6,029 matches
-
artistic al creației, fiind prezent în legende, basme, descântece, în diferite ipostaze ale desfășurării sale ciclice. Astfel, într-o primă legendă arhaică, soarele a foste creat odată cu luna, stelele și cometele, în arborele cosmic care s-a ridicat din apele primordiale. Într-o a două legendă mitică, soarele s-a născut dintr-un ou: "A fost un om și avea un ou. El a încuiat oul într-o ladă și altul știa. Când s-a dus omul de acasă, i-a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
O Crăciune, o bătrâne, / Du-te de la noi cu bine; / Meri pă apa Sâmbetii / Și-napoi nu mai veni; C-a veni altu` Crăciun / Ș-a fi ca tine mai bun."116 "Îngropatul" reprezintă, de fapt, comuniunea existențială cu Apele Primordiale; dacă în centrul țării apare "îngroparea în produc, mai spre sud, în Dobrogea, acolo unde se întâlnesc toate apele, primenirea timpului vechi are loc prin "scalda" lui Crăciun: Dar în pârâu cine se scaldă? / Scaldă-s` bătrânul Crăciun. / Se scălda
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Fiți fericiți, / Să vă deie Domnul / Totul ce doriți!"135 Împărtășirea din rodul mărului pune în valoare în-omenirea lui Dumnezeu și îndumnezeirea omului, transcendentul care se smerește până la trăirea umană și omul care se înalță spiritual, prin cunoașterea Logos-ului primordial: "Masă rotilată, / Galbănă de t`atră (piatră), / Da` în cornu mesei / Pomuț rămurat / De poame-ncărcat. / Drumari pe drum trece / Și poame culege / Pe mânuri, p-în sânuri. / Luna-n drum le-o stat, / Mândru i-o-ntrebat: Cine vi le-o
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
al creșterii și al ritmurilor biologice. Luna este "un instrument de măsură universal", este "primul mort", semnificând trecerea de la moarte la viață și de la viață la moarte. "Pasivă" și "receptivă", luna este apă, în raport cu focul solar, având ca origine apele primordiale. Luna este deopotrivă "poartă a cerului și poartă a infernului". În mitologia generală, luna este divinitate astrală și astru propriu-zis, venerată ca zeu sau zeiță. În hinduism, "sfera lunii" era capătul "căii strămoșilor", cornul lunii fiind emblema lui Shiva. Sărbătoarea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
veche îți merge bine, e lucru cu temei și ține."185 c. Imaginea-cronotop În legendele românești, luna apare ca făptură mitică, masculină sau feminină. Potrivit credințelor populare, luna a fost, la început, alături de soare și de stele, rod al Arborelui primordial care a răsărit din oceanul de ape sau, Dumnezeu (Fârtatul) a zămislit luna din aur: "a luat un boț de aur, a rupt dintr-însul mai multe bucăți și le-a aruncat pe cer. Din bucățile de aur aruncate pe
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
nopțile de Sânziene". Ca soră a soarelui, Ileana Cosânzeana s-a demonstrat că numele Ileana ar proveni din numele grec "Ila" care desemna sora soarelui, Ilios 191 se transformă în zână a apelor, în urma propriului sacrificiu făcut pentru restabilirea ordinii primordiale: Umbla, frate, mândrul soare, / Umbla, frate, să se-nsoare / Nouă ai / Pe nouă cai / Care noaptea pasc în rai. Umbla cerul și pământul / Ca săgeata și ca vântul, / Dar toți caii-și obosea / Și potrivă nu-și găsea / Ca sora
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
a lunii, care precede apariția lunii noi, numită popular Luna Tânără, Luna în două coarne sau Crai Nou, mijlocește împlinirea unor vrăji și descântece. "Luna din fântână", din recitativul urăturii pentru Malancă, simbolizează tocmai această renaștere a lunii din apele primordiale care primenesc sorții omului: "Ne primiți Malanca-n casă, / Că-i cu straie de mătasă / Și afară viscolește, / Mândre straie ponosește. Sculați, boieri, sculați, cucoane, / Din paturi, de pe covoare / Ș-aprindeți o lumânare, / Să se vadă ca din soare, / Că
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
azi îmblă după dânsa, și ar ajunge-o când e plină, că vin aproape; dară ea cum vede că se apropie se pișcă."214 Aștrii tutelari ai vieții patriarhale, soarele și luna, în variantă antropomorfă, de obicei, restituie ordinea cosmică primordială. III.3. CATEGORII TOPOMORFE III.3.1. SPAȚIUL A-TEMPORAL: SĂRBĂTOAREA Dimensiunea existențială a spațiului, la țăranul român, este un dat obiectiv, inclus în firescul zilelor, având sensuri multiple, de la "loc de casă", pământul, cerul, "lumea" ,în general, care se
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
sacralizează spațiul: "Iaca vin sărbătorile și parcă-i altfeliu lumea, parcă-i mai blândă, mai frumoasă. E-atâta lumină și pace, e atâta bucurie de crezi c-o coborât Dumnezeu pe pământ."217 Timpul sărbătorii reprezintă o recuperare a ordinii primordiale: "Prin sărbătoare se produce o rememorare și o comemorare a unei întâmplări mitice."218 Complexul ritualic al sărbătorii introduce "o ruptură" în timp și spațiu, o abolire ad hoc a profanului și clădirea, din temelii, a cadrului evenimențial, ca univers
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
au zeii față de oameni". În mitologia celtică, pasărea este mesagerul zeilor și al Lumii Celeilalte, fie că este lebădă (Irlanda), cocor sau stârc (în Galia), gâscă (Marea Britanie). În unele cosmogonii, pasărea este imaginea lui Dumnezeu care se "purta" pe deasupra apelor primordiale. Foarte frecventă pe măștile africane, pasărea este un simbol al puterii și al vieții, iar, pe unele vase, lupta dintre viață și moarte era prezentată ca o luptă dintre pasăre și șarpe. În majoritatea mitologiilor, pasărea este o întruchipare a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
al regenerării și permanenței vieții. Nașterea lumii dintr-un ou este un mit prezent la majoritatea popoarelor celți, greci, egipteni, fenicieni, cananeeni, tibetani, hinduși, vietnamezi, chinezi, japonezi, la populațiile siberiene și indoneze. Potrivit acestui simbolism general, oul este o realitate primordială care conține în germen multiplicitatea ființelor.248 Potrivit mitologiei universale, universul se naște din oul de aur care plutește pe apele oceanului primordial: din partea superioară a cojii apare cerul, din cea inferioară, pământul, iar gălbenușul se transformă în soare. Prezent
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
hinduși, vietnamezi, chinezi, japonezi, la populațiile siberiene și indoneze. Potrivit acestui simbolism general, oul este o realitate primordială care conține în germen multiplicitatea ființelor.248 Potrivit mitologiei universale, universul se naște din oul de aur care plutește pe apele oceanului primordial: din partea superioară a cojii apare cerul, din cea inferioară, pământul, iar gălbenușul se transformă în soare. Prezent în majoritatea sărbătorilor dedicate renașterii naturii, oul este un simbol al regenerării și al fecundității, dar și o ofrandă adusă divinităților htoniene. Ca
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
se întorc de la biserică, mirele și mireasa trebuia să mănânce un ou. De Paști, pentru realizarea coparticipației cu strămoșii, cojile de ouă roși erau aruncate pe o apă curgătoare pentru a ajunge în țara blajinilor.249 Ca simbol al divinității primordiale, Oul de Paști, înfrumusețat, prin vopsire și încondeiere, în Săptămâna Patimilor, este jertfit și mâncat sacramental în ziua de Paști. Oul vopsit era prezent în ceremoniile antice de înnoire a anotimpului, potrivit concepției cosmogonice care compara Universul cu oul generator
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
din femeie în femeie / orbalțul să nu steie, / Ia-l din cap, / de sub cap, / omul să rămână curat, / luminat, / precum maica cea sfântă l-a dat."315 În descântece, pasărea este ilustrată ambivalent, de la negrul htonian al fierului, asociat forțelor primordiale, ca simbol al transcendenței absolute, la albul purificator, al mutațiilor ființei, prin moarte și renaștere: "Păsărică albă / cu aripa albă, / din piatră ai crescut, / cu nor te-au bătut, / trei picături din tine au căzut... / una de vin, / una de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
rivali, în același timp. "O linie vie", "o abstracție întrupată", Șarpele poate reprezenta orice și se poate metamorfoza în orice.333 Șarpele reprezintă "un complex arhetipal" care se află la originea vieții: "toți șerpii posibili alcătuiesc împreună o unică multiplicitate primordială, un Ceva primordial ce nu poate fi dezmembrat și care se răsucește, dispare și renaște neîncetat."334 "Bătrân zeu primordial" care stă la temelia creației universale, șarpele este "unul dintre cele mai importante arhetipuri ale sufletului omenesc". Asociat cu Vishnu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
timp. "O linie vie", "o abstracție întrupată", Șarpele poate reprezenta orice și se poate metamorfoza în orice.333 Șarpele reprezintă "un complex arhetipal" care se află la originea vieții: "toți șerpii posibili alcătuiesc împreună o unică multiplicitate primordială, un Ceva primordial ce nu poate fi dezmembrat și care se răsucește, dispare și renaște neîncetat."334 "Bătrân zeu primordial" care stă la temelia creației universale, șarpele este "unul dintre cele mai importante arhetipuri ale sufletului omenesc". Asociat cu Vishnu și cu Shiva
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
333 Șarpele reprezintă "un complex arhetipal" care se află la originea vieții: "toți șerpii posibili alcătuiesc împreună o unică multiplicitate primordială, un Ceva primordial ce nu poate fi dezmembrat și care se răsucește, dispare și renaște neîncetat."334 "Bătrân zeu primordial" care stă la temelia creației universale, șarpele este "unul dintre cele mai importante arhetipuri ale sufletului omenesc". Asociat cu Vishnu și cu Shiva, Șarpele Cosmic, aflat la baza axei lumii, paznic al nadirului, simbolizează "dezvoltarea și resorbția ciclică". Astfel, șarpele
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
animator universal", el este cel care creează timpul, viața, dar și pe sine însuși. Șarpele reprezintă și Oceanul care înconjură cu nouă inele cercul lumii, cel de-al zecelea inel fiind Styxul (v. Hesiod, Teogonia). Șarpele este considerat spiritul apelor primordiale, mitul păsării-șarpe a fost asociat cu umiditatea și cu apele pământului. Ca strămoș mitic, șarpele este un erou civilizator care se întrupează și se jertfește pentru neamul omenesc. Ca imago mundi, șarpele este într-o permanentă interdependență cu cele patru
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Ca imago mundi, șarpele este într-o permanentă interdependență cu cele patru elemente universale: trăiește în pământ sau în apă, veninul său are proprietățile focului ceresc sau a focului htonian, iar, ca șarpe înaripat, aparține văzduhului, aerului. Ca întruchipare a primordialului, a pământului și a apei, a amestecului dintre elementele naturii, șarpele este și un simbol al Logosului divin, al rațiunii supraumane. Ca mitologem universal, șarpele este o epifanie a strămoșilor mitici, un arhetip al antinomiilor și un simbol al reînvierii
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
341 b. Imaginea spațiu-timp În mitologia românească, șarpele se înfățișează în trei ipostaze mitice: șarpe propriu-zis, balaur, zmeu: "între aceste trei ipostaze există o filiație mitică și o transsimbolizare mitologică de ordin ontologic."342 Preexistent, ca "element fluent al apelor primordiale", șarpele este prezent în ornamentica populară, sub forma unei linii ondulate sau în zigzag, numită "dinți de lup" sau "dinți de ferăstrău". Considerat "animal cosmic prin excelență", plămădit, aidoma cosmosului, din pământ și apă, este consubstanțial arborelui cosmic. Șarpele mitic
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
solomonar, șarpele se transformă în zmeu, care dezlănțuie stihiile și evocă duhurile rele ale pământului.343 Din punct de vedere mitic, șarpele este dual, material, androgin, și șarpele spiritual, ca arhetip al haosului, al Increatului, dar și principiu al vieții primordiale. În arta geto-dacă, șarpele magic este prezent, cu rol apotropaic, pe podoabe, pe coifuri, pe armură fiind înfățișat alături de un cap de bour. În cultura greco-romană, șarpele are semnificații farmacopeice. În complexul basilical protocreștin, datând de la începutul Evului Mediu, s-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
piatra scumpă". Aceste două zile închinate șarpelui Alexiile și Ziua Crucii împărțeau anul calendaristic în două jumătăți antagonice: iarnă / vară, lumină / întuneric, fertilitate / sterilitate, viață / moarte.346 c. Imaginea-cronotop În legendele românești, șarpele este preexistent cosmosului, ridicându-se deasupra apelor primordiale odată cu Arborele cosmic: "La începutul începutului, din hău acela de ape, șarpele a ieșit odată cu copaciu acela mai mare din ape, încleștat în rădăcinile lui. Întrebat de Fârtat cine este, a căscat gura mare și a lepădat pe Nefârtat, care
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
prins de coadă, l-a învârtit de două trei ori cum învârți un bici și l-a zvârlit în hău. Și a zis: Să te încolăcești în juru pământului de nouă ori și să-l aperi de prăpădul apelor."348 Șarpele primordial, de origine sacră, era antropomorf, iar prin "căderea" ontologică a fost supus, paradoxal, unui blestem întemeietor, fiind considerat o cauză a facerii lumii: "Șerpele dîntâi nu a fost șerpe, a fost om, și era în cer la Dumnezeu, dar Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ipostază regală care străjuiește ritmurile vieții. Liant ontologic între cer și pământ, balaurul simbolizează dualismul existențial yin yang care ordonează manifestarea cerească, pluvială, terestră, acvatică și subterană.360 În mitologia românească, balaurul își are obârșia în comuniunea gnoseologică dintre elementele primordiale care devin active printr-un ritual solar, ipostaziat de cercul sacru al șerpilor întemeietori de viață nouă: "Balaurii se fac așa: sub grămezi mari de găteje, sau în ziduri sparte și părăsite, ori prin locuri umede cu multă frunză și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
grumaz o gușă mare, îi cresc aripi și, după mărimea pietrii ce-au înghițit-o, încă unul, doauă, sau mai multe capete..."361 Șarpele balaur din colindele românești este un simbol al creației repetate, realizând legătura continuă dintre elementul acvatic primordial și Arborele cosmic: "Colea jos, Doamne mai jos; Florile dalbe lemn de măr! / În prundurile mării dalbe, / Născutu-mi-ai, crescutu-mi-au, / Măr înalt și minunat; / Face florile vineșoare, / Și-ncă mere roșioare. / Dară Dulful mării-ei, / El mai rău că s
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]