5,680 matches
-
Elogiul cuvântului, superioritatea oralității și a elocvenței stau mult timp în prim plan. Retorica are o importanță deosebită în această perioadă, iar poezia e percepută ca vorbire metrică, de unde accepția retorică a poeziei și confuzia dintre retor și poet. Definiția retoricii ca artă a vorbirii orale sau în scris reprezintă prima recunoaștere a literaturii ca artă a limbajului, ceea ce constituie până astăzi un element esențial, una dintre definițiile centrale ale literaturii. Odată cu fixarea oralului în scris, limba conversației devine bine distinctă
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
încă sensul cultural, originar. Toată perioada de până acum arta a avut un sens predominant tehnic, accepție pe care o vor păstra și clasicii. Dar, pe lângă aceasta, se mai întâlnește și semnificația artelor liberale, în care intră alături de gramatică și retorică și poezia, ce depășește caracterul pur tehnic tradițional. Noua semnificație este mult mai cuprinzătoare și mai deschisă estetizării. De aici se ajunge la Arta poetică a lui Boileau și alte formule asemănătoare, toate repede clasicizate. „Asistăm, de fapt, la desăvârșirea
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
lui Dumnezeu” anunțată de Nietzsche. Moartea lui Dumnezeu și moartea omului (ambele metafore sugerând prăbușirea umanismului sub influența nihilismului) sunt strâns legate una de cealaltă. În viziune nietzscheană, locul omului este luat de supraom. Omul devenise un concept învechit și retorica umanismului trebuia înlăturată. De aici demitologizarea omului și impulsul antiumanist al scriitorilor și artiștilor începând cu primele decenii ale secolului XX. Scrierile lor reprezintă denaturarea și adeseori eliminarea imaginii omului, fragmentându-i reprezentarea firească, dislocându-i sintaxa. După Richard Millet
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
singuratice, București, 1887; Tratat de literatură, București, 1887; Bătălia de la Călugăreni, București 1892; Moartea lui Mihai Vodă Viteazul, București, 1908; Flori veștejite, București, 1908. Traduceri: Corneille, Cidul, București, 1883; Lamartine, Hugo, [Versuri], în Flori veștejite, București, 1908. Repere bibliografice: Sasu, Retorica, 173-180; Dicț. lit. 1900, 303. L.V.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286849_a_288178]
-
pepiniere de cinefili și locuri de întâlnire ale cinefililor avizați. Versurile de început atestă o - firească, în fond - oscilație între mai multe maniere, caracterizate fie de narcisismul erotic, fie de afectarea „delirului” verbal și a exprimării obscure, ca și de retorica imnică, asociată cu viziunea folclorizantă și mitologizantă. Îmbinate în proporții diferite, aceste elemente aveau să se regăsească în întreaga creație lirică a lui I. Poetului i-au fost uneori reproșate versatilitatea stilistică, multiplicarea uneori deconcertantă a formulelor discursului liric, desele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287641_a_288970]
-
este în esență corectă: se rețin în primul rând obsesia unei mitologii rustice, ancestrale, de sorginte dacică (deși sunt evocate și „săbiile izvoarelor latine”), apoi filonul glorificării măreției voievodale, celebrarea marilor momente ale istoriei naționale, mitologizate prin recursul la o retorică solemnă și totodată ardentă (câteva titluri de poeme: Mihai Voievod, Motiv de baladă, Dacica, Voievozii, Țara mea de inimă și grai...). Poezia patriotică neotradiționalistă a lui I., de certă vibrație lirică, exaltă valori perene, istoria retrăită afectiv, țara și neamul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287641_a_288970]
-
săraci devin oglinda angoasantă a unei posibile declasări, într-o societate în care este din ce în ce mai greu de imaginat că se poate apela la stat pentru asigurarea performanței economice a teritoriului, care să se transforme în progres social benefic pentru toți. Retorica proiectului (proiectul orașului, proiectul urban, proiectul strategic) este simptomatică pentru o manieră de a conduce care valorizează în primul rând mobilizarea actorilor urbani, publici și privați, în jurul unor obiective împărtășite, în serviciul unei dezvoltări care se anunță că ar fi
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
mult din cauza separării înțelepciunii de putere pentru a nu dori acum colaborarea celor care determină ce este de dorit cu aceia care știu ce este posibil 227". A vorbi în numele Istoriei, privilegiind demersul moral al deciziei politice și măiestria unei retorici a principiilor și valorilor, constituia, până atunci, o aptitudine esențială în dezbaterea publică. Virtuozitatea de a trage lecții din istorie îngăduia unora să dea lecții altora. Atitudinea prospectivă pretindea acum, dimpotrivă, o cunoaștere cu multă obiectivitate științifică a lumii. Imaginația
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
aceasta presupune să mergem mult mai departe de această formă de modernizare a democrației care, asociată planificării urbane, angaja o concepție mai mult funcțională decât civică a spațiului public. Contractul în politicile urbane: o ficțiune în serviciul revalorizării rolului primarului Retorica contractuală este semnalată încă din anii 1960 în mediile moderniste și reformatoare ca fiind instrumentul repunerii în discuție a stilului de acțiune birocratic în felul francezilor. După eșecurile politicii contractuale în ambiția sa de a ordona relațiile de muncă și
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
a produce decizii coerente, de a dezvolta politici efective, prin coordonarea între actorii publici și cei nonguvernamentali, într-un univers fragmentat"301. Întru totul preluată de către noii edili și tehnicieni publici și privați ai urbanului (ultimii așteptând reînnoirea planificării urbane), retorica proiectului (proiect de oraș, proiect strategic, proiect urban etc.) este simptomatică pentru maniera de a conduce care valorizează mobilizarea actorilor urbani în jurul unor obiective de dezvoltare împărtășite. A conduce orașul, aglomerația urbană, aria urbană înseamnă a-i valorifica potențialitățile de
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
nimic din ceea ce ar putea contribui la construcția imaginii lor, fiindcă altfel s-ar expune reproșurilor și ar compromite viitorul. Christian Le Bart a demonstrat interesul pe care îl au aleșii de a crede în astfel de politici de comunicare. Retorica deja invocată a imputării 330 întreține ideea existenței unui teritoriu pe care alesul își pune amprenta. "Stăpânirea imaginii teritoriului devine azi forma pretenției de a stăpâni teritoriul"331. Competiția între orașe prin imagini așează primarul în rolul de principal apărător
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
vrea să-l vadă mai mult mobilizator decât monitorizator și evaluator al proiectelor lor. Aceste declarații apar ca o modalitate zadarnică de a masca incertitudinile care macină serviciile statului în privința rosturilor lor; ele disimulează cu greu slăbiciunile propriilor mijloace. Contrar retoricii contractuale, actorii locali suspectează întotdeauna statul că încearcă să-și impună propriile vederi, că dorește "contractualizarea" soluțiilor inventariate, a unor mijloace, acțiuni sau instrumente omologate de către serviciile sale. Un adevărat parteneriat ar presupune mai curând ca statul să intervină în funcție de
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
aș fi croitorul/ care și legat la ochi îi coase veșmintele” (Poezia). Dintre cei doi termeni contrastivi ai poemului, mai relevant este primul, cel al definiției negative, refulată într-un regim neașteptat de discursiv. Pentru R., poezia implică contururile unei retorici fragile, în sensul în care se sustrage rigidității semnificării de tip diurn/ cert; este heliofobă, evită lumina puternică a unei „subtitrări” la vedere. Elementele corporalității simbolice - neutră, discretă atât ca agitație retorică, cât și ca încărcare referențială - nu ghidează către
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289289_a_290618]
-
general al liricii lui R., o relativă evoluție nu poate fi totuși respinsă. Ninge la izvoare umple pliurile unei recuzite modic decrepite (pluvială-lichidă-autumnală etc.) - direcționată cel mai adesea regresiv, către un spațiu al unei blânde surpări cvasiamniotice - cu sonoritățile unei retorici care, deși reflexivă și „timidă” temperamental, lasă suficient spațiu pozei incongruente. Nicolae Manolescu sesiza aici „un anumit aer de epocă [...] în atitudini și în limba încă nespecifică, impregnate de ecouri din Ioan Alexandru, Adrian Păunescu cel de atunci sau, mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289289_a_290618]
-
cazul studiului de debut, textul lui M. își refuză coborârile abrupte în subteranele textelor, și de aici, o senzație de frustrare generată de lectura criticii sale. Oricum, pe o temă sumbră, el a reușit o carte fără tenebre. Nu prețuiește retorica lamentațiilor nevrotice, ci o examinează la rece, sub presiunea opțiunilor unui sfârșit de secol avid să-și regăsească memoria. Plecând din acest punct, se poate încerca să se descifreze și specificul contribuției lui la romanul „retro” Femeia în roșu (1990
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288118_a_289447]
-
oamenii remarcabili pe care i-am cunoscut de-a lungul vieții, care au studiat în interbelic, care au făcut măcar liceul în acea perioadă, erau vorbitori perfecți. Cred că absolvenții de drept s-au bucurat și de serioase studii de retorică, indiferent dacă au studiat la București, Paris ori în altă parte. În afară de cei amintiți, mă mai gândesc la Steinhardt, la Mihai Șora, chiar dacă a studiat filosofia, ori la literatul Doinaș... Era să uit: și Noica era un vorbitor ireproșabil! Dorin
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
nu pe termen lung! Ce-ai vrea să se schimbe? Liviu Antonesei: Cinstit vorbind, de-abia acum Năstase e interesant, cu problemele sale, cu glumițele cu care încearcă să se elibereze de ele, cu mutra adesea speriată, aproape rătăcită, cu retorica absolut nepotrivită cu care face față acestei situații la care nu se aștepta. Un prozator clasic, cu pană balzaciană, ar putea scoate un personaj literar fabulos dacă l-ar lua drept punct de plecare fără să inventeze mare lucru, doar
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
nici la vale nici la deal/ folosiți cu-nverșunare trambulina ideal/ Maria Magdalena/ când vom fi noi la Viena/ ce-am avut și ce-am pierdut/ de ce nu m-aș legăna/ ca să trag pe roata roții/ catolicii hughenoții” (Domina). În Retorica (1975) sunt propuse niște „exerciții” din aceeași panoplie ludică (de „rostire” de „gândire”, de „simțire”), iar în Vox populi, vox Dei, subintitulat ludic Stilistica, se dau mostre de stil („istoric”, „universalist”, „luciferic”, „popular”, „meditativ”, „poematic”, „eseistic”, „duios”, „naiv”, „canonic”, „parodic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288446_a_289775]
-
dau mostre de stil („istoric”, „universalist”, „luciferic”, „popular”, „meditativ”, „poematic”, „eseistic”, „duios”, „naiv”, „canonic”, „parodic” etc). Și romanul Voi de colo, de la Biarritz (1979) mizează pe dimensiunea parodică și comică. SCRIERI: Indulgențe, București, 1969; Ironica, București, 1970; Mioritiada, București, 1973; Retorica, București, 1975; Vox populi, vox Dei. Stilistica, București, 1979; Voi de colo, de la Biarritz, București, 1979; Scrisori de serviciu, București, 1982; Odele pământului pârjolit de iubire, București, 1986. Repere bibliografice: Florența Albu, „Indulgențe”, VR, 1970, 2; Mircea Iorgulescu, „Mioritiada”, LCF
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288446_a_289775]
-
tensionare, dacă persoana își lipește degetele și depărtează palmele, persoana care salută se crede superioară, gesturile multe în salut, presupun conflicte interioare, amabilitate, lipsa afectivității, succesiune cu reacție de recunoaștere, zâmbet, nemulțumire prin ridicarea sprâncenelor. - despre formele mâinii în spațiu: Retorica gestului face parte dintre științele dedicate limbajului natural, cultural și literar. Există acum o insistență pe relația cu privitorii, dar se fac referiri, la ceea ce simbolizează gestul corporal în relație cu ceilalți. Deseori, gesturile din realitate sunt transpuse în liniile
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
diferență, iar PPI a fost chiar atacat de presa catolică (Corriere d'Italia) în 1923, deoarece dăduse afară din partid opt candidați pe motiv că votaseră în favoarea legii Acerbo pentru reforma electorală. În 1923, o parte din PPI, influențată de retorica naționalistă, s-a arătat dornică de a colabora cu fasciștii, dar L'Osservatore Romano și La Civiltà Cattolica nu erau de acord. În același an, Papa Pius XI, prin enciclica Rerum omnium (26.I.1923)232, l-a desemnat pe
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
asupra originii și răspândirii naționalismului, Editura Integral, București, 2000. Andres-Gallego, J., Pazos, A.M., La Iglesia en la Espana contemporanea, 1800-1936, Encuentro, Madrid, 1999. Anton, Mioara, Propagandă și război. Campania din Est 1941-1944, Editura Tritonic, București, 2007. Arhip, Odette, Teoria argumentării. Retorica modernă: structuri și strategii argumentative în discursul juridic, politic și literar, Sedcom Libris, Iași, 2003. Bauer, Eddy, Espias, Enciclopedia del Espionaje, vol 8, Editura Idees&Editions, Paris, 1971. Bălan, Ioan, "Raporturile noastre diplomatice cu Vaticanul", în Cultura creștină, anul IX
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
calea zărilor, - / de poți!” După Goga, C. este al doilea poet tribun reprezentativ provenind din Transilvania: mai vârtos, mai puțin atins de „jalea” contemporanului său. Plachetele Versuri (1925) și În robia lor (1926), centrate pe ideea de mesianism, într-o retorică expresionistă - în care eul exacerbat e comparabil cu vibrantul „noi” al lui Goga -, sunt în acest sens edificatoare. Alte câteva plachete - Mâine (1928), Printre oameni în mers (1933) și Minerii (1937) - probează că, salutând cu Whitman Firul de iarbă, trimițându
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
Cotruș, RL, 1991, 2; Arșavir Acterian, Aron Cotruș, CRC, 1991, 14; Alexandru Ruja, Aron Cotruș - epistolar, O, 1991, 43, 49, 1994, 13; Nicolae Mecu, Aron Cotruș - început și sfârșit, VR, 1991, 1; Simion Mioc, Poezia lui Aron Cotruș sau Între retorică și esențializare, O, 1992, 7; Alex. Ștefănescu, Un DA energic, RL, 1992, 15; Irina Petraș, Un poet al înscenărilor baroce, ST, 1992, 8-9; Nicolae Mecu, Lirica „desțărării”, VR, 1993, 2-3; Al. Ruja, Aron Cotruș, RITL, 1994, 1; Popa, Estuar, 97-102
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
de Z., cercetător format la școala filologică bucureșteană, ca instrument destinat cunoașterii aspectelor relevante ale curentului în cultura europeană, cu amplele sale ramificări în spațiul românesc. Autoarea glosează atent aspectele privind specificul și istoria simbolismului, spațiul cultural de extindere, precum și retorica simbolistă, inovațiile formale etc. În ceea ce privește lirica românească, sunt comentate versuri din autori reprezentativi, refăcându-se și dosarul textelor teoretice și al manifestelor simboliste din epocă. Un mic dicționar de terminologie poetică și o bibliografie completează această carte încadrabilă într-o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290684_a_292013]