8,223 matches
-
în Partidul Național Liberal Mereu reluate, mereu amânate, negocierile pentru reunificarea liberalilor se încheiau la 9 ianuarie 1938, prin scrisoarea trimisă de Gheorghe Brătianu președintelui PNL, Dinu Brătianu, în care nepotul se declara de acord cu reunificarea partidului, sub președinția unchiului său, căruia îi promitea tot sprijinul: "Prietenii mei împreună cu mine, înțeleg îndeajuns atitudinea ce o impun interese superioare pentru ca să te încredințez că vom lupta cu tot devotamentul pentru binele țării și al Partidului Național Liberal sub conducerea D-tale și
Partidul Național Liberal. Gheorghe I. Brătianu by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
de prietenie, pentru că numește „prieteni“, la grămadă, toate contactele pe care le avem. Fie că e vorba de mamă, soție, frate, coleg de serviciu, cel mai bun prieten al tău, care ți-a fost cavaler de onoare la nuntă, sau unchiul fratelui nepotului soției vecinului de la șase, cu toții îți sunt serviți de Facebook drept „prieteni“. „Tot ce mișcă-n țara asta“ Dar Facebook se dorește o hartă a relațiilor noastre reale. Dacă privim lucrurile din această perspectivă, observăm că și în afara
CARTEA FETELOR. Revoluţia facebook în spaţiul social by ALEXANDRU-BRĂDUȚ ULMANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/577_a_1049]
-
persoane de pe planetă sunt legate între ele prin maximum cinci cunoștințe. Altfel spus, chiar dacă nu îl cunoști personal pe Barack Obama, între tine și președintele american există cel mult șase grade de separare - poate mai puține. Spre exemplu: ai un unchi care a fost coleg de școală cu un avocat al cărui fiu a studiat la Harvard, unde a avut un profesor care i-a predat pe vremuri și lui Obama. Tu > unchi > coleg > fiu > profesor > Obama. În exemplul de mai
CARTEA FETELOR. Revoluţia facebook în spaţiul social by ALEXANDRU-BRĂDUȚ ULMANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/577_a_1049]
-
separare - poate mai puține. Spre exemplu: ai un unchi care a fost coleg de școală cu un avocat al cărui fiu a studiat la Harvard, unde a avut un profesor care i-a predat pe vremuri și lui Obama. Tu > unchi > coleg > fiu > profesor > Obama. În exemplul de mai sus, între tine și Barack Obama sunt cinci grade de separare. Teoria celor șase grade de separare sau problema lumii mici, în diversele ei variante, a făcut obiectul a numeroase studii și
CARTEA FETELOR. Revoluţia facebook în spaţiul social by ALEXANDRU-BRĂDUȚ ULMANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/577_a_1049]
-
fost educat în acest spirit francez avea să scrie el în 1977 de către familia mea. Bunica mea (mama tatălui meu) a trăit 47 de ani în Franța (la Nisa și la Paris). Părinții tatălui meu veneau destul de des la Paris. Unchiul meu Menelas Vizanty a trăit toată viața aici, ca inginer de mine, profesor, apoi, după ce s-a pensionat, primar al orașului Lumigny (Seine et Marne). Și părinții mei erau mari admiratori ai Franței". Era francofilia general întâlnită în epocă, în
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
prezentă și ea întotdeauna. Bătrânii nu și făceau niciodată apariția în atari ocazii, popa neavând nimic împotrivă din moment ce nu cheltuia un sfanț pe aceste „dezmățuri“. Iar generozitatea maghiară nu se mărginea doar la atât, extinzându-se și la daruri prețioase: unchiul meu își împodobea inelarul cu un giuvaer încărcat de briliante ce-ți luau ochii - cadoul Karolei. Între studenții care se amuzau copios în Strada Călugărițelor, s-au numărat și Aurel Moga, viitorul ministru al sănătății sub comuniști, vestit medic, și
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
parte le-a moștenit. Din mobila de salon, un fotoliu și două scaune le-au păstrat ai mei până destul de târziu, alt fotoliu cu două scaune au intrat de asemeni în patrimoniul Virginiei, iar două scaune au supraviețuit în apartamentul unchiului meu Publiu (1894-1975), alt frate al mamei, probabil până la moartea sa și a soției lui, Aurelia. Dar veritabila amintire sexuală, intensă, nostalgică, din această perioadă a tuturor începuturilor, anterioară în orice caz „aventurii“ cu Irma și de aceea totuși cu
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
mea și mi se părea atunci foarte cultă (ceea ce nu era), fiindcă citea romane în germană, franceză, italiană și maghiară, mai ales în germană, de la Ganghofer la Werfel, iar ca tânără căsătorită petrecuse și câtva timp în Viena imperială, când unchiul meu își avea acolo garnizoana. Nici ea n-a fost îndrăgostită de soțul ei (cum mi-a povestit mai târziu), nu însă din lipsă de temperament, ci dimpotrivă: îl găsea prea bătrân pentru dânsa și prea sobru. Temperament avea într-
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
numai un scandal, dar și o veritabilă tragedie: soțul înșelat chiar cu propriul frate a suferit cumplit și, oricât de robust era, la prima boală a și părăsit cu scârbă lumea asta grea de păcate. Nu-l țin minte pe unchiul Salustiu decât la ultima masă ce s-a dat în strada Coșbuc de ziua lui (pentru salvarea aparențelor), când i s-a făcut deodată rău; a fost cuprins de insuportabile dureri abdominale, a venit salvarea și l-a transportat la
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
binefăcătoare nouă, căci datorită ei și masa noastră se încărca adesea de vânat: iepuri, căprioară, mistreț, chiar urs, ca să nu mai vorbesc de prepelițe, becațe, fazani) contribuind la incitarea permanentă a impenitentului Don Juan. Eu l-am ținut mereu pe unchiul Toader de prost (nu făcea nici un haz de mine), dar în vremea războiului colonelul și-a arătat din plin capacitatea, mai ales în retragerea din Rusia, când și-a salvat cu mare destoinicie și curaj oamenii din încercuiri, fapt pentru
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
un întreg interogatoriu asupra cărții și autorului (ce-oi fi știut eu oare să-i spun?) și cerându-mi să vadă cartea după ce o achiziționez. În afară de bunici, s-au mai instalat în casa din General Poetaș, în camera de la stradă, unchiul meu Coriolan, medicinistul, deja asistent la Catedra de medicină legală, iar în camerele vecine cu el, mătușa mea Virginia cu copilașul ei. Mai erau acolo, în alte câteva camere, o familie de evrei (aveau un băiețaș și o fetiță), el
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
trei dintre ocupanți, ultima degajată fiind maică-mea, a cărei mână fusese prinsă de bara capotei de care se agățase și suportase astfel întreaga greutate a mașinii răsturnate; fractura mâinii îi provoca, așadar, marile dureri ce o făceau să geamă. Unchiul Coriolan, din vina căruia desigur se întâmplase accidentul, căci începuse să tragă sistematic la măsea și era afumat, a transportat-o pe mama de îndată la spital, iar noi ceilalți ne am instalat fie la hotel, fie în locuința încăpătoare
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
sugaci, îmbelșugatul lapte matern, astfel că maică-mii i s-a infectat sânul, care a trebuit amputat. N-am putut suferi nici laptele de doică, așa că am crescut cu lapte de vacă și biberon: adevărată sodomie! Nu mult după moartea unchiului Salustiu, s-a îmbolnăvit și ea de apendicită, iar peritonita i-a umflat monstruos pântecele, vânăt și sticlos, cum l-am văzut și eu înainte de a fi internată în clinica vestitului chirurg Iacobovici, care a socotit operația tardivă și deci
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
care, din fericire, totuși n-au fost simultane, ci s-au succedat, fiecare vârstă cu al ei - unul dintre cele mai stranii fiind să-mi fac, sacadat, nenumărate cruci fără să observe lumea). Profesorul de muzică, Golumba, companion cinegetic al unchiului Toader, dar care habar n-avea de mine ca nepot al amicului său, a observat doar că eu cânt fals. În schimb, nu mi era antipatic, nici indiferent, ca eu lui, profesorul de franceză, Bernard (făcea parte din Misiunea franceză
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
petreacă în lumea oamenilor maturi, așa cum apăreau ei în romane contemporane abordate de mine (poate Cezar Petrescu, poate altcineva) și cum experiența mea cuviincioasă era cvasinulă, nu izbuteam să imaginez altă pereche de eroi decât tinerii căsătoriți din familia noastră, unchiul meu Coriolan, model de eleganță pentru mine, și drăgălașa, comunicativa lui soție, Noruca. Ei îi găsisem alt nume, dar lui i-l lăsasem pe cel de Coriolan, neputând găsi ceva mai frumos. Imaginația literară îmi era total nerodnică, probabil din cauză că
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
meu a devenit mai apoi medic priceput și mare coureur, dar n-am fost prieteni: el nu m-a înțeles niciodată, iar lumea lui mi-a rămas totdeauna complet străină. În camera de la stradă, pe care o ocupase, ca burlac, unchiul Coriolan, locuia acum un absolvent la Litere, fad și serios, nici pe departe comparabil cu predecesorul său, dar care mă atrăgea prin pura lui masculinitate, stârnindu-mi imaginația; n-am observat să-l viziteze vreo femeie și nici cu studentele
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
tineri cântând în jurul locașului de veci al unui fost profesor al lor, cu porțile criptelor nobiliare deschise, unde flacăra lumânărilor sporea întunericul de reflexe rembrandtiene, apărat îndeobște de lacăte uriașe, din alt ev. Pelerinajul nostru ducea deocamdată numai la mormântul unchiului Salustiu, care fusese primul dintre Cotuțești retras acolo, pe aleea unde-l aștepta deja socrul său, Gabor, și pe care aveau să se retragă treptat și alții din același clan, în propriul său mormânt înghesuindu-se într un târziu și
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
fost contemporan cu mine la Jilava, în celulă însă cu părintele Stăniloae, eu habar neavând că suntem vecini de celulă. Talentul și l-a arătat încă de tânăr, când, la Oradea, în spațiul oferit de cazarma unde locuiau ai mei, „unchiul Mitu“ a întocmit dormitorul lor din lemn de palisandru, după catalog de mobile german. Mai târziu, la bătrânețe, ca pensionar, s-a afirmat în pictura naivă - descoperit de criticul de artă Radu Ionescu, a expus și în străinătate, lucrările lui
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
luminat clar ochii și a dat imediat dispoziție să mi se gătească cotlet de porc la grătar, ea știa că-mi place. S-a stins în odaia unde locuiseră „studentele“ și unde se retrăsese după moartea bunicului, cedând apartamentul lor unchiului meu Publiu, profesor de geografie, și soției lui, Aurelia, care se mutaseră din Gherla la Cluj. Prima noastră locuință din Aiud era mizerabilă: umedă și întunecoasă, așezată pe un fel de râpă, cu grădina meschină dedicată câtorva pomi fructiferi anemici
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
de tata, cu rafturile ei de lemn de brad vopsite în alb, nu concura desigur cu a tatei, strânsă într-un mare dulap din lemn de stejar, cu uși de cristal, din sufragerie: mobila cea mai de preț, după dormitorul unchiului Mitu. Sufrageria avea să-și primească mobilierul adecvat abia spre finele șederii noastre la Aiud, când ai mei au comandat o mobilă grozavă, modernă și chiar o garnitură de birou pe măsură. Am început tot mai frecvent și mai serios
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
demult-demult, a fost frumoasă, acum însă locul ei era mai degrabă măgăoaie într-un băț printre recoltele vesele de rod. După vreo săptămână petrecută acolo, ne-am dus la Pucioasa, la sora tatei, care era măritată cu un maior Pâslaru („unchiul Gică“), om drăguț și de treabă: ei nu locuiau chiar în localitatea renumită pentru „băile“ ei curative, ci în vecinătate, în incinta unor construcții militare, între păduri și apa Ialomiței. Părinții mei au plecat pentru o scurtă escapadă la Constanța
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
până atunci, dar mulțumit totuși de ambianța plăcută unde fusese temporar abandonat. Tanti Marioara continua să mă iubească la nebunie (nu mă scotea din „păpușă“, ca pe vremuri la Oradea și la Cluj), răsfățându-mă în fel și chip, iar unchiul Gică era extraordinar de prietenos: dimineața, mă chema la el în pat și se hârjonea cu mine, cât timp mătușă-mea trebăluia prin casă, pregătind micul-dejun copios (ai mei erau mult mai sobri în această privință), ca și cum aș fi fost
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
războiului, că partenerul meu de voluptăți tainice din cinematografe și parcuri a căzut ca ostaș în stepa rusească. Îl chema Nicu Ordeanu și arăta a orășean. Mai arătau și alții a orășeni, numele de familie al unuia era Ochialbi și unchiul său cânta ca violonist în Filarmonica din București; altul, Ion Belu (Nelu), s-a declarat mai târziu, când a devenit antrenor sportiv, mare admirator al scrierilor mele. Deși n-am fost pârâtor niciodată, n-am ezitat a spune directorului tot
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
deși eu tot n-aveam să beneficiez de o cameră complet separată și rămâneam tot sub „tutelă“ (cel mai neplăcut îmi era controlul orelor de dormit, căci trebuia să sting lumina și să-mi întrerup lectura), am fost găzduit la unchiul meu, medicul, care locuia într-un apartament vast, elegant, pe strada vecină cu viitoarea noastră reședință. Odaia pusă la dispoziția mea era vecină cu aceea unde dormea una dintre cele două slujnice, cea mică, o țărăncuță de vreo șaisprezece ani
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
luni de la începerea cursurilor, m-am mutat la alt liceu, mai nou înființat pe lângă celelalte două românești deja existente în Cluj, purtând numele unui fost ministru al învățământului, un nabab, dr. Constantin Angelescu, și unde se transferase din altă parte unchiul meu, profesorul de geografie. Foarte curând am citit aici, la ședința societății de lectură a elevilor, o lucrare despre viața și opera lui Vasile Cârlova, tratată în genul biografiilor lui... Stefan Zweig, după cum a observat cu admirație un școlar cu
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]