KorAP: Find »[drukola/base=dormitor & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...221 222 223 ...272 >

6,786 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373

că luminile din dormitor fuseseră stinse cu câteva clipe înainte. Sau numai acum îmi dădeam seama de asta. Nu eram sigur. Mi-am ațintit privirea asupra întregii case, uitându-mă întâi în direcția camerei media, însă o umbră din spatele ferestrei dormitorului îmi atrase atenția. Tot așa de brusc, dispăru. - Auzi, nu sunt tocmai adeptul unei discipline stricte, opină unul dintre tați, dar vreau să mă asigur că el își asumă responsabilitatea pentru greșelile comise. M-am foit nervos pe șezlong, cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
se transformase în luciditatea și calmul care, retrospectiv, îmi dau seama că se trăgeau din iarba fumată. Altfel n-aș fi acționat atât de nesăbuit și nici nu m-aș fi gândit să mă confrunt cu ceea ce puteam surprinde în dormitorul nostru. Ce simțeam urcând treptele: mă așteptasem la una ca asta. Făcea parte dintr-o poveste anume. Inima pompa adrenalină în sângele meu și, cu toate astea pașii mei erau măsurați și lenți. Mă țineam de balustradă, lăsând-o să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
mei erau măsurați și lenți. Mă țineam de balustradă, lăsând-o să-mi ghideze ascensiunea, simțindu-mă atât de neutru de parcă aș fi fost în transă. În capul scărilor am luat-o pe coridorul întunecat și silențios care ducea spre dormitor. Ochii mi s-au adaptat curând, coridorul înotând într-o tentă violetă. Puterea de a înainta pe coridorul acela provenea exclusiv din panica tot mai intensă. - Hei! am strigat în întuneric, vocea mea vibrând răgușită. Hei! O aplică a pâlpâit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
provenea exclusiv din panica tot mai intensă. - Hei! am strigat în întuneric, vocea mea vibrând răgușită. Hei! O aplică a pâlpâit în timp ce am trecut pe lângă ea. Apoi alta. După care am auzit ceva. Ca un hârșâit. Venea de dincolo de ușa dormitorului, iar dunga de lumină de la baza ei s-a stins. După care am auzit sunetul distinct al unui chicotit. Am scos un geamăt. Chicotul de dincolo de ușă continuă să răsune. Însă era un chicotit lipsit de umor. Aplicele nu mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
apoi la mine. - Bret, ce s-a întâmplat? întrebă ea foarte calm. Continua să-și țină brațele încrucișate la piept. - Stăteam în curtea vecinilor, discutând cu băieții, și când m-am uitat spre casa noastră, am văzut pe cineva în dormitor. Încercam să-mi controlez respirația, dar nu reușeam. - Ce făceați acolo voi, băieții? A întrebat asta cu tonul unui profesionist care știa deja răspunsul. - Nu făceam decât să vorbim, nu făceam decât... Am gesticulat spre ceva invizibil. Nu făceam decât

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
făceam decât să vorbim, nu făceam decât... Am gesticulat spre ceva invizibil. Nu făceam decât să discutăm. - Dar fumați iarbă, corect? - Păi, da, dar n-a fost ideea mea... M-am oprit. Jayne, era ceva acolo - un bărbat, cred - în dormitorul nostru și căuta ceva, așa că am venit aici și am urcat să văd ce e, dar arătarea m-a împins la o parte și-a fugit în camera lui Robby și... - Uită-te la tine, mă întrerupse ea. - Ce? - Uită

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
numai eu puteam să-mi salvez familia. M-am convins singur de asta în acea noapte caldă de noiembrie. Ceea ce a provocat această realizare avea mai puțin de-a face cu umbrele fantomatice pe care le văzusem mișcându-se în dormitorul principal în timp ce fumam iarbă în curtea vecinilor Allen sau cu ceea ce zburase pe lângă mine în holul întunecat, sau cu Terby și șoarecele mort, cât cu detaliul pe care nu i-l puteam împărtăși lui Jayne (și nimănui altcuiva) pentru că ar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
casa în somn, verificând toate zăvoarele de la uși și ferestre. Am visat că pasărea scăpase cumva din brațele lui Sarah și ajunsese în grădină. Noaptea trecută am visat că sunetele pe care le auzisem în hol venind de dincolo de ușa dormitorului principal erau cele ale unui copil care plângea. Noaptea trecută am visat că o altă veveriță zăcea înjunghiată în verandă, cu mațele smulse din pântece și capul lipsă. Noaptea trecută am visat că nu fusesem la acea nuntă din Nashville

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
m-am uitat sumar peste ziare să văd dacă apăruseră alte informații despre băieții dispăruți. Nimic. În același timp m-am uitat să văd dacă apăruse ceva în legătură cu ceea ce îmi spusese Donald Kimball. Tot nimic. Nici când am intrat în dormitorul principal n-am găsit nimic (dar după ce mă uitam? ce indicii lasă o fantomă?), dar, cum stăteam lângă fereastră, am tras jaluzelele verticale și am privit în curtea familiei Allen și pentru o fracțiune de secundă mi s-a părut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
am îmbrăcat în costum pentru seara părinți/profesori. Arătam responsabil. Un adult căruia îi păsa și ardea de nerăbdare să afle cum evolua copilul din punct de vedere academic. Urmează un dialog pe care l-am scris pentru scena din dormitor din noaptea aceea, dar pe care Jayne a refuzat s-o joace, rescriind-o. - Cu ce să mă îmbrac? am întrebat. După o pauză lungă. - Cred că un zâmbet ar fi suficient. - Adică aș putea merge nud ca un idiot

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
zic Sunt tatăl tău Robby, am fost întotdeauna și voi fi mereu, pur și simplu am plutit afară din spațiul lui, lăsând-o pe mama lor să mă înlocuiască. Am parcurs coridorul, în timp ce aplicele pâlpâiau succesiv, și am intrat în dormitorul principal, închizând ușa în urma mea și sprijinindu-mă de ea, pentru o clipă îngrozitoare n-am mai știut cine eram și unde trăiam și cum de ajunsesem pe Elsinore Lane, apoi am căutat în haină flaconul de Xanax care era

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
Torrance. Am mai zăbovit o clipă pe marginea patului, apoi m-am ridicat și am privit-o în penumbra camerei. Se întorsese cu spatele la mine, pe partea ei de pat, dar o auzeam cum plânge liniștit. Am ieșit foarte încet din dormitor și am închis ușa în spatele meu. Aplicele au pâlpâit din nou în timp ce am trecut pe lângă ușa lui Sarah și pe lângă cea întotdeauna închisă a lui Robby, iar odată ajuns la parter, în biroul meu, am încercat s-o sun pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
Jayne își împacheta câteva lucruri. Avionul studioului urma s-o ia a doua zi dimineața de la aerportul Midland și va ateriza în Toronto în jur de ora zece. Marta mi-a adus aminte de asta în timp ce Jayne era ocupată în dormitorul matrimonial împachetând diverse haine în sacoșe Tumi răspândite pe pat, bifând fiecare articol de pe o listă. Păstra tot ce avea de spus pentru ședința din cabinetul doctoriței Faheida. (Consilierea matrimonială îmi amintea întotdeauna ce lucru îngrozitor era optimismul.) Am făcut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
E prima oară când mă rogi asta. Va fi ultima cină pe care o voi fi avut-o cu Jayne. Miercuri, 5 noiembrie 1 9 p i s i c a M-am trezit uitându-mă la tavanul întunecat din dormitorul nostru. Scriitorul își imagina un moment delicat: Jayne luându-și rămas-bun de la copii, îngenunchind pe pavajul de granit, în spatele ei șoferul în mașina torcând în relenti, copiii fiind gata echipați pentru școală, însă îi lăsase singuri de atâtea ori înainte

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
avion pe cer, intrând și ieșind din nori, spunându-i: „Mămica mea-i acolo sus,“ și până atunci durerea lui Jayne se va fi alinat.) De ce a plâns Jayne în drum spre Midland Airport? Înainte ca ea să părăsească întunericul dormitorului, de ce rostisem cuvintele îți promit? Perna mea era udă. Plânsesem din nou în somn. Soarele bătea acum în cameră și tavanul se lumina indiferent, într-un careu tot mai larg, iar umbrelele continuau să se rotească, halouri fosforescente gravitând în jurul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
înainte. (Definiția dicționarului: „a plânge; asemeni unui sugaci, copil mic“.) „Chestia“ a simțit prezența lui Robby și din cauza asta s-a oprit brusc să mai urce pe trepte. Robby s-a întors - panicat - luând-o încet în direcția opusă, către dormitorul matrimonial de la capătul coridorului. Ce s-a întâmplat când a deschis ușa și a intrat în cameră? În cameră era întuneric. Zăceam pe spate, pe pat. Credeam că visez. Mi se rupsese filmul după ce băusem jumătate din sticla de vodcă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
pot, tată. Mi-e frică. Prima mea reacție: Păi și mie mi-e frică. Bine-ai venit în clubul nostru. Obișnuiește-te. De asta nu mai scapi niciodată. Îl puteam auzi pe Robby venind mai aproape, pășind în întunericul din dormitorul matrimonial. Îl puteam auzi apropiindu-se de mine, îndreptându-se spre silueta mea întunecată și lipsită de contur. Am simțit din nou greutatea de pe piept. Robby vorbea în întuneric: - Tată, cred că e cineva în casă. Robby se întinse spre

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
sunetelor pe care le scoteam era liniște în casă. Apoi l-am auzit și eu. Scâncetul. - Tată? întrebă Robby. Non-răspunsul meu a fost întrerupt când am auzit ceva urcând treptele în grabă. De unde stăteam eu și Robby privind spre ușa dormitorului, o umbră - cam de un metru - s-a apropiat spre noi, în lumina care pâlpâia; înainta lateral, nesigur, pe lângă perete, și când a ajuns mai aproape de noi scâncetul s-a transformat în sâsâit. - Victor? am întrebat, neîncrezător. E Victor, Robby

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
care l-am observat era un ochi imens plasat undeva în vârful clăii, rotindu-se involuntar de jur împrejurul orbitei plate, de forma unui disc. Robby: - Tată ce-i asta ce-i asta ce-i asta? Făptura s-a oprit în cadrul ușii dormitorului - schimbasem locurile - și începu să scoată iarăși acele scâncete. Am încercat din răsputeri să nu mă panichez dar îmi pierdusem respirația și mâna care ținea lanterna tremura atât de tare încât a trebuit să mă folosesc de cealaltă mână ca

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
intrarea în casă erau încuiate. Indiferent ce aș fi văzut trebuie să fi intrat în casă mai devreme în ziua aceea. Exista un consens în această privință. L-am întrebat pe ofițerul O’Nan: - V-ați uitat sub patul din dormitor? O’Nan se întoarse spre ofițerul Clarke întrebându-l dacă se uitase sub patul din dormitorul principal. Clarke veni spre noi și zise: - Da, m-am uitat, domnule. Nu era nimic acolo. - Adică mai e în casă? Asta trebuie să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
mai devreme în ziua aceea. Exista un consens în această privință. L-am întrebat pe ofițerul O’Nan: - V-ați uitat sub patul din dormitor? O’Nan se întoarse spre ofițerul Clarke întrebându-l dacă se uitase sub patul din dormitorul principal. Clarke veni spre noi și zise: - Da, m-am uitat, domnule. Nu era nimic acolo. - Adică mai e în casă? Asta trebuie să înțeleg? N-ar fi trebuit să spun asta - pur și simplu nu m-am putut stăpâni

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
casă? Asta trebuie să înțeleg? N-ar fi trebuit să spun asta - pur și simplu nu m-am putut stăpâni. Întrebarea a venit ca un fel de croncănit. - Domnule...nu înțeleg. - Nu era o păpușă - o pasăre - sub patul din dormitor? M-am întors de la Marta și Sarah și am zis asta cu o voce scăzută. - De ce-ar fi păpușa sub pat, domnule? - Deci mai e în casă? am întrebat, murmurând ca pentru mine. - Domnule, ce mai e în casă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
să vedem ce?“ Ușa sărise din balamale și o spumă grețoasă lucea oribil pe clanță. Și mai groaznic: ușa fusese smulsă pentru că arătarea o mușcase și trăsese de ea. Smocuri de blană punctau coridorul - păr pierdut de creatură. De la fereastra dormitorului am privit cum doi ofițeri cercetau câmpul din spatele casei, căutând indicii inexistente. Nu aveau să găsească nici o urmă. Nimic nu ducea spre „ferestrele nesparte“ și „ușile încuiate“ ale casei. Bârfeau despre Jayne Dennis și nebunul ei soțul. O’Nan a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
recepția din marele, pustiul hol al hotelului. Secvența: schimbul anost de informații - monotonia vecină cu transa - dintre Marta și managerul de noapte. Eu eram prea răgușit ca să mai vorbesc cu cineva. Curierul ne-a condus la un apartament cu două dormitoare. Copiii vor ocupa una dintre camere, cu două paturi individuale separate. O altă cameră, spațioasă, decorată intens, îi separa de camera în care dormeam eu. În timp ce Marta îi ajuta pe copii să se pregătească de culcare mi-am amintit că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
în broască. Am deschis ușa de la intrare. Am intrat pe hol. Casa era tăcută. Miller era lângă mine. - Unde au avut loc evenimentele culminante? am fost întrebat. Cei trei bărbați așteptau să-i ghidez spre coridorul cu aplice pâlpâitoare, în dormitorul matrimonial care fusese invadat, prin camera de zi care era acum camera de zi din Valley Vista - am tras rapid aer în piept în timp ce am aruncat o privire la mocheta de un verde închis care încă mai creștea, apoi a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]