6,400 matches
-
întinde pe mai multe milenii, întrucât au fost descoperite pe teritoriul țării vestigii arheologice vechi de 5.000 de ani. "Republică Sovietică Socialistă Turkmena", prescurtat: "RSS Turkmena", a fost o republică constituenta a Uniunii Sovietice până în 1991, când și-a proclamat independența sub numele de "Turkmenistan". A fost constituită pentru prima dată pe 7 august 1921 că "Regiunea Turkmena" a RSSA Turkestan. Pe 13 mai 1925 a fost transformată în "RSS Turkmena" și a devenit o republică separată în cadrul URSS-ului
Turkmenistan () [Corola-website/Science/298151_a_299480]
-
că "Regiunea Turkmena" a RSSA Turkestan. Pe 13 mai 1925 a fost transformată în "RSS Turkmena" și a devenit o republică separată în cadrul URSS-ului. Pe 27 octombrie 1991, în contextul general, de destrămare a Uniunii Sovietice, țara și-a proclamat independența și a fost redenumită "Republică Turkmenistan", pe scurt, "Turkmenistan". Se învecinează cu Afghanistan la sud-est, Iran la sud-vest, Uzbekistan la nord-est, Kazakhstan la nord-vest, respectiv cu Marea Caspică la vest. Turkmenistanul ocupă o poziție remarcabilă, locul cinci pe lista
Turkmenistan () [Corola-website/Science/298151_a_299480]
-
unul singur sub numele de Uganda. După cel de-al Doilea Război Mondial când în Uganda s-a intensificat mișcarea de eliberare de sub protectorat britanic, în martie 1956, Regatul Unit a acordat Ugandei autonomie internă, în octombrie 1962 a fost proclamată independența țării, devenind în 1963 republică federală în cadrul Commonwealth-ului. Printr-o lovitură de stat militară în 25 ianuarie 1971 președintele Milton Obote (1966-1971) este înlăturat, instituindu-se regimul dictatorial al col. Idi Amin Dada (1971-1979) căruia forurile internaționale îi atribuie
Uganda () [Corola-website/Science/298152_a_299481]
-
controlul asupra întregii țări, pe care îl păstrează până în 1898. Marea Britanie, care își instaurase în 1882 protectoratul asupra Egiptului, inițiază, sprijinită și de forțe egiptene, recucerirea Sudanului (1896 - 1898). După înfrângerea mișcării mahdiste în bătălia de la Omdurman (1898), Sudanul este proclamat condominion anglo-egiptean (1899 - 1955), fiind administrat "de facto" ca o colonie a Marii Britanii. La Fashoda în Sudan, are loc în 1898 celebrul incident între forțele expediționare franceze și engleze, care aduce cele două puteri coloniale în pragul războiului. Administrația britanică
Sudan () [Corola-website/Science/298148_a_299477]
-
treimea meridională a Sudanului), populat de triburi africane (încurajând totodată aici răspândirea creștinismului), de nordul conservator, arab și islamic, adâncind astfel prăpastia dintre cele două părți ale țării. După ce un plebiscit respinge în 1955 unirea cu Egiptul vecin, Sudanul își proclamă la 1 ianuarie 1956 independența. Devine membru ONU din 12 noiembrie 1956. Opoziția dintre nordul hegemonist și sudul marginalizat (care revendică dreptul la independență) degenerează într-un sângeros război civil, din chiar clipa independenței. Războiul civil, care continuă și astăzi
Sudan () [Corola-website/Science/298148_a_299477]
-
trestie de zahăr, sunt aduși, în a doua jumătate a secolului XIX, muncitori din China, India și Indonezia (la acea dată colonie olandeză), fapt care modifică radical structura etnico-confesională a populației până în secolul XX. La 29 decembrie 1954, Surinam este proclamat teritoriu autonom, iar la 25 noiembrie 1975, republică independentă. Din 4 decembrie 1975 devine Membru ONU. Primii ani de independență sunt caracterizați de tensiuni interetnice și confesionale (circa 200000 de surinamezi, în deosebi de origine indiană, emigrează în Olanda, alți
Surinam () [Corola-website/Science/298147_a_299476]
-
În timpul pontificatului papei Ioan Paul al II-lea, procesul de beatificare al papei Paul al VI-lea a fost deschis în 1993, prin recunoașterea oficială ca „Servitor al lui Dumnezeu” de către Biserica Catolică. Papa Benedict al XVI-lea i-a proclamat eroicitatea virtuților sale, la 20 decembrie 2012: prin acest act, papa Paul al VI-lea a devenit venerabilul Paul al VI-lea. Sâmbătă, 10 mai 2014, s-a anunțat la Vatican că papa Paul al VI-lea va fi beatificat
Papa Paul al VI-lea () [Corola-website/Science/298165_a_299494]
-
Chineză (1912-1949) (RC) a răsturnat ultima dinastie în 1911 și a condus China Continentală până în 1949. După înfrângerea Imperiului Japoniei în Al Doilea Război Mondial, Partidul Comunist i-a învins pe nationaliștii din partidul Kuomintang, din China Continentală, și a proclamat , la Beijing la 1 octombrie 1949, în timp ce Kuomintangul a mutat guvernul RC la actuala capitală, Taipei. De la introducerea unor reforme economice în 1978, China a devenit una dintre economiile mari ale lumii, cu cea mai rapidă creștere economică. În 2013
Republica Populară Chineză () [Corola-website/Science/298086_a_299415]
-
și mai mult dinastia Qing. Revoluția Xinhai din 1911-1912 a pus capăt dinastiei Qing și a stabilit Republica Chineză. La 1 ianuarie 1912, Republica Chineză a fost înființată, iar Sun Yat-sen, liderul partidului Kuomintang (KMT sau Partidului Naționalist), a fost proclamat presedinte provizoriu. Cu toate acestea, președinția i-a fost cedată ulterior lui Yuan Shikai, un fost general Qing, care în 1915 s-a autoproclamat împărat al Chinei. În fața condamnării populare și a opoziției din propria sa armată, Beiyang, Yuan a
Republica Populară Chineză () [Corola-website/Science/298086_a_299415]
-
controla cea mai mare parte a Chinei continentale și retragerea Kuomintangului în largul mării, reducând astfel teritoriul RC numai la Taiwan, Hainan și micile insule din jur lor. La data de 1 octombrie 1949, președintele Partidului Comunist Mao Zedong a proclamat crearea Republicii Populare Chineze. În 1950, Armata Populară de Eliberare a reusit să captureze Hainanul de la Naționaliști și să ocupe Tibetul. Cu toate acestea, restul forțelor naționaliste au continuat insurecțiile în vestul Chinei, de-a lungul anilor ’50. Mao a
Republica Populară Chineză () [Corola-website/Science/298086_a_299415]
-
dezvoltat o mișcare de opoziție la Kuomintang, care dorește proclamarea oficială a independenței Taiwanului. În alegerile din 2000 a fost ales președinte al Republicii Chineze Chen Shui-bian, primul conducător care nu provenea din Kuomintang. Totuși, independența Taiwanului nu a fost proclamată oficial, deoarece Republica Populară Chineză a anunțat că în acest caz va începe un război, cât și datorită faptului că în opinia publică din Taiwan părerile asupra necesității proclamării oficiale a independenței față de Republica Populară Chineză sunt împărțite. De facto
Taiwan () [Corola-website/Science/298178_a_299507]
-
a bloca retragerea forțelor germane din Grecia. Obligat de către Uniunea Sovietică, a cărei conducere își imagina crearea unei mari , guvernul bulgar s-a oferit din nou în 1945 să cedeze Macedonia Pirinului unei astfel de Macedonii Unite. În 1944, a proclamat Republica Populară Macedonia, ca parte a "Republicii Populare Federale Iugoslavia". ASNOM a acționat ca guvern al țării până la sfârșitul războiului. Alfabetul macedonean a fost codificat de către lingviștii ASNOM, pe baza alfabetului fonetic al lui Vuk Stefanović Karadžić și pe principiile
Republica Macedonia () [Corola-website/Science/298120_a_299449]
-
convins garnizoana de acolo să i se predea lui personal, și nu cruciaților, fapt care a întărit suspiciunile cruciaților în privința împăratului bizantin. Armata s-a divizat, diferite grupuri cucerind orașele Tarsos, Antiohia și dincolo de Eufrat, Edessa. Bohemund din Taranto se proclama prinț de Antiohia, iar Baudouin din Flandra ataca orașul Edes (Urfa sau Osroen), de dincolo de Eufrat. Majoritatea obiectivelor cruciaților au cedat ușor în față forțelor uriașe, predându-se înainte ca o armata turcească să le vină în ajutor. După Antiohia
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
arheologice din această eră au rămas Herodium (la sud de Betleem) și Cesarea. 1891 - primul protest al notabililor arabi din Ierusalim adresat oficialităților otomane împotriva imigrației evreiești și a cumpărării de pământuri. 1897 - Primul congres sionist la Basel, în Elveția proclamă că „obiectivul final al sionismului este crearea unui cămin pentru poporul evreu în Palestina“. 1913 - primul congres naționalist arab cere Parisului autonomia pentru provinciile arabe ale imperiului Otoman. Mai 1916 - Acordul Sykes-Picot tranșează viitorul partaj al teritoriilor. Libanul și Siria
Palestina () [Corola-website/Science/298177_a_299506]
-
1 decembrie 1948 - Ca reacție la formarea guvernului de la Gaza, Conferința notabililor arabi palestineni din Cisiordania, la Ieriho,apoi la 24 decembrie 1948 o conferință similară la Ramallah, și apoi o altă conferință la Nablus, organizate de autoritățile transiordaniene, îl proclamă pe regele Transiordaniei Abdallah I ca „rege al întregii Palestine” și cere unirea „Palestinei arabe” cu Transiordania, sub un singur sceptru. Aceste hotărâri nu sunt acceptate de reprezentanți ai palestinenilor din afara Cisiordaniei și de celelalte state arabe. În februarie 1950
Palestina () [Corola-website/Science/298177_a_299506]
-
demisia Ministrului apărării, Ariel Sharon „pentru că nu a luat în considerație această posibilitate”. 9 decembrie 1987 - începutul Intifadei de 6 ani, o serie de acte teroriste declanșate de diferite grupări palestiniene împotriva populației civile israeliene. 15 noiembrie 1988 - Yasser Arafat proclamă, în exil, la Alger, Statul Palestina. 13 septembrie 1993 - după mai multe luni de negocieri secrete Israelul și OEP se recunosc mutual și semnează la Oslo o „Declarație de principii”, cu recunoașterea autonomiei palestiniene în vederea unei reglementări permanente. Arafat declară
Palestina () [Corola-website/Science/298177_a_299506]
-
declinului economiei sovietice. Gorbaciov a făcut eforturi disperate și prost inspirate să recâștige controlul, în mod special, în republicile baltice, dar puterea și autoritatea guvernului central fuseseră în mod dramatic și ireversibil distruse. Pe 11 martie 1990, Lituania și-a proclamat independența și a anunțat că se retrage din uniune. Dar Armata Roșie avea o prezență puternică acolo. Uniunea Sovietică a inițiat o blocadă economică și au menținut trupele acolo pentru a "asigura drepturile etnicilor ruși". În ianuarie 1991, au apărut
Istoria Uniunii Sovietice (1985-1991) () [Corola-website/Science/298213_a_299542]
-
importante de amerindieni, de exemplu caribs. Acesta a fost primul trib văzut de către Cristofor Columb în anul 1498. Curând după aceasta a început procesele de colonizare și de amestecare culturală. Venezuela a fost prima țară din America Latină care și-a proclama independența față de coroana spaniolă, un proces care a fost consolidat de Bătălia de de Carabobo și Bătălia navală de pe lacul Maracaibo, din anul 1823, cu expulzarea definitivă a trupelor spaniole. După un lung capitol de conflicte civile, republica a găsit
Venezuela () [Corola-website/Science/298155_a_299484]
-
moment care marchează începutul Războiului de Independență al Venezuelei. În ciuda cutremurului devastator din 1812 care a lovit Caracas-ul, Venezuela s-a declarat prima Republică a Venezuelei, dar a fost înfrântă. Cea de-a doua Republică a Venezuelei a fost proclamată la 7 august 1813, ea a durat doar câteva luni, fiind zdrobită ca și prima. Suveranitatea a fost obținută după ce Simón Bolívar, ajutat de José Antonio Páez și Antonio José de Sucre, au învins în Bătălia de la Carabobo la 24
Venezuela () [Corola-website/Science/298155_a_299484]
-
câteva țări și a fondat statul Columbia Mare. Sucre, câștigând multe bătălii pentru Bolívar, a devenit cel de al doilea președinte al Boliviei. Venezuela a rămas ca parte a Marii Columbii până în 1830, când o rebeliune condusă de Páez a proclamat noua independență a Venezuelei. Páez a devenit primul președinte al noii republici. Pierderile umane din aceste două decenii de războaie se estimează între 1/4-1/3 din toată populația țării (inclusiv, probabil, o jumătate din populația albă), în anul 1830
Venezuela () [Corola-website/Science/298155_a_299484]
-
a subiectelor. Un tribunal internațional la Paris în 1898 a decis problema și a acordat marea majoritate a teritoriului disputat Guyanei Britanice. José Gregorio Monagas a fost ales președinte în 1851, iar la data de 24 martie 1854 acesta a proclamat abolirea definitivă a sclaviei. În 1899 Cipriano Castro, cu ajutorul prietenului său Juan Vicente Gómez, au pus mâna pe putere în Caracas cu ajutorul armatei. Castro nu și-a îndeplinit obligațiile sale de a plăti referitoare la datoriile externe considerabile ale Venezuelei
Venezuela () [Corola-website/Science/298155_a_299484]
-
sovietică, atât Uniunea Europeană, Consiliul Europei cât și guvernul Rusiei și-au exprimat preocuparea pentru drepturile minorităților în anumite state ex-sovietice, în special în Letonia. În Republica Moldova, regiunea dominată de slavi, (ruși și ucraineni), cunoscută sub numele de Transnistria, s-a proclamat republică independentă datorită temerilor că fosta republică sovietică se va reuni cu România. Rușii (俄罗斯族) se numără printre cele 56 de grupuri etnice recunoscute oficial în Republica Populară Chineză. Sunt aproximativ 15.600 de ruși trăind în principal în nordul
Ruși () [Corola-website/Science/297424_a_298753]
-
timp după moartea lui Skanderbeg, după victoria otomană în asediul din 1478 al Shkoderului, rezistența albaneză organizată a încetat și țara a devenit pașalâc turcesc. A rămas sub control otoman, ca parte a provinciei Rumelia, până în 1912, când a fost proclamată independența primului stat independent albanez. Formarea conștiinței naționale albaneze datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea și se înscrie în fenomenul mai larg de formare a națiunilor pe teritoriul Imperiului Otoman. Prima organizație care s-a opus divizării Albaniei și
Albania () [Corola-website/Science/297409_a_298738]
-
și-a schimbat numele în Partidul Comunist. A urmat un război civil, care a opus Armata Roșie comunistă unei confederații de forțe antisocialiste, monarhiste și naționaliste, cunoscute sub numele de Armata Albă. După victoria Armatei Roșii, în 1922, s-a proclamat Uniunea Sovietică, Rusia fiind cea mai importantă țară a noii federații. Uniunea Sovietică ar fi trebuit să fie un stat transnațional al muncitorilor eliberați de naționalism. Conceptul Rusiei ca entitate națională separată nu a fost de aceea accentuată la începutul
Rusia () [Corola-website/Science/297410_a_298739]
-
tentativă de lovitură militară de stat, prin care s-a încercat îndepărtarea lui Gorbaciov, dar care a dus, în schimb, la prăbușirea Uniunii Sovietice. Boris Elțîn a fost personajul care a ajuns la putere în Rusia, fiind cel care a proclamat sfârșitul domniei politice exclusive a comuniștilor și unul dintre cei care au provocat dizolvarea, în decembrie 1991, a Uniunii Sovietice. ("Vezi și: Istoria Uniunii Sovietice (1985-1991)"). Începând cu momentul proclamării independenței, Rusia a depus eforturi neîncetate pentru edificarea unui sistem
Rusia () [Corola-website/Science/297410_a_298739]