7,948 matches
-
bine îmi învăluie întreaga ființă. Am pătruns sfielnic în ritualul ceaiului nipon încărcat de simboluri, un ritual absolut fascinant, la sfârșitul căruia am certitudinea că voi fi mai bogată spiritual. În momentul preparării ceaiului, Emiko folosește gesturi poetice împletite cu grație și finețe, de parcă ar scrie un haiku. Priceperea de a prepara ceai presupune o stare de liniște. O ceașcă de ceai îi apropie pe oameni, într-o ceașcă de ceai descoperi sensuri profunde, ceaiul îi alină pe cei epuizați de
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
abundență în timpul nopții. Templul Senso-Ji este pitulat sub mantia de nea, așternută, inclusiv, pe căsuțele călugărilor din jur. Cu capetele goale și în robe portocalii, câțiva călugări budiști se îndreaptă spre templu. Lam rugat pe Alex să imortalizeze clipa de grație... Asakusa Sâmbătă, 19. 01. 2006 Timpul a zburat pe nesimțite. A sosit ziua să ne facem bagajele...Oare vă închipuiți ce este în inima mea? Cu chiu, cu vai, m-am apucat să-mi fac geamantanul, și îmi dau silința
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
ea, mi-a venit inspirația cu privire la ceea ce aveam de făcut. Îmi era foarte clar. Pe parcursul timpului, din când în când, copiii mi-au reproșat severitatea din perioada copilăriei lor, așa că am considerat că a sosit clipa „noului început”. Clipa de grație pentru mine! Avându-l ca martor pe Shinya, care ne privea nedumerit (cunoaște doar câteva cuvinte românești), am cerut iertare copiilor mei, zicându-le: Îmi reproșați multe lucruri din timpul copilăriei și adolescenței voastre și nu e prima oară când
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
Madonei, În grupul de statui așezate la intrarea catedralei, mi s-a pă rut cea mai potrivită imagine a fru moasei Adelheid, un per sonaj care, În cele din urmă, și-a găsit În credință sensul tristei sale exis tențe. Grația cu care a fost dăltuită vor bește despre experiența unui cioplitor În piatră pe care zbuciumul vieții l-a condus la crearea acestei opere de artă. Poate că au exis tat locuitori ai acestor părți care au dus cu ei
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
iubește pe Bodo. Ce mană cerească pentru Bertold, deși se preface că nu știe. Se pre face, sunt sigur, pentru că o asemenea căsătorie i-ar Întări și mai mult poziția În Zürich. N-ar mai fi vogt acolo doar prin grația Împăratului. Îți dai seama cât l-ar mai sprijini toți negustorii ăia grași și bogați, plini de aur! — Da, ar fi o mare greșeală să-i lăsăm pe ticăloșii din Breisgau să pună piciorul și acolo! Un adevărat spin În
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ei nu se Îndreptaseră nicidecum asupra bărbatului ei. Îl cunoștea prea bine. Dar voise o confirmare din gura lui și acum o avea. Tăcerea lor nu era numai necesară, dar ci și nespus de prețioasă dacă voia să rămână În grațiile stăpânului. Adelheid era cheia recu noștinței princiare și doamna ministerialului trăise prea mult la Curte ca să nu știe cât prețuia aceasta. În anii care au urmat, Adelheid deveni o fată frumoasă, plină de farmec. Bătrâna castelană Încerca mereu să-i
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să fugă. Obrazul Îi ardea și ar fi vrut să intre-n pământ de rușine. Așteaptă o clipă, frumoasă doamnă. Îngăduie-mi să te Întreb cine ești și ce Înger bun te-a adus la noi. Cu o aseme nea grație și frumusețe nu suntem obișnuiți! Sunt Adelheid din Appenweier, pupila ministerialului Hildebrand. Tocmai am sosit la castel și trebuie să-mi cer iertare, cavalere. Nu știam că e oprit să intri În grădină. Am văzut-o de la fereastră și am
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
graiul de admirație este prietenul meu Bodo, de la Zürich. Auzisem multe despre domnia ta, dar n-am avut niciodată privilegiul de a te Întâlni și sunt fericit că a sosit În sfârșit clipa. În timp ce făcea din nou o reverență, cu o grație care i-ar fi adus laudele doamnei Rishawa, Adelheid Îi privi pe sub sprâncene pe cei doi tineri. Conrad era un bărbat nu prea Înalt, cu nasul ușor În covoiat și fața Îngustă. Avea părul blond și ochii albaștri, de un
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și, oricât de lipsită de experiență era copila, Își dădu seama că fru mosul tânăr era tulburat. În ochii lui se putea citi o admirație fără margini, ceea ce o făcu pe Adelheid să-și uite stân jeneala. Așa că răspunse cu grație: — Duce, bunăvoința Înălțimii Voastre e nemărginită. Noi toți cei de la Appenweier suntem supușii voștri devotați și poruncile voastre și ale ducelui Bertold ne sunt sfinte. Sunteți prea bun și nu merit atâta atenție. Nu pot decât să-mi exprim recunoștința
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Încercară să facă față atacurilor bandiților. Câteva clipe luptară În tăcere. În afară de rana adâncă de la umăr Bodo mai avea alte câteva răni deschise care Îl umpluseră de sânge. Alunecă de pe cal și Ambrosius se apropie să-i dea lovitura de grație. În clipa În care vârful sabiei străpungea veșmântul tânărului, Hugo Își Împlântă adânc cuțitul În spatele tovarășului său. Sabia chiorului alunecă sub coasta tânărului, fără Însă a-i atinge inima, și capul Îi căzu Într-o parte. O clipă, văzu Îngrozit
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
aveau sarcina să se an gajeze ca rândași sau simpli zilieri și să observe totul cu atenție. După câteva săptămâni, Otto știa fără greș ce se Întâmpla În amândouă casele. Apoi chibzui pe Îndelete cum să le dea lovitura de grație dușmanilor săi. Încă de demult se gândise Îndelung În ce fel trebuia asasinată Adelheid, astfel ca moartea ei să se apropie cât mai mult de una naturală. Chiar cei mai aprigi dușmani ai ducelui ar fi fost indignați auzind de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
văzuseră până atunci, fără opreliști și constrângeri, un centru economic și politic, În acea zonă a Rinului superior, care să Întruchipeze spiritul timpurilor noi și să dea Casei Zähringer o Înflorire și o putere ce ar fi dat lovitura de grație tronului imperial. Căci numai un destin nenorocos Îi Împiedicase, generații la rând, să ocupe ei tronul. Acest vis ar fi fost nimicit dintr-o singură lovitură, dacă Bertold ar fi aflat de iubirea tainică dintre Bodo și fiica sa. Nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de curentul amețitor, porci și scroafe cu purcei pluteau cu burta-n sus pe apa învolburată. Un cal își odihnea botul pe un buștean, așteptându-și cu resemnare sfârșitul; epuizat, nemaiavând putere să lupte, capitulase și acum aștepta lovitura de grație, privind cu ochii mari și înlăcrimați spre cerul pururea nepăsător. Alături de el, pe o grindă lungă și afumată, silueta unui om care își îmbrățișa sfâșietor și macabru, într-un gest de ultimă iubire, sicriul lui plutitor. Era un spectacol cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
înțelegere. Nu. Nu era supărată. Ne privea cu ochii ce-și revărsau bunătatea asupra întregii omeniri suferinde, parcă ar fi vrut să ne spună: "Așa e înălțarea și prețul se plătește Cu chin și suferință și slavă, omenește." (T. Arghezi) Grația Maicii Domnului se revărsa peste noi... Eram fericiți! Vanitas vanitatum (Deșertăciunea deșertăciunilor) Nu-mi rețineți numele Treabă inutilă. Și nici bocitoarele Nu-mi plângă de milă. Eu rămân precum o știm: Un ilustru... anonim, Îmbătrânit în păcat, Aiurit și revoltat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de curentul amețitor, porci și scroafe cu purcei pluteau cu burta-n sus pe apa învolburată. Un cal își odihnea botul pe un buștean, așteptându-și cu resemnare sfârșitul; epuizat, nemaiavând putere să lupte, capitulase și acum aștepta lovitura de grație, privind cu ochii mari și înlăcrimați spre cerul pururea nepăsător. Alături de el, pe o grindă lungă și afumată, silueta unui om care își îmbrățișa sfâșietor și macabru, într-un gest de ultimă iubire, sicriul lui plutitor. Era un spectacol cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Vasile Sălăjan, sătmărean și el, din satul Tătărești de care aparținea cătunul meu. Pentru tinerii "condeieri" de atunci (Ion Vădan, Al. Pintescu, Ion Baias, Gh. Glodeanu, Ioan Nistor) aceste pagini însemnau foarte mult. Nu am avut șansa să fiu în grația vreunui critic. Satu Mare e mereu prea departe... Însă, prin vreme, am avut bucurii care mi-au marcat scrisul: cronica la cartea de debut Frontiera dintre cuvinte (Litera, 1988) scrisă de monahul Nicolae Steinhardt, publicată postum în Steaua de Aurel Rău
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
Să vorbim despre poezie? Dacă ar trebui să-ți spun ce înseamnă pentru mine poezia, mi-ar trebui câteva pagini și spun asta pentru că toate premiile și distincțiile, toate realizările materiale și financiare, toate bogățiile lumii nu echivalează starea de grație care te protejează, te ridică, te purifică atunci când scrii. Poemul este bărbatul puternic, este tatăl, fratele, iubitul. Poemul este sfâșierea, urletul dragostei. Mă simt bine atunci când evadez din propria viață, invadând spațiul poetic, ori poate atunci când poemul îmi invadează viață
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
Ce așteptări aveți în acest an? Anul trecut s-a încheiat cu bine, zic eu. N-am obiceiul să fac bilanțuri și nici să-mi propun ținte de viitor. Mi se pare mai rezonabil să cred că viitorul depinde de grația divină. Acum, că m-ați întrebat, o să spun că în 2014 am publicat un volum la care țin în chip aparte: ediția a 2-a din cartea mea de eseuri dedicată personajelor literaturii române (Trecute vieți de fanți și de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
am fost foarte impresionat. A.B.Aveți încredere în noile generații? Se mai scrie, se mai citește astazi? Am cea mai mare încredere, de ce nu? Dintr-o mie de chemați, un singur ales, dar ales. Ne aflăm în anul de grație 2012. Să ne gândim la anul 1912. Bacovia nu-și tipărise prima carte, Arghezi debutase. Abia mai târziu s-au detașat din mulțime Blaga, Pillat, Barbu, Voiculescu, Voronca, Fundoianu. Mai apoi și apoi, Doinaș, Labiș, Dimov, Mircea Ivănescu, giganții poeziei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
Galați a găzduit expoziția de fotografie și poezie israeliană "Sub frunze de măslini". Proiectul s-a născut din rezultatul muncii comune la care au participat israelieni, români și "Atelierele de creație ale poetei Angela Baciu", poeta care a condus cu grație și talent conceptul și logistica expoziției. Eram o mână de oameni mânați de dorința unui cross talk cultural. Mama mea a învățat tot liceul la Galați. A fost o mare onoare și bucurie să închid un cerc, prin fotografii, muzica
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
permanent cu noutățile culturale. Astfel, am preferat să merg pe drumul meu propriu, într-un mod, aș putea spune, autodidact, cu toate greutățile, riscurile și dezavantajele care reies din el. Desigur, și cu beneficiile sale, de om solitar, integru, demn. Grație și cărților mele de interviuri cu personalități culturale românești contemporane, din țară și din străinătate (proiecte personale, individuale, de cercetare academic, de fapt), am întâlnit oameni deosebit de frumoși spiritual și sufletește și cu o vastă pregătire internațională de la actori, regizori
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
morală această muncă depusă. A.B.Cum era omul Nichita Stănescu? Puteți să ne povestiți cum era în preajma lui? Am putea să ne aducem aminte? (zâmbește ușor) Fiecare clipă petrecută cu Nichita era minunată, era frumoasă. Atât în momentele de grație când dicta poeme și avea opinii, păreri literare, cât și în zilele mai obișnuite, când Nichita era un om firesc, avea umor, spunea glume ca orice ploieștean care se respecta, era, desigur, un om normal. A.B.Se spune că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
cei din jurul meu, să-mi protejez și mai ales să-mi dezvolt adevărata personalitate până în clipa în care a făcut actul suprem ca orice maestru, și... mi-a tipărit o carte de poeme de 500 de pagini în anul de grație 1979, "La Baaad", prima ediție. Și, ca să vă răspund complet la întrebare, da, pot să mă consider un mare norocos, pentru că sunt unii care trec prin literatura română și nu știu ce este aceea o mare prietenie literară și gustul acestei relații
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
că recepționează, astăzi, cititorul opera Dumneavoastră? Huliganic, aș fi ispitit să spun, dacă m-aș călăuzi după înfățișarea cărților mele în bibliotecile publice: decopertate, julite, până la limita mutilării. Este tributul plătit de toate cărțile de cursă lungă, semnul particular al grației populare, semn pe cât de disprețuit, pe atât de invidiat de toți hierofanții. Firește, se poate spune s-a și spus că la vârsta de 9-14 ani cititorii sunt neformați, ba chiar netoți, că "bun-rău copiii mănâncă", cu alte cuvinte succesul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
aș putea să susțin Suedia la actualul campionat european... În timpul zilei au reapărut motivele necazurilor mele și, ca să-mi mai alin sufletul, am telefonat soției mele, aflată temporar la mare distanță de mine. Am găsit-o într-un moment de grație divină: tocmai vizitase Sfântul Mormânt! Vorbele mele, ce se făceau ecoul necazurilor lumești, s-au diluat instantaneu în fața celor venite de la mare distanță, dar... de la locurile sfinte: au pălit, esența lor s-a pierdut! De data aceasta, soția mea era
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]