8,125 matches
-
care o arunca, zicînd: - Așa să fugă deochiul, cum se scutură dinele de apă! Linei îi fusese rușine să se ducă ziua la ghicitoare. O luase pe Aglaia și, într-o seară ploioasă, când nu se zărea nimeni pe ulițele pustii, au intrat amândouă pe ușa joasă a casei dărăpănate. Marița le-a ieșit în prag. Era îmbrăcată într-o rochie înflorată, cam slinoasă. - Poftiți, poftiți pe aici... le-a spus. 325 În odaia igrasioasă, plină de mucegai, atârnau pe pereți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și haide! se răstise starostele la buzat, care ar mai fi stat de dragul câștigului. Erau morți de osteneală. Pe la patru au plecat cu o sanie. S-au uitat în sus, cerul aproape negru. Tăcuse totul înjur. Zăpada, vmătă. Peste câmpia pustie a Munteniei se strigau ciorile. Fugeau dinaintea viscolului. Fiecare, în gândurile lui. Neacșu făcea socoteala cam cât le-ar veni de căciulă. I-ar fi trebuit de-o pereche de cercei, că se încurcase cu o firotenie de muiere, de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
introspecție și să nu cunoști istoria. Numai un psiholog și un istoric au dreptul să disprețuiască "idealurile". Într-un gol vital, nimic nu se întîmplă și nimic nu "trece". Dorința creează timpul. Și de aceea în absența lăuntrică, în liniștea pustie a poftelor, în deșertul setei și în muțenia sângelui ți se descoperă deodată lipsa vastă a vremii și iluzia curgerii ei. Iar când un ceas de catedrală veche marchează ora în noapte, bătăile lui ne dezvăluie și mai dureros fuga
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Hamlet n-a uitat să înșire iubirea printre "relele" care fac sinuciderea preferabilă viețuirii. Numai că el vorbește de "chinurile dragostei disprețuite". - Ce mare ar fi celebrul monolog de-ar zice doar: iubire! Pe țărmurile mării, seceta lăuntrică a zilelor pustii adună - în aceeași sete - dorința de fericire și de durere. Tot pe țărmurile ei, te dispensezi religios de Dumnezeu... Mediterana e marea cea mai calmă, cea mai cinstită și mai puțin mistică. Ea se interpune - cu absența ei de valuri
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
neființei. A trăi senzual în nimic... Când ai iubit prea pătimaș viața, ce-ai căutat printre gînduri? Spiritul e o eroare imensă de câte ori slăbiciunile acordă vieții prestigii de axiomă. Sânt o Sahară roasă de voluptăți, un sarcofag de trandafiri. Străzile pustii în marile orașe: parcă în fiece casă se spânzură cineva. ... Și apoi, inima mea - spânzurătoare pe măsura cine știe cărui diavol. Sfințenia e cel mai înalt grad de activitate la care putem ajunge fără mijloacele vitalității. Nihilismul: forma de limită a bunăvoinței
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
există multă invidie. Budismul și creștinismul sânt o răzbunare și o invidie a suferinzilor. Simt că în agonie n-aș putea face decât apologia orgiei. Nu recomand nimănui renunțarea, fiindcă gândul instabilității nu se poate depăși decât de puțini, în pustie. În deșert, ca și în societate, instabilitatea lucrurilor ți se oferă cu aceeași aromă dureroasă. Când te gândești că nimic nu s-a ales de marii singurateci și că iluziile lor au fost mai mari decât ale celor naivi sau
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lumei, ce nu-l asculta, samă că se scursese a 12-a oară a nopții. Dionis se porni spre casă. Afară ploaia încetase și, prin mrejele și valurile de nouri negri - vineți, luna trecea palidă și rece. În mijlocul unei grădini pustii, unde lobodele și buruienele crescuse mari în tufe negre - verzi, se înalțau ochii de fereastă spartă a unei case veche a cărei streșină de șindrilă era putredă și acoperită c-un mușchi care strălucea ca bruma în lumina cea rece
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-nchid, lumânările se sting, paznicii de noapte trec cu capetele înfundate în mantale albe, și călugărul nostru trece ca o umbră aspru-zugrăvită prin lungile și întunecoasele ulițe. El se opri înaintea unei case ce se ridica izolată în mijlocul unei ogrăzi pustii. Prin crăpăturile obloanelor închise se zărea lumină. Casa era c-un acoperământ țuguit, păreții erau de piatră mică ca ceea cu care se pietruiesc fântânele și orice tencuială căzuse de pe ele, încît părea o bucată din ruina unei cetățui. Obloanele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de argint; să sădesc dumbrăvi de dafin cu întunecoase cărări, cu lacuri albastre și limpezi ca lacrima; ea să alerge prin cărările tăinuite, prefăcîndu-se a fugi de amorul meu și eu s-o urmăresc... Nu! fără ea ar fi raiul pustiu. Și cine era ea, Maria? Era fiica spătarului Tudor Mesteacăn, un înger blond ca o lacrimă de aur, mlădioasă ca un crin de ceară, cu ochi albaștri și cuvioși precum albastru și cuvios e adâncul cerului și divina sa eternitate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
când tu ai fost menită să fii? De ce-au căzut ochii mei pe tine, de ce te-am văzut? Orb de-aș fi fost, de cât amar scăpam! De n-aș fi fost de fel, scăpam de o viață chinuită, pustie, fără de lumină. - Floare! cum surâzi în grădina zilelor tale, fără să știi că o inimă se rupe; stea! cum lucești în cerul tău, fără să știi că un suflet moare. Și, în neștiința ta, ești și mai frumoasă, ești și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
adânci din ce în ce. Ajunse la semnătură. - De la cine ai căpătat tu scrisoarea asta, unde locuiește omul acesta? Lacrimile o inundară și ea se aruncă suspinând la gâtul tătîne-său. - Vezi, zise ea întrerupt, acolo-i sărmanul... în casa cea pustie de peste drum... l-am văzut căzând ca mort pe podele... cine știe dacă n-a și murit. Aleargă, tată,.. poate încă nu-i prea târziu. - Cum arăta el? întreabă bătrânul, preocupat cum se vede de-o cugetare complicată. - O! e
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de luciditate în care privești ca trezit din somn și vezi deodată cu mirare c-ai trăit într-o ordine de lucruri strict organizată, fără ca s-o știi sau s-o vrei aceasta. Și această minte, care în turburea și pustia împingere și luptă a istoriei oamenilor, a istoriei unui ce elementar, are din când în când câte o fulgurațiune de luciditate, această lecuță de nonsens să vorbească și ea? Să aibă vo influiință, să însemneze ceva, să incifreze ceva în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în lume când tu ai fost menită să fii? De ce au căzut ochii mei pe tine? De ce te-am văzut? Orb de-aș fi fost, de cât amar scăpam. De n-aș fi fost defel, scăpam de o viață chinuită, pustie, fără de lumină. Floare! cum surâzi în grădina zilelor tale, fără să știi c-o inimă se rumpe; stea! cum lucești în cerul tău, fără să știi c-un suflet moare. Și-n neștiință ești și mai frumoasă, ești și mai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de luciditate în care privești ca trezit din somn și vezi deodată cu mirare c-ai trăit într-o ordine de lucruri strict organizată fără ca s-o știi sau s-o vrei aceasta. Și această minte, care în turburea și pustia împingere și luptă a istoriei oamenilor, a istoriei unui ce elementar, are din când în când câte o fulgurațiune de luciditate, această lecuță de nonsens să vorbească și ea? Să aibă vro influență, să însemneze ceva, să încifreze ceva în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de luciditate în care privești ca trezit din somn și vezi deodată cu mirare c-ai trăit într-o ordine de lucruri strict organizată fără ca s-o știi sau s-o vrei aceasta. Și această minte, care în turburea și pustia împingere și luptă a istoriei oamenilor, a istoriei unui ce elementar, are din când în când câte o fulgurațiune de luciditate, această lecuță de nonsens să vorbească și ea? Să aibă v[r ]o influință [influență], să însemneze ceva, să
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Tu ești? Chiar tu? întreba, ea cu glasul înecat, căci toată cugetarea ei se-mprospătase, toate visele ei reveneau splendide și doritore de viață... Ea nu se mai sătura privindu-l... și uitase starea în care era....................................................... {EminescuOpVII 177} GENIU PUSTIU I TASSO-N SCOȚIA 2255 Dumas zice că romanul a esistat totdeauna. Se poate. El e metafora vieței. Priviți reversul aurit a unei monede calpe, ascultați cântecul absurd a unei zile care n-a avut pretențiunea de-a face mai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și o lumânare de ceară galbenă ardea pin noapte, ca o stea de aur prin întunericul norilor. M-am culcat pe groapă, am lipit urechea mea de țărână. Mamă! mamă! am strigat, ieși de-acolo și vino acasă... Casa e pustie, zic, tata n-a venit toată ziua azi, porumbii tăi cei albi au luat câmpii... Mamă, vino, mamă! ori ia-mă și pe mine la tine, acolo unde ești... Ascultam; dar movila era rece, tăcută, umedă, un vânt stinse lumânarea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
munții mei, să-mi fi încîntat inima cu doine și capul cu fantasmagoriile basmelor, poate că eram mai fericit. Tata m-a dat la școală. Ce-oi fi învățat nu știu, dar știu că zilele mele treceau ca o iarnă pustie, ca un vis fără înțeles. Între copiii aceia lipsiți, cari ascultă cu sete de pe băncile școalei graiul învățăturei, între aceia cărora studiul nu li-i o silă, ci chemare, destin, în capul și inima cărora se frământă câte puțin foc
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
acea copilă dulce și blândă ce trecea alături cu mine putea să mă numească vrodată bărbatul ei, un farmec nențeles, o căldură ca aceea a camerei încălzite în timp de iarnă, un aer îmbălsamat, apăsat, familiar trecea prin noaptea cea pustie și rece a sufletului meu. De douăzeci de ori eram să mă repăd s-o strâng în brațe c-un amor copilăresc și nebun, de douazeci [de ori] zâmbetul ei mustrător și viclean, care părea că ghicește tot ce se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mult în munți, din ce în ce aerul devenea mai liber și mai rece, dar din ce în ce cerul devenea mai senin și luna spărgea cu fața ei cea galbenă vălul argintiu al norilor. Capul meu era așa de pustiu ca amestecul fără-nțeles a unor colori varii, roșu, negru, verde, galben, toate amestecate pe unul și - același loc, în fine, un nesens absurd ce semăna cu gândirile unui idiot, iată ceea ce se-nvîrtea în capul meu. Impresiunea ce-o făcuse
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
părea dogorât și ars și o mare gaură-n cer din cari cădea la pământ pietre și risipături de muri, ce ardea într-un loc. Acele pietre, căzând una câte una pe pământ, formau pare-că lângă Mureș ruinele unui oraș pustiu, nelocuit de nimeni, ars, pătruns prin ferestrele pustii și negre de fluierile cele sălbatece ale vânturilor reci. Dar deodată păru că lumea se-nsenină, că gaura în cer începe de[-a] deveni din ce în ce mai mare și mai largă, încît prin ea se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-n cer din cari cădea la pământ pietre și risipături de muri, ce ardea într-un loc. Acele pietre, căzând una câte una pe pământ, formau pare-că lângă Mureș ruinele unui oraș pustiu, nelocuit de nimeni, ars, pătruns prin ferestrele pustii și negre de fluierile cele sălbatece ale vânturilor reci. Dar deodată păru că lumea se-nsenină, că gaura în cer începe de[-a] deveni din ce în ce mai mare și mai largă, încît prin ea se vedea asupra boltei albastre ce-mbrățișează pământul o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
codrii erau verzi. Atunci mă coprinse mai mare dor de ducă. Ajuns la fântână, privii mult în fața apei din fundul fântânei, apoi lăsai să cadă oala înăuntru, iar eu apucai spre munți la vale. Satul nostru [era] mai tot ars, pustiu, și numai cânii satului urlau pe ici, pe colo de foame, or rodeau câte - un schelet de vită moartă. Venii în bordei. Mă aruncai în brațele bătrânului meu tată, care mă crezuse mort. Am stat mult coprinși astfel, tatăl și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu ferestrele lor de care colbul s-a lipit negrind * painjinișurile, un miros propriu asemenea gunoiului aburind * supt noapte și luna se strecură, pare-că slăbită și ***, prin risipitu [ri ]le norilor. Un șuier, un câne urlând... trece speriat pe ulițele pustii, temîndu-se de orice chip apare în vun colț... Pași se aud de departe ca și în Pompeii... pare un oraș dispopulat... Din când în când răsună durăitul surd al unei trăsuri, apoi iar nimic. Treci pe o ulița strâmtă... Dintr-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de pe mal și-n profundul și seninul lui amor o botează floarea gândurilor. Râul trece, cumplit urlă vântul... ziua se confundă cu lumina cea amară a nopții. Râul turburat rumpe și duce floarea mereu, mereu pîn-o arunca-n malul unei pustii aride și seci de-asupra căreia cugetă în nouri o lună palidă ca fața unei vergine moarte. Buha bătrâneței ciocănește în lungul pustiu și, cântând de dorul floarei, o numește în balada ei floarea mormântului. Când viața mea nu e
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]