5,818 matches
-
vă văd eu”. De asemenea, era șicanat cu percheziții ale Securității, mai ales în chilia în care locuia. Având domiciliul obligatoriu impus de regimul comunist, Popovici era obligat ca, de fiecare dată, când părăsea mănăstirea, să anunțe organele locale de miliție, ceea ce nu făcea, motiv pentru care era urmărit îndeaproape. Este acuzat de sprijinire a rezistenței din munți, anchetat, hărțuit. I se fac percheziții repetat în chilie. Se încearcă până și otrăvirea lui, prin aceeași agenți comuniști infiltrați în mânăstire. După
Nicolae Popoviciu () [Corola-website/Science/320616_a_321945]
-
guvernaminte era responsabil pentru propria apărare. Coloniile au câștigat dreptul la guvernământul responsabil între 1855 și 1890 și, în vreme ce Biroul Colonial din Londra păstra controlul asupra unor domenii, s-a cerut guvernatorului fiecărei colonii să crească efectivele și autoritatea propriilor miliții. În acest scop au fost investiți de către Coroana Britanică cu autoritatea de a organiza și dezvolta forțele navale și militare. Inițial acestea erau trupe auxiliare aflate în sprijinul trupelor regulate britanice dar cand suportul militar pentru colonii a luat sfârșit
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
au fost ulterior transferați. Unități individuale au continuat a fi administrate de diferite hotărâri coloniale până când "Legea Apărării 1903" a adus toate unitățile sub o legistație comună. Acest document mai prevedea limitarea unităților de infanterie permanente și specifica interdicția ca milițiile, trupele de rezerviști, să fie utilizate în dipute economice sau în afara Australiei. Totuși, majoritatea soldaților au rămas în unițile de miliție cunoscute ca Forțele Militare Civile (CMF). Generalul maior Sir Edward Hutton - fost comandant al Forțelor Militare ale Noului Wales
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
toate unitățile sub o legistație comună. Acest document mai prevedea limitarea unităților de infanterie permanente și specifica interdicția ca milițiile, trupele de rezerviști, să fie utilizate în dipute economice sau în afara Australiei. Totuși, majoritatea soldaților au rămas în unițile de miliție cunoscute ca Forțele Militare Civile (CMF). Generalul maior Sir Edward Hutton - fost comandant al Forțelor Militare ale Noului Wales de Sud - a devenit primul comandant al Armatei Australiene la 26 decembrie și avea misiunea elaborării unei structuri integrate a noii
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
minister și avea acorduri administrative și departamente guvernamentale separate. Când Anglia și dominioanele sale au declarat război Germaniei la debutul Primului Război Mondial, guvernul australian a urmat rapid cererea engleză, cu primul ministru Joseph Cook declarând la 5 august 1914: Trupele de miliție nu erau îndrituite să servească peste mări, conform prevederilor Legii Apărării 1903, astfel că a fost creat un corp expediționar format exclusiv din voluntari sub denumirea de Forța Imperială Australiană (AIF) iar recrutările au început la 10 august 1914. Guvernul
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
deciderea autonomiei în 1999. Misiunea Națiunilorn Unite în Timorul de Est (UNAMET) a fost înființată pentru organizarea procesului de votare care s-a desfășurat la sfârșitul lunii august 1999 rezultatul fiind de 78,5% din răspunsuri în favoarea independenței. După anunțul rezultatului referendumului, milițiile pro-indoneziene susținute de elemente ale armatei indoneziene au lansat o campanie de violențe, jafuri și incendieri, mulți locuitori ai Timorului de Est fiind uciși și aproximativ 500.000 strămutați. Incapabilă să controleze evenimentele, Indonezia a acceptat ulterior desfășurarea unei forțe
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
a păcii cu un număr de 1.500-2.000 de cadre precum și un număr de avioane și elicoptere Blackhawk rămânând cel mai mare contribuitor militar din misiunea ONU. În timpul acestor operațiuni, trupele australiene s-au ciocnit în mod regulat cu milițiile pro-indoneziene și în căteva ocazii cu forțele indoneziene, în special de-a lungul graniței cu Timorul de Vest. Acțiuni semnificative s-au înregistrat în Suai, Mota'ain și la Aidabasalala în octombrie 1999. Odată situația securității stabilizată, cea mai mare
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
că este vorba de forțe invadatoare, ceea ce a făcut să renască sentimentele conflictuale generată de o istorie de sute de ani de antagonisme. Debarcările grecilor s-au desfășurat fără să întâmpine o opoziție majoră, existând doar câteva lupte sporadice cu milițiile turce Cea mai mare parte a trupelor regulate turce s-a refugiat în regiunile rurale, sau s-a predat invadatorilor. Dacă armata turcă respectat ordinul de necombatantă, naționalistul turc Hasan Tahsin l-a împușcat pe portdrapelul trupelor elene intrate în
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
lipsei forței de muncă din țară și a economiei slab dezvoltate. Structurile logistice ale armatei elene au fost depășite relativ repede de amploarea sarcinilor care îi reveneau în condițiile lungirii continui a liniilor de aprovizionare și a atacurilor constante ale milițiilor turce. Aprecierea făcută de liderii militari eleni că o armată atât de numeroasă se poate aproviziona în timpul ofensivei doar folosind resursele locale sa- dovedit eronată. Odată cu deteriorarea situației aprovizionării trupelor elene, cea a trupelor turce s-a îmbunătățit continuu. La
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
scrie că imediat după debarcare, militarii greci au început să-i atace pe localnicii de etnie turcă, care au fost forțați să se refugieze în afara zonei controlate de trupele invadatoare. Istoricul Taner Akcam nota declarația unui ofițer britanic conform căreia milițiile turce au fost organizate special pentru lupta împotriva grecilor. Ofițerul britanic considera că turcii ar fi fost pașnici, dacă trupele de ocupație ar fi fost ale altei puteri. Grecii s-au dedat, conform declarații aceluiaș ofițer, la atacarea satelor locuite
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
Elizabeth Shine Farragut la Lowe's Ferry pe râul Holston (astăzi denumit Tennessee) la câțiva kilometri sud-est de Campbell's Station, lângă Knoxville, Tennessee, unde trăia familia sa. Tatăl său era pilot de feribot și era ofițer de cavalerie în miliția statului Tennessee. Jorge Farragut, căpitan de vas comercial, de origine spaniolă, născut în Minorca, fiul lui Antoni Farragut și Joana Mesquida, venise în America în 1766 și luptase în Războiul de Independență. Jorge Farragut s-a căsătorit cu Elizabeth Shine
David Farragut () [Corola-website/Science/321550_a_322879]
-
deși era din ce în ce mai uzată, pentru cel puțin un transport comercial la Arhanghelsk, în Rusia. Spre sfârșitul lui 1775, Amiralitatea i-a cerut lui Mather să-i ofere una din nave pentru transportul soldaților în America de Nord în scopul de a învinge milițiile coloniale în timpul Războiului American de Independență. Mather s-a oferit să returneze vechea navă "Lord Sandwich" serviciului militar, dar ea se afla într-o stare de deteriorare atât de avansată încât a fost declarată nepotrivită pentru navigație. După reparații majore
HMS Endeavour () [Corola-website/Science/321533_a_322862]
-
care l-a însoțit în diverse călătorii. A fost alături de Scipio și la distrugerea Cartaginei în anul 146 î.H. Relatările sale despre echipamentul militar roman s-au bazat, probabil, pe propriile observații. În timpul lui Polybius, armata romană era o miliție temporară, iar în "census" erau înregistrați cetățenii suficient de înstăriți pentru a putea fi recrutați. Soldații nu erau obligați să lupte mai mult de 16 campanii, timp de peste 16 ani. Senatul decidea numărul oștenilor de mobilizat și unde anume să
Armata romană republicană () [Corola-website/Science/321619_a_322948]
-
188 î.H. Scipio Africanul este considerat și reformator al armatei romane. Se crede că a participat la eșecurile de la Trebia și Cannae. Mai târziu, Scipio a cucerit Cartagina în anul 146 î.H. și a întemeiat provincia Africa. Sistemul miliției a început să facă cu greu față noii situații de la mijlocul secolului al II-lea î.H., ceea ce a dus la crearea armatei profesioniste. De multe ori s-a afirmat că cel care a creat armata romană a fost Gaius
Armata romană republicană () [Corola-website/Science/321619_a_322948]
-
proveneau tot mai mult din rândul săracilor. Războiul social a dus la acordarea cetățeniei aproape tuturor oamenilor de la sud de râul Pad. În timpul lui Marius, alele (alae) au dispărut, trupele fiind recrutate în legiuni organizate la fel. Multe aspecte ale miliției s-au păstrat, însă noile unități semiprofesioniste sau profesioniste erau diferite din punct de vedere al tacticii. Marius a oferit stimulente speciale pentru veterani. În trecut, fiecare legiune avea cinci stindarde, însă Marius a dat fiecărei legiuni o acvilă de
Armata romană republicană () [Corola-website/Science/321619_a_322948]
-
era scris cu litere mari de culoare roșie un mesaj de avertizare "Achtung! Feuerstrahl!" ("Atenție!Jet de foc!!"). Aruncătoarele de grenade Panzerfaust necesitau și o mentenanță atentă. Dacă detonatorul (o simplă capsă) era umed, arma era compromisă. Spre sfârșitul războiului, milițiile Volkssturm erau deseori echipate doar cu aruncătoare de grenade Panzerfaust din cauza lipsei acute de muniție din Wehrmacht. Din acest motiv, câțiva generali germani au comentat, în mod sarcastic, că barele de metal puteau fi ulterior folosite ca bâte.. Germania nazistă
Panzerfaust () [Corola-website/Science/321630_a_322959]
-
trupelor regulate britanice la Montreal și Quebec. Carleton a urmărit înaintarea invaziei americane, primind ocazional comunicații interceptate dintre Montgomery și Arnold. Guvernatorul locotenent Hector Cramahé, însărcinat cu apărarea Quebecului în timp ce Carleton se afla la Montreal, a organizat în septembrie o miliție de câteva sute de voluntari. El era pesimist și credea că forțele sale nu erau ceva pe care să pui multă bază, estimând că doar jumătate din trupe sunt demne de încredere. Cramahé a cerut de numeroase ori întăriri militare
Bătălia de la Quebec (1775) () [Corola-website/Science/321647_a_322976]
-
lui Arnold reușise și că el se apropia de oraș, Cramahé a început să crească paza și a înlăturat toate bărcile de pe malul sudic al râului Sf. Laurențiu. Vestea apropierii lui Arnold a dus la creșterea numărului de înrolări în miliția de voluntari, numărul acestora crescând la 1.200 sau chiar mai mult. La 3 noiembrie au sosit două vase, urmate de o a treia în ziua următoare, pline cu voluntari din insula St. John și din Newfoundland prin care forței
Bătălia de la Quebec (1775) () [Corola-website/Science/321647_a_322976]
-
un asalt combinat în orașul de sus, escaladând zidurile. Noul plan a fost dezvăluit doar ofițerilor superiori. La 30 decembrie a izbucnit o nouă furtună, iar Montgomery a dat din nou ordin de atac. Brown și Livingston și-au condus milițiile în pozițiile asignate în acea noapte: Brown lângă bastionul Cape Diamond, iar Livingston lângă poarta St. John. Când a ajuns la poziția sa între orele 4 și 5 dimineața, Brown a tras focuri de semnalizare pentru restul trupelor, și oamenii
Bătălia de la Quebec (1775) () [Corola-website/Science/321647_a_322976]
-
și l-a informat pe Carleton că sunt 200 de oameni pe malul sudic al râului gata să-i atace pe americani. Aceștia, dar și alții, au fost mobilizați pentru a ataca bateria americană de la Point Levis, dar avangarda acestei miliții loialiste a fost învinsă în martie 1776 în bătălia de la Saint-Pierre de un detașament de miliții locale proamericane. Când a sosit generalul Thomas, situația din tabără l-a făcut să tragă concluzia că asediul nu poate fi menținut și a
Bătălia de la Quebec (1775) () [Corola-website/Science/321647_a_322976]
-
gata să-i atace pe americani. Aceștia, dar și alții, au fost mobilizați pentru a ataca bateria americană de la Point Levis, dar avangarda acestei miliții loialiste a fost învinsă în martie 1776 în bătălia de la Saint-Pierre de un detașament de miliții locale proamericane. Când a sosit generalul Thomas, situația din tabără l-a făcut să tragă concluzia că asediul nu poate fi menținut și a început să pregătească o retragere. Sosirea la 6 mai a unei mici flote britanice cu 200
Bătălia de la Quebec (1775) () [Corola-website/Science/321647_a_322976]
-
Reprezentanții Amnesty International au mai declarat și că acțiunile Israelului au sugerat o "„politică de pedepsire atât a guvernului libanez, cât și a populației civile”" Al Jazeera a relatat la acel moment: "„Jurnaliștii străini acreditați în Liban au arătat că milițiile shi'a au ales să lupte din zonele locuite de civili și uneori au împiedicat populația necombatantă să se refugieze din zona de conflict din sudul Libanului”". Postul de televiziune Al-Manar, afiliat organizației Hezbollah, a difuzat un film care arăta
Războiul din Liban din 2006 () [Corola-website/Science/321636_a_322965]
-
2006 și de guvernul israelian pe 13 august 2006. Încetarea focului a intrat în vigoare pe 14 august 2006 la ora 8 AM (5 AM GMT). Înainte de încetarea focului cei doi membri ai cabinetului libanez din partea Hezbollah au afirmat că milițiile lor nu vor fi dezarmate în zona din sudul Râului Litani, în conformitate cu cele spuse de un alt membru al guvernului libanez, în timp ce un oficial aflat la conducerea organizației Hezbollah a negat orice intenție de dezarmare în regiunea de sud. Israelul
Războiul din Liban din 2006 () [Corola-website/Science/321636_a_322965]
-
în mod unilateral o acțiune, dar repercusiunile acesteia vor afecta întreaga țară”. Războiul a adâncit vechile divergențe din Liban cu privire la rolul organizației Hezbollah. Mulți au considerat că organizația este singurul luptător împotriva Israelului. Alții au apreciat că Hezbollah-ul este o miliție periculoasă care aplică politicile Iranului și ale Siriei în Liban. Diferențele de opinie au urmat liniile sectare cele mai cunoscute, cu șiiții care în mare sprijineau grupul, suniții, creștinii și druzii care se opuneau acestuia. Un sondaj de opinie din
Războiul din Liban din 2006 () [Corola-website/Science/321636_a_322965]
-
generali și-au compromis cariera. Hooker l-a demis pe Stoneman pentru incompetență. Couch a fost atât de dezgustat de comportamentul lui Hooker în bătălie (și de neîncetatele sale manevre politice) încât a demisionat și a fost pus în fruntea miliției voluntare din Pennsylvania. Hooker a fost demis și el la 28 iunie, chiar înainte de bătălia de la Gettysburg. Părți din câmpul de luptă de la Chancellorsville sunt astăzi păstrate ca Parcul Național Militar Fredericksburg și Spotsylvania.
Bătălia de la Chancellorsville () [Corola-website/Science/321749_a_323078]