprecieri despre comportamentul acestora. Rugăciunea Domnească va fi rostită conștient la această vârstă, iar elevii vor explica, utilizând termenii religioși învățați, cele șapte cereri cuprinse în ea. Pentru fixarea și consolidarea cunoștințelor la această temă, elevii vor primi ca sarcină completarea unei fișe de lucru. Elevii
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]
-
Chiar domnitorul Vlad Țepeș Îl striga astfel În toiul luptei, pentru a-l trimite unde era mai greu. Toți Îl strigau așa, pentru că numele lui adevărat nu era cunoscut de nimeni. Orfan Încă din pruncie, Mândricel fusese crescut la curțile domnești, ca un copil de pripas ce era. Domnii Țării Românești se schimbaseră, dar el a rămas la curte. Anii trecuseră astfel și, o dată cu ei, crescuse și Mândricel. Acum devenise un flăcău În lege, voinic și mândru la privit, Încât numele
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
se înfăptuiască fără zăbavă. Căci după cum El Însuși este învierea, fiindcă în El înviem și noi, la fel se poate înțelege El Însuși ca împărăție a lui Dumnezeu, fiindcă în 82 El vom avea să împărățim”. (Sf. Ciprian, Despre rugăciunea domnească, XII, în PSB, vol. 3, p. 471) „... Pentru a fi plăcuți întotdeauna în împărăția Lui ne facem mai înainte plăcuți în această lume”. (Sf. Ciprian, Despre gelozie și invidie, XVIII, în PSB, vol. 3, p. 504) „Sub acoperământul Tatălui, al
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
însemnată a Duhului aceea de a curăți și de a ierta păcatele, cum mărturisește cuvântul evanghelic. Deci cel ce a mărturisit pe seama Lui puterea iertării păcatelor, I-a mărturisit odată cu aceasta și dumnezeirea 78”. (Sf. Grigorie de Nyssa, Despre rugăciunea domnească, Cuvântul III, în PSB, vol. 29, p. 429-430) „Credem că Duhul subzistă și este cu adevărat El Însuși ceea ce este și se zice: există în ființa lui Dumnezeu-Tatăl, provine și iese din ea, având prin fire toate ale ei în
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
multă“. Ambele au ajuns pe mesele țăranilor grație influenței bucătăriei târgovețe - cum o numește Radu Anton Roman -, care a preluat intens din cultura culinară grecească sau din cea turcească, acestea, de altfel, fiind o parte importantă a meniurilor boierești și domnești încă dinainte de epoca fanariotă: Negruzzi scrie, în Alexandru Lăpușneanu, că „în Moldova, pe vremea aceea [a doua jumătate a secolului al XVI-lea, n.n.], nu se introdusese încă moda mâncărilor alese. Cel mai mare ospăț se cuprindea în câteva feluri
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
aflat în posesia stolnicului Constantin Cantacuzino. Dintre cele 293 de rețete, peste 100 au printre ingrediente zahărul, altele cuprind miere sau lapte de migdale. Dar nu trebuie uitat faptul că, în acest caz, avem de-a face cu bucătăria curții domnești sau a marii boierimi, una cosmopolită și, mai ales, deosebit de bogată în comparație cu alimentația târgoveților și a țăranilor. Este greu de imaginat că aceștia din urmă foloseau zahărul la începutul secolului al XVIII-lea, predominanța savorilor sărate și acide în majoritatea
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]