5,680 matches
-
floral. O predilecție manifestă poetul și pentru Îngeri, flori ale cerului. Acestea sînt chemate În poem pentru a da o dimensiune a perfecțiunii. O perfecțiune imaterială, o grație ce nu se vede, se presimte doar. Presimțirea (așteptarea) poate lua forme teribile, antrenînd un peisaj de Întunecimi grandioase (În Suferința). Mai Întîi locul (spațiul) așteptării: În Întuneric, sub un cer „Întărîtat” și Într-o natură zguduită de o mînie sălbatică. Este faza furioasă, devoratoare a așteptării: „La umbră-n Întunerec, gîndirea-mi se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
bună pentru a comunica imagini, obsesii luate de la alții. Marea este Întîi un instrument al justiției divine, apoi un imperiu de Încîntare, un loc misterios, un farmec nenumit, un vast spațiu de elemente sublime: „Tu, singură, o, mare, puternică, adîncă, Teribilele flote le-neci sau le zdrobești, Trufia omenească tu crud o umilești, Ca cerul, pentru lume tu ești streină-o, mare, Ai altă destinată, imperiu de-ncîntare! Frumoasă, rîzătoare, plăcută-n timpul lin, Sublimă, impozantă, cînd timpii aspri vin, În zi
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a lăudat blestemele și ritmurile iuți ale baladelor. Acestea sînt, Într-adevăr, extraordinare. Cine nu-și amintește de Mihnea și baba și de efectele auditive de acolo? Blestemul, ca formă lirică (retorică), apare Încă din Florile Bosforului, Blestemul dervișului, anticipează teribilele imprecații din Basme, anticipează și o imaginație poetică mai pronunțat materială: „flămînzi, să roadeți iarba ce naște pe morminte!;... să vă mușcați și brațul, și mîna deșirată... pe orice-ți pune mîna, țărină să se facă...” Versurile arată o fantezie
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
unde sînt invocate pedepsele lui Ianus și Sisif, cu o fantezie legată mai mult decît În alte poeme de viața materiei. Este o acumulare de interdiciții și eșecuri, o premoniție care vizează trupul și spiritul, dezagregarea lentă, căderea În starea teribilă de atonie și de mizantropie neagră: „nimic să-ți mai placă, nimic să dorești”... Blestemul cuprinde, În fond, un cod de sancțiuni morale. Puținele, totuși, lucruri materiale (cadaverul, stînca) au o valoare represivă. A blestema pe cineva să calce, veșnic
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Într-un palat unde se află, cum știm deja, o fată „rumenă și albuliță”. Peștera de aici este un spațiu ocrotitor, dar și spațiul unde se ascunde moartea. În fine, În palatul pacinaților, situat tot Într-o peșteră alpină, stă teribila babă și ceata ei infernală... Stînca (peștera) este cel de al doilea capăt al peisajului bolintinean. Marea marca hotarul lui sudic, capătul de jos, stînca e capătul de sus, frontiera nordică. Romantismul românesc primește, astfel, prin Bolintineanu două forme noi
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și corbi. Umbrele groase, ceața densă, „fantasmele tupilate”, vedeniile mari, tăcute” dau impresia de vitalitate monstruoasă. Poemul are o Încheiere morală. Satanicul Grui Își ucide tatăl, Codrul fără viață se face scrum, iar un glas din altă lume pronunță un teribil blestem: „Tu proclet, ucigașe! infame paricide! Tu, pentru care astăzi tot iadul se deschide, Tu, răpitor de zile cui ți-ai dat viață, nume! Atunci a ta osîndă sfîrșit să aibă-n lume CÎnd astă buturugă de arbor ars sub
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
defăimării!). Este o strategie la mijloc și strategia constă În răsturnarea raporturilor reale dintre subiect și obiect. Subiectul (seducătorul) se constituie În victimă potențială, În timp ce adevăratei victime (obiectul erotic) i se atribuie puteri dominatoare. Don Juan leapădă, la porțile orientului, teribila lui insolență. Nu i-ar sluji la nimic. Pentru a cîștiga, el trebuie să se identifice cu un Tristan năpăstuit. Pentru a ajunge mai repede la țintă trebuie să apuce pe calea umilinței de sine. Nu există, adevărat, un rege
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
deschidere, dar nu prea mare, are spre agape și spre mania erotică, amestecînd miturile Într-un lirism În esență ceremonial. Totul e cum spui, Înainte de orice este mimarea unei mari umilințe În fața obiectului erotic. Dragostea este, repet, văzută ca o teribilă boală, Însă oamenii aceștia văicăreți de la 1820 s-au instalat confortabil În boală și petrec fără gînd să iasă din ea. Boala este o metaforă a vitalității pasiunii. Mai este ceva: iubirea lui Conachi și a celorlalți poeți erotici se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lui și, cu un minim efort, putem descifra În aceste versuri principalele figuri ale sensibilității lui lirice. Iat-o, de pildă, pe aceea a maniheismului iubirii: trecerea de la rece la cald, de la rîs la posomorală, de la viață la moarte. Această teribilă dualitate se reconciliază intr-o stare indeterminată din care romanticii vor face un concept fundamental: „acea dulce sîmțîre de-a iubi și-a pătimi”. Conachi crede că spațiul acestei Întîlniri este privirea sau, mă rog, privirea este aceea care comunică
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
numaidecît În minte ideea de tortură. Vasalul sentimental are multe Îndatoriri și puține drepturi. Conachi, modest pînă la umilință, reclama săniilor dreptul de a se boci. A se tîngui este libertatea lui. În rest numai chinuri. Poemele sugerează existența unui teribil mecanism de tortură, comparabil cu acela ce poate fi văzut În frescele despre judecata de apoi din pridvorul bisericilor ortodoxe. Diavoli care pîrjolesc sufletele și veghează cazanele de smoală sînt, aici, diavolii simțirii. Focul este elementul primordial În acest cadru
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și capu-mi pare mor.” 9. SÎnt și chinuri mai subtile În această semiologie a amorului. De pildă solitudinea. Conachi o trece În rîndul tiranilor care Îl asupresc grozav. Sentimentul mai general este că iubirea introduce bărbatul Într-o Închisoare teribilă: „Singurătatea, tu ești Tiranul carele arzi Inimile omenești Cu urît și cu năcaz. Tu pre mine mă omori, În vreme ce Încă-s viu...” În chiar versurile citate mai este indicat un mărunt demon; urîtul. În vecinătatea Iui stă mîhnăciunea (melancolia, numită
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
față Și În dos, cum i-a venit, Vrăjmaș mi-a fost pe viață, Binele nu mi-a voit. ......................................... Precum nici că iscălește Cu prenumele meu: Pann, Ci p-al mumi-sii iubește, Ș-Își zice: Agurizean”... Pann, fără a cunoaște teribilul complex care stă În spatele acestei urîte defăimări, desființează „pravilnic” pe fiul neascultător, nelăsîndu-i nici o moștenire. Și, pentru că fiul Îl Înjură grozav și se bucură cînd află că tatăl e bolnav, Pann lasă cu limbă de moarte să nu vină la
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu scrie decît cînd vîlvătăile focului sînt mai mari și chinurile mai adînci”. „Judecind cu miturile propuse de Denis de Rougemont, Conachi este un Don Juan care se ia drept un Tristan”. Un Don Juan care „leapădă la porțile Orientului teribila lui insolență. Nu i-ar sluji la nimic. Pentru a cîștiga, el trebuie să se identifice cu un Tristan năpăstuit”. Conachi instaurează „tirania ochilor În poezia română” și creează „o Întreagă mitologie a suspinului” („LÎngă suspin, se află, tovarăș nedespărțit
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
trăirile interioare ascultă de previzibilul mecanism în doi timpi al maniheismului psihologic, dezamăgirea amoroasă cheamă, ca un ecou, fiorul thanatic, de data aceasta fără puseul suicidar de altădată atitudine lucidă, echilibrată, care anunță ieșirea din copilărie, anticipată și de câteva teribile viziuni ale "morții în viață" (prinse în registru expresionist) pe care Bizu le trăiește acum "ca într-un vis urât", cutremurat de groază, până la pierderea cunoștinței. E vorba despre procesul de disoluție a personalității, semnalând tentativa de asumare a unei
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de satisfacție și nici nu anulează "gustul de cenușă". Mai mult, departe de a-i schimba fundamental "atitudinea față de lucruri și oameni" și de a fi o "trăire estetică" (și încă... "plenitudinară"), boala "fizică" îi apare lui Bizu ca un teribil blestem, prin care "se contopea în mizeria obștească a materiei supusă degradării și descompunerii". Or, cum "unicul sens al lumii" i se pare "spectacular", numai consecințele bolii (repaosul absolut), și nu boala însăși (simplu "mijloc") reprezintă "împlinirea" propensiunii sale contemplative
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
visând cu ochii deschiși la povestea de amor a Luțicăi cea "ră de muscă", proprietara de altădată a conacului și a parcului din jur67. Luțica întruchipează deci un tip feminin radical opus cloroticei Mili, tipul femeii nesățioase, născută cu o teribilă, pătimașă poftă de viață și de toate plăcerile ei triviale. Lovinescu interpretează așadar polemic teoriile privind legile implacabile ale eredității, sugerând posibilitatea unei mai bune cinstiri a antecesorilor nu prin reproducerea mecanică a acelorași "gene", nu prin procreație, ci prin
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
soția sa îi veghează ultimele clipe: moare la 30 martie 1946. Maria Mohor mi-a arătat, la scurt timp după moartea soțului, un desen uluitor pe care Victor Ion Popa l-a executat în ultimele sale momente, reprezentând apariții monstruoase, teribile, în maniera lui Goya, care așteptau nemișcate în pragul ușii de spital ca să-l petreacă pe Victor Ion Popa spre țărmurile necunoscute. Degetele lui s-au încordat pentru ultima oară, încercând să surprindă pe hârtie ceea ce n-a putut surprinde
Victor Ion Popa și comuna Dodești by MIHAI APOSTU () [Corola-publishinghouse/Science/91678_a_93467]
-
diferite fenomene cerești s-au reflectat în numeroase legende, superstiții și credințe, care persistă și în prezent în popor. Studiind fenomenele care preced sau însoțesc catastrofele terestre, oamenii de știință din întreaga lume au ajuns la concluzia că toate manifestările teribile ale naturii sunt într-o strânsă legătură, totuși. Cutremurele și soarele. Fără lumina și căldura soarelui nu există viață pe pământ. Tot ce este viu pe planeta noastră este legat, direct sau indirect, strâns și vital, de activitatea Soarelui, de
Animalele prevestesc cutremurele! by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/825_a_1572]
-
morți ciudate. De ce? Pentru a se legitima ceea ce KGB-iștii aflaseră că este mai bine pentru viitorul comunismului în România. Prin urmare, "foarte multe dintre victime au fost sau inutile, sau gândite diabolic, ca să creeze sînge. Este planul cel mai teribil care se putea studia și duce la îndeplinire"118. În baza unui asemenea plan, specialiștii sovietici ar fi operat în întreaga Europă de Est cu o hermeneutică a fractalilor întemeiată pe alegeri simple, binare, și pe compararea efectelor pe care
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
vitrinelor pline și a enormelor supermarche-uri, când în România el făcea foame, stătea umilitor la cozi interminabile, trăia pe cartele și se culca în frig ? Fiindcă trebuia nu-i așa ? să se sacrifice pentru... edificarea industriei socialiste. În fața acestei realități teribile, orice ironie sau sarcasm, fie ele și filozofice, se prăbușesc. penibil și ridicol, ca orice utopie absurdă. Să respingi Germania sau Europa untului, când în patrie se suferea de foame așa cum a făcut-o C. Noica, într-un text antologic
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
nu era Îndeajuns ca ele să fie evidente mărturii ale vocației tale, să fie „bune”, să fie recunoscute „de calitate”; prima carte, prima chinuită biruință a vieții tale de scriitor devenea și Întîiul calvar. Editorul era un ins misterios și teribil, care trona În vârful unei piramide de tipărituri „de mare succes” - majoritatea, firește, traduceri din limbile anglo-saxone, care striveau prin cantitate nu numai modestul tău ghiocel, ci Întregul scris românesc, - editorul era un ins la care străbăteai după luni sau
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
astfel popoarele Galiei. În 253-254 și în 256, francii și alamanii efectuează raiduri în regiunile din nordul Galiei. Situația se agravează între 259 și 262, cînd germanii parcurg văile rîurilor Saône și Rhône și ajung în sud. Dar cea mai teribilă dintre invazii este cea din 275-277: întreaga Galie cade pradă jafurilor francilor și alamanilor. Mai mult de 60 de orașe au fost devastate. Satele sînt devastate și vilele incendiate. În același timp coastele Armoricii sînt ruinate de pirați. Chiar dacă sursele
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
Poitiers, țăranii din bogata Île-de-France se ridică împotriva neglijenței nobililor, a extorcărilor comise de militari și a fiscalității regelui: "jacqueria" nu a durat decît 12 zile (29 mai-10 iunie 1358), dar a dat numele tuturor revoltelor țărănești din timpurile moderne. Teribilă, reacția nobililor a provocat o nemulțuire latentă, dar durabilă. În orașele devenite "orașe închise", revoltele sînt mai bine cunoscute. Izolată de lumea satelor, lumea urbană cunoaște dezbinarea: între vechi locuitori și noi veniți alungați din sate, între meșterii din ateliere
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
creștini, găsesc în solidaritățile de familie, de parohie, de meserie, cadre liniștitoare împotriva precarității existenței. Populația În 1328, am văzut, populația franceză, în limitele Franței actuale, se situa, fără îndoială, între 15 și 20 de milioane de locuitori, dar criza teribilă din secolul al XIV-lea antrenase o scădere dramatică, de ordinul treimii sau a jumătății. Dimpotrivă, începînd de pe la 1450, se produce o redresare spectaculoasă, care readuce în curînd populația la cifra din 1328. Dar această creștere, care nu este decît
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
în special la primele vîrste. Mortalitatea infantilă, adică cea a copiilor mai mici de un an, este de ordinul a 25%, cu diferențe regionale puternice, ceea ce înseamnă că un copil din patru nu ajunge la prima sa aniversare. După acest teribil tribut, datorat mai ales accidentelor la naștere, mortalitatea rămîne extrem de puternică pînă la cinci ani și în continuare importantă între 5 și 10 ani: în total, aproape jumătate din numărul copiilor nu ating vîrsta de 10 ani. În astfel de
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]