6,861 matches
-
cu memoria prodigioasă, Lixandru (acesta este motivul pentru care, dintre toți foștii săi elevi, Fărâmă îl caută pe Lixandru), visător, poet, chinuit de misterul dispariției lui Iozi, învață limba ebraică, limba sacră a Vechiului Testament, pentru a accede la acest tărâm dorit. Lixandru este un nume cu rol anamnetic în text; când îl aude prima dată, anchetatorul Dumitrescu tresare, "parcă s-ar fi trezit din somn"446 (poate pentru că Dumitrescu și Lixandru sunt una și aceeași persoană, dar, ca multe alte
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
apă, unde recunoaște semnele, căutările chinuitoare ale acestor semne de către Lixandru, în pivnițele părăsite (băieții au "o mare slăbiciune de pivnițe și bordeie părăsite"472, caută niște semne care arată că locul este vrăjit și că se poate trece pe tărâmul celălalt; dintre toate pivnițele părăsite, doar două sunt pline de apă, și doar la una "s-au potrivit semnele"473. Ele au fost învățate de către Aldea de la Abdul, puiul de tătar, și i le-a transmis apoi lui Lixandru; asemeni
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
lor la lumină are valoarea reactualizării trecutului, pentru că fiecare are propria poveste; cufărul care închide trecutul personajelor, se află, la rândul său într-o cutie mai mare: casa624. Situarea unei cutii-sicriu într-o alta, oglinda - loc de trecere spre celălalt tărâm, precum și momentul sacru (noaptea Sf. Ioan) când Ieronim dă glas acelor personaje mitologice fabuloase care locuiesc în spațiul reflectorizant întregesc un decor unde fiecare element conotează ideea de moarte. Maria da Maria este "străina" așteptată de Antim și care vine
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
fire) îi va fi luat, are consecință întoarcerea la proprietar (orice dar este o parte din cel care-l dăruiește și tinde să revină mereu la proprietar, dacă beneficiarul nu dăruiește mai departe ceva echivalent lui): fiul împăratului pleacă spre tărâmul Tinereții fără bătrânețe..., așadar în căutarea ființei, adică tocmai de unde a venit. Morala, dacă există una, pare a fi desprinsă din setul de învățături citate de etnologul francez: "Mai bine e să nu te rogi (să ceri) / Decât să sacrifici
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
istoricul religiilor", cercetări în care vede posibile "izvoare uitate ale inspirației literare"1, Eliade formulează "unitatea profundă a scrierilor mele, atât literare cât și istorico-filozofice" și filiația directă a unor opere de ficțiune din opera de erudiție științifică. Pe ambele tărâmuri, unite prin ceea ce autorul numește obsesie în Jurnal, și anume conceptul de irecognoscibilitate a miracolului sau camuflare a sacrului în realități/acte profane (întâlnit în "lucrările mele de Istoria Religiilor, în scrierile literare, dar și în reflecțiile pe care le
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Eliade. Țesuturi în structura cărora unul dintre firele recurente este acela al miturilor nominale, al modului subtil în care lumea eliadescă e sacralizată prin infuzia de nume care, descompuse spectral, revelează conținuturi ale sacrului. Lumea lui Eliade se naște "pe tărâmul mitului". Sau al numelui. Note * În Aspecte ale mitului, Editura Univers, București, 1978. Mircea Eliade arăta distincția dintre basm, fabulă, pe de o parte și mit, pe de altă parte. Folosind terminologia băștinașilor societăților în care mitul "încă mai este
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
umbra unui crin), alături de birja din La țigănci și mașina din Noaptea de Sânziene. Eugen Simion în op. cit., p. 302, integrează printre vehicule "derizorii" cu "rol mitic": camioneta din Nouăsprezece trandafiri, mașina din Noaptea de Sânziene, care fac legătura dintre tărâmuri asemenea bărcii lui Charon sau calului răpciugos din basmele românești. Pentru Marta Petreu, op. cit., p. 179, sania din Nouăsprezece trandafiri este "vehicol simbolic al trecerii dintr-un tărâm în altul". 315 Ștefan Borbély, op. cit., p. 122. 316 Eugen Simion, op. cit
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
din Nouăsprezece trandafiri, mașina din Noaptea de Sânziene, care fac legătura dintre tărâmuri asemenea bărcii lui Charon sau calului răpciugos din basmele românești. Pentru Marta Petreu, op. cit., p. 179, sania din Nouăsprezece trandafiri este "vehicol simbolic al trecerii dintr-un tărâm în altul". 315 Ștefan Borbély, op. cit., p. 122. 316 Eugen Simion, op. cit., p. 198; Ștefan Borbély, op. cit., p. 129; Lăcrămioara Berechet, op. cit., p. 117, asociază călătoria labirintică a lui Gavrilescu cu scenariul stării de Bardo, descrisă în Cartea tibetană a
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
opinia sa, să compromită definitiv această formă de manifestare a spiritului. Prin poziția sa, filosoful din Lancrăm apăra metafizica, susținând că aceasta "este nedepășibilă în chip funciar"707. El apăra dreptul acesteia la un domeniu propriu, transcendența, la existența unui tărâm ce depășește experiența și cunoașterea rațională. Tocmai în acest sens propunea surprinzătoarea metodă a antinomiei transfigurate. Angajarea metafizicii pe calea paradoxiei, a antinomiei transfigurate, schimbă, însă, cu totul înfățișarea acesteia. Metafizica minus-cunoașterii este una ce renunță la pretențiile tradiționale de
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
exfolierea ce pune cuvântul în abis - dezidentifică subiectul însuși. Reducție în urma căreia singura experiență posibilă este cea a unei imagini numenale, inevidente, care - după Heidegger - nu se dă decât "acolo unde cuvântul se frânge"12. Infrarealul e un limb clar-obscur, tărâmul posibilelor stratificate, concurente, divergente. Un interspațiu viu, fremătător, al ființărilor vagante, suspendate între increatul din care s-au desprins, dar care le ține în plasa hipnoticei origini ce le cheamă, și înscrierea lor creatoare în orizontul unei ființe îndepărtate, abia
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
august" (Cucerire). Avânt anabasic neînfrânat al tuturor celor ce presimt aerul tare al înălțimilor, pregustă deja din orizontul rarefiat al luminii ce le aspiră. "Ce surdă clocotire, ce-nceată așteptare/ Sub aburii roșiateci, sub aburii de fier,/ Când înspre noi tărâmuri vroiai o revărsare,/ Când, oprimat de umbră, tu presimțeai un cer!// Dar se desprinde vălul, și-o boltă-ndepărtată/ Din zâmbetu-i albastru desfășură spre tine;/ O clipă-a fost... și totuși, sclipirea ei curată/ Te-a înfrățit de-a pururi
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
sau copacul "hipnotizat de-adânca și limpedea lumină/ A bolților destinse deasupra lui, ar vrea/ Să sfarăme zenitul și-nnebunit să bea/ Prin mii de crengi crispate, licoarea opalină" (Copacul). Slava-ntrevăzută, vasta strălucire și limpedea lumină sunt imaginile unui nou tărâm, ale unei alte lumi spre care năzuiesc ființările. Împreună, ele alcătuiesc "imaginea senină" (s. n.) a unei distanțe transparente, forma luminoasă a diafanului. Diafanul nu arată ceva decât în transparența inaparentului; el oferă vederii ceea ce în esență nu se arată, făcând
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
unde "nu-i nimeni să asculte cum lucrurile curg" (Herța, VIII) 13. Pământul făgăduit - cel al morții și al învierii - e "matrice dată din ziua cea dintâi,/ în care mă așteaptă, ca-ntr-o oglindă, chipul" (Femeie luminoasă)14. Noul tărâm, cel poetal de această dată, al nesfârșirii zilei dintâi ce urmează sfârșitului, își oferă imaginea drept chip de nevăzut, nemaivăzut în felul în care el e reflectare pură, lumină a vieții renăscute: "Dar dacă poți, privește ici, în pământul copt
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
aduce totul la vedere, supradetermină întregul complex de semnificații ale poemului. Spune ea însă ceva deslușit despre albul înaripat al întunecimii, despre gândul înflorit și nemărginitul înstelat? Ceea ce ajunge la vedere transpare dintr-un alt orizont decât cel al poemului: tărâmul îndepărtat al inaparentului care se dă intuiției transcendentale 17. Ceea ce se vede fără rest - fără întoarcere spre chipul lumii trecute - este chiar perspectiva părăsirii poemului însuși, detașarea până și de imagine ca de ceva fără de folos acum când ceea ce e
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
spaimă". Într-adevăr, în ce lume ne aflăm, de vreme ce "Veșnicia e acolo pe o culme. Pe altă culme/ Din nisipul fierbinte se rostogolește un astru aprins"? O lume de culmi, se pare, configurată la altitudinea unei imposibile cuprinderi; nu imaginarul tărâm de nicăieri, rod al spaimei de real și al distanțării compensatorii, ci lumea reală a cărei culme e veșnicia însăși, slava ei întrevăzută în aprinderea astrului. Imaginația realizează conversiunea ascensională prin care ceea ce apare deasupra sensibilului și sub inteligibil se
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
cer nu există legătură, căci "nimic nu-mi crește-n luminile nalte" decât imaginea stinsă "în hăul înălțării" ("o albie goală") - devine geografie interioară, relief al sufletului străbătut cu dezinvoltură, precum în poemul postum N-ai teamă 11. În noul tărâm lăuntric, situat dincolo de vămile trupului, toate determinațiile exteriorității se destramă, lăsând loc nedeterminării pure12. Într-adevăr, "în hăul lăuntricelor creșteri" se arată "pomii lăuntrici", "vremi subterane" sau un "lăuntric pisc alb de rugăciune", imaginând "un "vast labirint ascuns sub palatul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
pus în suflet, ca izvor nesecat de frumusețe 77, așa cum timpul sosește încolțind din sămânța nemuririi, ascunsă "sub coaja unei clipe": Cine ne puse-n suflet aceste magici chei?/ Egali în frumusețe și-n genii de o seamă,/ Am descuiat tărâmul eternelor idei". Cheia se află la purtător - am zice -, în sufletul frumos care, asemănându-se cu frumosul etern, cunoaște frumosul, creează frumusețe 78. Este forma recunoscătoare a Formelor, în care se reformează veșnic "tărâmul eternelor idei"79. Dacă, pe de
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
genii de o seamă,/ Am descuiat tărâmul eternelor idei". Cheia se află la purtător - am zice -, în sufletul frumos care, asemănându-se cu frumosul etern, cunoaște frumosul, creează frumusețe 78. Este forma recunoscătoare a Formelor, în care se reformează veșnic "tărâmul eternelor idei"79. Dacă, pe de o parte, creația înseamnă închidere, intrare a cuvântului în forma determinată a ființei, pe de altă parte, cuvântul creator numește o continuă deschidere, dinamica unei perpetue redeschideri a formelor temporale din perspectiva celor eterne
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
deocamdată proiecții în golul posibilului, "arhitecturi verbale ca niște păpădii de har străveziu/ spre a intercepta de pretutindenea ca într-un luminiș o rostire familiar-enigmatică/ spre a oferi prilej lumii plăpânde să se întemeieze grație unor lucruri amorfe". Semnele noului tărâm semnifică, arată imaginea desprinderii din neantul pre-originar; nu sunt însă decât alcătuiri fragile, plăsmuiri transparente sclipitoare în lumea plăpândă a unui luminiș. Ceea ce luminează în miezul diafan al creației se rostește în prezența de absență a manifestării; actul întemeierii nu
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
În rest nimic - realul gros din jur/ se scurge prin cadențe ca prin ciur", decantat până la pragul liminar al pre-realului, derealizat până la quidditatea esenței pure. În rest nimic - doar un teren incult/ în care nu s-a-nsămânțat demult", pustiul în așteptare, tărâmul purei putințe-de-a-fi înaintea puterii ființei absolute. În rest nimic - rotund ca un inel/ verbul e forma vidului din el", nimic în afara formei rostirii, formă și ea a golului rotunjit în sine, semnificant prin ceea ce arată pre-fiind. Căci "în raiul unor
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
chiar procesul plăsmuirii poetice. Lucrul lumii e transpus în lucrul textului, apare în urzeala unui limbaj care, pe măsură ce se articulează, creează cuprinsul propriei lumi. "Iubirea mea pentru cuvânt - mărturisește Ștefan Aug. Doinaș - îmi întărește, mereu, impresia că poezia e un tărâm de mijloc: un spațiu virtual, înlăuntrul limbajului, deci obligatoriu între mine și lucruri, pe care trebuie că-l creez de fiecare dată pentru a putea să-mi construiesc geometria verbală, imagistică, afectivă"48. Dacă poeticul se pune ca raport de
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
dispariția oricăror semne în care sensul s-ar putea adăposti? "Dacă-am fi pus un soare crud să-i dea/ coroană, fața lumii-n haină nouă/ nu ne-ar fi ars, așa cum ne ardea/ acest noptatic limb lipsit de rouă:/ tărâm născut din nou, pustiu avid/ hrănind o neființă suverană,/ pe care-acum îl despărțea de vid/ doar propriul fum, ca o membrană./ Era chiar Locul însuși". Ceva încă semnifică, dintr-un adânc abia zvonit, ca o chemare neajunsă la lucrare. Posibila
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
care nu mai e nimic de văzut, imaginea ultimă, fără un dincolo în care și-ar putea deschide perspectiva. Imagine a străfundului nevăzut, ea e apariția din miezul dispariției, mica eshatologie infratextuală a nașterii din nou. Iar ceea ce apare e tărâmul unui inaparent de neprivit, imprezentabilul unui pustiu arzător 51. Vederea nu e acum mistuită, absorbită de preaplinul care i se impune; ea e arsă de preagolul unei lumi neîncepute, de imaginea neființei care își află locul, locuiește în lumina putinței-
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
arsă de preagolul unei lumi neîncepute, de imaginea neființei care își află locul, locuiește în lumina putinței- de-a-fi. Căci ceea ce nu este - nu mai poate fi în ordinea ființei poetice - dispare pe fața ștearsă a lumii, dar în cuprinsul noului tărâm pustiul celor ce nu sunt e golul în care ele sunt posibile. E chiar posibilul ființării poetale, locul apariției imaginii. Neființa care află un loc stă deja în locul ființei, previne pe calea celor ce vin pentru a fi. De aceea
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
viitor, nu poate rosti decât prin analogie, imaginând zborul asemeni văzutului și cunoscutului. Spațiu închis, refuzat de viziune, în care se pare că nimic nu prevestește o nouă arătare. Și totuși spațiu poetic al unei imagini neașteptate: "Și-ntr-un tărâm de inedit azur,/ În care nicio amintire nu vibrează,/ S-ajungi în calea ta văzduhul pur:/ Miraculoasă, veșnică amiază...". Ceea ce se arată acum nu mai sunt norii care trec prin prezentul deja trecut al unui imposibil viitor. E chiar spațiul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]