8,805 matches
-
-se „să-și citească gazeta”. Așadar o ocupație cum nu se poate mai banală a unui individ obișnuit (cu care cititorul - instalat probabil și el, la fel de comod, în vreun fotoliu - tinde să se identifice). Astfel se creează, pe nesimțite, un straniu efect de verosimilitate 359, autorul invitându-ne să intrăm - îndată ce întredeschidem cartea - într-o lume ce nu pare cu totul diferită de a noastră. Frazarea „ca de proză” întărește și ea această impresie, contribuind totodată la frustrarea așteptărilor cititorului inocent
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
cu încărcături de frumos”, se sugerează, într-un fel, nu numai lipsa de temeinicie a lumilor inventate (biete baloane de săpun, obiecte de joacă, mingi pe care le poți purta în mâini, aidoma amintirilor neadevărate din alt poem), dar și strania lor abilitate de a induce în eroare, prin relativizarea „realității” înseși, devenită, tot la modul metaforic, un „glob” ceva mai mare, de a cărui temeinicie ne putem, în egală măsură, îndoi. Nu fără argumente, desigur, căci din alte poeme aflăm
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
de multe ori vom constata cu surprindere că, dincolo de desfășurările ironice de procedee în procedee, dincolo de măștile extravagante și de tonul zeflemitor al multor poeme, se desfășoară spațiile ample ale solitudinii, ca preludiu melancolic al morții și al uitării. Farmecul straniu al multor pagini provine tocmai din concilierea acestor două tendințe, din recursul la o tonalitate dublă, ca și cum livrescul, intertextualitatea, ironia, ar urmări - paradoxal - să dea o nouă consistență „textului lumii”, adeseori sufocat de poncife livrești. Poate că ar trebui să
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
per se este un bun mecanism de reglementare și are virtuți „mesianice” în plan social. Ca și comunitarienii nefeminiști, feminiștii acestei orientări agreează limitarea unor drepturi în privința libertății de exprimare în schimbul interzicerii pornografiei și prostituției. Așa au fost posibile „alianțe stranii”32 între feministexe "„feminist" radicale de tipul Andreea Dworkinxe "„Dworkin,Andreea" și Catherine MacKinnonxe "„MacKinnon,Catherine", comunitarieni și chiar dreapta creștină în problema pornografiei. Argumentul unei asemenea alianțe este acela că, în cazul în speță, libertatea de exprimare trebuie să
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
eșantion nu coincide cu valoarea „adevărată” din populație și că - așa cum se va arăta mai jos - această abatere (eroare) nu poate fi circumscrisă decât în termeni probabilistici (deci nu suntem niciodată siguri că ea se încadrează în limitele admise), pare straniu să se afirme că un studiu selectiv este superior, de multe ori, prin valoarea rezultatelor obținute, unuia complet. Și totuși, lucrurile stau în acest fel, iar motivul este unul foarte simplu. Dacă prin mărirea eșantionului erorile de selecție se reduc
Ancheta sociologică și sondajul de opinie. Teorie și practică by Traian Rotariu, Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
mută ce zace la desime, Ș-ades În mez de noapte s-aude prin tăcere O surdă lovitură, un vaiet de durere, Apoi un zbor de vulturi și urlete hidoase De lupi ce vin să-mparte a victimelor oase, Și straniu, lung, satanic, un hohot ce răsună Ca clocotul de codri cînd cerurile tună. Atunci păstorii sarbezi zăresc din depărtare Ivindu-se pe munte o naltă arătare Ce stă În dreptul lunei cu-o bardă groasă-n mînă... Și pînă-n ziuă urlă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-ntregi să păzești animalele la pășune; îți trec prin cap atâtea gânduri, îți faci mii de planuri, încerci să tălmăcești glasul vântului, rumorile câmpiei, zbieratul celorlalte animale. Eu vorbeam cu copacii, cu ierburile, cu norii; mă afundam în cele mai stranii închipuiri. Acasă mama vitregă, ce se numea tot Catarinella ca mama mea bună, mă muștruluia dacă mâncam o bucată de pâine mai mult, iar eu mă uitam fix în ochii ei, fără să scot un cuvânt. Acum mai încurc oleacă
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
fii atent: în ochii multora, eu trec drept un ticălos, sunt, cum să zic?, un infect, ce trebuie evitat. Tommaso asculta în liniște, dar nu își dădea seama despre ce e vorba; omul acela nu-i displăcea; în haosul acelei stranii spovedanii, a acelei grăiri în cascadă, se regăsea ceva intrigant și atractiv laolaltă, mai ales în acea împrejurare. Fusese o zi lungă, iar la gestul săvârșit în Catedrală adăugase fuga de confrați; trebuia să se întoarcă la mânăstire acum, fără
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
rănite, întinse pe jos, se oprise cu privirea pe un zid, ce nu cu mult timp înainte fusese proaspăt dat cu var, striat de pete verzui cu rămășițe de lipici solzos. Tarantule strivite la prima lor sosire? Sau ce altceva? Straniu, în orice caz, părea că nimeni n-ar fi avut habar sau că n-ar fi trebuit să bănuiască ceva despre acea Sectă a regelui. În schimb, atât el cât și ceilalalți tovarăși de călătorie se lămuriseră că și cei
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
orei de ieșire la aer, toți pot să-i vadă stând de vorbă cu înverșunare. În ziua în care sentințele pentru Bruno și Pucci urmează să fie date, Tommaso îi sfătuiește să simuleze nebunia, să facă tot felul de chestii stranii, să se repeadă la paznici și să bată câmpii. În acest fel, Inchiziția nu-i va condamna la arderea pe rug, dat fiind că nebunii nu sunt răspunzători de faptele lor și, dacă sunt condamnați la moarte, păcatele lor cad
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
amintea Tommaso fără să se înșele fiindcă nu contenise nici măcar o clipă să plouă și abia de ajungea o geană de lumină în celulă Carlo începuse să vorbească cum nicicând nu o mai făcuse. La început pomeni de niște întâmplări stranii de la Avellino, omoruri, violuri, magii, după care relată motivul pentru care se afla în temniță: Era în seara de Crăciun și Biserica Mamă era plină de lume rugându-se. Eu mă aflam nu foarte departe de altar și urmăream slujba
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
flăcău cu o desagă pe spate, două femei ce-și smulgeau părul din cap) și înainta precum viiturile unui fluviu, curgând în direcții neașteptate. Îi rugă pe marinarii ce-l însoțeau să-l lase singur. Fu cotropit de o frică stranie, dar imediat după aceea un soi de euforie subtilă îl împinse înainte ca pe un cerșetor. Chiar așa și era, nu? Fusese așa încă de când se dusese cu părintele Costantino la Placanica, cu codrul de brânză în traistă și cu
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
gurii atârnau, îmbătrânite, și buzele se subțiaseră de cât tăcuse. Doar mâinile se vedeau întregi, cu degete subțiri, așezate deasupra păturii, pe lângă trup. Pielea buricelor era zbârcită, ca atunci când ții mâna prea mult timp în apă sărată. Cu atât mai stranii îi erau ochii, care, fără să aibă puterea de a se mișca într-o parte și în alta, o fixau cu un fel de curio zitate, de parcă atunci ar fi învățat lumea de la început. — Să nu-ți vină să crezi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Dacă numărul ăsta nu există, de ce ni-l predați ?“. Parcă-l văd, noi așteptam să umple tabla cu formule, dar el se așază pe catedră și zice, pe alt ton : „A fost odată, demult, un mandarin în China...“. Nu e straniu ? — Eu nu m-aș fi mirat... răspunse Cosmina, captivată. Nu există întrebare la care chinezii să nu fi găsit un răspuns. — Și ție îți plac dragonii ? întrebă el, intrând astfel, alături de ea, în cerc. Ea râse poznaș, deschise geanta și-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ea e cea care te privește pe tine. Să te întorci cu spatele nu folosește la nimic, o să-i simți privirea țintuindu-te în ceafă. — Înseamnă că povestea s-a terminat ? — A, nu, nici gând. Acum începe partea cea mai stranie. Până acum am vorbit despre deținuții de dincoace de gratii. Acum o să vorbim despre temniceri, adică tot un fel de deținuți, dar de dincolo de gratii. Iacob al lui Zevedei zâmbi, așteptând să-și oprească în fața lui mersul săltat. Cosmina nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
înverșună, opintindu-se, până când, cu un răcnet, se slobozi din toți rărunchii. Rămaseră câteva clipe nemișcați, el savurându-și plăcerea care, ca pentru toți biruitorii de acest fel, fu scurtă, ea, cu măruntaiele arzând, dar neputând să-și înfrâneze o stranie voluptate. Iacob se desprinse, fără să încerce, măcar, să-i tragă fusta peste coapse. Se încheie la pantaloni și îi privi, de astă dată, cu o curiozitate placidă, șoldurile care se reliefau, albe, cambrate, în întuneric. Cosmina se lăsă să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
om bătrân, și apă, și medicamente, și farfurioara cu biscuiți. Dacă a căzut pe trepte, papucii ar fi trebuit să fie undeva, pe scară, sau căzuți în hol. Or, papucii rămăseseră în odaie, unul lângă fotoliu, celălalt în mijlocul covorului. E straniu, parcă ar fi vrut să fugă de ceva, parcă s-ar fi smucit și și-a pierdut papucii în buimăceala aia. — Oamenii, mai ales când îmbătrânesc, nu mai sunt atenți la detaliile astea... — Dimpotrivă. E totuși ceva ce nu înțeleg
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Înseamnă că începi să-ți amintești ? — Eu nu... El. Ar fi prea ușor să-l considerăm schizofrenic, ar fi vrut să-i spună Cosmina doctorului Pantelimon. Numai că nu e vorba despre o scindare de personalitate, ci despre o modificare stranie. Omul acesta trăiește o viață care, parcă, nu-i aparține. Nici măcar nu putem să spunem dacă greșește sau nu. Ar fi trebuit, pentru asta, să trăim experiențele lui. Știm noi care e diferența ? Tu știi, doctore ? Îl văzu pe fereastră
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
că, în ambulanță, privirea ei îl salvase atunci când bastonul polițistului, stârnit de gemetele lui, vrusese să desăvârșească ceea ce toporul nu dusese la capăt. Oricum, el n-avea să știe niciodată, îl văzuse apoi la televizor, simțea față de el o familiaritate stranie, a celor care împărtășiseră groapa comună. Căutase o vreme morții mineriadei. Nu pe cei despre care se știa. Ci morții fără nume, printre care, pentru câtva timp, se aflase și ea. Berti nu ar fi văzut cu ochi buni această
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
explicații împovărătoare și inutile, Rada șterse cu migală masa, spălă vasele și le așeză înapoi în dulap. Ridică sticla de țuică și luă o înghițitură pe care și-o plimbă prin toată gura. Era, într-ade văr, bună, avea un gust straniu, de sâmbure de prună ames tecat cu al morții distilate. Apoi luă sticla la subsuoară, își aminti, se întoarse și căută pe masă piatra lunii. Ieși, ținându-le pe fiecare în câte o mână. Se întunecase de-a binelea, după
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
din cale-afară de tardiv dacă priveai, atât cât se putea, prin ferestrele prăfuite, la culorile tomnatice ale copacilor. Iar dacă te apropiai cât să citești și data din calendar, ai fi putut vedea că nu doar lunile erau într-o stranie nepotriveală, ci și anul scris cu litere albastre pe moțurile înzăpezite venea din veacul ce se terminase de ceva vreme. Colțurile tavanului erau umbroase, dar, dacă observai statornicia petelor cenușii, indiferent de unghiul luminii, ți-ai fi putut da seama
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nepoate. Până și moartea îmi plânge de milă. Ți-ai fi imaginat vreodată moartea plângând ? Stătea cu ochii larg deschiși, de parcă cineva îl trăgea în sus de sprâncenele groase, țuguiate pe margini. Nu clipea, așa că pomenirea morții căpăta un înțeles straniu. — E și ea femeie, cugetă Maca. Dacă-i e milă e bine. Te mai lasă în pace. Da’ frumoasă căciulă mai ai ! De când ai început să te încalți pe cap ? Trage-ți într-o zi și galoșul peste urechi, să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
privirile cu atâta putere, încât simți că el este celălalt. Își duse mâinile la obraz, își mângâie părul sârmos, barba cățărându-se pe pomeți, ochii sticlind de o lumină întunecată. Dar celălalt chip al său îl privea într-un fel straniu. Capul stătea bine înfipt între umerii osoși, acoperiți cu o tunică sălbăticită. Dar brațul ținea în mână o tipsie pe care se afla iarăși capul lui. Iar al lui Maca, privind rătăcit, era cel de-al treilea. Își aminti de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și latini de la Renaștere încoace, unele încheiate în copci de metal, lexicoane de limbă sanscrită, arabă, volume din Epigraphia Indica, enciclopedii, studii germane, engleze, așa de speciale, încît toată biblioteca părea bizară unui profan. Lui Ioanide i se păru foarte straniu ca Hagienuș să citească Thomas Hide, De religione veterum Persarum. "Nu cunoaștem niciodată bine pe oameni, medită el; ei au încăperi închise pentru ochiul superficial. Te pomenești că și Botticelli al meu când mă privește așa nemișcat se gândește la
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
foarte profundă în priviri și ochirile ei părură lui Ioanide din ce în ce mai îmbietoare. Ministeriatul lui Pomponescu nu se realiza și e de înțeles că vreo vocație deosebită pentru ceremoniosul profesor de beton-armat Indolenta nu avea. De aceea, când Ioanide, devenit deodată straniu de imperios și mineral în ochii-i albaștri, o săgetă cu privirea, Ioana primi chemarea secretă și acceptă invitația arhitectului de a vizita imobilul construit în apropiere. Ioanide intui repede, din felul cum Indolenta lăsa capul în jos, dintr-un
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]