7,041 matches
-
1183 - Minamoto Yoshinaka se îndreaptă spre Kyoto dinspre nord în timp ce Minamoto Yukiie amenința orașul dinspre est. August 1183 - Go-Shirakawa scapă din Kyoto (unde era încă în arest la domiciliu, ordin dat de Taira Kiyomori la sfârșitul anului 1179) și se refugiază pe muntele Hiei. Împăratul și escorta lui merg la o mânăstire în periferia orașului. Familia Taira abandonează capitala și scapă cu fuga spre vest cu împăratul Antoku, mama lui, și câțiva slujitori, luând de asemenea și însemnele imperiale. Go-Shirakawa este
Cronologia Perioadei Heian () [Corola-website/Science/303063_a_304392]
-
mii de trupe la Kyoto după ce unul din confidenții lui Go-Daigo informează Bakufu că Go-Daigo este amestecat în conspirații împotriva familei Hojo. Nikaido conduce aceste trupe. Septembrie 1331 - Împăratul Go-Daigo se revoltă împotriva Bakufu. El fuge din capitală și se refugiază la un templu de pe muntele Kasagidar dar este capturat de trupele trimise din Kyoto. Sfârșitul 1331 - Go-Daigo este exilat în insula Oki, pe coasta de est a Japoniei. Hojo Takatoki îl instalează pe prințul Kogon (ramura Senior) ca împărat până în
Cronologia Perioadei Kamakura () [Corola-website/Science/303064_a_304393]
-
printr-un un embargo draconic emigrarea evreilor spre Palestina mandatară. Acest embargo permitea o cotă de 10.000 de emigranți pe an pe o perioadă de 5 ani (între 1940-1944) plus o cotă extraordinară și neexpandabilă de 25.000 de „refugiați de urgență”. Documentul mai prevedea „reglementarea” (interzicerea) cumpărării-vânzării de pământ între arabi și evrei. Aceste documente au determinat „ișuv-ul” (colectivitatea evreiască organizată din Palestina mandatară) să declanșeze „Alia-Bet”, organizația de emigrare ilegală și o serie de activități contrare politicii oficialităților
Sionism () [Corola-website/Science/303069_a_304398]
-
în revoluție violentă, sfârșită printr-un masacru comis de trupele sovietice în 10 - 11 noiembrie 1956. Pierderile de vieți s-au estimat la circa 2.500 maghiari și 700 soldați sovietici; alți aproximativ 200.000 de locuitori au părăsit Ungaria, refugiindu-se în Occident. În 1953, Ungaria a trecut printr-o perioadă tulbure, extrem de agitată, provocată de excesele conducerii maghiare staliniste: în jur de 40.000 de oameni nevinovați au fost arestați și aruncați în pușcărie, sub supravegherea poliției maghiare ÁVH
Revoluția ungară din 1956 () [Corola-website/Science/303126_a_304455]
-
cât și ca proporție. Scade, de asemenea, numărul și proporția iugoslavilor, în contextul în care războiul din Croația arăta că destrămarea Federației era ireversibilă. Războiul din 1992-1995 a avut ca rezultat deplasarea a 2 milioane de cetățeni ai Bosniei-Herțegovina (deveniți refugiați în afara țării sau persoane deplasate în interior) și 100.000 de civili și militari uciși. După 1995, prin acordul de la Dayton s-a instituit pacea însă țara continuă să fie divizată pe baze etnice. Având în vedere reticența multor sârbi
Demografia Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/303135_a_304464]
-
eliberat, el a trait "incognito" și a asumat numeroase "noms de guerre", printre care „Walter” și „Tito”. În 1934, Comitetul Provincial de la Zagreb l-a trimis pe Tito la Viena unde toate Comitetele Centrale ale Partidului Comunist Iugoslav s-au refugiat. A fost numit în Comitet și a început să-și numească oamenii printre care Edvard Kardelj, Milovan Djilas, Aleksandar Rankovici și Boris Kidric. În 1935, Tito a plecat în Uniunea Sovietică, unde a lucrat timp de un an în secția
Iosip Broz Tito () [Corola-website/Science/303150_a_304479]
-
revoltelor populare, Jan Hus a putut predica încă un an. În predicile sale, el a condamnat cruciadele și bula papală prin care iertarea păcatelor se realiza plătind bani bisericii. În cele din urmă, Jan Hus a fost nevoit să se refugieze în afara orașului. În acel timp, Boemia aparținea ca "Territorium" de Sfântul Imperiu Romano-Catolic și avea o populație numeroasă (majoritară) de naționalitate cehă. Predicile lui Jan Hus au fost interpretate drept atacuri la adresa clerului german, în special, și a germanilor, în
Jan Hus () [Corola-website/Science/303201_a_304530]
-
rândurile elitei politice germane, cât și la Scaunul Papal. Astfel că, în 1411, deși era rector la Universitatea Pragheză, Jan Hus este excomunicat de (Contra-)Papa Johannes al XXIII-lea și nevoit să fugă din Praga. Jan Hus s-a refugiat (1412-1414) în Ziegenburg în Boemia de sud și în cetatea Krakovec din Boemia centrală. În perioada refugiului său, Jan Hus a scris mai multe lucrări în limba cehă, realizând o limbă literară cehă, contribuind la traducerea Bibliei și a Vechiului
Jan Hus () [Corola-website/Science/303201_a_304530]
-
administrației hanului împotriva opoziției interne. Pe 8 aprilie 1783, încălcându-și obigațiile ce-i reveneau prin tratatul de pace, Ecaterina cea Mare a intervenit în războiul civil din hanat, anexând de facto întreaga peninsulă. În 1787, Șahin Ghirai s-a refugiat în Imperiul Otoman, dar a fost executat pentru trădare. Familia regală Ghirai a supraviețuit până în zilele noastre.
Hanatul Crimeii () [Corola-website/Science/303203_a_304532]
-
de coloniști germani, originari din Europa centrală și de vest. Procesele de maghiarizare din secolele XIX-XX au avut un mare impact asupra șvabilor sătmăreni, fiind catolici și în biserica catolică folosindu-se limba maghiară. După 1945 foarte mulți s-au refugiat de regimul comunist, emigrând în Germania. Totuși, comparativ cu alte grupuri de germani din România, emigrarea către Germania a fost mult mai redusă, această comunitate germană fiind singura din România despre care se poate vorbi că nu este amenințată cu
Șvabi sătmăreni () [Corola-website/Science/303215_a_304544]
-
au opus naziștilor, care au trecut în unele cazuri și la execuții, cum au fost cele de la Jimbolia. După 23 august 1944 germanii din România au devenit peste noapte inamici potențiali. Înaintarea armatei sovietice a determinat numeroși germani să se refugieze în Germania. În Banatul sârbesc partizanii iugoslavi au omorât peste 1.000 de bărbați și au forțat mulți alții să emigreze. În ultimele săptămâni ale războiului, au urmat alte măsuri represive ale guvernului comunist al lui Iosif Broz Tito, având
Șvabi bănățeni () [Corola-website/Science/302263_a_303592]
-
nu avea urmași. Henric de Navara reușește să evadeze dintr-o încăpere din Louvre, unde a fost ținut doi ani ca ostatic, va renunța la credința protestantă, trecând la cea catolică. În anul 1578 se revede în Guyenne, unde era refugiat, cu soția lui, Margareta de Valois, după o despărțire de 32 de luni. Această reîntâlnire se produce cu aprobarea Caterinei de Medici, care speră în reîntoarcerea lui Henric la Paris. După o perioadă de 4 ani împreună cu Henric, Margareta se
Henric al IV-lea al Franței () [Corola-website/Science/302275_a_303604]
-
română". În 1941 a publicat primul său volum, "Povestea tristă a lui Ramon Ocg", mic roman suprarealist, unde se întrevede metaforismul fastuos-serafic al viitoarei sale exegeze eminesciene. Ca student al Facultății de Litere și Filosofie din Cluj (1941-1946), s-a refugiat, odată cu această instituție, la Sibiu, după pronunțarea Dictatului de la Viena. Poetul s-a arătat foarte critic la adresa conducerii de atunci a României, care acceptase pasiv dezmembrarea țării. El scria peste ani în "Straja Dragonilor": "A nu fi luptat nici în
Ion Negoițescu () [Corola-website/Science/302271_a_303600]
-
a ridicat la Oradea, un palat în forma literei U, care se dezvolta pe 3 nivele fiind încununat de un acoperiș frânt, specific barocului austriac. În perioada 1945-1989 clădirea a fost folosită mai întâi ca azil pentru revoluționarii comuniști greci refugiați în România, începând cu 1956. În anul 1963 episcopul romano-catolic a fost constrâns sa semneze un act prin care Biserica a cedat edificiul spre folosință în favoarea municipiului Oradea. La 17 ianuarie 1971 se deschide Muzeul Țării Crișurilor din Oradea. După
Palatul Baroc din Oradea () [Corola-website/Science/302379_a_303708]
-
și distrugeri, iar mănăstirea a fost pustiită. Abia pe la începutul secolului al XIX-lea se iau măsuri de repopulare a Mănăstirii Slatina și se încep lucrări de restaurare care vor dura până către mijlocul secolului. Dar în 1821 se va refugia acolo grupul de luptători eteriști condus de Iordache Olimpiotul, care era urmărit de turci. Călugării au fugit atunci în păduri, luând cu ei cărțile și odoarele pe care le-au putut duce. Cu acest prilej, mănăstirea va suferi un asediu
Mănăstirea Slatina () [Corola-website/Science/302367_a_303696]
-
să îndrume viața duhovnicească a mai multor mănăstiri din împrejurimi: Putna, Moldovița, Râșca, Sihăstria și schiturile Sihla și Rarău, după modelul Mănăstirii Slatina. Acei ani au fost ani de prigoană, părintele Cleopa fiind anchetat de Securitate și nevoit să se refugieze în Munții Stănișoarei între anii 1952-1954, împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc. La începutul anului 1956, arhimandritul Cleopa s-a retras din ascultarea de stareț al Mănăstirii Slatina, în locul său fiind numit protosinghelul Emilian Olaru. Între anii 1955-1960, au fost efectuate importante
Mănăstirea Slatina () [Corola-website/Science/302367_a_303696]
-
află cupola centrală cu o turlă înălțată pe sistemul obișnuit al arcelor moldovenești. Pictura originală a bisericii a fost realizată în secolul al XVI-lea de zugravi necunoscuți din Moldova. Ea a fost distrusă în timpul luptelor din 1821 dintre eteriștii refugiați în mănăstire și turci, când biserica a fost incendiată. Pictura a fost refăcută după cea originală de pictori anonimi, fiind realizată în frescă, în stil neo-bizantin. O inscripție pe peretele de la intrarea în pronaos precizează că repictarea lăcașului de cult
Mănăstirea Slatina () [Corola-website/Science/302367_a_303696]
-
mercenari angajate de Laiotă. Radul cel Frumos iese în întâmpinarea armatei invadatoare probabil undeva pe lângă Gherghița în Prahova unde, între 18 și 20 noiembrie, are loc așa numita "bătălie de la Cursul Apei". Voievodul muntean este înfrânt și obligat să se refugieze în cetatea Bucureștiului unde pe 21 noiembrie începe un scurt, dar violent, asediu. Văzându-se fără perspectiva vreunui sprijin extern, Radu cel Frumos este obligat să fugă în noaptea de 23 noiembrie spre cetatea Giurgiu, capitala raialei turcești, de unde va
Basarab Laiotă cel Bătrân () [Corola-website/Science/302055_a_303384]
-
timp, căci la sfârșitul lui decembrie, pe 23, Radu cel Frumos trece Dunărea în fruntea unei armate turcești estimată în jurul a 30.0000 de oameni. Laiotă, lipsit de sprijinul protectorului său, este nevoit să renunțe la tron și să se refugieze în Moldova urmărit de oastea turcească ce înaintează până la Bârlad, loc unde este înfrântă de domnitorul Moldovei. Evident că revenirea pe tron a lui Radu cel Frumos nu îi convenea deloc lui Ștefan, care, în martie 1474, reia eforturile de
Basarab Laiotă cel Bătrân () [Corola-website/Science/302055_a_303384]
-
Ștefan Báthory, din tabăra ce asedia Bucureștiul anunța că țara este compet anexată și deja fusese instalat noul voievod, de altfel și cetatea Bucureștiului avea să cadă pe 16 noiembrie după un asediu de 15 zile. Basarab reușește să scape refugiindu-se peste Dunăre în așteptarea unor vremuri prielnice pentru reluarea tronului, așa cum apare în scrisoarea lui Matei Corvin către ducele Saxoniei. Iar acele vremuri aveau să vină imediat după retragerea armatelor de susținere căci undeva în decembrie 1476 sau la mijlocul
Basarab Laiotă cel Bătrân () [Corola-website/Science/302055_a_303384]
-
Ceea ce pare verosimil este că ei nu sunt urmașii unor traci sau ai altui popor romanizat în Meglen. În secolul al VII-lea, mase de avari și slavi au pătruns adânc la sud de Dunăre, și populația romanizată s-a refugiat în munți. Din această cauză caracterul ei de bloc compact s-a pierdut, și românii au început să se divizeze în ramurile de mai târziu. În același timp, viața la munte i-a făcut să se întoarcă la păstoritul practicat
Meglenoromâni () [Corola-website/Science/302074_a_303403]
-
teatru de război. Au fost meglenoromâni de ambele părți, și comunitatea lor a suferit o nouă răspândire. Din satele recucerite, forțele guvernamentale au alungat mai multe sute de locuitori, care au ajuns în orașele din apropiere, iar alții s-au refugiat în Iugoslavia. Războiul a ținut până în 1949 și după încheierea sa, meglenoromânii care n-au fost de partea guvernului au emigrat în grupuri mici în mai multe țări comuniste: în Iugoslavia, nu numai în Macedonia, ci chiar până în Voivodina, în
Meglenoromâni () [Corola-website/Science/302074_a_303403]
-
regina s-a plâns tatălui ei de infidelitatea soțului. Regele era îndrăgostit de Madame de Mailly, apoi sora ei mai mică Madame de Ventimiglia și, după moartea acesteia, de o altă soră a lor, Madame de Chateauroux. Regina s-a refugiat în religie și în activitățile de caritate. În iunie 1744, regele a părăsit Versailles pentru a lua personal comanda armatelor sale în războiul austriac de succesiune. Această mișcare deși a fost o măsură populară, a fost marcată de indiscreția regelui
Ludovic al XV-lea al Franței () [Corola-website/Science/302105_a_303434]
-
aliați cu românii, îl determină pe M. Licinius Crassus, proconsulul Macedoniei să conducă campanii între 29-28 i.en., respingându-i pe invadatori. Crassus a pătruns pe teritoriul moesilor, și lângă râul Kebros, a ocupat o frotificatie în care bastarnii se refugiaseră. În timpul asediului, a fost sprijinit de Rholes, regele unui trib getic, care este răsplătit de imparatu cu titlul de prieten și aliat al romanilor.În anul 28 i.en., românii îi resping din nou pe bastarnii care pătruns la duș
Moesia () [Corola-website/Science/302121_a_303450]
-
a lui Eduard al IV-lea, Henric a fost în grija lui William Herbert, Conte de Pembroke. Când yorkistul Eduard al IV-lea s-a reîntors pe tron în 1471, Henric, care făcea parte din Casa de Lancaster s-a refugiat în Bretania unde a petrecut următorii 14 ani. În ziua de crăciun a anului 1483, Henric a promis în catedrala Rennes că se va căsători cu fiica cea mare a lui Eduard al IV-lea, Elisabeta de York, care era
Henric al VII-lea al Angliei () [Corola-website/Science/302165_a_303494]